Drivetest Citroen C5 Aircross

2.0 Diesel Turbo (BlueHDI) 180CP Aut8 Shine
Citroen C5 Aircross zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Citroen
Marti, 11.12.2018
Covor marocan

După un al doilea Război Moondial care a lăsat-o destul de șifonată, Franța a avut nevoie de câțiva ani buni pentru a-și reveni. În toate segmentele industriei. Inclusiv în industria auto. În 1955, se năștea însă un superstar care avea să pună din nou Franța în cărțile istoriei motorizate, așa cum o făcuse Traction Avant.

Citroen lansa la Salonul Auto de la Paris din acel an un model complet nou: DS. Mulți au spus că părea ca o mașină care a căzut din cer. Un design ieșit din comun și multă tehnologie inovatoare pentru acea perioadă au făcut ca în primele 15 minute de la dezvăluirea mașinii să se înregistreze deja 743 de comenzi. La finalul zilei erau 12.000 de comenzi, iar la finalul salonului Citroen se putea lăuda cu 80.000 de clienți pentru DS.

Un record care a stat în picioare vreme de aproape 60 de ani, când o altă mașină spectaculoasă s-a bucurat de un val nemaivăzut de comenzi: Tesla Model 3.

Pe lângă designul futurist, Citroen DS introducea pentru prima dată frânele pe disc, farurile care se ajustau în funcție de direcție și, cel mai important, o suspensie hidraulică autonivelantă, perfectă pentru drumurile grele din Franța acelei vremi.

Fără să știe, Citroen scria istorie cu suspensia sa și consolida o trăsătură brandului: confortul. De atunci, Citroen a devenit etalonul brandurilor de volum când a venit vorba de confort. Ba francezii au încercat să migreze ușor și către segmentul premium cu uluitorul C6, lăudat de asemenea pentru confortul său excepțional.

Acum, când piața auto a devenit o adevărată junglă, francezii vor mai mult ca oricând să le amintească europenilor de suspensia care i-a consacrat. Și, pentru ca ea să ajungă la un număr cât mai mare de oameni, s-au gândit să o introducă pe acele mașini care sunt deja un hit pe Bătrânul Continent: SUV-urile.

Cel mai nou exponent al confortului francez este SUV-ul Citroen C5 Aircross. Frate de platformă cu Peugeot 3008 și Opel Grandland X, Citroen C5 Aircross a încercat să mă convingă de confortul său pe drumurile dificile din Maroc. Țara din nordul Africii are un adevărat banc de testare pentru trenul de rulare al oricărui producător, premium sau de volum.

Citroen C5 Aircross
2.0 Diesel Turbo (BlueHDI) 180CP Aut8 Shine

  • Pret de pornire n/a €
  • Pret model testat n/a €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Citroen C5 Aircross va fi disponibil cu o gamă generoasă de motorizări. Benzinare sau dieseluri de 130 sau de 180 de cai putere. Pentru că drumurile pustii din Maroc îți fac poftă de câteva sute de kilometri de macadam sau șosele proaste, Citroen a pregătit pentru noi doar versiunile de top ale SUV-ului.

Am gustat din cei 180 de cai putere și în versiune diesel, dar și benzină. O să încep să vă vorbesc mai întâi despre motorul pe benzină de 180 de cai putere, pe care l-am testat preț de vreo trei ore în a doua zi a evenimentului organizat de Citroen. Unitatea oferă un rafinament bun, abia peste 4500 de rotații cei patru cilindri devenind ușor zgomotoși. Resursele sunt bune și ele și nu cred că o să fie situații în care o să simțiți nevoia de mai mult. Poate doar pe autostradă, la viteze mai mari.

Pentru că țara noastră continuă să iubească dieselul, mai ales când vine vorba de SUV-uri, în testul de azi vom diseca agregatul de 2.0 litri și 180 de cai putere. Antifonarea este destul de bună la ralanti și la viteze mici, însă vocea guturală a dieselului începe să se facă auzită după 2500 de rotații.

Dinamica bună este garantată de un cuplu motor de 400 Nm, disponibil de pe la 2000 de rotații. El face ca reprizele să fie bune și ca C5 Aircross să-ți ofere încredere în acele situații în care vrei să depășești pe drumurile naționale de la noi.

Cel mai mare SUV din gama Citroen va fi oferit și cu vârful tehnologiei franceze în materie de transmisie. Este vorba despre o cutie cu opt trepte, dezvoltată în interiorul companiei, care promite să fie mai eficientă cu 7% decât vechea transmisie automată cu șase trepte. Asta pentru că vine cu două rapoarte în plus, dar și pentru că beneficiază de o decuplare a motorului în situațiile de solicitare redusă.

Schimbarea celor opt rapoarte se face destul de liniar, însă retrogradarea lasă de dorit. Cutia este de multe ori debusolată când soliciți mai multe resurse. De asemenea, întârzie o retrogradare esențială atunci când frânezi înainte de curbă. Lucrurile se mai reglează atunci când folosești padelele din spatele volanului. Răspunsul cutiei este mult mai prompt și parcă te bucuri mai mult de elasticitatea motorului.

Consum

Dieselul este preferat în continuare pentru consumul său mai redus. În cazul versiunii testate de mine, 180 de cai putere sunt ceva mai gurmanzi. Poți să-i mai cumințești dacă te înduri să apeși butonul Eco și să anesteziezi reacțiile mașinii. Eu n-am făcut-o pe drumurile din Maroc și am finalizat testul cu o valoare de consum de 8 litri/100 de kilometri.

Traseul nu a fost așa de ușor, au fost porțiuni dificile, drumuri destul de proaste și un regim de rulare destul de alert. Între noi fie vorba, mi-a mai scăpat și degetul pe butonul Sport, care trage mai tare de resursele de sub capotă și întârzie schimbarea treptelor de viteză.

În fișa tehnică, Citroen ne promite o valoare medie a consumului de 4.7 litri la 100 de kilometri. Ea poate urca insesizabil până la 4.9 litri dacă optați pentru un set de jante mai mari.

Dacă ne uităm în segment, o să vedem că Ford Kuga, Volkswagen Tiguan, Seat Ateca, Mazda CX-5, Kia Sportage și Hyundai Tucson au valori de consum cu mult mai mari. E drept, toate aceste mașini, cu motorizări comparabile ca putere, sunt oferite cu 4x4, ceea ce cântărește destul de mult când vine vorba despre consum. La propriu.

Fratele Peugeot 3008 consumă ceva mai puțin, doar 4.4 litri/100 de kilometri, însă oferă doar o versiune cu 150 de cai putere. Tot 150 de cai are și Skoda Karoq, însă cehul vine cu 4x4 și cu un consum de 5.2 litri/100 de kilometri. Best-seller-ul segmentului, Nissan Qashqai, care poate fi comandat doar cu 130 de cai putere, dar cu 4x4 și manuală, consumă 4.9 litri/100 km. L-am lăsat la final pe Opel Grandland X, care promite tot un consum de 4.9 litri/100 de kilometri în versiunea sa diesel cu 177 de cai putere.

Performanţe

Spuneam la începutul testului că Citroen și-a dorit să le ofere clienților săi un SUV confortabil. Rezultă că sportivitatea le-a fost lăsată altora. Cel puțin la prima vedere. Cu cei 180 de cai ai săi, Citroen C5 Aircross accelerează de la 0 la 100 de km/h în 8.6 secunde. Nu îți lasă impresia că ar fi lent. Ba chiar își face bine datoria și îți conferă o dinamică de care orice familist va fi mulțumit.

Lipsa unei tracțiuni integrale nu ajută prea mult la plecarea de pe loc, însă ajută faptul că masa totală este mai redusă decât a rivalilor cu 4x4. Și asta pare să influențeze mai mult, pentru că Citroen C5 Aircross este mai rapid decât versiunile similare ale lui Ford Kuga, Mazda CX-5, Hyundai Tucson și Kia Sportage. Și fratele Opel Grandland X va fi ceva mai lent, cu cele 9.1 secunde ale sale.

Nissan Qashqai e undeva departe cu cele 10.1 secunde promise, dar are și cu 50 de cai putere în minus. Și Peugeot 3008 are cu 30 de cai în minus și este mai lent cu o secundă decât C5 Aircross.

Ajungem însă în dreptul SUV-urilor din Grupul Volkswagen: Seat Ateca și Volkswagen Tiguan au 190 de cai putere, DSG, 4x4 și un timp de accelerare care scade sub 8 secunde. Skoda Karoq și cei 150 de cai putere ai săi nu fac o ecuație mai rapidă decât C5 Aircross.

Așa că, dacă tragem linie, observăm un deznodământ la care nu ne-am fi așteptat: Citroen C5 Aircross poate fi nu doar confortabil, ci și destul de performant când vine vorba de accelerare.

Interior

Mă bucură foarte tare diferențierea pe care Grupul PSA o face între cele două mărci ale sale: Peugeot și Citroen. De fapt între cele trei mărci ale sale, de când cu preluarea Opel. Deși arhitecturile sunt comune, designul exterior și interior al modelelor este profund diferit.

În cazul lui Citroen C5 Aircross s-a mers pe o rețetă ceva mai practică și nu atât de flamboiantă ca în cazul fratelui Peugeot 3008. Chiar dacă funcțiile sunt desenate după un șablon pragmatic, nu înseamnă că interiorul lui C5 Aircross este plictisitor.

Îmi plac poziționarea butoanelor, ergonomia și multiplele spații de depozitare. Cotiera este excelentă, spațiul pentru telefonul mobil este și el excelent, însă buzunarele ușilor ar fi trebuit să fie ceva mai încăpătoare.

La capitolul materiale, interiorul lui C5 Aircross este un amestec de bile albe și bile negre. Sunt 5 combinații de culori pentru interior, mulțumită unor materiale prietenoase în partea superioară a planșei de bord. Din păcate, partea inferioară este cam tare și neprietenoasă. Un astfel de plastic tare se regăsește și pe fețele ușilor, însă și aici el este prezent într-o zonă cu care nu interacționezi prea des. Partea superioară a feței de ușă, acolo unde e posibil să-ți sprijini cotul, este realizată dintr-un plastic moale, destul de plăcut.

Scaunele sunt mai confortabile ca oricând, pentru că vin cu o spumă nouă, mai groasă cu 15 mm. Suportul lor lateral nu este excelent, dar nu îmi aduc aminte vreun moment în care să-mi fi dorit ca fotoliul meu să mă strângă tare în brațe. Pentru că, până la urmă, scaunele lui C5 Aircross sunt adevărate fotolii.

Când vine vorba de spațiu interior, Citroen C5 Aircross îi declară război lui Skoda Karoq și chiar Kodiaq, pentru că își propune să ofere unul dintre cele mai generoase portbagaje din segment. În condiții normale de utilizare, capacitatea acestuia este de 580 de litri. Dacă pasagerii spate sunt dispuși la compromisuri, când vine vorba despre spațiul și așa limitat pentru picioare, atunci capacitatea ajunge la 720 de litri. Și dacă se renunță complet la pasagerii spate și se rabatează bancheta, atunci o să vă treziți cu 1630 de litri.

Generozitatea din portbagaj pare să aibă efecte pe locurile din spate, acolo unde spațiul la picioare este decent, dar nu excelează. Nici sub scaunele față nu există foarte mult spațiu pentru picioare. În condițiile astea, nu știu câți vor face compromisuri și vor glisa scaunele spate pentru a elibera mai mult loc în portbagaj.

La nivelul capului pare a fi spațiu suficient, însă, dacă ar fi să mă refer la versiunile echipate cu acoperiș panoramic, atunci trebuie să vă spun că am observat că partea laterală a plafonului stă destul de aproape de capul unui adult.

Din rațiuni practice, trebuie să aplaud folosirea unor scaune individuale în partea din spate, însă trebuie să vă atenționez și că suporturile de centură de pe aceste locuri sunt incomode pentru șezut. Situația se rezolvă când cuplați centurile și pe locurile din spate. Ceea ce vă recomand să faceți în fiecare mașină în care urcați.

Antifonarea habitaclului este bună, la viteze mari fiind resimțit doar un zgomot de rulare venit din partea anvelopelor.

Preţ de achiziţie

Citroen nu a publicat încă prețurile pentru C5 Aircross. Ele vor fi disponibile începând cu luna ianuarie a anului 2019. Totuși, în conferința de presă susținută de francezi în Maroc, s-a dezvăluit poziționarea SUV-ului în raport cu celelalte modele din segment.

C5 Aircross va fi mai scump decât Nissan Qashqai, prețul său urmând să se încadreze undeva între Ford Kuga și Hyundai Tucson. Asta ar urma să îl facă mai accesibil decât Volkswagen Tiguan și Mazda CX-5.

Pe piața din România, în raport cu fratele de concern Peugeot 3008, noul membru al familiei Aircross va fi mai ieftin cu aproximativ 5%.

Dacă ar fi să speculez, calculele ar sta cam așa: un Nissan Qashqai în echipare de top, cu motor de 130 CP, 4x4 și manuală, costă 33.800 de euro. Un Ford Kuga cu motor de 180 CP, 4x4 și automată, nivel de echipare Titanium ajunge la 36.000 de euro. Hyundai Tucson costă și el 38.000 de euro în cea mai generoasă echipare a sa. Prin urmare, un Citroen C5 Aircross similar cu cel testat de mine în Maroc ar putea ajunge pe la 35.000 de euro pe piața de la noi.

Ce facem însă cu Volkswagen Tiguan, pentru că socotelile francezilor din conferința de presă nu se potrivesc foarte bine cu piața din România? Aici, un Tiguan de 190 CP, cu 4x4, DSG și echipare Highline ajunge la 34.500 de euro. Vom vedea ce se adeverește din aceste speculații în momentul publicării prețurilor oficiale.

Siguranţă

EuroNCAP nu a apucat încă să testeze noul Citroen C5 Aircross. Dar o va face, probabil, curând, având în vedeere că SUV-ul se va vinde pe 93 de piețe mondiale, deci va avea o adresabilitate foarte mare.

Peugeot 3008 și Opel Grandland X, modelele cu care se înrudește direct noul C5 Aircross au obținut punctaj maxim la testele EuroNCAP, deci ne putem aștepta ca C5 Aircross să repete figura.

Sunt peste 20 de sisteme de siguranță care vor avea grijă de clienții SUV-ului. Printre ele se număr asistenții pentru păstrarea distanței față de mașina anterioară, pentru păstrarea benzii de mers, pentru monitorizarea unghiului mort și pentru reucnoașterea semnelor de circulație. Nu lipsește nici pilotul automat adaptiv și funcția de frânare de urgență. Există și un sistem care monitorizează starea de oboseală a șoferului, dar și unul care sugerează o pauză după ce ai condus vreme de două ore la viteze de peste 75 de km/h.

Ţinută de drum

Atunci când a ales locul pentru testul internațional al noului C5 Aircross, Citroen cred că a avut un singur criteriu în minte: o țară cu drumuri dificile, care să probeze calitatea suspensiei. Iar Marocul este o astfel de țară. De ce este atât de importantă suspensia pentru mașina asta? Pentru că, așa cum ziceam și la început, în ADN-ul Citroen s-a aflat dintotdeauna un cromozom al confortului.

Poate că în ultimii ani gama de modele a uitat de această trăsătură tradițională, dar acum, odată cu noile produse, francezii vor să se asigure că revin la ceea ce i-a consacrat. Revenirea a fost consemnată odată cu introducerea lui C4 Cactus, iar acum este consolidată cu C5 Aircross, care beneficiază, în standard, de aceeași tehnologie denumită pompos Progressive Hydraulic Cushion.

Ea are la bază un set de amortizoare hidraulice care absorb excelent denivelările. Singurele scăpări se observă în cazul gropilor adânci, unde compresia este ușor cam violentă, mai ales dacă viteza de deplasare este ceva mai mare. Dar astea sunt detalii pe care abia dacă le observi.

Confortul lui Citroen C5 Aircross este seducător. Indiferent de suprafață. În Maroc, limba de asfalt care traversează deșertul este prea îngustă pentru două mașini. N-am avut nici o problemă să ies pe acostament de fiecare dată când m-am întâlnit cu o mașină din sens opus.

Spre deosebire de ceilalți producători din zona SUV-urilor compacte, care vor să-ți garanteze o rulare țeapănă, cât se poate de sportivă, Citroen își asumă o misiune diferită: aceea de a-ți pune la dispoziție un SUV care merge confortabil. S-a creat nișa aceasta, iar Citroen este cel mai îndreptățit să profite de ea.

Francezii nu emit pretenții de sportivitate și este de admirat curajul acesta de a fi diferit. Cum se traduce asta atunci când vrei să forțezi virajele? Cu un ruliu destul de pronunțat, o înclinare mare, o traiectorie ușor dezlânată și o direcție care nu are mare legătură cu precizia. Doar atunci când selectezi modul Sport ea devine ceva mai rigidă și pare că te implică mai mult. Despre comunicarea unor informații referitoare la suprafața de rulare nu poate fi vorba. Direcția are însă și avantaje: este ușor manevrabilă la viteze mici și face din C5 Aircross o mașină cu care te descurci prin oraș.

De altfel, orașul este destinația pe care C5 Aircross își propune să o viziteze cel mai des, pentru că, în ciuda faptului că vorbim despre un SUV, nu există tracțiune integrală (ea vine abia în 2019 pe versiunea hibridă). Asemeni fratelui de concern Peugeot, există un selector al mai multor moduri de rulare (zăpadă, nisip, All-Road sau ESP Off), care dozează diferit cuplul trimis către puntea față și limitează intervenția sistemelor electronice. Astfel se maximizează tracțiunea și C5 Aircross oferă o aderență ceva mai bună pe porțiuni de drum dificil. În Maroc am avut destule.

Nu vă așteptați însă la acte de bravură în off-road. C5 Aircross este acel tip de SUV care gustă un drum forestier, un macadam sau un drum acoperit cu zăpadă, dar fără provocări dificile.

În concluzie, C5 Aircross este SUV-ul confortabil pe care clienții îl așteptau de multă vreme. Într-adevăr, pe piață există și Renault Kadjar, un concurent cu trăsături similare, însă în cazul lui C5 Aircross vorbim despre o suspensie mult, mult mai bine antifonată, cu un comportament omogen. Putem spune că C5 Aircross a ridicat foarte mult ștacheta în materie de confort resimțit într-un SUV. Bineînțeles, cu unele compromisuri în materie de dinamică.

Vizibilitate

Citroen C5 Aircross este un SUV de dimensiuni compacte, dar care poate pune probleme de vizibilitate celor care nu au fost obișnuiți cu acest tip de mașină. Luneta nu este foarte generoasă, iar ultimul rând de montanți este cam mare. Nici primul rând de montanți nu are un design mai fericit, cel de pe partea șoferului incomodând în virajele strânse.

Din fericire, pentru a compensa aceste neajunsuri, C5 Aircross este oferit cu un sistem de camere care văd la 360 de grade. Calitatea imaginii nu este una foarte bună, dar este suficientă pentru a-ți indica obstacolele din jur. În plus, există și un asistent pentru ieșirea cu spatele dintr-un loc de parcare. Acesta atenționează atunci când se apropie un vehicul.

Pe timp de noapte SUV-ul dispune de un sistem de lumini care pot fi acționate și automat, în funcție de ceilalți participanți la trafic.

Tehnologie

Citroen C5 Aircross este cel mai mare model al francezilor pe piața din Europa. Este, prin urmare un vârf de gamă. Iar un vârf de gamă oferă tot ce are mai bun constructorul în laboratorul său tehnologic. O să încep cu ecranele, punctele de atracție în interiorul oricărei mașini contemporane.

În spatele volanului, Citroen poate instala un ecran digital de 12.3 inch, care ține locul instrumentelor de bord. Poate oferi trei moduri de vizualizare, are o grafică prietenoasă și culori vii. Este configurabil, dar are nevoie de o acomodare în prealabil.

În centrul planșei de bord avem un alt ecran, de 8 inch, cu funcție tactilă. Meniul devine intuitiv după o interacțiune medie și oferă o grafică bună, aliniată la cerințele pieței. Și navigația 3D se descurcă bine, oferind informații prețioase într-o țară nu așa bine cartografiată cum este Marocul.

Sistemul multimedia oferă suport Apple CarPlay și Android Auto, precum și o zonă de încărcare prin inducție pentru telefoanele mobile. Dacă ele sunt mai mici, spre exemplu iPhone Xs, nu se fixează atât de bine pe zona de încrcare și pot aluneca.

Citroen introduce pe C5 Aircross și ConnectedCAM, acea cameră video montată în parbriz, cu care poți filma sau fotografia traseul. Toate datele stocate în memoria de 16 GB pot fi transmise apoi pe telefonul mobil prin Wi-Fi. În caz de accident, camera salvează înregistrarea drumului.

Scaunele confortabile despre care vă vorbeam la capitolul Interior vin cu încălzire, cu reglare electrică, dar și cu o funcție complexă de masaj, împărțită pe zone, tipuri de masaj și nivel al intensității.

Design

Citroen C5 Aircross continuă filosofia de design curajoasă a brandului, începută acum câțiva ani cu C4 Cactus și continuată cu C3 și C3 Aircross. Există șapte culori de caroserie pentru exterior, toate vii și extrem de plăcute. Pot fi comandate și o serie de pachete care personalizează și mai mult designul, oferind pete de culoare la nivelul Airbumps, adică acele zone din plastic, coborâte acum pentru a proteja mai bine părțile inferioare ale caroseriei. Jantele începe de la 17 inch și ajung până la 19 inch, oferind patru tipuri de design.

La final, aș vrea să vă povesteasc despre discuția avută cu designerul Citroen, la masa care a precedat conferința de presă. I-am mărturisit că blocurile optice frontale aduc destul de mult cu cele regăsite pe vechea generație Dacia Duster. Mi-a recunoscut că și lui i s-au părut similare la un moment dat. „Erau zile în care treceam pe lângă mașină și chiar îmi ziceam că seamănă puțin”.

Poate și mulțumită acestei trăsături, Citroen C5 Aircross pare un SUV masculin, cu linii puternice și un aer bărbătesc.

Nu ne-a placut

  • Calitatea anumitor materiale de la interior
  • Luneta îngustă
  • Întârzierea cutiei la retrogradare
Date tehnice - Citroen C5 Aircross 2.0 Diesel Turbo (BlueHDI) 180CP Aut8 Shine
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1997
Lungime mm
4500
Putere maxima CP (rpm)
178 (3750)
Latime mm
2099
Cuplu maxim Nm (rpm)
400 (2000)
Inaltime mm
1689
Viteza maxima km/h
211
Greutate kg
1540
Acceleratie 0-100 km/h s
8.6
Ampatament mm
2730
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
53
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
580
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Citroen C5 Aircross

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (18)

  • ACE - Craiova
    Un SUN interesant care are si o garda la sol buna: 23 cm.
    Mai interesanta pare insa varianta CITROEN C5 AIRCROSS PHEV, cu autonomie electrica de cca. 50 km care va apare undeva in 2019.
    Sa vedem insa si pretul.
    15 5
  • @automarket
    ampatament 1360 mm? sigur?
    7 1
  • hello! nu poate avea un ampatament asa mic...poate 2630 mm....
    12 1
  • mircea
    @Automarket
    @nsn

    Mulțumim pentru sesizare. Am corectat valoarea.
    7 3
  • Imi place mult interiorul . In rest... acelasi nonsens pt. mine - SUV fara tractiune integrala. Vad ca e un trend solid asa deci trag concluzia ca ...nu mai sunt din peisaj...probabil varsta a inceput sa-si spuna cuvantul ,deci no comment in rest.
    12 3
  • In afara de a creste consumul si greutatea masinii pentru ce ar avea nevoie masina asta de tractiune integrala?
    11 15
  • Fara alehas
    @pipo
    Asa cum arata numele ei avem de a face cu un crossover. Dotata cu grip-control eu zic ca poate face un soft off-road cu motorizarea asta.
    4 2
  • Anonim
    Masina nu arata rau dar marea problema este pretul mare de vanzare si pretul scazut la revanzare .
    7 5
  • Parerea mea e ca cei de la PSA au adoptat tractinuea 4x2 pentru ca si filosofia acestor SUV-uri sunt de un fel de MPV cu garda la sol mai ridicata.
    In plus, chestia ca nu are 4x4 este mai mult psihologica pentru ca din toate cunostintele mele cu masini 4x4 nici macar una din ele nu au iesit vreodata pe un drum forestier sau au solicitat tractiunea 4x4 doar iarna pe zapada, atat.
    8 2
  • @Fara alehas
    Masinine astea ies de pe strada doar cand urca bordurile. Si n-au nevoie de 4x4 pentru asta.
    8 3
  • Fara alehas
    @@ Fara alehas
    Absolut de acord. Acesta a foat si sensul celor mentionate de mine (drum forestier ori ,,urca bordurile,, , cum ai mentionat).
    6 1
  • Fara alehas
    Erata: ,,fost,,
    2 1
  • Citrozaur C5 contra 1 Airflatu
    Urât ca naiba cu furunculii ăia zborşiţi primprejur.
    Dacă mai sunt şi roşii, cum am văzut la varianta albă, zici că-s bube frecate de caldarâm.
    Pe de altă parte, dacă-i doar cazan de oraş, de ce dreaq i-au făcut garda aia la sol de 23 cm? Să poţi parca pe spaţiile verzi, printre boscheţi?
    Înălţătura asta dăunează grav consumului mai ales că are o aerodinamică de dulap
    4 16
  • hazard
    4x4 nu e bun numai pentru offroad, poate reusiti o conexiune intre cei doi-trei neuroni si sa va dati seama de ce....
    4 11
  • hazard...….fii bun si ingaduitor cu noi si ne lumineaza tu, impartaseste-ne din cunoasterea ta.
    4 4
  • E bun sa iesi cu el din parcare fara sa mai dai zapada, e bun sa ai stabilitate mai trainica.
    Dar e si bun sa fie mai scump, mai greu, sa consume mai mult si sa ia din portbagaj.
    3 1
  • Cum reusiti sa scoateti mereu consum dublu fata de ce se da in fisa, de la 4.7-4.9 sa reusesti un 8 % mi se pare ...
    1 1
  • Marius
    Eu am comandat deja una
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru