Miercuri, 18.10.2023
- Comenteaza
- Trimite pe:
Hyundai a lansat modelul Kona în 2017, iar la acea vreme a fost un adevărat pionier al electrificării segmentului B, datorită versiunii sale cu zero emisii, la care nu se aștepta nimeni. Trei ani mai târziu, Kona primea un facelift, menită să mențină viu interesul pentru unul dintre cele mai populare SUV-uri din segment.
Marea schimbare a venit, însă, în 2022. Mai exact, la finalul anului, atunci când constructorul asiatic a dezvăluit lumii întregi a doua generație Kona.
Vorbim despre un SUV complet nou, cu un design futurist și dimensiuni mai mari. În tot acest timp, Hyundai Kona a rămas un SUV care oferă o gamă diversificată de motorizări. Clienții pot alege dintre unități pe benzină, o versiune pur electrică și, nu în ultimul rând, o versiune hibrid fără încărcare la priză. De toate pentru toți, cum ar spune românul.
Noi am condus noua Hyundai Kona Hybrid alături de nivelul de echipare Luxury. Așa cum te-am obișnuit, ți-am pregătit un test complet, dar și un video în care poți admira SUV-ul asiatic care ar putea trece oricând drept mașina lui Robocop. Unde mai pui că și seamănă cu celebrul personaj.
PREZENTAREA VIDEO A NOII HYUNDAI KONA HYBRID
Hyundai Kona
1.6 GDi Hybrid Luxury 6DCT
- Pret de pornire 33.700 €
- Pret model testat 33.700 €
Motor / Transmisie
Hyundai Kona Hybrid este, așa cum spuneam, un hibrid fără încărcare la priză. Pe scurt, înseamnă că distanța pe care o poți acoperi cu motorul termic oprit este mai mică decât în cazul unui hibrid cu încărcare la priză, sau Plug-in Hybrid dacă îți sună mai bine.
Încă un avantaj este faptul că nu trebuie să pierzi timpul la stațiile de încărcare pentru a-ți umple bateria cu energie. Și nici nu cari după tine sute de kilograme în plus, care afectează consumul și performanțele.
Este, cu alte cuvinte, o configurație ideală pentru cei care vor o mașină electrificată, dar nu sunt încă pregătiți să facă trecerea la un model PHEV sau pur electric.
Noua Kona Hybrid vine echipată cu un motor de 1.6 litri pe benzină, aspirat natural, o unitate electrică de tip sincron, integrată în transmisie, și o baterie cu o capacitate de 1.32 kWh.
Propulsorul termic dezvoltă 105 CP și 144 Nm, iar motorul electric contribuie cu 44 CP și 170 Nm. În total, ansamblul oferă 141 CP și 265 Nm.
Fiind vorba despre un agregat aspirat natural, acesta trage liniar, dar îi lipsesc acele explozii de putere specifice unităților turbo. Totuși, dacă ne referim la tot ansamblul de propulsie, cei 141 CP, e drept, nu îți taie respirația, dar se dovedesc suficient de agili, mai ales în oraș.
Cât timp ești blând cu pedala de accelerație, motorul termic este silențios. Atunci când vrei să depășești sau să atingi viteza de autostradă, unitatea cu 4 cilindri devine destul de gălagioasă.
Sistemul hibrid al lui Kona face totul automat, iar trecerile sunt insesizabile, în sensul că nu simți "smucituri" atunci când motorul termic intră în funcțiune.
În momentul în care ridici piciorul de pe accelerație, în funcție de nivelul de încărcare al bateriei, mașina trece singură în modul electric.
Motorul pe benzină încarcă bateria, dar este ajutat și de sistemul de regenerare a energiei pierdute la frânare. Acesta redirecționează energia către acumulator și are 4 niveluri de intensitate pe care le poți regla cu ajutorul padelelor din spatele volanului.
Nivelul maxim de regenerare este obținut prin menținerea apăsată a padelei din stânga. Ai o decelerare zdravănă, iar mașina frânează până la oprirea completă. Acest lucru îți permite să conduci folosind o singură pedală, ca în cazul unei mașini pur electrice.
Sistemul de propulsie al lui Kona Hybrid lucrează alături de o transmisie automată cu 6 rapoarte și dublu ambreiaj. În modul de condus Eco (standard), cutia de viteze se ocupă singură de schimbarea rapoartelor. Și o face foarte lin, chiar.
Dacă selectezi modul Sport, turația motorului se păstrează la valori mai mari pentru un răspuns mai rapid la apăsarea pedalei de accelerație. Tot în acest caz, de la padelele montate în spatele volanului, poți să treci "manual" prin cele 6 rapoarte ale transmisiei.
Consum
Mașinile hibrid au un consum redus în oraș, acolo unde condițiile de trafic îi permit să ruleze mai mult în modul electric. În mediul extraurban, ele tind să consume puțin mai mult.
Noi am vrut să testăm această teorie, tocmai de aceea am ales un traseu cu de toate.
În cei 100 de kilometri petrecuți în traficul bucureștean, consumul s-a plimbat între 4.8 și 5.1 l/100 de km. Într-adevăr, atunci când drumurile Bucureștiului s-au mai eliberat și am făcut câțiva kilometri pe centură, valoarea a scăzut la 4.4 l/100 de km.
Nu am mers "la consum", dar nici nu am forțat la maxim cei 141 de cai putere.
Apoi am setat ca destinație Transbucegi. Am avut, așadar, autostradă, drum național aglomerat și drum montan cu diferențe de nivel și destule viraje.
În extraurban, Hyundai Kona Hybrid a consumat între 6.3 și 7.5 litri/100 de km. La coborârea de pe Transbucegi am rulat în proporție de 90% în modul electric, iar acest lucru s-a reflectat în cifrele de consum.
Consumul indicat de bord a ajuns la un moment dat la o valoare record: doar 3.9 litri/100 de km. Bineînțeles, ea s-a păstrat doar până am urcat din nou pe autostradă. După cei 60 de kilometri parcurși cu pilotul automat setat la 130 km/h, consumul a crescut la 5.5 litri/100 de km.
Așadar, este un consum pe care l-ai scoate și cu un 2.0 litri diesel. Nici nu are rost să spunem producătorul.
Potrivit cifrelor oficiale, Hyundai Kona Hybrid are un consum cuprins între 4.3 și 5.2 litri la fiecare 100 de kilometri parcurși. Consumul combinat, în ciclul WLTP desigur, declarat de sud-coreeni este de 4.7 litri/100 de km.
Ca o comparație, Kia declară pentru Niro Hybrid (tot 1.6 GDi, cu 141 CP) un consum de 3.8 litri/100 de km. De cealaltă parte, Ford Kuga Hybrid se laudă cu 5.1 litri/100 de km, dar are 190 CP și motor de 2.5 litri la bază.
Așadar, Hyundai Kona Hybrid se poziționează între cele două modele din punct de vedere al consumului.
Performanţe
Cei 141 de cai putere și 265 Nm dezvoltați de sistemul de propulsie hibrid, sunt suficienți pentru ca Hyundai Kona Hybrid să atingă 100 de km/h în 10.9 secunde și o viteză maximă de 166 km/h.
După cum spuneam, nu este o mașină care să te impresioneze cu o accelerație fulminantă, mai ales la viteze care depășesc 80 km/h. În schimb, la pornirea de pe loc și la viteze de oraș, Kona Hybrid este destul de fâșneață. Se simte aportul unității electrice.
Cu al său motor de 2.5 litri și 190 CP, Ford Kuga Hybrid atinge 100 de km/h în 9.1 secunde și are o viteză maximă de 196 km/h. Până și Kia Niro este mai rapidă până la 100 de km/h, atingând acest prag în 10.4 secunde.
Interior
Odată cu trecerea la o generație nouă, Hyundai Kona a primit un interior simplificat, dar în același timp mai digitalizat. Chiar dacă majoritatea funcțiilor au fost preluate de ecranul central al sistemului multimedia, mai regăsim destul de multe butoane fizice în partea inferioară a display-ului. Ceea ce nu este un lucru deloc rău.
Ele sunt, de fapt, scurtături către sistemul de navigație, dar te și ajută să interacționezi mai ușor cu sistemul multimedia (schimbi postul radio, modifici volumul, etc.).
Mai apoi, cu sistemul de climatizare interacționezi tot prin intermediul unor butoane fizice.
În partea din față a tunelului central (pentru a putea fi accesate mai ușor) regăsim două prize Type-C, o zonă de încărcare prin inducție pentru telefonul mobil, butonul de selectare a modului de rulare și, nu în ultimul rând, butoanele pentru încălzirea în scaune și în volan.
Spațiul de depozitare din consola centrală este acum mai generos, în mare parte datorită faptului că selectorul transmisiei automate a fost mutat pe coloana de direcție. Deja nu mai putem spune "a la Mercedes-Benz", pentru că majoritatea producătorilor de automobile au preluat această modă.
Volanul a fost, la rândul său, modificat, iar acum vine cu o teșitură în partea inferioară.
În ceea ce privește materialele regăsite în habitaclu, acestea sunt calitative, plăcute la atingere, în special inserția metalică de la nivelul consolei centrale, care are un aer premium. Mai toate mașinile au în partea inferioară a habitaclului plastic tare, iar Hyundai Kona nu face excepție. Dar nu ajungi prea des acolo cu mâinile, așa că nu este foarte deranjant. Devine deranjant însă plasticul tare care îmbracă portierele spate.
Scaunele sunt destul de confortabile, iar asiaticii au fost ceva mai atenți la antifonare. Chiar și așa, la viteze de autostradă, tot mai ai puțin zgomot de fond.
Pentru că interiorul este finisat în nuanțe de gri și negru (cel puțin în cazul mașinii conduse de noi), ai la dispoziție un sistem de iluminare ambientală, care mai sparge puțin monotonia în condiții de lumină slabă.
Cu toate scaunele în poziție normală, portbagajul are un volum de încărcare de 407 litri. Mai puțin decât cei 451 de litri ai lui Kia Niro. Cu 411 litri, Ford Kuga nu este foarte departe de Kona din acest punct de vedere.
Preţ de achiziţie
Noi am testat Hyundai Kona Hybrid în nivelul de echipare Luxury, ceea ce înseamnă că am avut la dispoziție o listă stufoasă de dotări standard.
Aceasta include, printre altele, jante de 18 inch, faruri și stopuri LED, tapițerie mixtă piele/stofă, scaune față încălzite, volan încălzit, îmbrăcat în piele, sistem audio Bose Premium, sistem de climatizare pe două zone și o trapă panoramică din sticlă. Prețul mașinii testate de noi a fost de 33.700 de euro, cu TVA inclus.
Cum se compară Kona Hybrid cu rivalii din segment? Hai să vedem.
Kia Niro Hybrid pornește de la 37.235 de euro în România, iar pentru un Ford Kuga Hybrid trebuie să scoți din buzunare cel puțin 37.800 de euro.
Așadar, Kona Hybrid are avantajul unui preț mai accesibil. Cu bonusul de la stat și, poate, cu un discount făcut de dealer, prețul scade până în jurul pragului de 30.000 de euro.
Siguranţă
Actuala generație Hyundai Kona nu a fost, încă, testată de specialiștii Euro NCAP. Dar, vechea iterație a primit din partea belgienilor punctajul maxim de 5 stele la testele de siguranță.
Așadar, este lesne de înțeles că noua Kona va egala, cel puțin, performanța vechiului model. Asta înseamnă un punctaj de 87% pentru protecția adulților, 85% pentru protecția copiilor, 62% protecție pentru pietoni și bicicliști și 60% pentru sistemele de siguranță oferite în standard.
Pe lângă o armată de airbag-uri, Hyundai Kona este echipată cu sisteme ca Intelligent Speed Limit Warning, Asistență la urcarea și coborârea pantelor, Manual Speed Limit Assist, Asistență atenționare oboseală șofer, sistem de avertizare și asistență la schimbarea benzii de la circulație, asistență pentru evitarea coliziunii în intersecții, Forward Collision Avoidance, Blind Spot Collision Avoidance Assist, Blind Collision Warning, Safe Exit Warning, Lane Following Assist și Rear Cross-Traffic Collision Avoidance Assist.
Ţinută de drum
În oraș, Hyundai Kona Hybrid se conduce ușor, iar poziția la volan poate fi ajustată simplu. Chiar dacă preferi o poziție înaltă, trebuie spus că nu atingi cu capul în plafon.
Pe autostradă, mașina rulează nestingherită. Atunci când ajungi pe drumuri obișnuite și abordezi virajele puțin mai hotărât (ceea ce noi am avut din belșug pe Transbucegi), vei fi surprins de manevrabilitatea SUV-ului asiatic.
Direcția nu este foarte precisă, așa că va trebui să intuiești care sunt limitele aderenței. Nu primești foarte mult curaj în abordarea sportivă a virajelor nici de la ruliul pe care îl manifestă mașina.
Versiunea testată de noi a fost echipată cu jante de 18 inch, iar acest lucru s-a simțit mai ales pe drumurile puțin mai denivelate. Dar amortizoarele își fac foarte bine treaba și mai atenuează din șocuri.
Ca o concluzie, Hyundai Kona poate fi o mașină confortabilă atunci când vrei, dar poate fi și destul de sigură pe viraje.
Vizibilitate
Parbrizul, luneta și oglinzile laterale sunt destul de generoase, astfel că vizibilitatea nu are de suferit.
În plus, pentru a-ți fi mai ușor atunci când vrei să parchezi, ai la dispoziție senzori de parcare față/spate, dar și o cameră video pentru mersul cu spatele. Rezoluția este bună, iar imaginea clară, chiar și în condiții de lumină slabă.
Tehnologie
Așa cum spuneam, a doua generație Kona mizează pe un interior tehnologizat. Instrumentarul de bord digital și display-ul central al sistemului multimedia sunt integrate într-un ansamblu curbat și au fiecare o diagonală de 12.3 inch.
Grafica ceasurilor de bord nu este personalizabilă, însă dacă selectezi modul de rulare Sport vor apărea câteva accente roșii și un steag în carouri în partea inferioară.
Sistemul multimedia este destul de intuitiv și nu se mișcă sacadat. Am menționat deja prizele Type-C, însă dacă vrei să-ți conectezi telefonul mobil la sistemul mașinii ai la dispoziție conectivitate Bluetooth, Apple CarPlay și Android Auto. Cu fir, ce-i drept.
Spuneam că selectorul transmisiei automate a fost mutat pe coloana de direcție, dar nu am menționat că acesta beneficiază de tehnologia shift-by-wire. În traducere, nu există nicio conexiune mecanică între selector și cutia de viteze. Totul se face electronic.
Design
Prima revoluție introdusă de noua generație Hyunda Kona este cea de la exterior. A doua a avut loc, fără îndoială, la interior.
Farurile și stopurile au fost împinse spre extremitățile spoilerelor, în partea din față și din spate și-au făcut apariția două benzi LED care te duc cu gândul la celebrul Robocop, iar elementele de protecție din plastic îi dau mașinii un aer robust. Specific SUV-urilor.
Comparativ cu vechiul model, noul Kona este cu 150 de milimetri mai lung, cu 25 de milimetri mai lat, iar ampatamentul a crescut cu 60 de milimetri. Noile dimensiuni sună cam așa: lungimea este de 4.350 milimetri, 1.825 milimetri sunt trecuți în dreptul lățimii, iar înălțimea măsoară 1.580 milimetri. Ampatamentul măsoară 2.660 milimetri.
Clienții au la dispoziție jante cu diametrul de 17 sau 18 inch și nu mai puțin de 12 nuanțe exterioare. Inclusiv acest Gri Ecotronic Perlat pe care îl poți admira în imaginile alăturate.
Designul noii generații Hyundai Kona este unul futurist și chiar atrage privirile. Cu siguranță este altceva, mai ales dacă îl comparăm cu rivali ca Ford Kuga.
Ne-a placut
- Design exterior
- Tehnologiile de la interior
- Sistemul hibrid
Nu ne-a placut
- Motor gălăgios în sarcină
- Interior monocromatic
Ştiri despre Hyundai
-
Șeful de design al diviziei Hyundai din SUA susține că, pe viitor, vom vedea tot mai multe butoane fizice în interiorul mașinilor mărcii asiatice. Asta după ce a descoperit că americanii nu agrează trecerea la suprafețe tactile și multe ecrane în habitaclu. (Duminica, 10 Noiembrie)
-
Hyundai a atins o bornă istorică: 100 de milioane de mașini asamblate la nivel global. Sud coreenii au avut neoie de 57 de ani pentru această performanță. (Luni, 30 Septembrie)
-
Hyundai anunță o versiune specială 20th Anniversary Edition pentru SUV-ul Tucson. Producția demarează în luna august și va fi disponibilă pe toate piețele din vestul Europei. (Luni, 12 August)
-
Constructorul asiatic a publicat primele imagini teaser cu viitorul său model, pur electric, de segment A. Acesta va fi denumit Inster și va avea o autonomie de până la 355 de kilometri. (Marti, 11 Iunie)
-
Constructorul asiatic de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul Tucson facelift. Interiorul a fost revizuit complet, iar gama de motorizări este una diversificată. (Miercuri, 27 Martie)
Bordul - desenat "cuminte" , fără afafiuri, doar linii drepte, și nota bene, cu butoane fizice. Paradoxal, chiar îmi place, însă nu același lucru pot spune despre partea din spate, desenată total neinspirat, lămpile de stop par a fi de la altă mașină. Păcat!
Hyundai-Kia menționează 0-100 km/h la șto, în realitate kona 1.6 GDI hibrid bate kuga de 190cp până în 70 km/h și are un consum cu 1,5-2 L/100 mai mic.
Garanția de 6 ani vs. renumele Ford. Și tot mai există avantajul volumului pentru care există... Tucson.
Deși avea potențial uriaș de a fi arătoasă, i-au lipit farurile de Kia Sportage prea jos, la fel și stopurile. De ce? Naiba știe. Sunt exact în zonele implicate în cele mai multe tamponări, deci vor fi schimbate des.
nu ca mi-as lua asa ceva, dar consumul in oras e chiar foarte bun. mai ales ca ei au testat in bucuresti, unde se circula groaznic.
Nu mai priza fantasme!!!