Avancronică WRC 2012: Tot ce trebuie să ştii despre noul sezon din WRC
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Campionatul Mondial de Raliuri traversează o perioadă de schimbări profunde din toate punctele de vedere: Mikko Hirvonen a părăsit Ford pentru Citroen, Petter Solberg a revenit într-o echipă de uzină, Sebastien Ogier a ales banii celor de la Volkswagen, FIA a introdus un sistem inedit de calificări, iar Raliul Monte Carlo revine în competiţie după o absenţă de trei sezoane. În plus, competiţia trece prin momente dramatice în privinţa promovării, iar Eurosport pare unica soluţie care ar putea salva sezonul 2012.
În toată această avalanşă de schimbări, Sebastien Loeb a ales să rămână la Citroen pentru cel puţin încă un sezon şi să asigure astfel o punte de legătură către noua direcţie spre care se îndreaptă Campionatul Mondial de Raliuri. Cu numai şase zile înainte de debutul noului sezon al Campionatului Mondial de Raliuri, Automarket vă explică principalele schimbări şi anticipează punctele de referinţă ale anului.
CITROEN: HIRVONEN ÎN LOCUL LUI OGIER. SCHIMBARE ÎN CONDUCEREA ECHIPEI
Dominaţia celor de la Citroen în WRC a continuat inclusiv după trecerea la noul DS3 WRC generată de schimbarea radicală de regulament produsă în 2011. Sezonul a fost însă marcat de numeroase controverse din cauza conflictelor puternice dintre Sebastien Loeb şi Sebastien Ogier, care au condus la două schimbări majore în perspectiva sezonului 2012.
Nemulţumit de faptul că trebuie să joace rolul de secund al lui Loeb, Ogier a decis să părăsească echipa, însă Citroen s-a mişcat la fel de repede: imediat după încheierea sezonului a confirmat recrutarea lui Mikko Hirvonen de la Ford. Prin aceasta mutare, Citroen l-a adus practic în cadrul echipei pe singurul pilot care a reprezentat o ameninţare la adresa lui Loeb în ultimii trei ani. Nu a fost însă suficient.
Nemulţumiţi de modul în care a gestionat relaţia Loeb-Ogier, şefii Citroen l-au îndepărtat pe Olivier Quesnel de la conducerea Citroen Racing şi l-au nominalizat în locul său pe veteranul Yves Matton, care a îndeplinit funcţia de Team Manager încă din 2002.
SOLBERG REVINE LA O ECHIPĂ DE UZINĂ DUPĂ PATRU ANI
Petter Solberg, campionul mondial din sezonul 2003, a fost nevoit să concureze ca pilot privat în WRC începând din 2009, după retragerea constructorului Subaru.
Cei trei ani petrecuţi în acest rol l-au epuizat însă pe norvegian, care a declarat în repetate rânduri că nu mai poate face faţă provocărilor de a gestiona propria echipă, mai ales într-o perioadă în care găsirea unor sponsori nu este deloc uşoară.
Plecarea lui Hirvonen la Citroen i-a deschis însă calea spre Ford, constructorul pentru care a debutat în WRC în 1999, iar acum va avea parte de liniştea necesară pentru a se concentra exclusiv asupra pilotajului. Nu va fi uşor, însă şansele sale de a obţine victorii vor fi mai mari decât în trecut, chiar dacă a admis că va fi locotenentul lui Jari Matti Latvala.
VEŞTI PROASTE DE LA MINI
Când şi-a anunţat revenirea în WRC pentru 2011, Mini şi-a propus să concureze cu drepturi depline de constructor din acest an. Cele două podiumuri realizate de Dani Sordo în Germania şi Franţa au dat semnalul unei campanii spectaculoase pentru 2012, însă decizia companiei-mamă BMW de a se implica în Campionatul German de Turisme a avut efecte negative: bugetul echipei a scăzut semnificativ, iar Mini a decis să concureze în 2012 cu un singur pilot de uzină, şi anume Dani Sordo.
Cealaltă maşină va fi oferită pilotului privat care oferă cea mai mare sumă de bani pentru un anumitr raliu, astfel că rolul lui Kris Meeke a fost redus la acela de pilot de teste.
Mini s-a înscris doar în ultima clipă în campionatul constructorilor alături de Citroen şi Ford, nu înainte ca FIA să fie nevoită să facă mai multe compromisuri din cauza programului redus al echipei.VOLKSWAGEN PREGĂTEŞTE TERENUL CU OGIER
Germanii de la Volkswagen au fost conştienţi că au nevoie de un pilot de calibru pentru a putea lupta pentru titlul mondial în 2013, atunci când vor participa în WRC. După ce Loeb a refuzat o ofertă astronimică cifrată la 15 milioane de euro pe sezon, Volkswagen a reuşit să-l recruteze pe Ogier în urma conflictelor interne de la Citroen, dar şi ca urmare a ofertei modeste pe care francezul a primit-o din partea celor de la Ford.
Ogier, care va încasa 10 milioane de euro în următorii trei ani, se va mulţumi cu o campanie în clasa S2000 în sezonul 2012 cu Skoda Fabia S2000, însă va profita de această oportunitate pentru a căpăta experienţă înainte de a aborda anul 2013 cu Polo WRC.
REGULAMENT: CALIFICĂRI ŞI MODIFICAREA ORDINII DE START
Pe lângă numeroase schimbări din componenţa echipelor, sezonul 2012 al WRC propune şi un nou regulament sportiv. În urma presiunilor făcute de Citroen cu privire la ordinea de start, care îi defavoriza constant pe Loeb şi Ogier în condiţiile în care aceştia erau frecvent pe primele poziţii, FIA a decis să schimbe modul de determinare a plecării pe traseu.
Astfel, sesiunea de Shakedown, folosită până în prezent ca antrenament, va căpăta o importanţă majoră în strategia piloţilor, urmând să joace rolul de calificări. Piloţii vor avea la dispoziţie două ore pentru a parcurge de două ori traseul probei speciale cu scopul de a se antrena, după care va începe sesiunea propriu-zisă de calificări.
Piloţii vor putea parcurge traseul în calificări o singură dată şi vor pleca în ordinea din clasamentul general al WRC. Pilotul cu cel mai bun timp în calificări îşi va alege poziţia de pe care va pleca în prima zi a raliului, iar cel mai lent pilot îşi va alege ultimul această clasare.
Pentru următoarele zile ale competiţiei, piloţii vor pleca în ordinea inversă a clasamentul din ziua precedentă, astfel încât cei mai slabi piloţi să plece pe traseu primii. Prin introducerea acestui format, FIA speră să elimine ordinile de echipă şi strategiile piloţilor, care în multe cazuri preferau să încetinească la finalul unei zile de competiţii pentru a coborî în clasament şi, implicit, pentru a avea o poziţie de drum mai bună în următoarea zi.
CALENDAR: REVINE MONTE CARLO!
Fără îndoială, principala noutate în calendarul WRC pentru sezonul 2012 este Raliul Monte Carlo. Considerat unul dintre cele mai importante evenimente din sporturile cu motor datorită tradiţiei de un secol, Raliul Monte Carlo s-a refugiat în Intercontinental Rally Challenge, competiţie fondată de Eurosport în 2009 ca alternativă mai accesibilă pentru WRC.
După trei ani, competiţia revine însă în calendar şi, aşa cum ne obişnuise în trecut, va găzdui în luna ianuarie pe suprafeţe mixte acoperite cu zăpadă prima etapă a sezonului. În total, sezonul 2012 propune 13 etape, care vor avea loc în Europa, America de Nord, America de Sud şi Noua Zeelandă.
Pe lângă revenirea Raliului Monte Carlo, un alt punct de referinţă va fi Raliul Argentinei, care se va fi cel mai lung raliu din istoria recentă a competiţiei.
În total, piloţii vor parcurge peste 480 km cronometraţi, în condiţiile în care media sezonului este de 300 km pe raliu. Mutarea vine ca urmare a presiunilor făcute de preşedintele FIA Jean Todt pentru o revenire a raliurilor de anduranţă în WRC, propunere care s-a lovit însă de refuzuil categoric al celor de la Citroen şi Ford pe considerente de costuri.17-22 ianuarie | Raliul Monte Carlo |
09-12 februarie | Raliul Suediei |
08-11 martie | Raliul Mexicului |
29/03-01 aprilie | Raliul Portugaliei |
27-29 aprilie | Raliul Argentinei |
25-27 mai | Raliul Greciei |
22-24 iunie | Raliul Noii Zeelande |
02-05 august | Raliul Finlandei |
24-26 august | Raliul Germaniei |
13-16 septembrie | Raliul Marii Britanii |
04-07 octombrie | Raliul Frantei |
18-21 octombrie | Raliul Italiei |
01-04 noiembrie | Raliul Spaniei |
DREPTURI TV: NECUNOSCUTA CARE AR PUTEA BULVERSA SEZONUL 2012
Schimbările survenite în componenţa echipelor şi revenirea Raliului Monte Carlo ar fi trebuit să genereze un interes uriaş pentru sezonul 2012 al Campionatului Mondial de Raliuri. Situaţia este însă departe de a fi plăcută după ce FIA a fost obligată să rezilieze contractul cu compania North One Sports (NOS), promoter-ul competiţiei, ca urmare a intrării în administrare a companiei-mamă.
În acest moment, cu numai şase zile înainte de începerea noului sezon, WRC nu are practic niciun promoter, element crucial pentru bună desfăşurare a competiţiei.
După ce negocierile cu mai mulţi oameni de afaceri din Qatar pentru preluarea NOS au eşuat, postul de televiziune Eurosport a devenit unica soluţie pentru redresarea situaţiei.
Este de aşteptat ca Eurosport să fie anunţat în scurt timp drept noul promoter al WRC, însă chiar şi în acest context lucrurile sunt departe de a se clarifica: contractele posturile de televiziune care transmiteau WRC au devenit practic nule după ce FIA a renunţat la serviciile NOS, iar semnarea unor noi înţelegeri cu Eurosport necesită mai mult timp decât cele şase zile rămase până la debutul campionatului.
În plus, o altă problemă care până în prezent este nerezolvată este cine se va ocupa de sistemul de live-timing pentru Raliul Monte Carlo.
Live-timing-ul este gestionat de compania Stage One Technology, care a expediat deja echipamentele la Monte Carlo, însă aceasta a fost somată de NOS să nu le folosească din cauza procedurilor judiciare dintre cele două companii.
În cazul în care conflictul dintre cele două părţi nu se va clarifica, organizatorii Raliului Monte Carlo sunt pregătiţi să utilizeze propriul sistem de live-timing, pe care l-au folosit în ultimii trei ani în cadrul competiţiei Intercontinetal Rally Challenge.
În ansamblu, promovarea Campionatului Mondial de Raliuri pe posturile de televiziune şi pe internet ar putea avea de suferit în acest an, cel puţin până la stabilirea unei soluţii finale intre FIA şi Eurosport.
Comentarii (0)