Drivetest Nissan Juke

DIG-T 113CP N-Design
Nissan Juke zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Nissan
Vineri, 18.10.2019
Noua modă

Au fost momente în viețile noastre când am fost deschizători de drumuri, când am lansat o nouă modă. Pentru blocul în care trăiam, pentru clasa în care învățam sau chiar pentru întreg orașul în care locuiam.

Sigur ne aducem aminte cu toții de primul vecin care a avut televizor color. La câteva luni după el, toate apartamentele aveau, însă nimeni nu a uitat cine a fost primul. Sigur ne aducem aminte de colegul acela din clasă care a primit cadou o pereche de pantofi sport care nu se găseau nicăieri în magazinele de pe vremea comunismului. A venit Revoluția și apoi toți ceilalți aveau un model similar. Dar nimeni nu a uitat cine i-a purtat prima dată.

Eu îmi aduc aminte că am fost printre primii jurnaliști care au testat BMW X6 la noi în țară. Era prima generație a SUV-ului, o mașină neobișnuită, pe care nimeni nu o văzuse în realitate până atunci. Iar într-un orășel de provincie asta nu se uită, chiar dacă au apărut zeci de exemplare pe străzi, la numai câteva luni după.

În anul 2010, Nissan Juke era o mașină pe care nimeni nu părea să o înțeleagă. Un SUV mic? Cine are nevoie de așa ceva. Japonezii erau însă vizionari, pentru că, în prezent, Juke are nu mai puțin de 21 de rivali, iar segmentul SUV-urilor mici este unul cu o ascensiune fantastică a vânzărilor. Putem spune, așadar, că Nissan Juke este corespondentul lui BMW X6 în segmentul SUV-urilor mici de volum.

A doua generație Nissan Juke debutează după nouă ani de așteptare, după nouă ani în care Juke a ținut piept noilor veniți în mare parte cu designul său nonconformist. Motiv pentru care nici nu a abordat o schimbare radicală de look. Ne-am întâlnit la test în Barcelona și am parcurs împreună aproape 200 de kilometri ca să ne împrietenim.

Nissan Juke
DIG-T 113CP N-Design

  • Pret de pornire n/a €
  • Pret model testat n/a €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Nissan nu mai complică lucrurile. Dieselul este exclus chiar și din planurile de viitor, așa că noul Juke este disponibil, cel puțin pentru moment, cu un singur propulsor pe benzină. Este vorba despre o unitate de un litru, cu trei cilindri, care dezvoltă 117 cai putere. Nu e mult, dar Nissan susține că e suficient.

Turbocompresorul care echipează acest agregat ajută la garantarea unui cuplu de 180 Nm începând cu 1750 de rotații. Funcția Overboost poate urca această valoare până la 200 de Nm. Nu e foarte mult. Și, după părerea mea, motorul se simte mai bine dincolo de 2000 de rotații.

Juke promite o dinamică bună în regim urban și pe drumuri naționale. Pe autostradă însă, motorul de un litru începe să gâfâie. Dacă mai ești și în treapta a șasea de viteză, atunci accelerările pot dura o veșnicie. Versiunea testată de mine în Barcelona a fost asistată de o transmisie manuală cu șase rapoarte. Ultimele două trepte sunt destul de lungi în încercarea de a favoriza consumul, așa că, în situații în care o să cauți resurse suplimentare pentru depășiri sau accelerări pe autostradă, o să fii nevoit să cauți treapta a patra.

Ca să trezești la viață accelerația în situații critice, poți selecta modul de rulare Sport. Există un comutator pe consola centrală, în spatele transmisiei. O să simți o diferență notabilă în livrarea resurselor față de modul Standard.

Pentru cei care își doresc mai mult confort, Nissan oferă acest motor și alături de o cutie automată cu dublu ambreiaj furnizată de Getrag. Din fericire, Nissan a reușit să alinieze corect planetele de această dată și să înlocuiască vechiul CVT cu această transmisie modernă. Are 7 trepte și promite o rulare mult mai plăcută decât vechiul CVT.

În materie de rafinament, motorul pe benzină nu este o alegere foarte fericită. Fiind o unitate cu trei cilindri apar vibrații la ralanti și la repornirea sistemului start-stop. De asemenea, antifonarea la turații înalte este perfectibilă.

Consum

Potrivit Nissan, noul Juke este mai rapid cu 15% și mai economic cu 30% față de vechiul Juke.

Porțiuni de autostradă, multe drumuri naționale, o urcare la altitudine, o ploaie măruntă și destul de multe reprize în modul Sport. Cam asta i-am oferit mașinii pe parcursul testului. Juke a consumat puțin peste 6.5 litri/100 de kilometri. Probabil m-aș fi apropiat mai mult de valorile oficiale dacă găseam modul Eco, însă, e drept, nici nu m-am obosit să-l caut pentru că n-aș fi vrut să-i leg picioarele lui Juke pe un drum atât de ofertant.

Nissan anunță un consum mediu oficial de 6 litri. Este calculat în regim WLTP, deci destul de apropiat de cel înregistrat în trafic real. Dacă ne uităm la cel calculat în regim NEDC, valoarea scade la 4.9 litri. Prin comparație directă, raportându-mă tot la valorile NEDC ale concurenței, Volkswagen T-Cross promite 5.1 litri, Kia Stonic 5 litri, iar Ford Ecosport 5.2 litri. Aceeași valoare de 4.9 litri este înregistrată și de Citroen C3 Aircross, Seat Arona și Opel Crossland X. Doar Peugeot 2008 promite un consum mai mic. 

Performanţe

După cum spuneam și mai sus, Juke s-a dovedit plăcut pe drumurile de munte pe care le-am parcurs. Nu am forțat foarte tare nota pentru că asfaltul era umed, însă tot ceea ce mi-a pus la dispoziție motorul a fost suficient pentru această situație.

Dacă ne uităm în fișa tehnică, vedem că modelul japonez are nevoie de 10.4 secunde pentru a ajunge la 100 de km/h. Timpul crește în cazul automatei.

Raportat la rivalii din segment, timpul lui Juke este mai slab decât cel înregistrat de Volkswagen T-Cross, Peugeot 2008, Seat Arona, Citroen C3 Aircross și Kia Stonic. Doar Opel Crossland X este ușor mai lent.

Interior

Noua generație și-a propus să îmbunătățească experiența pasagerilor. Prin urmare, o serie de materiale au fost îmbunătățite. Avem chiar și Alcantara pe planșa de bord. Părțile inferioare ale bordului rămân însă tari și neprietenoase.

Nissan a adus îmbunătățiri și la nivelul scaunelor, care pe versiunile de top par inspirate din mașinile de competiție și au și boxe integrate la nivelul tetierei, dar trebuie să mărturisesc că am simțit o oarecare tensiune în zona lombară. Ergonomia rămâne una foarte bună, întrucât Nissan s-a opus curentului actual și a ținut cu dinții de butoane. Butoane pentru operarea sistemului multimedia, pentru climatizare și pentru instrumentele de bord.

Totul este intuitiv pe planșa de bord, însă multitudinea de butoane de pe volan s-ar putea să-i bage în ceață pe unii utilizatori. E nevoie de o acomodare în prealabil.

Vechea consolă centrală, inspirată de rezervorul de benzină al unei motociclete, nu era foarte practică. Prin urmare, noua generație caută să revizuiască asta. Și o face deștept, fără a pierde din vedere acest element de design. Consola este recalculată și apar noi spații de depozitare, bine gândite. Inclusiv cel pentru telefonul mobil. Din păcate, Nissan Juke nu dispune de o zonă cu încărcare prin inducție pentru telefonul mobil.

În vechiul Juke, pe locurile din spate se putea călători doar pe distanțe mici. Nu erau tocmai confortabile. Spațiul la nivelul genunchilor era lamentabil. Acum, Nissan a revizuit totul. Și asta pentru că noul model a crescut în dimensiuni. Și nu neapărat în lungime și lățime, ci mai ales în ampatament. Sunt 10 centimetri în plus între roțile față și cele spate. 10 centimetri care fac destul de confortabilă bancheta din spate. Spațiul pentru genunchi măsoară acum aproape 60 de centimetri. La nivelul capului e loc decent.

Și surprizele plăcute nu se opresc aici. Dincolo de hayon, Nissan m-a făcut să uit de portbagajul vechiului Juke. Ai cu 20% mai mult spațiu pentru bagaje. Capacitatea a crescut de la 354 la 422 de litri. E o valoare demnă de segmentul compact, peste ce oferă de obicei SUV-urile mici.

Antifonarea habitaclului este bună la viteze mici, însă dă semne de slăbiciune atunci când rulezi pe autostradă, la 130 de km/h: zgomotul de vânt este puternic.

 

Preţ de achiziţie

Nissan nu a dat publicității informații despre valoarea de la care va fi comercializat noul Juke pe piața din România. Fără îndoială, poziționarea sa raportată la Captur se va păstra, colegul francez urmând să fie ceva mai accesibil în versiunile de intrare în gamă.

Însă, având în vedere că noul Captur va fi disponibil cu mai multe motoare, inclusiv unul hibrid alimentat la priză, Juke va fi mai ieftin în anumite configurații. Toate aceste supoziții vor lua sfârșit la începutul lui 2020, când Nissan va deschide comenzile lui Juke și pe piața din România.

Siguranţă

Vechiul Nissan Juke a fost testat de EuroNCAP în anul 2011 și a obținut atunci punctajul maxim de 5 stele. Noul model vine cu o platformă nouă, cu multe sisteme de siguranță și cu o rigiditate a caroseriei mai mare cu 13% (deși masa totală e mai mică cu 23 de kilograme față de cea a vechiului Juke).

În aceste condiții, Nissan țintește cele cinci stele EuroNCAP și nu se teme să o afirme. Nissan Juke vine cu o pleiadă de sisteme de siguranță oferite standard. Mă refer aici la funcția de frânare automată în situații de urgență, cu posibilitatea detectării pietonilor sau bicicliștilor. Nu lipsește păstrarea benzii de mers, apelul automat în situații de urgență, pilotul automat, recunoașterea semnelor de circulație conectată la pilotul automat și asistentul pentru faza lungă.

Clienții mai pot opta pentru monitorizarea unghiului mort, avertizare la ieșirea cu spatele dintr-o parcare, monitorizarea stării de oboseală a șoferului și sistemul Nissan ProPilot. Acesta permite o rulare semi-autonomă în trafic aglomerat, mașina reușind să gestioneze accelerația, direcția și distanța față de ceilalți participanți la trafic.

Ţinută de drum

Nissan Juke a fost mereu alternativa mai țeapănă a segmentului. Adică și-a propus o ținută de drum ceva mai rigidă, încercând să ofere clienților săi nu doar un design unic, ci și o plăcere mai mare de a conduce.

Într-un segment în care toți rivalii se întreceau la capitolul „care se înclină mai mult pe viraje”, de dragul confortului, Juke a găsit o mulțime de adepți. Iar noua generație continuă moștenirea, pentru că beneficiază de o ținută de drum la fel de rigidă.

Nu vă imaginați că Juke nu manifestă ruliu pe viraje. El există, însă nu atât de sesizabil și de nesigur ca în cazul altor rivali. Motiv pentru care Juke o să te îndemne să abordezi unele viraje cu mai mult curaj. Direcția devine precisă mai ales atunci când selectezi modul Sport.

Noua generație a adus, după cum spuneam, și o rigiditate mai mare a caroseriei. De asemenea, avem o direcție care minimizează efortul și un control mai bun al resurselor pe puntea față. Din păcate pentru cei care doresc asta, Juke nu poate fi comandat cu tracțiune integrală.

În traficul urban, Juke o să trădeze unele slăbiciuni în absorbirea gropilor și denivelărilor, mai ales dacă alegeți noile jante de 19 inch.

Vizibilitate

Nissan susține că a redus dimensiunile montanților A și B pentru a spori vizibilitatea. Lucrul acesta se observă, însă numai dacă pui noul model lângă cel anterior. Altfel, Nissan Juke rămâne un model cu un ultim rând de montanți destul de generos și cu o lunetă care nu va fi pe placul novicilor.

Foarte inspirată decizia celor de la Nissan de a oferi pe lista de opționale un sistem de camere care permite o vizualizare la 360 de grade. Sistemul de avertizare la ieșirea cu spatele din parcare și asistentul pentru fază lungă sunt și ele două tehnologii foarte importante la acest capitol.

Tehnologie

Cel mai tehnologizat Nissan al momentului. Asta ne promiteau japonezii la conferința de presă susținută în seara premergătoare testului. Juke este, într-adevăr, echipat cu o mulțime de tehnologii de siguranță, care îl aliniază la cele mai noi modele din segment.

Dar, când vine vorba de ecrane și grafică, Juke pare în continuare depășit. Japonezii au mai compensat cu un ecran de 7 inch în spatele volanului (disponibil doar dacă optezi pentru sistemul semi-autonom Pro Pilot), însă parcă e o încercare prea timidă într-un segment în care există deja instrumentare de bord complet digitale, unele chiar de 10 sau 12 inch.

În centrul planșei de bord am apreciat noua încadrare a sistemului multimedia și faptul că ecranul a crescut de la 7 la 8 inch. Grafica rămâne însă una care ar face invidioase televizoarele color de acum 20 de ani, iar meniul nu e tocmai intuitiv. Nici simțul tactil nu este foarte sensibil la impulsurile discrete ale degetelor tale.

Dacă vrei să uiți rapid de grafica sistemului, implicit de navigația oferită de TomTom, cu informații din trafic, ai posibilitatea de a oglindi pe ecranul de 8 inch aplicațiile telefonului tău mobil cu Apple CarPlay sau Android Auto. Graafica e mult superioară și ergonomia sistemului multimedia devine și ea mult mai bună.

Juke este oferit cu internet integrat la bord, cu faruri full LED care îmbunătățesc vizibilitatea cu 10 metri și chiar cu un asistent Google, care ajută la dictarea destinațiilor sau la căutarea unui restaurant. Este disponibilă și aplicația de mobil My Nissan, care poate comanda mașina de la distanță și poate introduce un traseu direct în navigația mașinii.

Opțional, clienții pot comanda și un sistem audio Bose cu opt difuzoare, dintre care două sunt montate pe tetierele scaunelor față pentru a-ți oferi o experiență superioară.

Design

În momentul debutului său pe piață, în urmă cu nouă ani, Juke era o mașină care sfida orice logică de design. Era dovada că japonezii se aruncaseră cu capul înainte și riscaseră tot într-un segment necunoscut. Asta le-a adus pionieratul în segmentul mic. Cât privește designul, Juke a fost o mașină pe care o iubeai sau o urai.

Mulți dintre noi ne-am așteptat ca a doua generație Juke să revoluționeze din nou, să se arunce din nou în brațele necunoscutului estetic. În schimb, Nissan a gândit pragmatic și a preferat să rafineze formele neobișnuite ale lui Juke. Așa că am ajuns din nou la o rețetă care își dorește o adresabilitate cât mai largă.

Chiar și cu această decizie, Juke rămâne unul dintre cele mai ciudate modele din segment. În sensul bun al cuvântului. Și nu pierde elementul cu care i-a convins pe majoritatea vechilor săi clienți: designul nonconformist. Partea frontală păstrează blocurile optice rotunde, completate acum de o semnătură luminoasă diurnă sub forma literei Y. Nu lipsesc elementele cromate și grila sub forma literei V, specifică modelelor Nissan.

Jantele pot ajunge până la 19 inch, iar acoperiul poate fi comandat în trei culori distincte: roșu, gri și negru. Pentru cei care își doresc mai multă personalitate pentru mașina lor, Nissan pune la dispoziție nivelul de echipare N-Design, care permite alegerea unor combinații de culori aparte. Cei de la Nissan susțin că sunt 20 de combinații între culorile de caroserie și cele de interior.

Nu ne-a placut

  • Grafica sistemului multimedia
  • Calitatea anumitor materiale de la interior
  • Un singur motor disponibil în ofertă

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (9)

  • Pe naiba deschizator de drumuri Juke in 2010 - de vreo 3 ani era prezent in segmentul SUV-uri mici Suzuki SX4 / Fiat Sedici cu caracteristici chiar mai bune in comparatie cu Juke...
    30 10
  • Scrooge
    De mult nu am mai avut ocazia sa vad un model nou si sa nu am nimic de comentat :)
    13 8
  • ACE - Craiova
    Impresionanta cresterea portbagajului la modelul NISSAN Juke fata de generatia precedenta.
    Pe mine nu m-a impresionat niciodata acest model chiar daca parea ceva deosebit fata de celelalte masini - mai mult sau mai putin urbane - de pe strada.

    P.S. Sa nu uitam insa de TOYOTA Urban Cruiser (2009).
    O masina cu un succes modest dar premergatoare totusi lui NISSAN Juke.....

    https://www.autoevolution.com/toyota/urban-cruiser/
    16 7
  • Si daca te uiti la motor si daca te uiti la exteriorul masinii si chiar la interior, se vede cu ochiul liber ca este o masina facuta pt doamne si domnisoare. motor mic, interior "funny" si exterior atragator.
    8 9
  • Marius Filipescu
    Eu as opta pt 1.6 N/A 94 CP decat 1.0 turbo. Interiorul este in sfarsit in pas cu "moda tabletelor", mult mai modern fata de cel anterior cu ecran 2 DIN. Daca ofera si suspensie independenta pe puntea spate, este o varianta pe care nu as ignora-o la achizitie pt oras .
    6 6
  • Nu arata rau, dar Nissan in general a devenit cel mai neatragator brand japonez, nu-ti spune nimic gama lor, in afara de GT-R.
    14 10
  • Nu arata rau deloc , intreaga gama Nissan a devenit chiar atragatoare . Daca ar fi ceva care mi s-ar parea neatragator atunci BMW ar fi acela, nu-ti transmite nici o emotie gama lor, in afara de I8 .
    11 13
  • mircea badea
    mda..moda manelistica..
    5 11
  • gica contra'riatu
    @mircea1380

    In 2010 exista pe piata,inca din 1999,in premiera absoluta pentru aceasta clasa,HONDA HR-V:din pacate,productia a incetat in 2007,pentru a fi reluata,poate si datorita succesului altor producatori,in 2015.
    8 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru