Marti, 20.01.2015
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Ştiţi sentimentul acela care îţi spune că ai mai fost acolo, pe acea plajă uitată de lume, deşi este pentru prima dată când tu pui piciorul în afara graniţelor ţării? E o ciudată senzaţie de deja-vu, pe care îţi este imposibil să o explici. După sentimentul de negare a realităţii apare cel de acomodare instantă cu locul misterios, de relaxare, de familiarizare cu noul.
Pe Nissan Pulsar l-am cunoscut în „carne şi oase” toamna trecută, cu ocazia Salonului Auto de la Paris, însă am urcat la volanul lui într-o joi a lunii decembrie. O maşină complet străină, pe care am simţit-o repede, incredibil de familiară. O maşină pe care o cunoşteam, deşi nu o văzusem niciodată. O maşină în care m-am simţit ca la mine acasă, deşi eram musafir.
Nissan Pulsar
1.5 Diesel Turbo (dCi) 110CP Man6 S/S N-Connecta
- Pret de pornire 16.150 €
- Pret model testat 23.443 €
- Taxa auto 48 €
Motor / Transmisie
M-am tot întrebat dacă pentru acomodarea asta aşa rapidă at trebui să invoc regăsirea cu motorul celebru al Alianţei Renault-Dacia-Nissan. Este vorba despre propulsorul diesel 1.5 dCi, care dezvoltă 110 cai putere.
Este o reţetă cu care niponii ştiu sigur că nu vor da greş, testată deja pe cealaltă compactă populară a Alianţei: Renault Megane. Bătrânul dCi continuă să facă o carieră frumoasă şi fructuoasă, servind bine, cu resurse îndestulătoare, şi compacta japonezilor.
Sub capotă, cei patru cilindri garantează 110 cai şi un cuplu motor generos, de 260 de Nm, resimţiţi în efectiv complet destul de devreme, mai exact de la 1750 de rpm. Această trăsătură se oglindeşte în spiritul dinamic, vioi, care se păstrază chiar şi la viteze mai mari.
Unitatea cu patru cilindri dă însă semne de bătrâneţe când vine vorba de rafinament, mai ales în dimineţile foarte reci (noi am încercat chiar şi -25 de grade Celsius), când dieselul sună ceva mai gutural şi trădează uşoare vibraţii.
Motorului de 1.5 litri îi este asociată o tranmisie manuală cu şase rapoarte, etajată ceva mai lung, pentru a favoriza consumul. Timoneria este ceva mai lungă, dar păstrează o aşezare precisă a rapoartelor. Modul în care motorul şi cutia se înţeleg are şi el de a face cu naturaleţea.
Consum
Pentru a putea pune probleme celorlalţi rivali pe o piaţă europeană îndrăgostită de dieseluri şi deci de eficienţă, Nissan a alăturat dCi-ului clasic şi un sistem start-stop, menit să îmbunătăţească lucrurile în traficul urban. Nu ne-am bucurat de el 100%, având în vedere că temperaturile au fost preponderent negative de-a lungul testului. Chiar şi aşa, valorile înregistrate de Pulsar se înscriu în linia recordurilor personale de consum.
Maşina a cerut 6.2 litri/100 de kilometri în mediul urban, cu menţiunea că n-am menajat deloc acceleraţia. În afara localităţilor, am fost răsplătiţi cu un nesperat 4 litri/100 de kilometri, chiar dacă nu am adoptat un stil economic.
Atunci când am făcut-o, pentru o scurtă distanţă, valorile s-au apropiat chiar şi de 3.7 litri/100 de km. Am avut şi situaţii la polul opus: pe un carosabil acoperit cu gheaţă şi zăpadă, la -15 grade Celsius, consumul a urcat şi până la 5.3 litri/100 de kilometri.
Judecând după promisiunile constructorului japonez, Nissan Pulsar poate consuma în această configuraţie doar 3.6 litri/100 de kilometri în ciclu mixt. Dacă ne raportăm la concurenţă, doar Honda Civic poate promite un consum mediu similar. Toţi ceilalţi rivali din segment depăşesc această valoare.
Performanţe
Nissan nu şi-a propus să facă din Pulsar un atlet, chiar dacă numele pare să sugereze că sub capotă pulsează ceva mai mult decât un diesel. Poate versiunea Nismo va da ceva mai multă greutate numelui din acest punct de vedere.
Cei 110 cai putere sunt suficienţi pentru un sprint de la 0 la 100 de km/h în 11.5 secunde, un timp egal cu cel al lui Hyundai i30 şi ceva mai bun decât al unui Opel Astra. Totuşi, Pulsar este printre codaşii segmentului la capitolul sprint. Din fericire, viteza maximă de 190 de km/h mai recuperează din terenul pierdut în faţa rivalilor.
Interior
Am fost intrigat de oficialii Nissan, care s-au arătat atât de încrezători în noul Pulsar, încât au susţinut sus şi tare că modelul se ridică la nivelul de rafinament al unui Volkswagen Golf sau Audi A3.
Am ţinut mult să disec această afirmaţie şi în cele două săptămâni de test am privit şi comparat maşina japoneză cu rivalii germani. Declaraţia belicoasă a japonezilor nu va reuşi să zdruncine foarte tare percepţia publicului, mai ales a celui din România, despre calitatea germană.
Pulsar vine cu un nivel înalt al finisajelor, dar mizează pe o serie de materiale ceva mai tari, care nu înviorează foarte tare lucrurile. În plus, textura lor este destul de departe de cea a unui Audi A3. Pulsar păstrează şi zone cu plastic ceva mai moale prin anumite zone, iar planşa de bord este animată cu ajutorul plasticului negru lucios.
Un aspect pe care l-am apreciat întotdeauna la Volkswagen şi pe care Pulsar pare că şi l-a însuşit este ergonomia. Cred că şi obişnuirea rapidă cu butoanele şi funcţiile au dus la sentimentul de familiarizare despre care vorbeam la început. Comenzile pentru sistemul de climatizare sunt uşor de acţionat şi extrem de intuitive. La fel de intuitive sunt şi sistemul multimedia şi comenzile de pe volan.
Pulsar plusează însă cu unul dintre cele mai spaţioase interioare din segment. Este incredibil cât spaţiu poţi găsi pe locurile din spate, unde încap fără probleme, cu loc suficient şi la cap, trei adulţi.
Lucrurile sunt destul de generoase şi în portbagaj, unde vorbim despre o capacitate de încărcare de 372 de litri. Este însă mai puţin decât ce oferă fosta „Maşina Anului în Europa”, Peugeot 308, Honda Civic sau Skoda Rapid Spaceback.
Preţ de achiziţie
Noul Nissan Pulsar pleacă de la puţin peste 16.000 de euro în versiune pe benzină, însă oferta curentă oferită de reprezentanţii mărcii reduc această valoare până la 15.000 de euro cu TVA inclus pentru versiunea entry-level 1.2 benzină. Dieselul testat de noi şi nivelul de echipare superior Tekna urcă însă valoarea chiar şi la 22.500 de euro. Pentru această sumă, destul de piperată ce-i drept, avem însă câteva echipamente de top care lipsesc în nivelurile de echipare superioare ale rivalilor.
Să trecem acum la analiza rivalilor în versiuni și niveluri de echipare comparabile. Peugeot 308 este ceva mai ieftin, la doar 22.000 de euro (1.6 e-HDi, Allure). Ford Focus facelift este şi el mai abordabil, cu un preţ de 19.400 de euro (1.6 CDTi, Titanium). Hyundai i30 reduce şi mai mult pragul, ajungând la numai 19.000 de euro (1.6 CRDi, Comfort+), deşi până acum ne obişnuise cu preţuri piperate.
Honda Civic ţine garda sus şi se apropie foarte mult de Pulsar, cu un preţ de 22.300 de euro (1.6 i-DTEC, Sport). Chiar şi etalonul Volkswagen Golf are o versiune comparabilă uşor mai ieftină, la aproape 21.500 de euro (1.6 TDI, Highline Blue).
În comparaţia noastră, există şi două compacte ceva mai accesibile din punct de vedere al preţului: Renault Megane (versiunea echivalentă, 1.5 dCi Dynamique, costă 17.800 de euro) şi Skoda Rapid Spaceback (1.6 TDI, Elegance costă aproape 17.000 de euro).
Siguranţă
Testat chiar la finalul anului trecut de cei de la EuroNCAP, Pulsar a reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor publicului.
Compacta niponă a înscris 5 stele pentru siguranţa oferită, punctând foarte bine la protecţia pasagerilor adulţi şi chiar la cea a pietonilor. Celula de siguranţă a rămas intactă în momentul testului de impact, protejând alături de cele şase airbaguri viaţa pasagerilor săi.
Urmând exemplul lui Note, Pulsar adoptă o serie de elemente de siguranţă activă, bazate pe cele patru camere video ale sistemului Around View Monitor.
Păcat că atunci când se murdăresc foarte tare, ele nu mai pot asigura funcţonarea sistemelor de avertizare la părăsirea benzii de mers. Totuşi, folosirea unor camere video pentru asemenea funcţii face ca fiecare marcaj rutier să fie aproape instantaneu recunoscut de camerele fixate în oglinzile laterale.
Ţinută de drum
Când vine vorba despre ţinută de drum, Nissan a vrut parcă să ne convingă că o compactă poate fi definiţia maşinii de familie perfecte. Suspensia este printre cele mai confortabile din segment, absorbind cu succes bombardamentele suferite de asfalt după operaţiunile de deszăpezire.
Ceea ce este şi mai important, modelul japonez reuşeşte să fie atât de confortabil chiar şi cu jante de 17 inch. Îmi imaginez doar cum ar fi stat lucrurile cu unele de 15 inch.
Bineînţeles, lucrurile nu se mai înscriu într-o linie laudativă atunci când vorbim despre comportamentul pe segmente de drum virajat. Ruliul este destul de prezent, direcţia este şi ea artificială, iar stabilitatea pare să nu fie printre punctele forte.
Aderenţa se păstrează însă atunci când rulaţi la limită. Pentru orice depăşire a limitelor, există un ESP care intervine brutal pentru a restabili ordinea.
Vizibilitate
Despre vizibilitate nu sunt foarte multe de spus. Se pare că Nissan a învăţat multe la acest capitol, iar Pulsar este dovada concretă. Luneta ste generoasă, oglinda retrovizoare la fel, iar oglinzile laterale sunt bine proporţionate. Montanţii faţă şi spate sunt destul de supli pentru a nu încurca prea mult vizibilitatea.
Tehnologie
Ajungem şi la capitolul tehnologie, acolo unde trebuie să excelezi pentru a fi luat în seamă de publicul tânăr. Pulsar vrea să convingă printr-o echipare generoasă şi o utilitate dusă la extrem.
Pe lângă ergonomia bună despre care vă vorbeam, Nissan plusează cu un sistem multimedia care poate convinge şi el prin uşurinţa în utilizare. Este destul de intuitiv şi a rămas la fel de simplist. Poate nu este o trăsătură care îi va mulţumi pe cei pasionaţi de tehnologia avansată şi de imaginea şi culorile clare. Spun asta pentru că afişajul navigaţiei este uşor îmbătrânit.
Sistemul multimedia vine cu o navigaţie destul de actuală, cu multe porţiuni de traseu puse la punct, dar cu reguli diferite de ghidare, comparativ cu celebrul Google Maps. Tot sistemul multimedia oferă multe conexiuni pentru medii de stocare externe şi o conexiune facilă prin Bluetooth cu telefonul mobil.
Foarte util este şi sistemul Around View Monitor, cu patru camere video, care te ajută în parcare şi în alte situaţii înguste. Este o premieră în segmentul compact, una care va fi primită cu braţele deschise de către novici şi nu numai.
Design
Când vine vorba despre design, Nissan a scos din laboratoarele sale de creaţie o serie de linii care, deşi angulare şi cu iz sportiv, fac din Pulsar un model ok din punct de vedere estetic, dar departe de acea agresivitate forţată a unor rivali care îşi doresc să pară ceea ce nu sunt.
Aş îndrăzni să spun că Nissan şi-a dorit ceva din sobrietatea şi conservatorismul lui Volkswagen, preferând să se îndepărteze de sportivitatea populistă a lui Seat Leon sau Opel Astra. Toate acestea fără a cădea în extrema banalului.
Cea mai bună dovadă sunt ochii pe care îi întoarce la semafor sau în parcare. Nissan Pulsar este o reţetă estetică plăcută, echilibrată şi cuminte.
Ne-a placut
- Consum redus
- Confort
- Ergonomie
- Spaţiu interior
Nu ne-a placut
- Ruliu pronunţat
- Preţ piperat
Date tehnice - Nissan Pulsar 1.5 Diesel Turbo (dCi) 110CP Man6 S/S N-Connecta | ||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
Ştiri despre Nissan
-
Constructorul japonez de automobile tocmai a prezentat a patra generație Murano pe piața din Statele Unite ale Americii. Pe lângă modificările exterioare și interioare, avem de-a face și cu un sistem de propulsie nou. (Joi, 17 Octombrie 2024)
-
Potrivit unui oficial de rang înalt al producătorului japonez de automobile, investițiile în dezvoltarea de noi motoare termice au fost sistate. Întreaga atenție cade acum pe electrificare. (Luni, 03 Iunie 2024)
-
Constructorul japonez de automobile anunță intrarea în producție a noului Qashqai facelift. Ca și până acum, acesta va fi asamblat în Marea Britanie, la uzina din Sunderland. (Vineri, 24 Mai 2024)
-
Constructorul nipon de automobile intenționează să lanseze 30 de modele noi în următorii trei ani. Dintre acestea, 14 vor fi echipate exclusiv cu un motor termic. (Luni, 25 Martie 2024)
-
Honda și Nissan se gândesc la un parteneriat pentru dezvoltarea de mașini cu zero emisii. De asemenea, cele două companii vor să colaboreze și pentru diferite soluții software. (Vineri, 15 Martie 2024)
N-are nici o sansa .......
Multi ani de acum incolo Qashqai va ramane singurul succes notabil al marcii nipone in Europa.
Totuși, nu înțeleg politica de prețuri. Poate că Megane e de aproape 7 ani pe piață, dar o diferență de 5000 euro pe echipări similare e prea mult. Iar Focus, care după ce am citit acest test încă pare net superior Pulsar-ului, e cu 3000 euro mai ieftin.
Parerea mea este ca mesajul din articol induce o parere care nu este verificata pe fisier comparativ. Nu trageti, e doar o opinie, asa cum seincerca acreditarea faptului ca Tiguan este peste Qashqai in conditiile in care, anul trecut Qashqai a fost locul 6 la vanzari in Europa iar Tiguan nu a prins top 20!
Numarul de unitati vandute nu denota mereu ca o masina este mai buna sau mai proasta. Iar piata de Franta nu se compara cu cea din Romania din multe puncte de vedere, inclusiv dpdv al modului cum se stabilesc preturile. Vorbim de alta imagine a marcii respective sau de puterea de cumparare. Astea sunt doar doua motive.
Cat despre Pulsar poate e o masina buna si fiabila, insa pretul e cam mare in opinia mea. Daca mi-as lua asa ceva? Nu cred. Sunt de parere ca Focus si Mazda 3 sunt compactele momentului.
Interiorul nu mi se pare asa frumos.
Iar daca tot cer 23.000euroi, trebuia sa puna pe el motorul 1.6dci !
La o piata plina de subcompacte nu ai cum sa arunci un pret asa mare.
Te-ai grabit Mirica, daca puneai tabelul comparativ cu preturile competitorilor nu se mai aprindeau led-urile cu VW pe-aici...
despre masina...am zis-o cu prima ocazie, mi se pare destul de anosta chiar daca imprumuta designul fratilor mai mari. Calitatea...ramane de vazut, lectiile si le-au facut cu Juke si Qashqai deci n-ar trebui sa fie probleme.
Pe de alta parte avem asa:
Golf 7 (trendline), 105 CP, 0-100 km/h 10,7 s, viteza maxima 192 km/h, greutate 1295 kg, volum portbagaj 380 lde litri, consum mixt 3,8 l/100 km
Pulsar 110 CP 0-100 km/h 11,5 s, viteza maxima 190 km/h, greutate 1307, volum portbagaj 372 litri, consum mixt 3,6 l/100 km, cutie manuala in 6 trepte.
Dpdv dinamic Golf sta mai bine desi are motorul mai slab si cutia in 5 trepte. Pulsar este si un pic mai greu si are si portbagajul ceva mai mic. Se impune la consum... cu 0,2 l/100 km mai bun si cu pretul de aprox 800 de euro mai mic. Deci dpmd nu poti spune ca Pulsar este indiscutabil o alegere mai buna, pretul mai mare al lui Golf (si nu cu mult la acest nivel de pret) se justifica in ce am scris mai sus.
Cu toate astea eu nu as alege niciuna. As alege Mazda 3.
Noul Nissan Juke Nismo putin peste 200 CP scoate un raport de - 5,9 kg/cp apropiat de cel al unui Bentley Mulsanne de 512 CP care scoate 5,1kg/CP deci la Mulssan 1 CP cara mai putin cu 800 de grame decat la un Juke Nismo . Deci iata o masina cu 300 de cai mai putin are o echivalenta apropiata.
CE ARE INSTALATIA DE FORTA, CU SUSPENSIA?
Cand compari M4 cu SRT Hellcat, e ca si cum ai compara ZAZ rusesc u Porsche Cayenne Turbo S...
Bă, tzărane, mai opreste-te ca pute serios..
”degeaba are multa putere daca nu e pusa cum trebuie” --- tu stii cum e pusa ???
M4 , in linie dreapta abia se misca.....
Prostule, cat face 0-300 un M4 ?
Ba Ghitza...ia fii atent incoa...
Weight distribution(USA):
1.Dodge Viper GTS - (%, F/R): 49.6/50.4
2.Dodge Challenger SRT Hellcat - (%, F/R): 56.7/43.3
3.Chevrolet Camaro ZL1 - (%, F/R): 52.7/47.3
4.Chevrolet Corvette C7 Z06 - (%, F/R): 49.5/50.5
5.Ford Mustang Shelby GT500 - (%, F/R): 56/44
6. Cadillac Escalade - (%, F/R): asta E VACA frate....51.1/48.9
7. Cadillac ATS 3.6 V6 - (%, F/R): 52.0/48.0
8. Chevrolet Camaro Z/28 - (%, F/R): 53.2/46.8
Weight distribution(Germany):
9. BMW M4 - (%, F/R): 52.6/47.4
10. BMW M5 F10 - (%, F/R): 52.5/47.5
11. Mercedes-Benz S63 AMG Coupe 4Matic - (%, F/R): 55/45
12. Porsche Panamera Turbo S Executive - (%, F/R): 53.5/46.5
13. Mercedes Benz E63 AMG Wagon - (%, F/R): 51.4/48.6 (la sedan e mai prost raportu...logic vorbind)
14. Porsche 911 Turbo S Cabriolet - (%, F/R): cel mai de rahat raport vazut vreodata....38.7/61.3 .....
15. BMW 1M Coupe - (%, F/R): 51.6/48.4
Asa ca nene......nu mai prosti lumea te rog
hai poftim (masinile is numerotate):
1. http://www.drivesrt.com/2014/srt-viper/tech-specs/
2. http://media.caranddriver.com/files/2015-dodge-challenger-srt-hellcat-test-review-car-and-driver2015-dodge-challenger-srt-hellcat-automatic-test-sheet.pdf
3. http://media.caranddriver.com/files/2015-chevrolet-camaro-zl1-test-review-car-and-driver2015-chevrolet-camaro-zl1-coupe.pdf
4. http://media.caranddriver.com/files/2015-chevrolet-corvette-z062015-chevrolet-corvette-z06-automatic.pdf
5. http://mustangsdaily.com/blog/2012/05/25/full-2013-shelby-gt500-specifications/
6. http://media.caranddriver.com/files/2015-cadillac-escalade-62l-8-speed-automatic-test-review-car-and-driver2015-cadillac-escalade-premium.pdf
7. http://media.caranddriver.com/files/2015-cadillac-ats-36-test-review-car-and-driver2015-cadillac-ats-coupe-36-rwd.pdf
8. http://media.caranddriver.com/files/2014-chevrolet-camaro-z-282014-chevrolet-camaro-z-28-may-2014.pdf
9. http://media.caranddriver.com/files/2015-bmw-m4-dct-automatic-test-review-car-and-driver2015-bmw-m4.pdf
10. http://www.bmwusa.com/Standard/Content/Vehicles/2015/M/M5Sedan/Features_and_Specs/M5SedanSpecifications.aspx
11. http://media.caranddriver.com/files/2015-mercedes-benz-s63-amg-4matic-coupe-test-review-car-and-driver2015-mercedes-benz-s63-amg-4matic-coupe-test-sheet.pdf
12. http://media.caranddriver.com/files/2014-porsche-panamera-turbo-s-executive-review-car-and-driver2014-porsche-panamera-turbo-s-executive.pdf
13. http://media.caranddriver.com/files/2014-mercedes-benz-e63-amg-s-model-4matic-wagon-test-review-car-and-driver2014-mercedes-benz-e63-amg-s-model-4matic-wagon.pdf
14. http://media.caranddriver.com/files/2014-porsche-911-turbo-s-cabriolet-test-review-car-and-driver2014-porsche-911-turbo-s-cabriolet.pdf
15. http://www.edmunds.com/bmw/1-series-m/2011/road-test-specs.html