- Home
- ŞTIRI
- TEST DRIVE
-
Maşini noi
- Topul celor mai economice mașini de oraș
- Cele rapide masini sub 30000 euro
- Topul mașinilor cu cele mai mari consumuri
- Top mașini diesel cu un consum incredibil de mic
- Topul mașinilor de oraș cu cel mai mare portbagaj
- Top SUV-uri cu cel mai mare portbagaj
- Cele mai mici mașini disponibile pe piața din România
- Cele mai mari mașini disponibile pe piața din România
- Cele mai scumpe mașini disponibile la vânzare în România
- Cele mai ieftine mașini din România
- Cele mai ieftine SUV-uri mici din România
- Topul mașinilor electrice cu cele mai mari baterii disponibile la noi în țară
- Cele mai scumpe mașini electrice disponibile în România
- Cele mai ieftine mașini electrice disponibile în România
- RETRO
- Login
Istorice
Evoluția lui Dodge Viper: 25 de ani alături de vedeta americanilor
Dodge lansa primul Viper în 1992. În cei 25 ani de activitate, modelul producătorului de peste Ocean a reușit să câștige o mulțime de fani. Un clip video de 6 minute ne arată toate transformările importante prin care a trecut Viper.
De văzut şi...
Ai sugestii sau intrebări?
Trimite-ne mesajul tău
Trimite-ne mesajul tău
Video: Evoluția lui Dodge Viper: 25 de ani alături de vedeta americanilor
Totuși, deși nu excelează la “plajă” și nici la “viteză maximă”, nimic nu pare să poată bate pe circuit un Dodge Viper. Nici măcar Porsche 918 Spyder și McLaren P1, cu ai lor monstruoși 887 CP, respectiv 904 CP, nu s-au dovedit mai agile decât vipera americană (de exemplu, analizând timpii scoși de cei trei concurenți, a ȋnvins Dodge Viper ACR 2016, pe circuitul Mazda Raceway Laguna Seca, pilotul fiind același ȋn toate cele trei cazuri: Randy Pobst), dar și Corvette Z06 a avut mult de furcă…Ignoranții care au râs de “doar 645 CP din 8,4 litri V10” și-au ȋnghițit limba. Noroc pentru toată lumea că FCA tocmai a “concediat” iconicul model; evident că, de acum ȋncolo, multe mașini care au făcut istorie se vor transforma ȋn…istorie, că altfel le-ar spulbera taifunul trendului “electro-autonom”.
M-am pronunțat ȋntr-un mod maximum obiectiv. Și nu m-am simțit deloc confortabil urmărind acel episod din “Motor Trend – Head 2 head” ȋn care Corvette Z06 a fost practic umilit: Viper ACR a trecut linia de sosire cu un avans de cca. trei secunde! Așa că degeaba te numești Porsche, Audi, Mercedes-Benz, McLaren, Ferrari sau Chevrolet, produci supercaruri și ridici biserici somptuoase ȋnchinate idolilor neȋncoronați “0-100” și “max. speed”, căci vine “rudimentarul” Viper și te dovedește exact acolo unde trebuie să-ți arăți abilitatea și valoarea: pe circuit. Tu ai oroare de date “exagerate” ȋn conturarea criteriilor de performanță, dar Dodge obține stabilitate excepțională tocmai datorită lor.
Ȋn concluzie, o fi Marchionne tontălău din fire, dar a nimerit-o la faza cu Chrysler: a cumpărat inteligență…Nu s-a lăsat dezarmat de eșecul usturător al Alianței DaimlerChrysler din cauza a ceea ce mass-media descria drept “clash of distinct corporate cultures”. A ȋnțeles la timp că zona germană nu poate pretinde aceeași prestanță estetică precum cea americană, pe aceasta din urmă dorind sincer s-o pună ȋn evidență pentru optica greu flexibilă a clientului european standard, numai că soluția aleasă (Chrysler 300 rebadged as Lancia Thema) s-a dovedit din start o eroare catastrofală de gândire strategică. Ȋn definitiv, problema cu Fiat este de altă natură: tentativa ineptă de a “ȋngloba genomul” italo-european ȋn “cromozomii” Grupului Chrysler. Chiar dacă Marchionne n-ar fi vinovat de inițierea acestui sacrilegiu, cu siguranță este vinovat de faptul că n-a făcut nimic ca să-l ȋmpiedice…
Vorbeam mai devreme despre Viper ACR. Concurând la Nürburgring, a reușit să obțină unul dintre cei mai buni timpi din istoria circuitului (desigur, nu putem face abstracție de aptitudinile & abilitățile piloților atunci când vrem să profilăm statuia performanței), iar dacă ne raportăm la supercaruri, observăm că doar Porsche și Lamborghini sunt plasate mai sus (cât despre porcăria chinezească “full electrică” NIO EP9, nu știu cum de s-a pripășit pe locuri fruntașe). Ȋntre noi fie spus, ar fi de așteptat minuni sfidătoare și de la noul…Corvette ZR1, dar rămâne de văzut cât de receptiv la ideea de a ținti piscuri pitorești și de a contribui la coloritul vieții se va dovedi RenCen, mai ales că asemenea scopuri “sentimentale” nu se repercutează asupra “ratei profitului”.
Totuși, cred că este “politically correct” ca Viper să dispară. A zăbovit mult prea mult pe minunata planetă Terra. Ȋn comparație, lui Buick Regal Grand National/GNX i s-a luat piuitul ȋn mod prompt, adică atunci când de abia ieșise din găoace. Corporatiștii au nesocotit ȋnsă o forță teribilă, tradusă astfel: devotamentul și fidelitatea pasionaților adevărați.