Drivetest Nissan Qashqai facelift

1.6 Diesel Turbo (dCi) 130CP 4x4 Man6 Visia
Nissan Qashqai facelift zoom
de Bogdan Mirică
Marti, 04.07.2017
Un nou volum

Nissan s-a apucat să scrie o carte nouă în anul 2007. Pe atunci nu știa că avea să devină bestseller. Nu știa nici că avea să devină inspirație și pentru alți constructori, care au decis să pună mâna pe creioane și tiparnițe.

Cartea pe care japonezii au publicat-o în 2007 se numește Qashqai, și de atunci și până acum s-a vândut în 2.3 milioane de exemplare. Adică 2.3 milioane de oameni și familiile lor au citit-o din scoarță în scoarță și au apreciat-o.

Ce faci însă după un asemenea bestseller? Cum duci mai departe succesul scriiturii și cum faci ca romanul tău să se vândă în continuare? Mai scrii un volum. Urmează un test cu faceliftul lui Nissan Qashqai, continuare a cărții de succes cu același nume.

Nissan Qashqai facelift
1.6 Diesel Turbo (dCi) 130CP 4x4 Man6 Visia

  • Pret de pornire n/a €
  • Pret model testat n/a €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Am urcat la bordul unui Qashqai echipat cu una dintre cele mai populare motorizări ale Alianței Renault-Nissan. Adică dieselul de 1.6 litri dCi, gata să livreze 130 de cai putere. M-au interesat mai mult cei 320 de Nm, livrați devreme, încă de pe la 1750 de rotații.

Asta face din Qashqai un crossover care se trezește devreme la viață și se dovedește vioi atunci când îl folosești în mediul urban. Și în afara orașului resursele par să fie suficiente. L-am testat pe o serie de autostrăzi și drumuri sinuoase de pe lângă Viena, iar agregatul de sub capotă a livrat performanțe bune.

Plaja de cuplu se termină undeva dincolo de 3000 de rotații, moment în care dieselul oricum este deja foarte zgomotos, iar tu trebuie să schimbi treapta de viteză. Și fiindcă tot a venit vorba de zgomot, trebuie să spun că Nissan afirmă cu mâna pe inimă că a îmbunătățit antifonarea motorului său de 1.6 litri. Într-adevăr, acesta este ceva mai puțin guraliv până în 2500 de rotații, însă după aceea pare că revine la vechile metehne. Însă, acesta este unul dintre compromisurile pe care orice client de diesel le face.

Cât privește transmisia, noi am avut o manuală cu șase trepte. Bine etajată, cu o timonerie ușor cam lungă. Una peste alta, Nissan pare că a băut apă după Volkswagen: perechea formată de motor și transmisie e cât se poate de naturală și ușor de exploatat.

Consum

Dieselul este extrem de apreciat în Europa fiindcă pare să aibă mai multă grijă de buzunarul clienților. Așa că am luat la întrebări unitatea de 1.6 litri și am tras linie după mai mult de 100 de kilometri parcurși prin Austria.

Câțiva kilometri prin oraș, apoi puțină autostradă cu multe limite de viteză și, bineînțeles, câteva drumuri de munte. Rezultatul? Un 7.3 litri/100 de kilometri, foarte apropiat de consumul celor care au condus versiunea pe benzină de 1.6 litri și 163 de cai putere. Semn că diferențele dintre diesel și benzină încep să se estompeze.

În fișa tehnică, Nissan anunță o valoare medie de consum de 4.9 litri pentru versiunea noastră. Ford Kuga și Honda CR-V, în versiunile diesel de 120 de cai putere, dar fără tracțiune integrală, promit 4.4 litri. Kia Sportage și Hyundai Tucson consumă ceva mai mult (5.2 litri), Mazda CX-5 promite și el 5.4 litri, dar are 20 de cai în plus, Toyota RAV4 vine cu 4.7 litri, dar nu are 4x4, iar Peugeot 3008 pare să fie campionul segmentului cu numai 4 litri/100 de km (cu 10 cai în minus și fără tracțiune integrală).

Rivalii din Grupul Volkswagen, adică Seat Ateca, Skoda Kodiaq și Volkswagen Tiguan sunt ceva mai gurmanzi, cu peste 5 litri/100 km.

Performanţe

Nissan Qashqai nu este cel mai atletic crossover al acestui segment. Însă caută să se achite cu demnitate de performanțe precum sprintul de la 0 la 100 de km/h.

Fișa tehnică indică un timp de accelerare de 10.5 secunde până la 100 de km/h, ceea ce îl face pe Qashqai mai rapid decât Honda CR-V, Hyundai Tucson, Ford Kuga și Peugeot 3008. Mazda CX-5, Seat Ateca, Volkswagen Tiguan și Skoda Kodiaq sunt mai rapide. Doar Kia Sportage are un timp asemănător.

Viteza maximă pe care o poate atinge Nissan Qashqai alături de această motorizare este de 190 de km/h.

Interior

Odată cu faceliftul, interiorul lui Nissan Qashqai a fost revizuit și el. Nu sunt modificări majore, însă există una oferită standard, pe care o veți observa cu siguranță. Volanul.

A fost complet redesenat, este mai gros cu câțiva milimetri (de la 34 la 37.5), iar asta se simte. Practic, e mai plăcut la atingere și oferă o priză mai bună. E un detaliu care contează, oricât de minor ar fi. Butoanele au acum o altfel de textură, partea de jos este teșită, iar centrul volanului seamănă izbitor de tare cu cel de la Mazda. Iar asta nu e rău deloc. Și vizibilitatea instrumentelor de bord prin volan a fost îmbunătățită cu 17%.

Materialele au crescut și ele din punct de vedere calitativ, plasticul fiind ceva mai moale, iar inserțiile cromate fiind acum ceva mai des întâlnite și mai bine finisate.

Dacă aveți noroc și bani pentru noul nivel de echipare Tekna+, atunci o să vă bucurați și de niște scaune față și spate îmbrăcate în piele Nappa, cusute 3D. Spuma din care sunt confecționate scaunele a fost și ea îmbunătățită pentru a oferi un suport confortabil pe distanțe lungi.

Spațiul pentru pasageri și spațiile de depozitare au rămas la fel. La nivelul portierelor încap sticle, avem o cotieră adâncă, două suporturi de pahare pe consola centrală și chiar un spațiu de telefon la baza planșei de bord. Acesta este însă mult prea mic. Probabil problema se va rezolva odată cu viitoarea generație.

Faceliftul aduce și o antifonare mai bună. Nissan susține că a folosit mai mult material fonoabsorbant la nivelul portierelor față și a pasajelor roților spate. De asemenea, geamurile spate au devenit acum mai groase. Toate aceste modificări au făcut ca rularea pe anumite porțiuni de autostradă austriacă să devină destul de silențioase.

Preţ de achiziţie

Nissan a anunțat că noul Qashqai facelift va ajunge pe piața din România la finalul acestei veri. Deci vom avea prețuri spre sfârșitul lui august, urmând ca primele exemplare să ajungă în septembrie sau octombrie.

Înainte de facelift, Qashqai era poziționat în zona medie a segmentului, când venea vorba de preț, prin urmare vom acorda un punctaj similar cu cel al modelului ante-facelift până când vom avea informații complete despre acest capitol.

Siguranţă

Noua generație a modelului japonez a primit în 2014 cinci stele din partea EuroNCAP. Pentru a întâmpina noile seturi de reguli, Nissan a dezvoltat un pachet de sisteme reunite sub denumirea Safety Shield.

Acestea merg de la pachetele de asistență activă, precum cel de monitorizare a unghiului mort și recunoașterea semnelor de circulație, până la un sistem de parcare automată care învârte singur de volan dacă nu ai chef sau capacitatea de a rezolva asta. În plus, ai la dispoziție o armată de airbag-uri în dotarea standard plus o frânare automată de urgență.

Pe lângă toate astea, Nissan a pregătit noul Qashqai și de rulare semi-autonomă. Un atribut pe care crossover-ul va putea să îl ofere clienților din Europa, inclusiv românilor, la sfârșitul acestui an.

Ce face ProPilot? Va putea controla accelerația, direcția și frânarea pe autostradă sau în aglomerațiile din trafic. Folosindu-se de Lane Keep Assist, Intelligent Cruise Control și Traffic Jam Pilot, Qashqai va garanta confortul rulării autonome în situațiile mai sus menționate. Pentru a activa funcția ProPilot, șoferul va avea un buton special pe volan.

Ţinută de drum

Nissan Qashqai continuă să ofere o ținută de drum confortabilă și după facelift. Ea depinde însă și de jantele cu care încălțați mașina. Cu cât sunt mai mari cu atât suspensia va fi ceva mai rigidă și ușor intruzivă, mai ales în cazulcelor de 19 inch.

Sub caroserie au avut loc niște modificări. Amortizoarele au fost recalibrate și, împreună cu modificările aduse sistemului Active Ride Control, reduc acum din ruliu și din mișcările caroseriei. Direcția pare și ea ceva mai implicată, iar volanul revine mai rapid la poziția inițială.

Chiar dacă vorbim despre o versiune cu 4x4, ieșirile în off-road nu sunt neapărat recomandate. Sigur, vorbim despre o mașină cu gardă la sol, cu tracțiune inteligentă, cu funcție Lock, însă ar fi bine să conștientizăm că Nissan Qashqai rămâne un crossover urban, iar provocările off-road la care poate răspunde sunt câteva drumuri forestiere, șleauri nu foarte adânci, drumuri acoperite cu puțină zăpadă.

Vizibilitate

În ciuda faptului că are o caroserie mai mare decât predecesorul său, Qashqai asigură o suprafaţă vitrată bine conturată, care nu pune mari probleme de vizibilitate.

Luneta are dimensiuni rezonabile, iar ultimul rând de montanţi incomodează prea puţin manevrele desfăşurate în marşarier. Ca la orice SUV, oglinzile sunt generoase.

În viaţa de zi cu zi, de cele mai multe ori, nici nu apuci să observi aceste detalii, pentru că sistemul Around View Monitor, cu cele patru camere care oferă o imagine la 360 de grade a maşinii, compensează din plin grosimea montanţilor spate şi a portierelor.

Tehnologie

Faceliftul a venit la pachet și cu o serie de îmbunătățiri tehnologice. Timide aș spune eu dacă lăsăm la o parte ansamblul sistemelor de siguranță care vor garanta funcționarea ProPilot.

Vorbim despre același ecran în centrul planșei de bord, cu o dimensiune de 7 inch. Japonezii s-au lăudat cu grafică îmbunătățită și un meniu ceva mai prietenos, însă chiar și cu aceste noutăți sistemul pare vechi și depășit de avansul rivalilor din segment.

Pentru melomani, Nissan Qashqai primește în lista de opționale un sistem audio Bose cu opt difuzoare. Nu lipsesc senzorii de ploaie și de lumină, farurile full LED adaptive, scaunele încălzite și climatizarea pe două zone.

Nissan se laudă și cu faptul că acum toate geamurile sale electrice au acum ridicare și coborâre cu impuls în standard.

Design

La capitolul design, modificările operate de oamenii din departamentul de creație nu sunt rele și nu afectează spiritul crossover-ului. Reușesc să îi dea un aer contemporan și capabil să întoarcă câteva priviri. Mai ales în rândul celor care cunosc vechile modele.

Semnăturile LED frontale și posterioare au fost ușor modificate și sunt acum mai pronunțate, spoilerele au fost redesenate și primesc ornamente cromate, grila este și ea nouă, iar logo-ul clasic, ieșit în relief, a fost înlocuit acum cu unul cam urât, desenat pe un plastic din grilă. Este compromisul prin care designerii au ascuns radarul mașinii. Este o idee bună, dar care dă un aspect ușor artificial mașinii.

Antena de pe acoperiș a fost înlocuită cu una mai mică, gama de culori a primit și nuanțele Vivid Blue și Chestnute Bronze, iar jantele au dimensiuni de 17, 18 și 19 inch.

Nu ne-a placut

  • Grafica sistemului multimedia
  • Spațiul pentru telefon mobil
Date tehnice - Nissan Qashqai facelift 1.6 Diesel Turbo (dCi) 130CP 4x4 Man6 Visia
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1598
Lungime mm
4394
Putere maxima CP (rpm)
130 (4000)
Latime mm
1806
Cuplu maxim Nm (rpm)
320 (1750)
Inaltime mm
1590
Viteza maxima km/h
190
Greutate kg
1527
Acceleratie 0-100 km/h s
10.5
Ampatament mm
2646
Tractiune
4x4
Volum rezervor litri
65
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
401
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Nissan Qashqai facelift

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (19)

  • petrol
    @Automarket Va rog eu, testati si masini cu motoare pe benzina. Sunt interesat de un Qashqai cu motor 1.2 DIG-T (benzina) si gasesc doar review-uri cu motor diesel.
    33 2
  • @Automarket: De cutie automata in combinatie cu tractiunea 4x4, ati primit informatii noi?
    9 0
  • cristi
    @all: poate inainte de a visa la o masina ar fi bine sa intrati si pe forumurile marcilor sa vedeti cat de fiabile si bine facute sunt cu adevarat...nu de alta dar o masina noua ustura rau la buzunar(achizitie+taxe)...in plus tineti minte regula de aur nr .1: nu va aruncati la achizitia unei masini noi in primii 2 ani de la aparitie, pana se descopera bolile copilariei...
    spor la cumparaturi!
    10 5
  • @petrol
    Nu e nimeni interesat de o masina pe benzina care papa 11-12-13% in oras. Cu un diesel ai sanse sa stai intr-un 9-10 ceea ce poate fi acceptabil. 11-12 in oras deja trece in zona de inacceptabile. Asta par a nu intelege unii care tot propovaduiesc moartea dieselului si reinvierea benzinei. Benzina e buna si ok doar pentru masinile mici pana in maxim compacte (focus, golf, 308). Masina de fata e categoric in categoria celor care nu merita luate decat cu diesel. La fel e si dusterul. O benzina (mai ales fara turbo) pe genul asta de caroserie se taraie. In 99% din timp ai nevoie de cuplu nu de putere.
    Nu vreau sa generez flame-uri ci doar sa explic un pic de ce nu prea se gasesc review-uri cu benzine. Un motiv ar fi ca nu prea se cer si altul ar fi ca nici importatorii nu prea le imping pentru ca consuma mult si-si dau cu firma-n cap. Daca dai un Duster 1.2 TCE la test si -ti scoate jurnalistul un consum de 10-11% fii sigur ca o sa vinzi fix 0 bucati iar pe cea din review o s-o dai cu 20% discount dupa jumate de an.
    Vreti, nu vreti, consumul e poate cea mai importanta variabila la o masina. Si e oarecum justificat pentru ca in Europa combustibilii sunt scumpi. Poate ati uitat cand nu exista nici un sortiment de combustibil sub 6 lei. N-aveti cum sa uitati. Asa ceva nu se uita. E ca foametea, ti se inscrie adanc in ADN.
    25 28
  • @@petrol http://www.pretbenzina.ro/ Nu exista sortiment sub 6 lei? lol. Era valabil in 2012 cand 95 era 6.2 lei si 99 sarea de 7 lei. La preturile de acum si la motorizarile turbo benzinare tot mai eco, diferentele in oras sunt de 2 l/100 km fata de diesel-uri cu puteri asemanatoare. Diferente mari sunt in afara orasului unde benzinara turbo, daca e calcata, consuma relativ mult. Si vezi ca per total diesel-ul a ajuns sub benzina ca vanzari si va continua sa scada spectaculos:
    http://www.automarket.ro/stiri/declinul-continua-vanzarile-de-masini-diesel-au-scazut-cu-15-in-europa-in-77483.html

    Modelul ramane unul dintre cele mai interesante in categoria SUV-urilor compacte, insa e de vazut daca la final de an termina tot pe primul loc, in conditiile in care concurenta are deja modele noi care se vand foarte bine (3008, Tiguan, Ateca, etc.). Personal as merge pe Sportage ca raport pret/calitate si ca dimensiuni (portbagajul Nissanului e mic).
    11 4
  • Consum de aproape 5 stele???
    Interesant. De retinut.

    "Câțiva kilometri prin oraș, apoi puțină autostradă cu multe limite de viteză și, bineînțeles, câteva drumuri de munte. Rezultatul? Un 7.3 litri/100 de kilometri.."
    11 2
  • petrol
    @petrol Eu fac cam 12.000 km pe an. Ma astept la o diferenta, in medie, de 3 litri / 100 km in plus fata de diesel. Asta ar insemna, cam 400 euro/an in plus la benzina.
    Diferenta de achizitie este de 2.000 euro la diesel.
    In concluzie, daca as cumpara diesel as amortiza diferenta de pret, doar din consum de carburant, in 5 ani. Eu zic ca nu merita. Nici nu am luat in calcul revizii sau piese de schimb mai scumpe la diesel.
    32 3
  • Crstian
    Salutare, momentan lucrez in Anglia la o companie uriasa care vinde masini. Conduc zilnic undeva la 60 de masini. De la Toyota pana la Masserati, Jaguar ,BMW,Mercedes si multe altele. Va spun sincer, daca vreti un Jeep ieftin si bun, nu va orientate catre Qashqai. Este o prostie de masina. avem clienti care isi aduc masinile inapoi dupa doar cateva zile. Orientativa tot catre Volkswaggen sau Opel Antara.
    6 24
  • @petrol
    Nu te gandi ca ia cu 3% mai mult ci gandestete ca ia 12% in oras. Daca ti se pare rezonabil 12 in oras pentru un Qsq, e ok, poti sa-ti iei benzina dar nu esti referinta. Majoritatea oamenilor fug de orice sare peste 10% in oras Indiferent daca fac 30k sau 3k km. E pur si simplu inacceptabil pentru o masina de oameni normali. Si mai e un aspect important. Daca ceri unei benzine sa se miste ca un diesel, poti sa-ti iei adio si de la deja imensul 12%.
    9 10
  • Scrooge
    masinile Diesel sub 1.6 tone greutate ar trebui in interzise in oras. Suntem in anul 2017 totusi. Dar na, incuiatii la minte sar sa de miliardul pe masina dar nu au 100 lei in plus pe luna pt consum, producatorii de masini isi fraca mainile cand vad profitul, fabricantii de medicamente onclologice la fel.
    16 6
  • andrei
    Pentru oras exista hibride, transport in comun, biciclete etc
    Ar trebui renuntat la afumatorile aste diesel si pastrate pentru vehicule grele. Daca gandim doar prin pricina unei economii de carburant(de multe ori iluzorii) in dauna aerului pe care il respiram, punem caruta inaintea boilor.
    Dar mentalitatea asta si gandirea pe termen ultra scurt, fara nicio proiectie in viitor e paguboasa. Tare.
    17 8
  • @andrei

    La fabricarea bateriilor pentru o masina electrica, se polueaza cat o masina normala timp de 8 ani.
    19 7
  • Sd06 aberezi.... Producţia de baterii electrice este foarte puţin poluantă

    Poţi căuta studii bine făcute in domeniu special pentru acest aspect

    Chiar pe Youtube este o prezentare
    7 12
  • Cristian, daca tu conduci zilnic 60 de masini in Anglia, atunci eu am scris peste 70% din cartile aflate in biblioteca Vaticanului. Daca tu conduci Maseratti, Jaguar samd., cum ramane cu insurance-ul? Quashqai este Jeep ieftin? Asta este aceeasi confuzie pe care o fac toti groomer-ii din Uk?
    17 6
  • @petrol, poti folosi cu incredere spritmonitor s avezi ce consumuri reale sunt raportate de ultilizatorii acestor masini. Nu cred ca exista consumul specificat de tine....
    0 1
  • Doncarlo
    Ultimul test cu sportage ati facut acu 11 ani. Cu qashqai aveti 5 teste in trei ani.
    7 2
  • doncarlo
    Nu e rusine sa nu ai bani de benzina dar nu e nici motiv de lauda.
    Daca te uiti pe piata sh in germania vei observa ca masinile diesel cu acelasi nr de km au discount semnificativ fata de cele benzina. Asta pt ca numai romanii mai cumpara diesel sh in germania, stau masinile nevandute.

    Nemtii au descoperit ca un diesel euro 6 desi in mod oficial polueaza la nivel de benzina euro 4(normele euro sunt mult mai relaxate pt diesel) in traficul real diesel polueaza in cel mai bun caz la nivel de euro 3.

    Nu as lua diesel nici gratis. Decat sa dau 2000 euro in plus pe diesel mai bine iau benzina mai puternica chiar daca platesc 300 euro in plus la 10000km.
    4 5
  • mircea
    @Doncarlo

    Creed că întrebarea asta trebuia să meargă la cei de la Kia, nu la noi :)
    2 4
  • Scrooge
    @Mircea.....sunteti "certati" cu cei de la Kia ? Din ce stiu eu sunt foarte deschisi catre presa. Intrebarea asta a venit foarte corect catre Automarket, raspunsul e unul ambigu, nu precizeaza daca Automarket nu a fost interesat de a testa Kia sau daca Kia nu dorste sa ofere spre test masini catre Automarket, caci alta parte a presei auto din Ro a mai pus mana pe masinile din Romania. Mi-ar placea sa vad aici un test cu un Sportage.
    3 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru