Drivetest Volkswagen Touareg facelift (2014-2018)

3.0 Diesel Turbo (TDI) 262CP 4x4 Aut8 Supreme Plus
Volkswagen Touareg facelift (2014-2018) zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Joi, 18.12.2014
Antitanc

Am văzut recent „Fury” și nu-mi pot scoate din cap ultima scenă care încheie filmul. Un tanc în mijlocul unei armate zdrobite, o ultimă redută, un refugiu în fața furiei oarbe a războiului.

O ultimă redută, un tanc invincibil și fără îndoială un refugiu în fața unei urgii dezlănțuite în cel mai viscolit colț al României. Așa l-am simțit pe noul Volkswagen Touareg facelift. O mașină în care am intrat împins de la spate de un crivăț cumplit și din care m-am dat jos cu greu, după câteva zile pline de zăpadă, zloată și frig.

Sună ciudat, dar m-am pus în pielea căpitanului Don, legat cu o funie invizibiă de tabla tancului Shermann. Abia atunci am realizat că alături de Touareg mi-aș petrece apocalipsa.

Volkswagen Touareg facelift (2014-2018)
3.0 Diesel Turbo (TDI) 262CP 4x4 Aut8 Supreme Plus

  • Pret de pornire 42.129 €
  • Pret model testat 71.579 €
  • Taxa auto 0 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Pentru a face față cu succes unui scenariu de sfârșit de lume ai nevoie de un motor capabil să îndure orice supliciu. Iar un V6 TDI, cu o tradiție lungă în spate, testat în condiții dure, este alegerea de care o să te atașezi. Indiferent de costuri.

Cu 3.0 litri sub capotă și o putere totală de 262 de cai, lucrurile se vor derula rapid. Iar cuplul motor, de 580 de Nm, resimțit extrem de devreme, la 1750 de rotații, face ca plecarea de pe loc să se facă în regim de decolare forțată.

Fiecare pedală trimisă la podea este sinonimă cu o lovitură blândă și plăcută în moalele capului. Efectul ei este destul de hipnotizant, așa că e bine să aveți grijă la modul în care gestionați resursele. Motorul este bine antifonat și se aude chiar plăcut atunci când acul turometrului caută zone mai înalte.

Faceliftul aduce și o cutie automată cu opt rapoarte, extrem de utilă pe o mașină de talia lui Touareg. Rapoartele se alternează pe nesimțite și extrem de liniar. Retrogradarea se face rapid, chiar și atunci când nu interveniți asupra padelelor, iar treapta Sport a cutiei de viteză se va asigura că aveți tot timpul la îndemână resurse. În fond, este destul de greu să rămâi fără resurse cu asemenea cifre sub capotă.

Consum

Consumul poate fi un subiect tabu pentru toți cei care nu sunt obișnuiți cu SUV-urile. În mediul urban, fără menajamente, Touareg V6 a ajuns chiar și la 13 litri/100 de kilometri. Vorbim, evident, de o exploatare în condiții de iarnă. Așa s-a întâmplat și în afara orașului, unde consumul s-a oprit la 9 litri, cu unele exagerări ale pedalei de accelerație.

Dacă ar fi să ascultăm promisiunile Volkswagen, consumul mediu al noului Touareg V6 TDI este de numai 6.6 litri/100 de kilometri. Este cu mult mai puțin decât oricare alt rival: Toyota Land Cruiser, Nissan Murano sau Hyundai Grand Santa Fe.

Dacă îndrăznim să ne uităm spre segmentul premium, acolo unde Volkswagen își dorește să joace, consumul lui Touareg este mai mare decât al unui BMW X5, dar mai bun decât cel al unui Mercedes ML sau Jeep Grand Cherokee.

Performanţe

Ajungem și la capitolul „decolare”, despre care vă vorbeam mai devreme. Așa cum am zis, apăsarea accelerației declanșează o explozie plăcută și o țâșnire de pe loc, iar asta se oglindește și în cifrele oficiale: sprintul de la 0 la 100 de km/h se face în 7.3 secunde, cu mult mai bine decât orice rival din segmentul de volum.

Dacă ne uităm însă în segmentul premium, vom avea un BMW X5 care nu se dezice de la titulatura sa de etalon. Touareg rămâne totuși cu 0.1 secunde mai rapid decât Mercedes ML și cu mult mai vioi decât Jeep Grand Cherokee.

Interior

Faceliftul aduce o serie de modificări și în interiorul lui Touareg. Mașina câștigă mult de pe urma ultimelor inovații din gama Volkswagen. Totuși, aspectul conservator parcă ține pe loc SUV-ul în ascensiunea sa către segmentul premium. Anumite materiale, precum și textura lor, sunt încă sub cele pe care le găsim pe BMW X5 și Mercedes ML.

Aspectul general este salvat de iluminarea caldă, de computerul de bord color și de afișajul clar și lizibil al instrumentelor de bord. Spațiul interior este extrem de generos, atât pentru pasagerii din față, cât și pentru cei din spate.

Volumul portbagajului însumează 580 de litri, ceea ce este ușor mai puțin decât în cazul rivalilor din segmentul premium și chiar din segmentul de volum. Chiar și așa, gura de încărcare generoasă și rabatarea automată a scaunelor compensează.

De notat și ergonomia excepțională a funcțiilor, cu care te obișnuiești instant, și gândirea logică a spațiilor de depozitare. Aș menționa și scaunele confortabile, care, culmea, deși vorbim despre o mașină care are doar aspirații premium, beneficiază de reglarea susținerii laterale, o funcție pe care abia dacă o găsim pe versiunile superioare ale modelelor Mercedes sau Audi.

Preţ de achiziţie

Privilegiul de a deține un tanc este destul de costisitor. Socotelile încep de la 44.000 de euro, însă dacă vă doriți motorizarea testată de noi, trebuie să gândiți un buget de start de 49.000 de euro. Apoi, dacă urcați pe scara evoluției cu un nivel de echipare superior (adică Supreme, care sună și foarte bine) și vă lăsați seduși de lista lungă de opționale, ajungeți să totalizați un preț final de 71.500 de euro. Cu o asemenea sumă vă veți simți cu siguranță un client premium.

Prețul de pornire al versiunii V6 TDI de 262 de cai putere este mai mare decât al unor modele ca Murano și Grand Santa Fe, care pleacă de la 45.000 de euro, dar, surprinzător, este mai mic și decât al unui Toyota Land Cruiser, care devine accesibil abia de la 54.000 de euro.

În segmentul premium însă, Touareg ar putea fi privit ca un chilipir, dacă ne gândim că BMW X5 și Mercedes ML, cu motoare comparabile, pornesc socotelile de la 63.000, respectiv 60.000 de euro. Doar Jeep Grand Cherokee se menține aproape de SUV-ul din Wolfsbug, cu un preț de pornire de 54.000 de euro pentru un diesel de 250 de cai putere.

Siguranţă

Vokswagen Toureg nu a mai fost testat de multă vreme de către EuroNCAP. Din 2004 mai exact, atunci când obținea cinci stele. Rezultatul are toate premizele să se repete, având în vedere că modelul german dispune de o mulțime de tehnologii de siguranță, mai ales acum, după facelift.

Pe lângă suita de airbaguri obligatorii, care include, opțional, chiar și airbaguri laterale și cortină pentru pasagerii din spate, Touareg vine cu multe sisteme de siguranță pasivă: pilot automat adaptiv, asistență la frânarea de urgență cu funcție de evitare a accidentelor urbane, avertizare la părăsirea benzii și senzor de supraveghere a unghiului mort.

Ţinută de drum

Am avut impresia că sar din podul casei atunci când am coborât din Touareg și suspensia pneumatică era fixată în cel mai nordic punct al său. O senzație care te poate face să crezi că Touareg-ul tău poate ajunge până pe vârful Moldoveanu chiar și în plină iarnă. Să nu exagerăm totuși cu exacerbarea calităților pur masculine.

Touareg rămâne o mașină cu mult potențial în off-road, doar atunci când este echipată cu anvelopele potrivite. Sfatul meu, pentru cei pasionați, să păstreze în garaj un set de pneuri off-road pentru orice escapadă. Gardă la sol avem, unghiuri de atac și de degajare sunt, tracțiune integrală există, așadar Touareg nu va dezamăgi.

Așa cum nu dezamăgește nici pe asfalt, unde se simte ca un tanc foarte confortabil, capabil să înghită fără comentarii orice denivelare așternută în față. Suspensia nu este zgomotoasă, cu excepția momentelor în care garda la sol este ridicată la maxim.

Confortul modului de rulare Comfort, selectabil de pe consola centrală, vine inevitabil și cu ceva ruliu. Uneori foarte pronunțat. Setarea Sport a suspensiei rigidizează lucrurile și estompează această senzție. Direcția este extrem de asistată în oraș, un lucru extrem de util, pe care ajungi să îl iubești după ce te dai jos dintr-un BMW X5. În situațiile unui condus ceva mai sportiv însă, Touareg pierde câteva puncte la capitolul precizie, având în vedere pedigree-ul etalonului bavarez.

Vizibilitate

Touareg este o mașină mare, un tanc după cum spuneam mai devreme. Din fericire, suprafața sa vitrată este mai generoasă decât cea a vehiculului militar. Luneta este destul de mare, montanții spate sunt bine proporționați, însă oglinda retrovizoare este destul de mică. Tot bine proporționate sunt și oglinzile laterale, suficient de mari pentru manevre și orientare.

Un plus pentru oricine iubește ideea de habitaclu aerisit este și acoperișul panoramic, cu o trapă care te leagă direct de tot ce se întâmplă afară.

Tehnologie

Touareg nu duce lipsă de aproape nimic la capitolul tehnologie. Sunt multe funcții despre care nu știi, dar ele își fac sârguincioase treaba. Este și exemplul farurilor adaptive, care funcționează alături de sistemul Dynamic Light Assist pentru a nu orbi ceilalți pasageri. Tot pe lista lucrurilor extrem de utile și de cele mai multe ori trecute cu vederea sunt hayonul acționat electric, deschiderea fără cheie a ușilor (care funcționează exemplar), precum și senzorul care îți deschide portbagajul atunci când ai mâinile ocupate.

Pe timp de iarnă, pe lângă deja banalele scaune încălzite, Touareg oferă și o funcție care programează încălzirea și chiar ventilația de la distanță. Pe lista dotărilor mai trecem și sistemul multimedia cu o mulțime de conexiuni, poiectat pe un ecran tactil de 8 inch, destul de interactiv, dar care păstrează totuși un aspect îmbătrânit.

De apreciat și prezența camerelor video care asigură o vizibilitate la 360 de grade. Aș încheia cu două funcții extrem de utile iarna. Prima este parbrizul încălzit, prin care privești scurgerea lentă a kilogramelor de zăpadă adunate peste seară, iar a doua este volanul încălzit, care reacționează însă ceva mai greu.

Design

Faceliftul a adus o maturizare a SUV-ului din Wolfsburg. În plus, l-a transformat din nou într-o mașină după care oamenii întorc privirea. Semnăturile luminilor LED pentru farurile față și spate sunt inconfundabile și îl transferă direct în segmentul premium. De asemenea, cu setul potrivit de jante, Touareg chiar poate fi o apariție impresionantă.

Noile retușuri estetice reușesc să facă din Touareg o mașină la fel de impozantă, dar mult mai actuală. Este exact ce căutau clienții mărcii din Wolfsburg.

Nu ne-a placut

  • Oglinda retrovizoare mică
  • Ruliu în modul Comfort
Date tehnice - Volkswagen Touareg facelift (2014-2018) 3.0 Diesel Turbo (TDI) 262CP 4x4 Aut8 Supreme Plus
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
V
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
2967
Lungime mm
4801
Putere maxima CP (rpm)
262 (3800)
Latime mm
1940
Cuplu maxim Nm (rpm)
580 (1750)
Inaltime mm
1709
Viteza maxima km/h
225
Greutate kg
2185
Acceleratie 0-100 km/h s
7.3
Ampatament mm
2893
Tractiune
integrala
Volum rezervor litri
85
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
580
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Volkswagen Touareg facelift (2014-2018)

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (33)

  • Da, da, daa !!!
    25 18
  • Adrian
    Cu 70 de mii iti poti lua un Cayenne mai chel si e mai masina ca VW.
    29 38
  • someone
    am avut norocul sa conduc un astfel de Touareg, si masina este excelenta pentru un VW: motor, dotari, confort, suspensie etc. singurul lucru care nu se potriveste acestui tablou ( parere strict personala ) este cutia de viteze, care la kickdown sta si se gandeste prea mult, si asta in comparatie cu alte cutii din grup, un DSG de pe golf de ex.
    20 12
  • Sper ca este o greseala din neatentie ce a-ti scris acolo si nu ati comparat Touareg cu Jeep Renegade, Renegade fiind modelul cel mai mic de la Jeep, de segment B. Modelul cu care trebuie comparat este Grand Cherokee, despre care as zice ca este mai bun in off-road si ceva mai comfortabil, dar excelleaza mai putin pe asfalt.
    17 4
  • olding
    daaa este cea mai tare pana in 50 k
    daca insa ajungem peste 65 k este oare la nivelul ml si x5?
    10 10
  • 71 de mii pe un Touareg ... trebuie sa existe muuulti oameni cu multi bani ca sa dea atata pe un vw ...
    30 8
  • te uiti si te oftici ca n`ai afaceri cu statul...
    50 5
  • Cea mai grea dilema: Touareg sau Macan...
    6 29
  • Touareg și Phaeton sunt cele mai bune produse VW, al doilea n-a rupt gura târgului la vânzări pt că la clasa de lux contează și tradiția și imaginea mai mult decât la orice altă clasă, mă uit acum la ce prețuri sunt la sh la Phaeton, pomană, dacă eram fan VW mă gândeam serios la unul:)
    22 9
  • someone
    apropo de placut parbriz incalzit: si fiesta mea din 2007 are parbriz incalzit dar asta nu e motiv sa iti placa o masina sau sa devina argument de achizitie :)))
    29 9
  • M-as bucura ca de cate ori testati un SUV sa spuneti cat e garda la sol, cat sunt unghiurile de atac si de degajare si sa testati tractiunea integrala macar cu testul rolelor. Informatii despre existenta unor protectii metalice sub caoserie + adancimea vadului traversat ar fi bonus. Altfel vorbim doar despre inca o masina mare si scumpa, puternica si intimidanta.
    41 4
  • @Snow , dupa cum vezi, dupa parerea unora, se pare ca acceleratia 0-100 si viteza maxima sunt elemente definitorii in alegerea unui SUV ... restul , in special cele amintite de tine, conteaza mai putin...sau chiar deloc .
    Mai mult, comparatiile se fac exclusiv dupa cateva date tehnice , dar nu se compara de exemplu masa fiecarui competitor in parte , nivelul de putere al motorului respectiv raportat la masa , raza de bracaj ( utila in mediul urban ) , tipurile de tractiune integrala ( utila in off road ) , masa maxima remorcabila , etc
    24 2
  • @dan_grc - mi-a placut asta "daca eram fan vw ma gandeam serios la unul" :)) Ce pacat... ce soarta grea... :)) Ceva de genul "daca nu eram insurat"... :))
    Prea distractiv... :)
    13 10
  • Am detinut un VW Touareg 2.5 TDI R5 timp de 7 ani si am sustinut ca a fost prima mea masina (adevarata). L-am schimbat pentru un Mercedes-Benz ML 350 BT si nici nu se compara. Am remarcat ca preturile pentru VW TOUAREG au crescut nejustificat de mult in ultimii 10 ani si au ajuns la nivelul ML. CONCLUZIA O TRAGETI DVS.
    19 9
  • @Andi

    Pai nu prea se compara cu " daca nu eram insurat", pt ca iti poti lua un Phaeton si cu 10 mii, deci indiferent de masina pe care o ai, daca iti place si VW poti sa faci aceasta schimbare.
    8 5
  • @dan_grc - nu m-am referit la masina in sine, ci la felul cum te-ai exprimat "daca eram fan vw...". De parca ai fi condamnat :))
    3 3
  • mishazaitev
    @olding

    Cel putin la capitolul off road, este peste x5 chiar si la acelasi pret, basca faptul ca nu stiu de ce, la acelasi pret, cred ca e ceva mai dotat Tuaregul. Daca mai pui si ca in alegerea masinii mai conteaza si factorul subiectiv, siguri se vor gasi cumparatori pentru Tuareg la pret de X%.
    3 5
  • cristim
    La modelul anterior din 2010, verdictul dat la tinuta de drum a fost 5 stele, acum doar 4 stele, ruliul este pronuntat fata de modelul anterior, iar la izolare fonica la modelul din 2010, verdictul dat a fost ''silentioasa'' iar acum verdictul dat este 'mediu. Pai progresul unde este, doar la motor cativa cai putere castigati?
    11 3
  • @ztele testele sunt facute pt uni care cand vad o masina se uita cat are in bord si intreaba cat baga la ora...:))) ce conteaza abilitatile in offroad..probabil nici nu are...sau nici nu are nevoie cine stie..atunci ma intreb la ce ajuta in taficul infernal o masina mai inalta??sare peste cele mici sau astea mari au prioritate?intrebari fara raspuns..
    12 2
  • Un test pe care-l așteptam de multă vreme!

    Touareg e un SUV orientat clar spre off-road, mai ales versiunea Terrain Tech ce dispune de un diferenșial spate blocabil și de 4xMotion. Arată supărător de bine și e mai polivalent ca un X5 sau un ML, cel puțin în off-road. Dacă aș lucra la ASF sau ANRP mi-aș permite unul, dar nu sunt atât de privilegiat așa că rămân la banalul meu Golf.

    Sărbători cu bucurie echipei redacționale și user-ilor, mai ales celor cu state vechi!
    13 4
  • slvw_83, pachetul ala are mai multe, diferential blocabil central si spate, reductor, garda la sol mai mare cu unghiuri de atac mai bune precum si suspensia pneumatica cu mai multe moduri de functionare..
    din ce am inteles se poate comanda doar cu 3.0 tdi, asta din test
    5 2
  • Imi place ca multi se plangeau ca un Santa Fe full a ajuns la 45.000 (cand AM facuse testul)...pai e oarecum normal. Toti producatorii maresc preturile de fiecare data cand lanseaza noul model. Touareg-ul full cu cea mai puternica motorizare clasica ajunge la 90.000 iar cu hibrid bate 100.000. Acum spuneti voi...astea sunt preturi pentru masina poporului? De ce mai exista Audi in grup?

    Traim intr-o lume nebuna, nebuna bazata pe excesele nababilor din tari care acum 25-30 de ani erau din lumea a treia.

    Pacat ca si modelele mai pentru muritorii de rand din plaja 10.000-25.000 se porcesc la fel...
    20 3
  • @sIVW_83 , cum poti afirma ca Touareg este orientat clar spre off road cand , din start , acestui model ii lipsesc atat caroseria pe sasiu , cat si puntea/puntile rigida/rigide ...sunt doua elemente care , impreuna cu blocarea mecanica a diferentialelor si un sistem de tractiune integrala cu un factor de multiplicare cat mai mare definesc caracterul de off road a unui SUV ; degeaba te duci cu garda la sol pana spre 30 cm ( cu ajutorul suspensiei pneumatice ) , daca nu e posibila o deconectare a barei stabilizatoare , daca nu ai scuturi de protectie pt rezervor, pt cutia de transfer , etc .
    9 4
  • mishazaitev
    @ztele

    In varianta de echipare la care a facut el referire Tuareg are si reductor si diferential blocabil. Apoi el a spus ca este orientat catre off road, nu ca este un off roader. Eu ii dau dreptate. Tuareg merge mult mai bine in off road decat alte SUV-uri. In alta ordine de idei sa stii ca Pajero nu a avut punti rigide iar modelul din prezent are caroserie autoportanta (fara sasiu) si nu poti sa spui ca nu se descurca binisor in off road. Nici Range Rover nu are sasiu si nu putem spune ca nu merge bine in teren accidentat, cu anvelope corespunzatoare, desigur. Eu zic ca o masina cu punti rigide si sasiu la care mai adaugi reductor si dif blocabil cam inceteaza sa mai fie SUV si se transforma in off-roader.
    7 2
  • Fiind o masina noua e normal sa o laude...dar cuplul este sub ML (de exemplu) cu 10% si turatia de la care intra cuplul maxim si ea sub 10%...

    In plus fac pariu ca la aceleasi dotari pretul este mai mare....decat oricare...si as mai vrea o rata de defectare pentru modelele anterioare in perioada de garantie...prietenii stiu de ce....

    Pretul de pornire mic este doar o iluzie optica.

    De asemenea cred ca ar trebui ca datele astea tehnice sa fie verificate la toti constructorii de catre cineva cu adevarat obiectiv....
    6 1
  • Antitanc pe naiba!
    Mda, de aia a pierdut Hitler batalia... de buna ce era tehnologia
    5 7
  • @HTP

    absolut off-topic: hitler nu a pierdut datorita lipsei tehnologiei ci a prezentei exagerate a acesteia intr-un moment in care mass-production era mai importanta decat finisajul tancurilor si indepartarea bavurilor de la turnarea componentelor metalice.

    sa dam cezarului ce al cezarului...tipcareala asta a neamtului aduce avantaje dar si dezavantaje, depinde cine conduce.
    9 1
  • hazard
    la pretul asta nu are niciun competitor in clasa. Pe stoc sunt variante pe la 44 si pe la 46 de mii de euro. Daca as avea banutii m-as baga imediat.
    6 5
  • Culmea cum unele titluri raman pe prima pagina cu saptamanile.
    Curios cum altele dupa nici o zi le gasesti in arhiva la pagina 3,4 ....
    ex. Mercedes.
    De asemenea nu cred ca datele tehnice prezentate sunt corecte , ci sunt ajustate dupa altii...stiu eu de ce....
    3 1
  • prietenilor vedeti ca dotarile unui touareg la 71k un x5 sa ml le au la vreo 90k!!! Asta e diferenta!!
    1 1
  • antitanc? o intrat teroristi la paris cu un c3 in una cu un touareg si o bagat o in spital:)))))))
    2 1
  • Ce puteti sa imi spuneti de costul mentenantei?tot se compara x5 cu touareg, dar nimeni nu vorbeste de piese...si acesta este un lucru important.adica ok, dai 60k pe un touareg dar sa sti macar ca dupa aceea nu dai aceeasi bani pe piese cat dai la un x5 sau ml....ca asa nu mai merita;)...
    2 0
  • georgica
    I a placut parbrizul incalzit,...mai scrii articole? fiecare masina este facuta pt un anumit segment ..fiecare masina are o nisa...compari m3 cu octavia rs.?.treziti va! comparatii!..da nu merge ca x 5 da da nu e comfortabila ca ml..da da nu e ca x6...nici oamenii nu sunt la fel! nu mai faceti comparatii puerile..si lauti lucrurile in derizoriu...ca un touareg in garaj cred ca nu strica nimanui! dar na ,nu suntem toti interlopi si sa facem din 99 acidente cu bmw..pe trecere..pe pod..pe camp..in copac...! aici am fost si eu .. carcotas..dar e adevarat! si x5 e tot fier!..vorbim cand strugurii sunt acri! are ruliu ca e masina de 2.2 tone..vrei sa iei curba cu 170? ia ti ferrari!
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru