Test de anduranta Volvo V40 (2012-2016)

7000 de kilometri în 4 luni şi jumătate. Deloc rău pentru o maşină care are rolul de a presta rolul de cărăuş al redacţiei şi de a ne plimba printre testele pe care le producem pentru rubrica noastră specială de drive teste.

Să mă explic. Anterior, cu maşina pe care am avut-o până la V40, reuşisem să parcurg, în medie, doar 8000 de kilometri pe an. 40.000 în 5 ani, mai exact. Deloc măgulitor pentru o maşină nouă, însă perfect explicabil dacă avem în vedere condiţiile în care ne desfăşurăm noi activitatea, cu teste peste teste în redacţie care fac ca maşinile personale să rămână uneori săptămâni întregi nemişcate în parcare. Cu Volvo-ul pe care l-am cumpărat în acest an şi al cărui test de anduranţă astăzi ajunge la episodul al patrulea, lucrurile sunt însă uşor diferite. Am încercat să nu-l las din mâini cât am putut şi, drept urmare, am adunat kilometri mulţi şi frumoşi pe şoselel noastre şi nu numai. Deocamdată fără incidente - nici măcar minore. Iar o mare contribuţie la acest tip de cursă lungă le aparţine motorului de sub capotă şi transmisiei. 

UN MOTOR MAI COMUN DECÂT PARE

În spatele indicativului D2 de pe hayon stă un motor diesel cu patru cilindri care dezvoltă 115 cai putere la 3600 rpm. Povestea acestuia e destul de lungă, dar o să încerc s-o dezvolt aici pe scurt. Nu este deloc un motor rar pe şosele. Dezvoltat în colaborare de Ford şi PSA Peugeot-Citroen acum 11 ani şi prezent de atunci în diverse forme şi evoluţii pe modelele Grupului Ford şi a celor din Grupul PSA, motorul este cunoscut sub numele de cod DV6. Are o capacitate cilindrică 1560 de centimetri cubi şi poate dezvolta, în funcţie de nevoi şi de modelul şi marca pe care este montat, între 75 şi 115 cai putere.

Astăzi îl vedem pe o varietate largă de modele de pe piaţă sub diferite nume dictate de marketing, de la gama Citroen (C3, DS3, C4, DS4, C5) la gama Peugeot (206, 207, 307, 308), trecând pe la Mazda2 şi Mazda3 şi ajungând apoi la Mini Cooper D şi chiar Suzuki SX4 de generaţie anterioară. Normal, multe modele Ford au avut şi au sub capotă acest motor în diferite versiuni de putere - Fiesta, Focus, C-Max - iar Ovalul Albastru a dezvoltat în 2012 chiar o versiune foarte apropiată de 1.5 litri a acestei unităţi care şi-a făcut loc - cu o putere nominală de 75 de cai - pe noua generaţie Fiesta. 

La Volvo, motorul a primit cea mai puternică iterare, 115 cai putere, versiunile D2 ale defunctelor C30, S40 şi V50 fiind foarte căutate la vremea lor. Astăzi, unitatea de 1.6 litri stă la dispoziţia unor modele precum S60, V60, V70 şi chiar S80, acesta din urmă fiind cea mai mare maşină motorizată de unitatea DV6. Evident, nici V40 nu putea să scape de aportul motorului diesel, care - foarte interesant - este disponibil pe compacta suedeză în două versiuni legate la şase trepte: una care emite 88 de grame CO2/km, tunată "în jos" pentru ca clienţii statele în care emisiile de dioxid de carbon pe kilometru contează la preţ să beneficieze de bonusuri la cumpărare, şi una "normală", ale cărei emisii ajung la 96 de grame CO2/km.

DOUĂ VERSIUNI ÎNTR-UNA SINGURĂ

De fapt, povestea e ceva mai complicată decât atât. În momentul lansării, adică toamna trecută, cele două versiuni ale motorului V40 D2 emiteau 94, respectiv 99 grame CO2/km, însă inginerii suedezi au mai umblat între timp la performanţele eco ale motorului şi au scăzut aceste cifre la 88, respectiv 96 de grame CO2/km. Şi pentru că maşina noastră face parte din lotul iniţial disponibil imediat după lansare, beneficiem de un D2 de 99 de grame CO2 care consumă, conform listei de date tehnice Volvo, 3.8 litri/100 km. Tot ulterior, Volvo a lansat şi posibilitatea comenzii unei cutii automate Powershift cu şase trepte pe această motorizare, opţiunea nefiind disponibilă pentru clienţii care s-au orientat spre V40 la începutul carierei sale. Cutia automată aduce evident mai mult confort la utilizare, însă consumul mediu şi emisiile cresc până la 4.0 litri, respectiv 105 grame CO2/km.

AUTONOMIE DE PESTE 1000 DE KILOMETRI

Consumul mediu urban al motorului D2 este anunţat la 4.2 litri/100 km. În condiţii ultraeconomice, cu climatizarea oprită şi într-un oraş gol, am atins 4.5 litri/100 km. În exploatarea zilnică absolut normală, Bucureştiul "cere" însă între 6.0 şi 7.0 litri, în funcţie de cât de greu e piciorul de pe pedale. Am reuşit, în aceste condiţii, să parcurgem luna august cu un singur plin de motorină, o performanţă uşurată şi de faptul că am fost ajutaţi de un trafic mai lejer decât de obicei.

Pe şosele, V40 D2 scade la un consum real, testat de noi, de 5.0 litri/100 km. Pe un traseu de 3500 de kilometri din Bucureşti până în Austria şi înapoi, detaliat în episodul anterior, consumul s-a reglat la 5.0 litri undeva prin Ungaria şi nu a mai suferit modificări, fiind "îngheţat" la această valoare până la revenirea la Bucureşti. În condiţiile în care rezervorul este de 52 de litri, autonomia lui V40 D2 în regim extraurban depăşeşte, deci, în regim de rulare normal, bariera psihologică de 1000 de kilometri. Probabil că un şofer foarte atent poate să scadă mult sub această valoare, iar un test ulterior în care vom încerca să rulăm ultraeconomic pe un traseu de 500 de kilometri pe va arăta care este limita inferioară a motorului la acest capitol.

O CUTIE RAFINATĂ

Unul dintre punctele forte ale acestei versiuni este însă cutia manuală cu şase trepte. Este etajată excelent, timoneria este exactă şi, chiar dacă treptele de lansare sunt lungi pentru a garanta un consum scăzut, reuşeşte să extragă din compacta suedeză îndeajuns "parfum" încât să aibă zvâcul necesar pentru a face faţă provocărilor din traficul românesc. Foarte importante devin în aceste condiţii treptele 3 şi 4, cuplul de 270 Nm făcându-şi simţită prezenţa începând cu 1750 rpm şi împingând maşina undeva spre un nivel acceptabil de putere.

O chestiune de culoare: mânerul cu harta luminată a treptelor face ravagii la nivel estetic între cei care ajung în maşina noastră de test, fiind unul dintre cele mai atrăgătoare elemente estetice ale maşinii. Asta se întâmplă însă exclusiv pentru pasageri şi are valoare exclusiv estetică, fiindcă cel de la volan nu va privi niciodată spre mâner pentru a alege treapta de viteză următoare. 

Apropo de performanţe, V40 D2 anunţă 11.9 secunde pentru 0-100 km/h şi o viteză maximă fixată la 190 km/h. Cifre care subliniază încă o dată caracterul mai degrabă familisto-liniştit al lui V40 D2. Vom analiza acurateţea acestor performanţe şi reprizele într-un test pe care îl com efectua în curând într-un centru dedicat de testare a performanţelor auto. 

TEHNOLOGIE UTILĂ

Tehnologia îţi oferă acces pe V40 la o serie de "easter eggs" interesante. De exemplu, faptul că în loc de ceasurile de bord ai un ecran care poate fi personalizat în trei feluri (Elegance, Eco şi Performance) îţi pune la dispoziţie o serie de indicatoare interesante care te ajută la rulare. Pe Eco, de exemplu, în stânga vitezometrului apare o gradaţie care-ţi oferă indicii despre cât de "verde" e stilul tău de condus, arătându-ţi printr-o "ştachetă" digitală cum stai la acest capitol. Pe de altă parte, dacă alegi modul Performance de afişaj, în dreapta turometrului central apare o ştachetă care-ţi indică dacă eşti sub sau peste puterea maximă pe care o poţi scoate pe respectiva treaptă de viteză. peste toate vine un indicator de schimbare a treptelor care e aşezat în dreapta ceasurilor de bord şi care te ajută să treci dintr-o viteză în alta în cel mai eficient mod posibil.

Un alt element interesant este legat de sunetul pe care îl dezvoltă motorul D2 la rulare. Dacă la începutul relaţiei cu Automarket, atunci când avea 13.000 de kilometri şi iarna dădea semne că trece, ţăcănitul propriu funcţionării unui motor diesel se făcea auzit fără a fi însă deranjant, astăzi - la graniţa celor 20.000 de kilometri şi cu prima revizie în faţă - motorul este foarte silenţios. Atât de silenţios, încât mulţi dintre cei care au avut ocazia de a călători pe bancheta din spate, de exemplu, au crezut că vorbim de un motor pe benzină.