Avancronica Raliul Argentinei - Anduranţa revine în WRC

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 26.04.2012
Argentina găzduieşte în acest weekend cel mai lung raliu de WRC din ultimii 10 ani, iar cinci dintre ultimele şase ediţii au fost câştigate de Sebastien Loeb.

Raliul Argentinei din sezonul 2012 al Campionatului Mondial de Raliuri reprezintă probabil cea mai bună dovadă că FIA îşi pune în aplicare intenţia de a revitaliza conceputul de anduranţă în WRC.

Cea de-a cincea etapă a sezonului se va desfăşura pe o distanţă de 503 km, devenind astfel cel mai lung raliu de după Raliul Safari din 2002 câştigat de Colin McRae.

Traseul este considerat unul dintre cele mai dificile din calendarul competiţional, mai ales că în Argentina a început toamnă, exista riscul unor ploi, iar drumurile sunt nisipoase şi predispuse să se transforme în noroi. În plus, există numeroase denivelări propice săriturilor spectaculoase, multe bălţi, dar şi o probă desfăşurate la mare altitudine.

Acestea nu sunt însă singurele provocări pentru piloţi în perspectiva Raliului Portugaliei. O premieră pentru acest sezon este lungimea semnificativă a probelor speciale care vor avea loc vineri după superspeciala programată joi seară. Astfel, piloţii vor parcurge de două ori o buclă formată din probe speciale de 37 şi, respectiv, 51 km, plus o probă de peste 19 km, astfel că total kilometrilor parcurşi vineri va fi de peste 200.

Acest program va complica alegerea poziţiei de drum pentru ziua de vineri la finalul calificărilor, element evidenţiat şi de Sebastien Loeb.

"Alegerea poziţiei de start pentru prima zi va fi o adevărată durere de cap. În Portugalia ne-am asumat riscul de a merge primul pentru că în prima zi existau doar 35 de km de probe speciale. În Argentina sunt peste 200 km de probe speciale vineri! Dacă plouă, va trebui să fim în frunte pentru a evita noroiul.

Dacă nu plouă, cu siguranţă este mai bine să începem în jurul poziţiei 15", a explicat pilotul echipei Citroen.

Nici următoarele zile nu sunt tocmai uşoare pentru piloţi: sâmbătă vor parcurge peste 160 km în regim de probe speciale, pentru ca prima probă specială de duminică să fie şi cea mai lungă din întregul raliu: 65.74 km.

LOEB FAVORIT, Ford MIZEAZĂ DOAR PE SOLBERG

Dificultatea de a concura în Raliul Argentinei este evidenţiată şi de faptul că cinci dintre ultimele şase ediţii au fost câştigate de Loeb. Octuplul campion mondial este principalul favoriot la victorie şi în ediţia din acest an, mai ales că, cel puţin până în prezent, coechipierul său Mikko Hirvonen nu a dat semne că îi poate ameninţa supremaţia.

În plus, pilotul echipei Citroen are oportunitatea de a profita la maxim de absenţa lui Jari Matti Latvala din acest raliu. Pilotul celor de la Ford s-a accidentat în timp ce practica schi fond în ţara sa natală şi se află în prezent în perioada de recuperare.

De aceea, americanii îşi pun toate speranţele în Petter Solberg, norvegianul sosit ca pilotul numărul 2 care este la numai patru puncte în spatele lui Loeb în clasamentul general. O nouă performanţă solidă din partea fostului campion mondial ar putea determina conducerea Ford să-i acorde acestuia statut de pilot numărul 1, mai ales că Latvala a abandonat în trei dintre primele patru etape.

Pentru a rămâne cu şanse cât mai bune în campionatul constructorilor, Ford l-a recrutat pentru această etapă pe Dani Sordo, aflat sub contract cu cei de la Mini. Constructorul britanic va beneficia însă de popularitate în Argentina datorită prezenţei la volan a chilianului Eliseo Salazar, care va deveni în weekend primul pilot care concurează în cele mai importante cinci competiţii din lumea sporturilor cu motor: Formula 1, Indy 500, cursa de 24 de ore de la Le Mans, Raliul Dakar şi WRC.

PROGRAM

Raliul Argentinei se va desfăşura în weekendul 26-29 aprilie după următorul program:

PROBA NUME DISTANTA ORA
ZIUA 1 - 26 APRILIE 2012
SS1 Super Especial 1 6.04 02:08
ZIUA 2 - 27 APRILIE 2012
SS2 La Pampa / La Pampa 1 37.51 13:28
SS3 Ascochinga / Agua De Oro 1 51.88 14:21
  SERVICE PARK    
SS4 La Pampa / La Pampa 2 37.51 18:46
SS5 Ascochinga / Agua De Oro 2 51.88 19:39
  SERVICE PARK    
SS6 Cosquin / Villa Allende 19.18 23:23
ZIUA 3 - 28 APRILIE 2012
SS7 San Agustin-Santa Rosa 1 20.18 14:30
SS8 Amboy-Santa Monica 1 20.33 15:18
SS9 Intiyaco-Golpe De Agua 1 39.74 16:31
  SERVICE PARK    
SS10 San Agustin-Santa Rosa 2 20.18 20:44
SS11 Amboy-Santa Monica 2 20.33 21:32
SS12 Intiyaco-Golpe De Agua 2 39.74 22:45
  SERVICE PARK    
SS13 Super Especial 2 6.04 01:50
ZIUA 4 - 29 APRILIE 2012
SS14 Matadero / Ambul 65.74 14:00
SS15 Mina Clavero / Giulio Cesare 1 17.41 15:51
SS16 El Condor / Copina 16.32 16:32
  SERVICE PARK    
SS17 Mina Clavero / Giulio Cesare 2 17.41 20:07
SS18 El Condor / Casilla Negra 11.16 20:48
SS19 Power Stage Copina 4.15 21:21

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru