Drivetest Mazda CX-5 facelift (2014-2017)
2.2 SKYACTIV-D 150CP 4x4 Man TakumiVineri, 16.12.2016
- Comenteaza
- Trimite pe:
După ce a ținut capul de afiș al segmentului SUV-urilor compacte cu unele dintre cele mai bune valori de consum și accelerație, chiar și după cinci ani de la debutul oficial, Mazda CX-5 se pregătește de pensionare.
Actuala generație a făcut deja cunoștință cu înlocuitorul său la Salonului Auto de la Los Angeles. În versiunea americană, bineînțeles. Însă nu vor mai trece multe luni și vom vedea și versiunea europeană, similară cu cea de peste Ocean.
În contextul unei despărțiri iminente, ne-am hotărât să vedem cum se mai simte actualul Mazda CX-5 la final de carieră într-un segment din ce în ce mai aglomerat și populat cu prezențe noi, cum sunt Volkswagen Tiguan și Seat Ateca.
Mazda CX-5 facelift (2014-2017)
2.2 SKYACTIV-D 150CP 4x4 Man Takumi
- Pret de pornire 21.790 €
- Pret model testat 31.190 €
Motor / Transmisie
Am primit la test un diesel cu un nivel de putere extrem de popular în acest segment: 150 de cai. E drept că în cazul lui Mazda CX-5 acest bagaj de resurse este extras dintr-un motor de 2.2 litri impozitat ceva mai mult pe piața din România.
Compensează însă printr-un cuplu motor generos de 380 de Nm, livrat devreme, încă de la 1800 de rotații. Plaja maximă de cuplu se termină însă la 2600 rpm, ceea ce înseamnă că atunci când treceți de 3000 de rotații dieselul pare să gâfâie ușor. Și tot atunci începe să devină ușor mai intruziv în habitaclu, pentru că până atunci rafinarea sa este una bună, iar vibrațiile sunt estompate cu succes. Prin urmare, antifonarea le-a reușit japonezilor.
Le-a ieșit și o mașină dinamică, pentru că în compania acestui motor Mazda CX-5 se simte bine. Nu duce lipsă de resurse atunci când vă luați inima în dinți și depășiți. Chiar și cu cinci pasageri și bagajele aferente, motorul face față sarcinii.
Cutia manuală cu șase trepte este etajată scurt pentru a favoriza accelerația. Abia ultimele sunt ceva mai lungi, însă nu atât de mult pe cât te-ai aștepta. Timoneria rămâne una scurtă și plăcută, semn că Mazda ține foarte mult ca cel de la volan să se simtă în deplin echilibru cu mașina.
Consum
Din punct de vedere al consumului, Mazda CX-5 reușește valori foarte bune, mai ales dacă luăm în considerare cilindreea mai mare decât cea a rivalilor. De-a lungul unui traseu extraurban de 1000 de kilometri, cu temperaturi reduse de înfruntat, Mazda CX-5 a înregistrat un consum de 5.8 litri/100 de km. Fără abuzuri, cu respectarea limitelor de viteză și a regulilor de consum.
Media oficială anunțată de producător este de 5.2 litri/100 de kilometri. Ea este încă bună, chiar și după atâția ani pe piață și chiar în comparație cu modele ceva mai noi. Spre exemplu, Volkswagen Tiguan este ceva mai lacom. Hyundai Tucson înregistreză același consum, Seat Ateca este mai economic, la fel și Honda CR-V și Toyota RAV4 (în versiunea 4x2).
Performanţe
Cînd vine vorba despre performanțe, Mazda CX-5 promite să accelereze de la 0 la 100 de km/h în 9.4 secunde, o valoare decentă, care va mulțumi familiștii fără pretenții sportive. Este un timp foarte bun, doar Seat Ateca și Volkswagen Tiguan fiind ceva mai rapizi. Nu putem spune la fel și despre RAV4, Sportage și CR-V, care sunt mai lente. La capitolul viteză maximă, Mazda CX-5 conduce, la egalitate cu Honda CR-V: 202 km/h.
Interior
Trecerea anilor a făcut ca interiorul lui Mazda CX-5 să fie ușor perimat. Nu că ar fi fost extrem de futurist sau inspirat în momentul lansării. Mazda merge pe o serie de idei conservatoare, fără prea multe artificii de design.
Materialele sunt ceva mai tari în partea inferioară și la nivelul ușilor, însă finisajele sunt cât se poate de bune. Am apreciat spațiul uriaș de care te bucuri la nivelul portierelor, acolo unde încap chiar și sticle de 1.5 litri. Există o cotieră generoasă, suport mare pentru pahare și un spațiu pentru telefon la baza consolei centrale. Toate acestea fac din CX-5 un SUV cu interior practic și loc pentru cam tot cei ai vrea tu să rătăcești.
Izolare fonică a habitaclului trădează un ușor zgomot de vânt la viteze mari. Ergonomia este una exemplară, totul fiind ușor de folosit.
Spațiul pentru pasagerii de pe locurile din spate este generos, atât la nivelul capului, cât și al picioarelor. Portbagajul are însă o valoare de numai 463 de litri, poate cea mai mică din segment și extrem de departe de cei peste 600 de litri pe care îi oferă Volkswagen Tiguan.
Preţ de achiziţie
Având în vedere că am testat un nivel de echipare special, și anume Takumi, ne vom opri asupra lui. Acesta poate fi comandat în versiunea diesel de 150 de cai putere, cu 4x4, așa cum a fost și mașina noastră de test. În această situație, prețul este de 31.200 de euro.
Takumi presupune cam tot ce poți aștepta de la o mașină contemporană, inclusiv tehnologie de siguranță și entertainment.
Un Volkswagen Tiguan cu motorizare comparabilă și nivel de echipare Highline costă 31.600 de euro, deci foarte aproape de prețul japonezului. Honda CR-V saltă puțin ștacheta ajungând la 32.100 de euro, în vreme ce Toyota RAV4 caută valori astronomice la aproape 35.000 de euro, chiar și fără 4x4.
Seat Ateca și Kia Sportage sunt propuneri decente, accesibile, la 26.000, respectiv 25.000 de euro.
Siguranţă
Mazda CX-5 a fost cotat cu cinci stele de către organizaţia EuroNCAP la sesiunea de testare la care a participat varianta ante-facelift.
La vremea respectivă, modelele erau testate după un barem mai puţin sever decât cel aplicat odată cu începutul anului 2015, dar japonezii afirmă că au operat modificări la nivelul caroseriei pentru a asigura un nivel cât mai ridicat al siguranţei pasive şi că tehnologiile din dotarea lui CX-5 promit un nivel ridicat de siguranţă activă.
SUV-ul japonez se bucură de toate sistemele pe care le anunţă şi rivalii din segment. De asemenea beneficiază de airbag-uri frontale, laterale şi cortină pentru pasageri, în situaţiile extreme în care toate sistemele de siguranţă activă nu mai au cu ce să mai ajute situaţia şi are loc un impact.
Pe lista sistemelor de siguranță se află o tehnologie de frânare de urgență, un asistent la ieșirea cu spatele dintr-un loc de parcare și averitizare la frânarea de urgență.
Ţinută de drum
Mazda CX-5 este unul dintre cele mai generoase modele din segment când vine vorba despre garda la sol. Aceasta sare de 20 de centimetri și permite accesul pe drumuri ceva mai dificile. Nu vă imaginați însă vreo escapadă serioasă în off-road. CX-5 rămâne un crossover care iubește mai mult asfaltul.
Asta și pentru că îți poate imprima o senzație ceva mai sportivă decât multe dintre SUV-urile din segment. Ținuta de drum este bună, suspensia este echilibrată și calibrată să filtreze foarte bine neregularitățile. Fără prea multe zdruncinături și zgomote. Este însă ușor mai rigidă decât a unor modele recunoscute pentru confort, cum este Honda CR-V.
Spiritul ușor sportiv poate fi insuflat de direcția ceva mai precisă și de ruliul estompat pe cât posibil. Chiar dacă nu dispare complet, artificiul face din CX-5 o mașină care conferă mai multă siguranță pe segmentele de drum virajat. La asta contribuie și sistemul 4x4 inteligent, care transferă cuplul necesar către roțile cu mai multă aderență.
Vizibilitate
Mazda CX-5 este un model bine proporţionat la acest capitol, chiar dacă nu are o suprafaţă vitrată generoasă. Montantul parbrizului de pe partea şoferului este destul de mare şi intră în câmpul vizual la virajele strânse, dar modelul compensează printr-un set de oglinzi laterale de dimensiuni generoase şi o vizibilitate bună la nivelul parbrizului. Acesta este înclinat destul de mult, dar reuşeşte să fie potrivit pentru nevoile de vizibilitate la nivelul acestui segment. Montanţii C sunt şi ei generoşi, iar luneta este destul de îngustă.
Tehnologie
Spuneam mai sus că nivelul de echipare Takumi îți livrează cam tot ce îți poți dori de la o mașină dn acest segment. E drept că îi lipsește tehnologia avansată a unui Volkswagen Tiguan, dar Mazda CX-5 are grijă să dispui de tot confortul.
Nivelul de echipare presupune scaune încălzite, lumini LED diurne, volan îmbrăcat în piele și echipat cu mai multe comenzi, oglindă retrovizoare antiorbire, ecran color de 7 inch amplasat în centrul planșei de bord, un computer de bord între cele două ceasuri ușor plictisitoare, proiectoare de ceață cu LED, acces și pornire fără cheie, Bluetooth, senzori de parcare, climatizare pe două zone, cameră video pentru marșarier, geamuri fumurii pe spate și un set de jante de 19 inch.
Sistemul multimedia este destul de simplist, funcționează decent, iar grafica nu creează neplăceri. USB-ul în schimb, chiar dacă vine în dublu exemplar, nu poate încărca suficient de bine un telefon mobil.
Design
La nivel estetic, designul Kodo nu a fost niciodată mai bine integrat. Mazda CX-5 este unul dintre cele mai atrăgătoare SUV-uri din segment, iar acest lucru este confirmat de multitudinea exemplarelor pe care le vedem pe străzile din România.
Versiunea Takumi nu-și propune să înfrumusețeze prea mult SUV-ul și nici să-l facă mai sportiv decât este cazul. Prin urmare, CX-5 nu se schimbă mai deloc din punct de vedere estetic.
Dacă v-a plăcut acum cinci ani, în momentul lansării, o să vă placă și acum.
Ne-a placut
- Spații de depozitare
- Motorul diesel
- Ergonomie
Nu ne-a placut
- Portbagajul mic
- Plasticul tare
- Preț piperat
Date tehnice - Mazda CX-5 facelift (2014-2017) 2.2 SKYACTIV-D 150CP 4x4 Man Takumi | ||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
Ştiri despre Mazda
-
Cu ocazia Salonului Auto de la Beijing, japonezii de la Mazda au dezvăluit noul EZ-6. Un sedan de aproape 5 metri lungime, dezvoltat special pentru piața din China. (Joi, 25 Aprilie)
-
În urmă cu ceva timp am călătorit, în mare secret, la Centrul Mazda din Germania, acolo unde am făcut cunoștință cu noul CX-80. Cu alte cuvinte, un CX-60 cu trei rânduri de scaune, care poate găzdui într-o atmosferă premium până la 7 pasageri. Acum, că a expirat embargoul de comunicare, am revenit cu un articol în care disecăm SUV-ul nipon. (Joi, 18 Aprilie)
-
Constructorul japonez de automobile a înregistrat denumirea 6e și logo-ul aferent la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală. (Marti, 19 Martie)
-
Președintele Mazda, Katsuhiro Moro, a dat de înțeles că producătorul nipon ar putea lansa un model sport echipat cu motor rotativ. Acesta ar putea fi inspirat de conceptul Iconic SP, care tocmai a debutat la Tokyo. (Luni, 15 Ianuarie)
-
Constructorul nipon de automobile confirmă debutul noului SUV CX-70. Evenimentul va avea loc în data de 30 ianuarie. (Joi, 04 Ianuarie)
Pentru că la ţinuta de drum vorbiţi de 4x4 iar în tiltu de 4x2.
Iar pretul nu-mi pare deloc "piperat" in raport cu ceea ce ofera CX-5-ul comparativ cu liderii segmentului (VW Tiguan mai ales), chiar fara sa luam in calcul fiabilitatea superioara confirmata nu doar de ADAC.
...Sau asta-i perceptia, fiindca Mazda nu practica discount-urile altora ?! ;-)
In 2017 atat CX-5 cat si CR-V vor avea generatii noi. Atunci ar trebui o comparatie.
P.S. Apropo, nu va ganditi sa faceti si teste comparative?
Din nou, cumva, aceasta Mazda iese la pret similar cu Tiguan, cand in realitate un Tiguan comparabil ca dotari costa spre 40 000.
Realist, este o diferenta de cel putin 5000 euro in favoarea Mazdei, pe care un review realist ar trebui sa il depisteze/noteze.
Glitch-uri tehnice. S-a rezolvat între timp. Merci de sesizare.
Go Zoom Zoom
Evitați sa mai faceti fotografii cu mașini murdare uitați-va la fotografia cu port-bagajul