Joi, 29.03.2018
- Comenteaza
- Trimite pe:
La început de 2015, DS, noul brand premium inventat de Citroen, lansa modelul de segment mediu DS5 facelift. Câteva modificări de exterior, ceva îmbunătățiri la interior și noul nume care pierdea particula "Citroen" (prima versiune a generației s-a numit Citroen DS5).
Prin intermediul brandului DS, francezii ne arată că încă pot produce mașini cu caracter și cu un aer boem fără să apeleze la liniile de design pe care le-am tot văzut în piață. Încă o dată, francezii și-au dorit să fie nonconformiști și ne-au servit Camembert cu boabe de struguri într-un segment dominat de platourile cu brätwurst.
Atât de nonconformiști și de boemi, încât astăzi avem în față un model pe care e virtual imposibil să îl așezi 100% corect într-o categorie de caroserie. E break? E hatchback? E un sedan cu hayon cu o formă atipică?
DS 5
2.0 Hibrid 200CP 4x4 Aut6 Sport Chic
- Pret de pornire 44.613 €
- Pret model testat 48.565 €
Motor / Transmisie
M-am urcat rapid în nava-amiral a producătorul francez și am apăsat butonul care pornește motorul. O secundă de liniște urmată de un bâzâit lung. Și atât. Nicio vibrație și niciun zgomot caracteristic motoarelor cu combustie internă.
Exemplarul testat se numește DS5 Hybrid4, iar acesta integrează un sistem hibrid de propulsie diesel-electric. Așa cum spuneam și mai sus, francezii au fost nonconformiști chiar și când vine vorba de sistemul hibrid: nu au mizat pe "tradiționala pereche" benzină-electric.
Dar liniștea nu a durat foarte mult. Motorul diesel de 2.0 litri și-a făcut simțită prezența rapid și cu un zgomot destul de pătrunzător la nivelul habitaclului. Unitatea diesel care angrenează puntea față și motorul electric amplasat pe puntea spate formează un sistem de propulsie capabil să ofere un total de 200 de cai putere. Propulsorul diesel contribuie cu 163 CP și 300 Nm, în timp ce motorul electric produce 37 CP și 200 Nm.
DS5 Hybrid4 poate rula în patru moduri diferite: Auto, ZEV, Sport și 4WD. În modul Auto, sistemele mașinii îți vor oferi soluția optimă pentru situația din trafic (electric, diesel sau diesel-electric). În modul ZEV (Zero Emission Vehicle), mașina va funcționa cu energia înmagazinată în baterii (doar pe o distanță de câțiva kilometri), în timp ce în modul Sport, transmisia și răspunsul celor două motoare sunt gândite pentru performanțe de top. În modul 4WD, modelul francez o să pună la treabă atât motorul diesel de pe puntea față, cât și unitatea electrică de pe puntea spate, însă software-ul nu a fost conceput pentru performanțe maxime.
Dincolo de aceste informații, DS5 Hybrid4 are o personalitate dublă. În modul electric, totul se desfășoară lin și discret. În momentul în care motorul diesel intervine, habitaclul este inundat cu sunete mai puțin plăcute, întrucât rafinamentul lipsește.
Sistemul hibrid diesel-electric este asistat de o cutie pilotată cu șase trepte căreia îi lipsește liniaritatea și răspunsul prompt. În același timp, există situații când schimbările de treaptă se realizează cu șocuri generoase. Dacă vrei să uiți puțin de aceste senzații provocate de transmisia lui DS5 Hybrid4, poți seta pe modul Sport.
Consum
Alături de DS5 Hybrid4 am parcurs peste 300 de kilometri, marea majoritate fiind rulați în afara orașului. La final, computerul de bord a afișat un consum mixt de 6.2 litri la 100 de kilometri.
Pe "hârtie", modelul constructorului francez consumă 3.7 litri/100 de kilometri în regim urban, 3.0 litri/100 de kilometri în afara orașului și 3.5 litri/100 de kilometri în regim mixt.
Pentru că DS5 Hybrid4 e greu de așezat în șabloane, îl vom "arunca" în segmentul break-urilor medii premium. Adică acolo unde BMW, Audi și Mercedes-Benz fac legea cu Seria 3 Touring, A4 Avant și Clasa C T-Modell (la ora redactării acestui test, încă în versiunea fără facelift). Pe Volvo V60 l-am exclus, întrucât suedezul nu are încă prețuri și date tehnice pentru versiunile care urmează să fie lansate pe piața din România, iar vechea versiune nu mai este disponibilă.
Dintre aceastea, doar Mercedes-Benz vine cu un sistem hibrid diesel-electric. În cazul acestei versiuni, nemții anunță un consum mediu de 3.8 litri la 100 de kilometri. BMW Seria 3 Touring echipat cu motorul diesel de 2.0 litri de 190 CP, cutie automată și xDrive consumă 4.5 litri/100 de kilometri, aceeași valoare fiind anunțată și de Audi pentru A4 Avant 2.0 diesel 190 CP echipat cu transmisie automată și tracțiune integrală.
Performanţe
Deși are în total 200 de cai putere, DS5 Hybrid nu este poziționat ca un model cu valențe sportive. Modelul francez poate fi descris ca un GT, gata să-și încordeze mușchii din când în când, la nevoie, pentru a oferi reprize alerte.
DS spune că modelul său de clasă medie are nevoie de 8.6 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h. Mercedes-Benz Clasa C 300h cu 231 CP face același sprint în 6.7 secunde, iar Audi A4 Avant și BMW Seria 3 Touring au nevoie de 7.4 secunde, respectiv 7.6 secunde pentru repriza 0-100 km/h.
Francezul termină tot pe ultima poziție și atunci când aducem în discuție viteza maximă. DS5 Hybrid4 este capabil să ruleze cu 211 km/h, în timp ce modelul constructorului din Stuttgart ajunge până la 238 km/h.
Interior
Imediat ce vei deschide portiera lui DS5 vei observa că francezii au ales să nu monteze butoane pe fețele de uși. Totul este curat, cu finisaje plăcute și accesorii metalice sau îmbrăcate în piele. Aceleași materiale plăcute la atingere și finisate elegant pot fi găsite și în restul habitaclului.
Volanul este unul extrem de generos, iar în partea de jos francezii au optat pentru inserții cromate. În același timp, instrumentarul de bord a fost împărțit în trei zone clare. Scaunele oferite de DS5 sunt confortabile și bine profilate, acesta fiind unul dintre capitolele pe care francezii au știut să-l exploateze mereu.
Pe consola centrală, designerii au amplasat numeroase butoane, inclusiv comenzile pentru acționarea geamurilor electrice. Pe plafon, în apropierea oglinzii retrovizoare, găsim comenzile pentru acoperișul panoramic format din trei zone vitrate, dar și spații de depozitare dedicate ochelarilor.
În spate, pasagerii cu o înălțime de peste 1.80 metri vor avea probleme în zona capului din cauza plafonului plonjat, dar nu același lucru vom spune și despre spațiul alocat genunchilor. Spre deosebire de versiunile cu motor termic, care au un portbagaj de 468 de litri, DS5 Hybrid4 promite doar 325 litri. Un dezavantaj pentru tocmai în fața familiilor cărora le este adresat acest model.
Preţ de achiziţie
Așa cum am spus încă de la început, DS este poziționat ca un brand premium, iar DS5 reușește să inspire acest aspect atât prin designul exterior, cât și prin materialele și layout-ul habitaclului.
DS5 are un preț de pornire de 31.550 de euro pentru versiunea echipată cu motorul diesel de 150 de cai putere. Varianta hibrid diesel-electric pornește de la 44.600 de euro. Iar din acest punct de vedere, francezul reușește să stabilească punctul de referință în segment.
BMW Seria 3 Touring este cu circa 1.000 de euro mai scump, Audi A4 Avant trece și el de 45.000 de euro, iar Clasa C 300h T-Modell se apropie de 48.000 de euro.
Siguranţă
Organizația EuroNCAP nu a testat versiunea cu facelift a lui DS5, dar "bătrânul" Citreon DS5 a fost "decorat" cu cinci stele. Astfel, modelul constructorul francez a acumulat 89% în dreptul capitolului protecția pasagerilor adulți și 83% în cadrul secțiunii care testează protecția copiilor.
Protecția pietonilor a primit doar 40%, iar sistemele de siguranță disponibile au fost notate de EuroNCAP cu 91 de procente. DS5 facelift este oferit cu un sistem capabil să monitorizeze unghiul mort (opțional) care te antenționează atunci când există obstacole în zonele greu vizibile ale mașinii, dar și cu un sistem de atenționare la părăsirea benzii de rulare.
Ţinută de drum
Francezii sunt recunoscuți pentru suspensiile confortabile pe care le oferă, dar DS5 Hybrid4 este o excepție de la această regulă. Inginerii au vrut să injecteze ceva sportivitate, iar acest lucru îl vei simți atunci când traversezi străzile din orașe.
DS5 Hybrid4 are suspensii rigide, însă nu te gândi că acestea îți vor reorganiza organele interne la fel cum o poate face un Hot Hatch.
Totuși, suspensia francezilor este ușor cam zgomotoasă, și acest lucru știrbește din aerul premium pe care ți-l inspiră DS5. Virajele pot fi abordate cu mai mult curaj, însă senzația de ruliu nu a dispărut.
Tracțiunea integrală o să-ți sară în ajutor atunci când vrei să treci rapid prin acele de păr, dar nu uita să pui transmisia pe manual. Așa cum am amintit și în primul capitol, cutia ezită în modul auto și uneori schimbările sunt realizate cu șocuri. Direcția oferită pe DS5 Hybrid4 nu-i cea mai precisă și nici nu oferă un feedback consistent.
Vizibilitate
DS5 facelift este un model cu un design atrăgător și spectaculos. Deși mă așteptam să fac cunoștință cu un model cu o vizibilitate slabă, m-am lovit de un DS5 croit inteligent. Montanții A sunt duali pentru a-ți oferi o imagine îmbunătățită atunci când abordezi viraje strânse, iar oglinzile laterale sunt destul de generoase.
Luneta separată în două zone are un aspect plăcut, însă acest artificiu de design nu este câtuși de puțin funcțional. Dacă nu te descurci cu dimensiunile mașinii, DS oferă un set de senzori de parcare, dar și o cameră pentru mersul cu spatele (acest accesoriu nu a fost disponibil și pe mașina de test).
Tehnologie
DS5 facelift nu mai este la prima tinerețe, iar tehnologiile cu care rivalii germani au venit pe piață par dezvoltate într-o altă eră.
În centrul consolei centrale, francezii au aplasat un ecran tactil cu o diagonală de 7 inch. Imaginea nu este cea mai bună din segment, dar ecosistemul pregătit de DS este ușor de operat. Cu toate acestea, sistemul de infotainment a întârziat de foarte multe ori afișarea informațiilor sau preluarea comenzilor. De apreciat faptul că francezii vin cu tehnologia MirrorLink cu ajutorul căreia legătura dintre șofer, telefonul mobil și mașină se realizează mult mai facil.
În imediata apropiere a parbrizului, DS a montat un Head-Up Display modest. Francezii au optat pentru un petic din material plastic pe suprafața căruia sunt proiectate informațiile esențiale.
Trebuie amintit și de ceasul analog inserat în bord, dar și de posibilitatea de a seta instrumentarul de bord și consola centrală pe un "mod nocturn". Printr-o simplă apăsare de buton, toate luminile de la nivelul habitaclului se sting, cu excepția ceasului care indică viteza de rulare. În trecut, această "tehnologie" făcea parte din arsenalul SAAB, un alt producător care se inspira din lumea aeronautică.
Per total, se vede că DS5 a fost dezvoltat acum niște ani, pentru că "verișorii" din gamele Citroen și mai ales Peugeot i-au cam luat-o înainte la capitolul tehnologie. Așteptă, cu interes, deci, viitoarea generație.
Design
DS5 este unul dintre modelele capabile să te facă să-ți întorci privirea atunci când defilează. Grila frontală înconjurată de accesorii cromate, blocurile optice alungite și banda cromată care urmărește linia capotei până în zona montanților A definesc caracterul elegant al lui DS5.
Privit din lateral, modelul constructorului francez impresionează prin silueta asemănătoare unui coupe, în timp ce zona din spate este "curată". Eleronul amplasat pe hayon și cele două terminații cromate ale sistemului de evacuare rezolvă toate necunoscutele ecuației designerilor francezi.
Pur nonconformist, dar cu un look care nu poate să treacă niciodată neobservat, DS5 e dovada faptului că tipurile clasice de caroserie nu trebuie să fie tipizate pentru a arăta excelent.
Ne-a placut
- Materialele folosite la interior
- Design nonconformist reușit
- Posibilitatea selectării modului electric
Nu ne-a placut
- Performanțe slabe
- Motor diesel zgomotos
- Suspensie gălăgioasă
Date tehnice - DS 5 2.0 Hibrid 200CP 4x4 Aut6 Sport Chic | ||||||||||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
nava amiral trebuia sa exceleze la toate capitolele dar au facut munca pe jumatate, incepand nonconformist si terminand cu "da-o'ncolo, merge si asa".
capitolul DS5 se termina trist....
@Nelu: Poți zice și așa, deși e/a fost mai exact un crossover struțo-cămiloid (coupe-break?!)
Nu înțeleg totuși rostul testului, din moment ce producția lui (și-a lui DS4) pare că va fi oprită peste două-trei luni. În fine, și stocurile finale trebuie totuși vîndute... Presimt deci aroma unor rabaturi de +25%. ;-)
...Dar nici vreun înlocuitor nu-i în plan, după *geniala* șefă Citroen Mme Linda Jackson axarea (pseudo)mărcii DS continuînd pe diverse SUV-ulețe și doar DS3 avînd ceva șanse de urmași..
@kiro...am banuiala ca proiectul a ramas la un moment dat fara finante pentru ca s-au inecat fix la mal: au facut eforturi imense cu designul interior/exterior, au facut eforturi legate de asamblare si materiale, au facut eforturi legate de implementarea si dezvolatarea (nu foarte performant) unui diesel-electric si au lasat-o moale cu (exact unde Citroen excela) trenul de rulare. WTF??
@nelu...as spune ca aduce foarte mult cu Sportback-urile de la Audi...nu hatch, nu break intreg ci unul mai potrivit cu o consola spate scurta sa nu para chiar un dric motorizat. Ca si Audi-urile pomenite si DS-ul asta are un profil foarte reusit.
Și modul 4x4 pe setarea așa-zisă *sport* e un avantaj.
La drum însă - și mai ales la viteze autostradale - mașina devine doar un HDI mai greu de 163 CP, din cauza bateriilor, e-motorului etc (baterii Li-Ion care, btw, sînt garantate doar 5 ani.)
Mari probleme de fiabilitate n-au avut totuși niciunul din hibridele astea PSA, cu excepția curelei de accesorii pt. sist. hibrid cam scumpe (+600 euro) care cedează la vreo 70K km - după posesorii de pe forumuri.
Și ținuta de drum e lăudată-n general, la fel ca a 508-ului RXH.
Concluzie (strict personală): la 35.000 poate m-ar tenta. :-)
Un mare minus !
pentru ca abia asa iti dai seama de designul deosebit al unui produs, cand e pe o culoarea anosta si care se confunda cu fundalul. Vopseaua (culoarea) si textura iti fura ochii, nu mai "vezi" masina.
ca experiment, iti propun sa vezi un desen animat 3D fara sunet. Incredibil cat detaliu poate exista intr-o "amarata" de productie pentru copii doar prin lip sync, miscarea fetei si a corpului personajului. Abia atunci iti dai seama de ce un 3D este sau nu de calitate. In momentul in care ii dai pe sunet totul prinde viata si se completeaza (idem cu vopseaua unei masini) dar ceva ajunge sa fie acoperit.
Fiecare face ce vrea cu banii lui. Si da sunt unii care au dat si 80.000 de euro pe un Citroen C6 1... pentru ca noi posesori stim ca e ceva diferit, iar confortu de pe un C6 e unic. Si am fost cu S , Seria 7, A8, A6 etc...dar nu se compara la confort.... asa ca eu unu nu as da banii aia pe o masina germana supraevaluata doar ca sa-si poata plati Mercedes forta de munca scumpa din Germania....
Eu am luat masina la 50 de mii de km, la o traime din pret, din anglia, deci destul de ieftin, nu recomand a se cheltui 40-50 de mii pentru DS sau Citroen, dar 12 mii cum am platit eu, nu este chiar rau.