Avancronica Raliului Finlandei: Francezii, în război cu nordicii
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Campionatul Mondial de Raliuri programează la sfârşitul acestei săptămâni cea de-a opta etapă a sezonului 2011, care va avea loc în Finlanda, una dintre ţările cu cea mai mare tradiţie în acest sport.
Nordicii au găzduit o etapă de WRC în fiecare an de la fondarea competiţiei în 1973, până în acel moment evenimentul fiind cunoscut sub numele de Raliul Celor 1000 de Lacuri.
De atunci, etapa este considerată drept una dintre cele mai spectaculoase din calendarul competiţional şi, în acelaşi timp, printre cele mai dificile, acesta fiind şi motivul pentru care victoria a fost adjudecată preponderent de localnici.
TRASEU MODIFICAT RADICAL
Pentru ediţia din acest an, organizatorii au pregătit câteva schimbări majore în privinţa traseului, cu scopul de a mări numărul de fani prezenţi pe probele speciale.
Astfel, dacă cele trei probe speciale de joi vor fi similare cu cele de anul trecut, ziua de sâmbătă programează 8 probe speciale complet noi ce se vor desfăşura în partea de sud a ţării, parcul de service fiind găzduit de localitatea Lahti. Sâmbătă va fi o zi plină pentru piloţi cu nu mai puţin de 11 probe speciale pe parcursul a 140.5 km, care vor pune o presiune suplimentară prin traseul dificil şi rapid.
Iată traseul complet pe care îl vor parcurge piloţii în Raliul Finlandei:
FRANCEZI VS. NORDICI
Dificultatea Raliului Finlandei este demonstrată şi de rezultate: 16 dintre ultimele 18 ediţii au fost câştige de piloţi finlandezi, singurii care au reuşit să întrerupă seria impresionantă fiind estonianul Markko Martin în 2003 şi francezul Sebastien Loeb în 2008.
Acest lucru nu îl împiedica însă pe francezul Sebastien Ogier să spere că va reuşi să câştige etapa, scopul său fiind să micşoreze cât mai mult diferenţa care îl separă de coechipierul sau Loeb în clasamentul general. "Eu şi Julien Ingrassia (n.r - copilotul său) suntem mai motivaţi ca niciodată. Citroen.
Ştim că va fi unul dintre cele mai dificile raliuri ale anului, pentru că luptăm împotriva finlandezilor. Dar nu este imposibil să-i învingem", a declarat pilotul echipeiÎn schimb, pe baza experientelor trăite în trecut, Loeb priveşte cu mai multă precauţie Raliul Finlandei şi admite că preferă să-şi consolideze poziţia de lider. "Victoria în Finlanda nu reprezintă un obiectiv principal. Voi vedea cât de mult voi forţa în funcţie de cum mă simt. Până acum m-am simţit bine pe macadam cu DS3 WRC şi, dacă va fi la fel şi în Finlanda, voi fi încrezător. Dar nu este terenul meu preferat şi poate că aceste drumuri nu se potrivesc stilului meu natural de pilotaj", a precizat el.
În contextul în care are în echipa doi piloţi finlandezi, Ford pare să fie favorită în etapa de la finalul săptămânii. De altfel, Mikko Hirvonen şi Jari Matti Latvala s-au impus aici în 2009 şi, respectiv, 2010, motiv pentru care amândoi speră să obţină cel mai bun rezultat posibil. "Raliul Finlandei este special. Concurez în faţa familiei şi prietenilor şi asta îmi oferă o încredere suplimentară pentru a încerca să câştig. De asemenea, aşteptările sunt mai mari datorită sprijinului suporterilor pentru mine şi Latvala şi ei vor să ne vadă pe unul dintre noi câştigând" - Hirvonen.
Raliul Finlandei va marca şi revenirea în competiţie a fostul campion mondial de Formula 1 Kimi Raikkonen, care în ultima perioadă a concurat în mai multe curse de NASCAR.
CELE MAI SPECTACULOASE ACCIDENTE
Dificultatea Raliul Finlandei este evidenţiata şi de numeroasele accidente care au avut loc în ultimii ani. Dintre acestea se remarca cele suferite de Petter Solberg în 2000, Dani Sordo în 2006 sau Mikko Hirvonen în 2010:
Comentarii (1)