Drivetest Mercedes-Benz GLC
2.2 Diesel Turbo (GLC220d) 170CP 4x4 Aut7Joi, 28.04.2016
- Comenteaza
- Trimite pe:
Țin minte de parcă a fost ieri, deși se întâmpla acum vreo cinci ani: Mercedes GLK, primul SUV compact al mărcii germane, ajungea în parcarea redacției, iar mie mi-a revenit umila atribuție de a pleca într-o expediție scurtă către un supermarket din preajmă pentru a aduna cele trebuincioase unui prânz. Am urcat la volanul mașinii și i-am analizat scurt logica. Era al treilea membru al triadei X3-Q5-GLK și făcea parte din încă vechea gardă de modele a mărcii din Stuttgart.
GLK era însă altceva: cu un design angular, modelul Mercedes se diferenția de logica din ce în ce mai "rotundă" a celorlalte SUV-uri din segment. Păstra puțin din ADN-ul utilitar al acestui tip de mașină, iar asta se vedea imediat și la interior, unde GLK moștenea soluțiile grafice și sistemul multimedia de la frații mai mici din gamă: Clasa C, Clasa B, vechiul Clasa A.
Ei bine, GLK este doar amintire astăzi. Asta pentru că modelul german a fost înlocuit atât ca nume, cât și ca abordare de GLC, o mașină care păstrează foarte puțin spre deloc din personalitatea strămoșului ei. Mercedes a modificat designul exterior și l-a adus la standardele actuale ale mărcii, în care liniile curbate și formele sexy fac parte din statutul mașinii. L-am luat la pase în versiunea sa 220d 4Matic cu transmisie automată și vedem care este poziția modelului german într-un segment în care mărcile nemțești au fost surprinse anul trecut de Volvo XC60, cel mai vândut model din clasă în Europa.
Mercedes-Benz GLC
2.2 Diesel Turbo (GLC220d) 170CP 4x4 Aut7
- Pret de pornire 43.392 €
- Pret model testat 70.389 €
Motor / Transmisie
De obicei foarte darnici la capitolul versiuni și motorizări, germanii de la Mercedes oferă în România doar trei versiuni de motorizare ale lui GLC. Pe diesel vorbim de două versiuni ale arhicunoscutului motor CDI de 2.1 litri (170 și 204 CP), în timp ce pe benzină avem la dispoziție un 2.0 de 211 CP. Evident, există și o versiune AMG dedicată clienților Mercedes care își doresc ceva mai mult de la mașina lor: 367 de cai putere pentru GLC 43 AMG.
În testul Automarket am avut la dispoziție versiunea diesel de bază, 220d, cu un motor de 2.1 litri care dezvoltă 170 de cai putere. Nici măcar nu ai nevoie de un test efectiv pentru a nota două lucruri importante despre motor: în primul rând, e clar că Mercedes testează de ceva vreme acest 2.1 pe întreaga sa gamă, astfel că problema fiabilității ar fi trebuit să dispară de ceva vreme din peisaj și să relaxeze potențialii clienți. Apoi, e important de spus că în versiunea sa de 170 CP nu vorbim de un motor forțat să scoată maximum dintr-o cilindree mică, ci de un agregat care funcționează relaxat, chit că asta se întâmplă cu prețul unui impozit anual de vreo 3-4 ori mai mare decât în cazul motoarelor care au sub 2000 de centimetri cubi.
În comparaţie cu rivalii, oferă puterea maximă la cea mai scăzută turaţie - 3.000 rpm la fel ca Audi Q5 2.0 TDI de 164 CP, iar cuplul motor maxim este furnizat tot la cea mai scăzută turaţie - 1.400 rpm. Aşadar, ai putere şi cuplu repede şi "de jos", premise numai bune pentru cei care vor o mașină ceva mai alertă. Pe de altă parte, transmisia este asigurată de o cutie 9G-Tronic de ultimă generație care oferă 9 trepte și-și calculează singură modul în care pune caii pe asfalt. Nu că n-o face bine, mai ales pe modul Sport, unde totul se întâmplă fulgerător de rapid.
Dacă ești un familist care preferă confortul și relaxarea la nivel dinamic în fața unui caracter puternic și acustic, acest motor este exact ceea ce ai nevoie din întreaga gamă GLC. Reușește să ruleze la turații foarte scăzute la viteze mari datorită celor 9 trepte, iar asta face bine la nivelul autonomiei, deci la portofel. Nu trebuie însă decât să urnești pedala de accelerație, și cutia retrogradează instantaneu 3-4 trepte pentru ca motorul să se încadreze în zona de turații în care puterea oferită este maximă.
De notat că motorul este cam scandalagiu la rece, iar asta se simte atât în habitaclu, cât și în afara mașinii.
Consum
Motorul de 2.1 litri de sub capota mașinii testate este unul extrem de elastic atunci când vine vorba de plaja dintre limita minimă și cea maximă de consum real.
Mercedes anunță un consum mediu de 5.0 litri în fișa tehnică, însă această valoare este una pur informativă și teoretică, chit că e cea mai bună din întreg segmentul la acest nivel preț. Asta chiar dacă lucrurile sunt destul de strânse, pentru că toți concurenții direcți ai lui GLC în versiunile lor diesel de 160-190 CP oferă consumuri medii mixte care se încadrează între 5.1 (X3) și 5.8 litri/100 km (Jeep Cherokee).
În viața reală, însă, GLC uită complet de subiectul consum și are ieșiri care-l duc până la 10-11 litri/100 km în oraș, deși fișa tehnică anunță un consum urban de 5.5 litri. Am încercat să strunesc însă foarte atent GLC 220d pe șosea și, dacă stabilizezi viteza de rulare în zona preferată de mașinile cu motoare pe ardere internă, consumul poate coborî la 5.0 litri/100 km. Concluzia mea: un motor de 2.2 litri poate fi înger și demon la capitolul ăsta, depinde foarte mult de modul în care dozezi pedala de accelerație și de stilul tău de condus.
De notat că Mercedes GLC oferă pe motoarele diesel un rezervor de AdBlue, lichid care are rolul de a menține emisiile la nivelul cerut de normele Euro6.
Performanţe
Dacă te orientezi spre un SUV mediu care să-ți ofere confortul consumului redus al unui motor diesel, este foarte probabil să nu te fi interesat foarte tare capitolul performanțe. Sau, poate mai corect, performanțele dinamice ale mașinii nu s-au numărat pe lista primelor cinci criterii de achiziție. Și totuși, nimeni nu-și dorește un melc cu roți, pentru că la 170 de cai putere te aștepți ca mașina să tragă la nevoie, chit că vorbim de un segment cu mașini ale căror mase proprii se apropie în unele cazuri de două tone.
Ei bine, Mercedes GLC 220d cu automată și integrală 4Matic reușește 8.3 secunde pentru 0-100 km/h, fiind a doua cea mai rapidă mașină din această zonă de putere. După BMW X3. La capitolul viteză maximă, modelul Mercedes se află la același nivel cu rivalul său bavarez.
De notat că cea mai nouă apariție din segment, Jaguar F-Pace, urcă pe podium pe poziția a treia atât la performanțe, cât și la consum.
Interior
La fel ca în multe alte cazuri întâlnite recent în zona premium, modul în care alegi să-ți configurezi viitorul GLC poate să facă diferența dintre o mașină cu un interior în care ambianța este impecabilă și una în care atmosfera are de suferit din cauza unor soluții nefericite.
Evident, linia generală pe care o regăsim pe GLC preia conceptul estetic și tehnologic de pe Clasa C, elementele de bază fiind regăsite în același format pe SUV-ul mărcii germane. Display-ul "plutitor", controller-ul rotativ și "valul de surf" format de forma touchpad-ului de pe consola centrală, poziția aeratoarelor, grafica instrumentarului de bord și forma butoanelor de pe planșă sunt tot atâtea elemente care îi vor face pe posesorii unui Clasa C să se simtă ca acasă în GLC.
Dacă veți merge însă pe mâna lui GLC, încercați să evitați cu prețul vieții plasticul negru lucios pe care-l veți putea comanda ca suprafață principală pe bord, pentru că e foarte posibil să aveți ceva bătăi de cap cu el. Și nu e vorba doar despre faptul că fiecare amprentă se va vedea instantaneu și va strica luciul nativ al bordului, ci și despre zgârieturile care erau deja vizibile și deranjante la doar 13.000 de kilometri, cât adunase mașina testată de noi. Din fericire, Mercedes are alternative, deci aveți de unde să alegeți.
Mi-au plăcut foarte mult scaunele mașinii, care sunt o încântare la drum lung. Nu am înțeles de ce nu am avut la dispoziție comenzi electrice complete pentru ele (adâncimea se reglează manual), mai ales că prețul la care se ridică mașina recomandă o soluție completă la acest capitol. În rest, modelul de test beneficia de un pachet estetic interior semnat de AMG, iar asta a însemnat că volanul, ornamentele din aluminiu și pedalierul au adus un plus de stil în habitaclu.
Am notat și faptul că butoanele așezate pe rândul orizontal inferior (NAVI, MEDIA, RADIO, TEL) scot un sunet ieftin atunci când sunt apăsate. La fel de adevărat e că rândul superior de butoane, dedicate sistemului de climatizare, e finisat plăcut și se află în cealaltă extremă a calității percepute.
Portbagajul lui GLC vine cu o capacitate de 505 litri. Sub media clasei, dar suficient pentru patru persoane care pleacă în vacanță, de exemplu. Mai ales că sub podeaua portbagajului există un spațiu suplimentar de depozitare (opțional, 140 de euro) oferit de lipsa unei roți de rezervă.
Preţ de achiziţie
Un Mercedes nu va fi niciodată ieftin, iar acest lucru va fi valabil chiar și dacă nemții se vor apuca vreodată să facă crose de golf și chiuvete în paralel sau în locul mașinilor. Ceea ce e foarte clar este însă faptul că în prețul de achiziție al mașinii vei primi întotdeauna sentimentul că ai achiziționat un produs de clasă superioară.
În cazul lui GLC, lucrurile stau cam la fel. GLC 220d are un preț de pornire de 44.500 de euro cu TVA, în această sumă fiind inclusă cutia automată cu 9 trepte și tracțiunea integrală 4Matic. De aici începi însă să aduni tot felul de opționale care-ți construiesc o mașină pe gusturile tale. Iar dacă nu ai limite, sunt șanse reale să atingi sume care te trimit în segmentele superioare. De exemplu, GLC-ul testat de noi a ajuns într-un final la 70.400 de euro cu TVA inclus (deci cu peste 25.000 de euro în plus față de bază).
Cele mai scumpe opțiuni adăugate la configurare au fost pachetul de asistență activă Plus, care conține armata de sisteme care te avertizează sau te ajută să nu faci accidente cauzate de neatenție (2400 de euro), trapa panoramică automată (1700 de euro), Head-Up Display (1200 de euro), sistemul de infotainment COMAND Online (3000 de euro), farurile full-LED (1700 de euro), pachetul AMG de exterior (2800 de euro) sau pachetul de asistență la parcare (1.600 de euro).
Suma finală crește rapid dacă adăugăm și cele câteva zeci de opțiuni care costă sub 1000 de euro. De exemplu, nu v-aș sfătui să cumpărați mașina asta fără sistemul audio Burmester. Acesta costă doar 930 de euro, dar face toți banii.
Per total, GLC este unul dintre cele mai scumpe modele din segment la configurații egale cu modelele concurenței. Nu cel mai scump, pentru că există un SUV de segment mediu care sare peste toți la nivel de preț: noul Jaguar F-Pace, care costă în versiunea de bază cu peste 4000 de euro mai mult decât concurentul său de la Mercedes. La celălalt pol, Volvo XC60 D4 (diesel de 2.4 litri, integrală, automată) vine cu un preț cu 4000 de euro mai coborât, aceasta fiind de fapt una dintre explicațiile pentru care modelul suedez și-a adjudecat titlul la capitolul vnzări în acest segment în 2015.
Siguranţă
Mercedes GLC se poate lăuda fără probleme că este un model sigur. Pe lângă airbag-urile clasice şi cele laterale, modelul german prezintă şi airbag-uri pentru genunchii şoferului, capotă activă pentru protecția pietonilor, anvelope Run-Flat (opțional, 350 de euro) și mai ales de pachetul de asistență Plus, care conține toată linia de sisteme dedicate siguranței. Acesta costă aproape 2500 de euro, dar te ajută să menții banda de rulare, te trage de mânecă atunci când ai o mașină în punctul mort și vrei să schimbi banda, să menții viteza automat în funcție de trafic și să frânezi automat dacă e nevoie. Evident, pachetele Pre-Safe, care prevăd și elimină sau limitează daunele în cazul unui accident iminent, sunt și ele incluse în această sumă.
Per total, un GLC vă asigură că veți conduce una dintre cele mai sigure mașini de pe piață, pentru că testul EuroNCAP realizat anul trecut atestă asta prin punctejele excelente reușite de modelul german la probele organizației independente europene.
Ţinută de drum
Rafinament. Acesta este cel mai potrivit termen care poate caracteriza modul în care GLC se simte atunci când te afli la volan. E adevărat că asta se datorează în cea mai mare măsură sistemului Airmatic, care mizează pe suspensii pneumatice pentru a păstra un nivel ridicat de confort indiferent de modul de rulare.
Când spun asta mă refer mai ales la faptul că, rulând în modul Comfort, nu am simțit în niciun moment faptul că aș avea nevoie de o mașină diferită atunci când Bucureștiul primăvăratic și-a arătat colții sub forma unor gropi și cratere apărute în zona șantierelor infinite care împânzesc orașul.
Cu toate acestea, nu vreau să înțelegeți că GLC este o mașină moale. Nu există probleme pe viraje în modul Sport, iar setările automate ale suspensiei vor acoperi preferințele unui procent ultramajoritar al segmentului de public care se va regăsi în această mașină.
GLC nu ajunge la capacitățile dinamice ale unui X3, însă e pe drumul bun. De văzut cum se comportă într-un duel cu noul Jaguar F-Pace, despre care am auzit cuvinte de laudă la capitolul ținută de drum. Vom reveni cu un test.
Vizibilitate
Ajutat de înălţimea sa şi de geamurile mari, Mercedes-Benz GLC oferă o vizibilitate peste media clasei, pentru că suprafețele vitrate sunt întinse și pe alocuri aproape verticale. Camera video activată odată cu cuplarea marşarierului asigură o parcare perfectă de fiecare dată, precum şi posibilitatea de a întoarce maşina cu rapiditate într-un spatiu îngust. Montanţii parbrizului necesită, totuși, o scurtă perioadă de acomodare.
Tehnologie
La fel ca orice altă mașină premium care se respectă, Mercedes-Benz GLK este comandat la nivel tehnologic cu ajutorul display-ului central care pare că plutește deasupra bordului. Nu e o soluție pe placul tuturor, însă nemții mizează pe acest ecran pe toate modelele sale din segmentul mediu în jos, deci ne-am obișnuit de ceva vreme cu logica lor.
Nu putem spune însă același lucru despre modul în care accesezi și navighezi prin meniurile sistemului multimedia al mașinii. Teoretic, totul ar trebui să fie digerabil și la îndemână, însă amestecul Touchpad-Controller, deloc intuitiv, îți va da bătăi de cap până când te vei prinde cum trebuie să accesezi submeniurile pachetului COMAND oferit de Mercedes. Pe de altă parte, interacțiunea cu GLC mi-a dat ocazia să folosesc mult comenzile vocale ale mașinii, care au fost perfecționate și cu care poți să te descurci îndeajuns de ușor încât să transformi expoziția tehnologică de pe consola centrală într-un ornament estetic și atât.
Evident, scurtcircuitele la nivel contraintuitiv nu înseamnă că mașina nu este burdușită cu sisteme de toate feluri și pe toate gusturile. De la cele tehnice și mecanice la cele tehnologice, trecând prin pachetele de siguranță, poți să fii sigur că Mercedes nu a uitat să-și doteze mașina cu ultimele noutăți în materie de tehnologie. Cameră la 360 de grade, Head-Up Display, un sistem de sunet Burmester care sună bestial și pe care vi-l recomand cu mare căldură, faruri full-LED care va ransforma condusul pe timp de noapte într-o plăcere și tot ansamblul de sisteme de siguranță despre care deja am vorbit la capitolul dedicat din acest test.
Nu-mi place foarte mult grafica sistemul multimedia, care utilizează în exces efectul de reflexie, însă asta e o chestiune de gusturi. Până la urmă, Mercedes n-a încercat niciodată să mizeze pe simplitate.
Design
După ce că modelul Mercedes s-a modificat radical între generații, trecând de la un GLK angular la un GLC cu forme fluide inspirate din restul gamei, mașina testată de noi beneficia în plus de pachetul estetic exterior AMG, iar acest aspect îi scoate și mai mult în evidență atuurile. De notat jantele de 19 inch cu 5 spițe duble care completează spoilerele și pragurile modificate.
Dacă-l pui față în fața cu principali săi concurenți de pe piață, GLC iese în fața celor mai mulți dintre ei. Același new entry Jaguar F-Pace s-ar putea să-i pună probleme la nivel estetic, iar stilul scandinav prezentat de XC60 este și el un challenge în segment. În rest, dacă sunteți în căutarea unei mașini cu forme senzuale, veți alege în mod sigur GLC în fața lui X3 sau a lui Q5.
Ne-a placut
- Cifre bune la capitolele economie și performanțe
- Suspensiile pneumatice Airmatic
- Design plăcut și echilibrat
- Siguranță de cinci stele
- Rafinament în exploatare
Nu ne-a placut
- Comenzi contraintuitive ale sistemului multimedia
- Plasticul negru lucios de la interior
- Preț ridicat în clasă
- Motor de 2.2 litri penalizat la capitolul taxe
- Motor zgomotos la rece
Date tehnice - Mercedes-Benz GLC 2.2 Diesel Turbo (GLC220d) 170CP 4x4 Aut7 | ||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
De banii astia iti luai un M3 si macar ai masina sport.
Atunci un Porsche 911 turbo la 200k euro e chiar ieftin :PPP
P.S. Vezi madalescule ca zic rau si de nemti???
dar cv cu 9 trepte fie ea automata este o exagerare nejustificata . economia obtinuta din mentinerea motorului la turatie redusa se consuma in frecarile interne dintre multele pinioane si placi de ambreiaj. creste oarecum comfortul dar proportional cu pretul. in curand masina va avea mai multe trepte decatbicicleta.
iar motorul ? sa asteptam proxima inlocuire a acestuia cu noul motor de 2.0 L.
Calificativul "zgomotos" pentru antifonare trebuie sa fie o gluma, detin masina (nu am luat-o fara sa conduc ce are concurenta) si e cea mai bine antifonata din clasa ei.
@rotila, Mercedes-Benz a declarat ca se va opri la 9 trepte si ca nu are rost sa faca cutii cu mai multe rapoarte. Utilitatea celor 9 trepte o vei observa clar daca vei face un test drive care sa includa si traseu extraurban. Pe langa faptul ca schimba imperceptibil si foarte rapid (deci o acceleratie foarte confortabila dar fara sa pierzi vremea) ai si sanse mai mari sa ai o treapta ideala la o viteza anume in care sa mergi. Pe langa asta treptele 8, 9 fiind foarte lungi poti sa mergi constant si sa nu auzi efectiv motorul (datorita faptului ca e mai rafinat decat pe fostul GLK dar e si masina mult mai bine antifonata) gen mers constant la 120 km/h la 1500 RPM (il ajuta si cuplul maxim de 500Nm, nu se simte subturat-chinuit motorul la turatiile astea).
Inseamna ca la 1600 de EURO e sistemul care parcheaza masina de unu singur. Se poate taia de pe lista :)