Test de anduranta Volvo V40 (2012-2016)

1.6 D2 115 Momentum
8100
Volvo V40 (2012-2016) zoom
de Mircea Meșter, Foto: Ciprian Mihai
Joi, 17.10.2013
Prima revizie

La aproape şase luni de când am intrat în posesia maşinii pe care v-o prezentăm într-un test lung pe Automarket, V40-ul din curtea noastră a atins magica barieră de 20.000 de kilometri, ceea ce echivalează cu prima vizită la service pentru schimbul de ulei şi de filtre. Prima revizie adevărată, semn că tânărul V40 începe să devină un adult cu acte.

Noi am reuşit să parcurgem 8000 de kilometri în toată această perioadă (vă reamintesc că am cumpărat maşina când tocmai trecea de bariera de 12.000 de kilometri), iar anotimpurile s-au succedat rapid în faţa noastră. Am preluat-o în ultima zi cu ninsori din iarna trecută, moment în care i-am testat în premieră şi parbrizul încălzit. Cinste celor care au inventat această opţiune. A urmat o primăvară frumoasă şi apoi o vară parcă mai calmă decât altele, dar care în zilele sale de vârf au depăşit iar 40 de grade. A venit apoi liniştea dintre vară şi toamnă, astfel că acum, într-un amestec de ploi care prevestesc anotimpul rece şi zile călduroase demne de o vară târzie, am trecut deja prin toate tipurile de manifestare a vremii. Urmează iarna şi sper că nordicii şi-au făcut treaba în ceea ce priveşte un model al mărcii naţionale suedeze. Dacă nici Volvo nu trece cu bine peste ierni testate pe la Cercul Polar, atunci cine?

Pentru a fi siguri că suntem în toate minţile înainte să ne ningă, am programat revizia la Primus Auto, dealerul Volvo de la graniţa Bucureştiului cu Otopeniul. Am dublat programarea cu o rugăminte atipică: aveam nevoie de fotografii pentru ilustrarea acestui episod, deci vizita noastră la service a semănat mai degrabă a decumentar decât a revizie propriu-zisă. Am trecut însă prin paşii normali prin care trece orice client al maşinilor mărcii.

DE LA RECEPŢIE LA ULEI. VIA PLAFONIERĂ

La recepţie am lăsat datele, am comunicat numărul de kilometri, am răspuns unui chestionar legat de comportamentul maşinii în ultimele luni şi am lăsat şi carnetul de garanţie, pentru ca revizia să fie în regulă şi în acte. Am fost anunţat că, pe lângă schimburile clasice ale reviziei de 20.000 de kilometri, mecanicii vor mai face o schimbare datorată unui recall operat de Volvo: o potenţială problemă superficială la nivelul plafonierei.

Am acceptat, chiar dacă nu am avut până acum nicio plângere cu privire la modul de funcţionare al plafonierei. Dar mai bine eviţi decât să repari.

Maşina a fost apoi preluată din parcare şi introdusă într-o zonă de service nu foarte mare, însă care era foarte bine aranjată. Nu ştiu dacă vizita noastră anunţată a avut vreun efect din punctul ăsta de vedere, dar am fost bucuros să văd că logica suedeză se regăseşte şi în aranjarea imensului perete cu scule, de exemplu, acolo unde fiecare bucată din metal este aşezată la locul ei, sub categoria din care face parte. Perete foarte "gustat" de fotograful nostru, fan declarat al dedesubturilor maşinilor de orice tip. În plus, era foarte curat, iar elevatoarele - simple şi pur şi simplu frumoase - lăsau să se vadă că maşina de o tonă şi jumătate stă în doar două bare din oţel.

Lângă V40-ul nostru erau aşezate, de asemenea pe postul de lucru, alte două exemplare, dar albe. Care primeau ultimele verificări înainte de livrare. Ambele D2-uri, adică versiunea pe care o testăm şi noi, dar unul cu transmisie automată, pe care mi-aş fi dorit-o pe maşina noastră, dar care nu a fost disponibilă decât ulterior în lista de opţiuni care pot fi comandate de clienţii lui V40.

MECANICUL ADRIAN SAU FRANK DIN "THE TRANSPORTER"?

Mecanicul care a preluat maşina e Adrian. Are o alură şi un fizic impunătoare, care îl recomandă mai degrabă pentru filmele de acţiune, şi este secondat de un al doilea angajat care curăţă rapid tot ce apare sub maşină. De exemplu, murdăria strânsă pe scutul de sub motor, pe care Adrian l-a demontat la cererea mea. Acum câteva săptămâni, la o alimentare anterioară cu lichid de parbriz, căpăcelul rezervorului dedicat a sărit şi a căzut printre "maţele" de sub capotă. Din păcate nu l-am găsit nici după vizita la service, astfel că am comandat unul şi urmează să vină de la furnizor.

Revizia în sine nu a avut multe necunoscute. În ritmul apăsat şi tacticos al mâinilor lui Adrian, uleiul vechi a dispărut într-un recipient special dedicat uzatelor, iar în locul său au aterizat patru litri de ulei Castrol magnatec 5W-30, tipul recomandat de producător pentru motorul de 1.6 litri de sub capotă. Victime colaterale au fost şi filtrul de aer plus filtrul de combustibil, care au fost şi ele înlocuite cu unele noi, pentru ca iarna să ne întâmpine fără probleme potenţiale cauzate de aceste părţi vitale ale ansamblului motor.

La final, după câteva minute în care mecanicul nostru a inspectat şi plăcuţele de frână, discurile şi suspensiile, a venit rândul plafonierei.

Schimbul s-a realizat în fix 5 secunde, pentru că prinderea nu are şuruburi, ci clipsuri. Clic-clac şi maşina noastră scăpa de vechile lumini interioare. Apoi, Volvo-ul a fost coborât de pe elevator şi condus în exteriorul service-ului, unde m-a aşteptat în parcare. Totul a durat 40 de minute. Bineînţeles, nu am scăpat de vizita la casierie. Totalul cheltuielilor (manoperă, piese şi ulei): 670 de lei plus TVA, adică 830 de lei cu totul, preţ disponibil din ce am înţeles pe termen limitat sub formă de promoţie. Dacă preţurile rămân la nivelul ăsta pe parcursul următorilor patru ani, mă declar mulţumit. E acceptabil pentru un service de marcă premium. 

SĂ NU UITĂM DE ANVELOPELE DE IARNĂ...

Le-am mulţumit lui Adrian şi celor de la service şi am intrat oficial în al doilea an de viaţă a maşinii. Inaugurat după câteva zile, la rândul său, cu o vizită la cei de la Autozone pentru schimbarea anvelopelor de vară cu cele de iarnă, scoase la treabă după ce şi-au petrecut şase luni în ceea ce oamenii ăştia numesc "Tyre Hotel", un depozit imens plin de coduri de bare pentru identificarea anvelopelor şi a posesorilor lor de drept. Recunosc, m-am simţit uşor cam ciudat montând anvelopele de iarnă în mijlocul unei zile care mirosea a primăvară şi îmbrăcat în tricou, dar paza bună trece primejdia rea. Nu trebuie decât să mă gândesc la aglomeraţia din service-urile specializate în zilele primelor ninsori şi mă ia cu frisoane. Până la urmă, e 16 octombrie şi nordicii au dat deja piept cu primele ninsori...

Dacă aveţi întrebări, le aştept ca de obicei în comentarii. În episoadele următoare vom vedea, pe rând, cinci lucruri excepţionale la V40, apoi vom ataca puţin sub centură şi vom analiza cinci lucruri mai puţin fericite ale modelului testat. 

Comentarii (26)

  • 830 de lei ti se pare putin? la un calcul rapid si aproximativ iese cam asa: 4 litri de ulei (la fel pun si eu, dar 5 litri) sunt cam 150 de lei, filtru de ulei 50, polen 100, aer 50, carburant 150 - total vreo 500 de lei zic eu.
    sper ca decontezi undeva diferenta ... ca mai faceai 2 schimburi de ulei pe banii astia :)
    28 28
  • Marius
    Eee... crezi ca oamenii de la service muncesc pe nasturi?
    Pe langa ulei (cam ieftin la tine, nu cred ca pui ce trebuie) si filtre, se mai deconteaza salarii, energie, amortizare mijloace fixe, paza, contabilitate, plus inca multe altele nevazute si desigur, profit, fara de care nici tu nu cred ca te-ai apuca de munca asta. Se scade si TVA-ul de dat la stat si iese chiar rezonabil.
    34 11
  • mircea
    @eee
    Desigur că se poate mai ieftin. Nu contestă nimeni asta, doar că, în unele cazuri, plăteşti şi calitatea serviciilor, calitatea service-ului, atmosfera în care eşti primit şi aştepţi, investiţiile în oameni, în educaţia lor, în trainingurile lor, în maşină, tehnologie, clădire, aparatură. Şi ajungi la concluzia că, adunate, toate astea înseamnă bani. Iar dacă eşti mulţumit de treaba prestată şi de modul în care a fost ea prestată, eşti de acord cu sume care acoperă cheltuielile de mai sus.

    Până la urmă, am avut experienţe anterioare cu mărci care nu mi-au oferit multe dintre lucrurile de mai sus. Şi la care am plătit chiar sensibil mai mult. Deci se poate.
    50 4
  • Prima revizie la 20.000 km ? A avut o revizie anterioara la 5000, sau la acest model, se face din 20 in 20? Daca e asa, cu alte masini faci 4 revizii la aceeasi km la care Volvo face 3 revizii. 800 de lei nu e mult!
    13 4
  • De apreciat efortul vostru, poze, discutii cu mecanicii, editorial bine scris - se vede ca va dati tot interesul sa dati toate detaliile.

    Avand in vedere ca la o dacie (benzina) revizia costa 500 RON si se schimba 3,5L ulei + filtru de aer si de ulei, eu zic ca e decent pentru revizia unei masini premium, dar nu apare filtrul de polen (cel putin 100RON in plus). Totusi pana in 1000RON e decent, banuiesc ca fara reducere pe aici va incadrati, sunt totusi 20.000 km.

    Apropo de acesti 20.000km, motorul functioneaza bine atatia km? merge rotund, nu vibreaza, nu mananca ulei, nu "urla" mai tare? Chiar sunt curios,. Eu dupa ce am depasit 100.000 km fac revizia din 10 in 10 mii.
    Cum se simte motorul dupa ce ati schimbat uleiul? Urca excelent in ture cred :)
    8 4
  • Pretul e rezonabil raportat la calitatea cu care s-au facut operatiile in service, dar eu nu as merge cu acel Castrol Magnatec 5W30 inca 20.000, mai ales in Romania.
    11 4
  • Ca informatie
    Ptr.un 1,6 hdi 110 cp ( varianta hdi 2007 a motorului de pe Volvo), am platit la revizia de la 65.000 km (februarie 2013) 457 lei + 20 lei mecanicului(filtre, 4 litri ulei quartz 5w-40, verificare stare masina).
    Suntem in noiembrie (76.500 km) si masina (C4) merge PERFECT.
    E adevarat ca masina nu e ,,premium'' iar pretul reviziei(fara a avea pretentia ca e cel mai mic) e dintr-un service multi-marca autorizat din tara.
    16 1
  • cam multi km pe un schimb de ulei ... zic si io
    6 7
  • Ca informatie
    @Dan si @unkle
    La diesel 1,6 HDI Citroen ( motor aflat si pe Volvo) revizia se face cf. cartii tehnice a masinii la 15.000 km in conditii grele (peste 60% dintre drumuri in mediu urban) si la 20.000 km in conditii de deplasare preponderent in afara mediului urban.
    Eu de exemplu, ii fac revizia undeva intre 17.000-18.000 km .
    12 0
  • tot ca informatie poate ar trebui sa afli ca in Romania se comercializeaza produse de k..t (sa ma scuze cenzura AM... dar este crudul adevar) si nici un "professional" scris pe cutia de ulei nu iti garanteaza ca dupa 20k acel ulei mai are proprietatile corespunzatoare

    si ca sa nu spui ca vorbesc tampenii ..

    Cand mi-am cumparat actuala masina avea cam 6000 de la ultima revizie, ulei de la MB, etc. Oamenii spun 20k - zis si facut, la 20k am schimbat uleiul ... si am obtinut o zeama subtire, care numai ulei nu era si numa ungere nu facea. Pe langa ca era o zeama lunga acel ulei era cam cu un litru mai putin in motor (inca peste limita), ca am masurat cat am scos si erau putin peste 5l.
    Dupa "problema" am lasat uleiul Castrol (pozele contin ... deci nu cred ca se pune de "reclama") doar pentru urmatorii 10k. Urmatorul schimb - 10k. De fiecare data am scos din motor cei 6l bagati, uleiul era ulei, nu zeama. Poate ca dau 2mil in plus dar tre sa fim foarte seriosi, 2mil comparate cu uzura motorului in caz ca uleiul nu este corespunzator .. nu se compara, stim cu totii asta.

    Treaba este valabila si pentru filtre - traim intr-o tara prafoasa (in sud cel putin) si ar trebui sa schimbam filtrele de aer de doua ori mai des. Motorina este de kko ... filtrul schimbat la timp ajuta problema. Si tot asa, pentru ca nu suntem in ger sau uk sau fr ... suntem in Romanik dragii mei, si mai bine sa dai un pic in plus si sa faci treaba corespunzator (eu fac ~12-14k pe an, deci schimb cam la 9-10 luni astea... un pic mai des decat programul anual cerut de carti).
    13 9
  • "investiţiile în oameni, în educaţia lor, în trainingurile lor, în maşină, tehnologie, clădire, aparatură. Şi ajungi la concluzia că, adunate, toate astea înseamnă bani."

    Vad ca au facut investitii si in tatuajele mecanicilor.

    (nu ca m-ar deranja-just joke!)
    8 2
  • @mircea, daca imi permiti:
    1. poti sa imi spui putin mai pe larg despre ce a fost vorba in cazul plafonierei? ce au schimbat... cablaj, becuri, cu totul... si mai ales de ce?
    2. revizia nu mi s-a parut scumpa, pana la urma vorbim de o marca premium. Ba din contra, ma asteptam sa te coste peste 1000 de lei. Dar referitor la Autozone, banuiesc ca motivul principal pentru care ai schimbat anvelopele la ei este o colaborare cu ei. Atunci evident s-ar justifica. Acum 4 ani am fost prima si ultima data le ei, la vulcanizarea de pe bd. Vacarescu. Si asta nu pentru ca au fost slabi, nici vorba. Dar nu mi s-au parut tocmai ieftini... adica am dat cam 250 lei pentru schimbarea anvelopelor de vara cu cele de iarna. In primavara am fost la un service undeva in Pantelimon la recomandarea unui prieten (nu cred ca e ok sa dau nume) si pe 4 anvelope imi iau 120-130 lei. Si mi se par buni si ei, nu am avut nici o problema.
    Drumuri bune iti doresc! Nu iti spun sa ai grija de ea, pentru ca sunt convins ca ai. :)
    11 2
  • @Mircea
    Se poate face un experiment asemanator, dar cu o camera ascunsa ?
    Adica fara sa fie anuntati ca va fi pozat spatiul din service si ca li se va "face reclama" in urma reviziei facuta tie.
    Foarte multi s-au plans de serviciile celor de la Volvo din Bucuresti, deci e mare mirare sa se schimbe lucrurile peste noapte.
    Pretul reviziei e bun si intr-adevar nu e un service de la coltul blocului unde ti se ridica masina pe buturugi, deci e normal sa platesti ceva mai mult, ca trebuie si ei sa-si amortizeze investitiile in echipamente si amenajarea spatiului.
    7 1
  • mircea
    @all Revizia se face la 20.000 de kilometri sau un an de la ultima. În acest caz, bornele au coincis: am făcut 20.000 fix la un an de la începutul vieţii maşinii. Probabil că în anii următori nu vom ajunge la 20.000 anual, pentru că lista de alte maşini care trebuie testate e îndeajuns de stufoasă încât să ne încurce planurile. Vom vedea.

    @LauCalin A fost o operaţiune foarte simplă: au dat jos plafoniera veche, au desfăcut firele din plafon, au pus plafoniera nouă, au legat firele de ea. That's it. Explicaţia: s-ar fi putut arde un bec mai repede. Asta a fost tot.

    @unckle: cenzură e când conducerea nu te lasă să spui nimic, nu când spui şi apoi îţi este şters comentariul pentru că el conţine termeni şi cuvinte care nu-şi au locul. Asta din urmă se numeşte filtrare şi ne dă voie să trăim într-un mediu plăcut pentru toată lumea pe site-ul ăsta. Măcar până când va fi inaugurată noua secţiune de comentarii, la care lucrăm deja de câteva luni. Da' vine. :)
    13 0
  • Bogdan
    Cuvinte de lauda la adresa Primus?!?!

    CLAR RECLAMA MASCATA!

    Primus e cel mai prost service din tara!
    4 5
  • _STELI
    Poate gresesc, dar din cate stiu eu la modelele cu interval de servisare la 20 000 km (din marcile Citroen, Volvo, Ford - cu motoare 1,6 diesel), filtrul de polen se inlocuieste la fiecare revizie, iar filtrul de combustibil (care este de altfel si cel mai scump), se inlocuieste prima data la 60 000 de km.
    5 0
  • Pe langa faptul ca Castrol nu mai e ce a fost ba chiar e bine de evitat cu desavarsire ptr ca nu mai ai nici o siguranta unde e fabricat, sa-l tii mai mult de 5-6.000 km intr-un diesel ESTE CRIMA CURATA! Oare onor redactorii nu au auzit de ulei esteric? Traim in era internetului si informatia circula numai sa vrei sa afli....
    2 3
  • Daca revizia e odata la 20.000 km, in cazul asta, e cea mai ieftina revizie EVER! in 60.000 km economisesti 800 de lei fata de alte masini (facand cu o revizie mai putin). Nu inteleg de ce se plange lumea.
    7 2
  • tot un fel de cenzura este si cand "vointa majoritatii" face o treaba ... si de multe ori majoritatea este intr-o confuzie totala -- adu-ti aminte de o discutie draguta despre cutiile de viteze unde nenumarati comentatori dadeau cu sange in cei cativa care le povesteau ca o masina are 40km/h la 2000rpm si 80lm/h la 4000rpm, in aceiasi treapta de viteza (parca era un drive-test de clio). Daca "noul" sistem de comentarii rasplateste pe unu pentru ca spune "du-te bă ca esti bou!" mai bine il pastrati pe asta de acum :)

    Cand vine vorba de revizie eu unul as schimba mai des. Din pacate conditiile de la noi nu sunt apropiate de "media" avuta in vedere de inginerii care au proiectat masina. Multi de aici (si ma uit deasupra la Dan) privesc cifrele seci - o revizie mai răruță inseamna bani ramasi in buzunar, dar in acelasi timp poate insemna "fum negru" la 50k, supape blocate, turbine facute praf, filtre de particule infundate (este o adevarata industrie scoaterea din softul masinilor a DPFurilor) si tot asa.
    Acum, asta-i parerea me, care sunt unul singur. Poate sunt si altii cu altele ... poate masinile lor nu au probleme chiar si cu reviziile la 20-25k. Mie totusi mi-ar fi frica sa imi pun increderea in produsele care circula pe piata romaneasca, chiar si la reprezentante.
    2 4
  • @mircea ...
    deci, daca pe viitor veti schimba uleiul o data pe an ... va fi cam la 8-10 mii km ... ceea ce e mai bine pt motor ...
    nu pricep graba cu schimbul "gumelor" de iarna ... le faceti repede praf ! mai ales de umblati doar pe asfalt !!! pacat de ele !
    pe-aci pe la mine desi iernile-s grele si e obligatoriu prin lege sa le ai puse pina in 15 decembrie ... acuma nu e de stat chiar pina atunci, dar pina pe 15 noiembrie zic ca ar fi fost mai rezonabil ... doar nu aveti de gind sa va mutati de-acuma in nordul europei ?!?

    drumuri bune tuturor !
    4 0
  • blaa...
    Dopul de la lichidul de spalare nu e prins de tzeava aia alba ca la orice masina?
    0 0
  • Ca idee , uleiul OEM Volvo A5/B5 0w30 sau Castrol Edge Professional for Volvo cars costa intre 70 si 85 Lei/1L , pret cu TVA
    1 0
  • antonny
    ce mai conteaza ce ulei foloseste sau cat va merge ......la revanzare un schimb de ulei si un aditiv special va fi ca" Noua " ...
    Domnilor faceti revizia in octombrie o sa vina sezonul rece .......de ce nu ati schimbat cu un 0w40 ???? practic imbina doua clase ,0w40 are la 40C viscozitatea unui 5W30 si la cald pe cea a unui 5W40
    0 1
  • De cand e Volvo marca premium? De cand pun motoare Ford sau PSA pe masini sau de cand i-au cumparat chinezii?
    4 10
  • Daca Mercedes poate sa puna dci de la Renault si e premium, dc sa nu fie si Volvo la fel cu motoare PSA?
    15 2
  • Stie cineva cat costa o prima revizie la Dacia avand in vedere ca la primirea masini (in urma cu un an) mi sa spus ca prima revizie este gratuita.Uni spun ca este gratuiot doar manopera,alti consumabilele.La telefon nu mi se spune,doar sa plec cu masina acolo si vad ei ce si cum...
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru