De departe, punctul de referinţă va fi reprezentat de drumurile acoperite de zăpadă, element care îi va îngreuna misiunea lui Sebastien Ogier de a câştiga etapă, în timp ce fanii romani vor avea ocazia să-l sprijine pe Simone Tempestini, reprezentatul Napoca Rally Academy.
▶ Avancronica sezonului 2015 al Campionatului Mondial de Raliuri
1. Spectacol pe zăpadă
Raliul Suediei este singura etapă de WRC desfăşurată intregral pe zăpadă, iar acest lucru va genera numeroase imagini spectaculoase. În general, piloţii vor avea o misiune dificilă, întrucât albul prezent peste tot va crea probleme de vizibilitate, iar temperaturile foarte scăzute vor scădea nivelul de confort din interiorul maşinilor. Cu toate acestea, Raliul Suediei este una dintre cele mai rapide etape, cu o viteză medie de peste 100 km/h.
2.
Strategia nămeţilor de zăpadăPe parcursul a numeroase probe speciale, traseul este îngrădit de nămeţi înalţi de zăpadă, iar piloţii vor încerca să profite de aceştia pentru a obţine timpi mai buni. Una dintre strategiile preferate este ca pilotul să sprijine efectiv maşina pe nămeţii de zăpadă de pe marginea traseului, însă aceasta este eficientă doar dacă zăpada este bine bătătorită si stabilă. În caz contrar, efectul este chiar opus.
3. Prestaţia lui Ogier, care pleacă primul pe traseu
Sebastien Ogier este liderul clasamentului după prima etapă, astfel că va pleca primul pe traseu în primele două zile ale raliului. Pilotul echipei Volkswagen va curăţa astfel o mare parte din zăpada de pe traseu, element care îi va ajuta semnificativ pe rivali, astfel că rămâne de văzut dacă francezul va reuşi să se impună în această etapă. "Singurul lucru care mi-ar putea ruina un pic distracţia ar fi zăpada proaspătă. Aceasta ar reprezenta un uşor dezavantaj pentru primii piloţi care ies pe traseu", explică el.
4. Simone Tempestini reprezintă România
După ce a terminat pe locul patru în Raliul Monte Carlo la clasa WRC Junior, Simone Tempestini va reprezenta România în Raliul Suediei la clasa WRC 2.
Italianul va concura pentru echipa Napoca Rally Academy la volanul unui Subaru Impreza şi şi-a stabilit ca obiectiv clasarea în puncte. "În Suedia ne vom concentra pe acest aspect şi sunt sigur că ne vom distra la maxim pe zăpadă. În acelaşi timp, acest raliu este şi primul pentru Napoca Rally Academy în competiţia pe echipe din mondialul de raliuri şi sper să adunăm cât mai multe puncte în acest clasament", a precizat el.5. O probă specială, în direct pe Dolce Sport
Fanii din România ai Campionatului Mondial de Raliuri vor avea oportunitatea de a gusta o parte din adrenalina Raliului Suediei prin intermediul postului de televiziune Dolce Sport, care va transmite în direct ultima probă specială. În plus, fanii pot urmări în direct alte două probe speciale pe platforma online WRC+, conform următorului program:
Proba speciala | Ziua | Ora | TV | Internet |
PS 1: Karlstad 1 | joi, 12 februarie | 21:00 - 22:00 | - | WRC+ |
PS 14: Vargasen 1 | sambata, 14 februarie | 11:30 - 12:30 | - | WRC+ |
PS 21: Varmullsasen 2 | duminica, 15 februarie | 13:00 - 14:00 | Dolce Sport 2 | WRC+ |
Comentarii (0)