Luni, 14.03.2022
- Comenteaza
- Trimite pe:
Atunci când a fost lansat inițial, BMW Seria 4 Gran Coupe a fost primit cu foarte mult scepticism. Asta dacă vrem să fim diplomați, bineînțeles. A fost o reacție de așteptat de altfel, pentru că mulți fani și clienți ai brandului abia reușiseră să se obișnuiască cu un model complet nou în gamă, BMW Seria 4 Coupe.
Adus pe lume pentru a-l înlocui pe BMW Seria 3 Coupe și pentru a oferi BMW șansa să diferențieze mai mult modelele între ele, versiunea în două uși a lui Seria 3 a ridicat multe sprâncene atunci când a fost dezvăluită. Acum clienții erau nevoiți să înțeleagă necesitatea unui model cu patru uși al unei versiuni în două uși a unui sedan clasic cu 4 uși. Ca și cum te-ai scărpina cu degetul mare de la piciorul drept în spatele urechii stângi.
Complicat sau nu, de-a lungul timpului cifrele au vorbit, și, deși unii încă se uită consternați la „struțocămila” Seria 4 Gran Coupe, modelul cu patru uși s-a dovedit cea mai populară versiune de Seria 4 de până acum. Cât de populară? Ei bine, 50% din totalul vânzărilor de BMW Seria 4 s-au dus către varianta cu 4 uși, restul de 50% fiind împărțite între versiunea Coupe și cea Cabriolet.
Vorbim aici de undeva la 800,000 de unități. Pentru a pune puțin lucrurile în perspectivă, țineți cont de faptul că în România se vând anual în jur de 120,000 de mașini noi în total. Ne place sau nu, Seria 4 Gran Coupe s-a dovedit a fi un fel de as din mânecă. Astfel, BMW nu a avut practic de ales atunci când a doua generație Seria 4 a fost dezvoltată iar versiunea Gran Coupe a fost păstrată în gamă.
PREZENTAREA VIDEO A MAȘINII TESTATE
BMW Seria 4 Gran Coupe
420d xDrive Gran Coupe AT
- Pret de pornire 52.100 €
- Pret model testat 73.150 €
Motor / Transmisie
Gama oferită la vânzare în România la momentul scrierii acestui text va suferi ceva modificări pe măsură ce vânzările de Seria 4 Gran Coupe încep să crească dar și atunci când reglementările în domeniul emisiilor se vor schimba.
Pentru moment ai de ales între propulsoare cu 4 sau 6 cilindri în linie, diesel sau benzină. Gama începe cu 420i, urcă la 420d, 430i și apoi se termină cu cel mai puternic model, M440i. Dacă alegi versiunea 420d, o poți avea și cu tracțiune integrală. Altfel ești limitat la versiuni cu propulsie pur spate, cu excepția modelului M Performance, care e disponibil doar cu xDrive.
Indiferent ce versiune alegi, vei primi o cutie de viteze automată cu 8 rapoarte, ce poate fi configurată cu pachetul Sport, care îți aduce și funcția Launch Control, chiar și pe versiunile de bază, și chiar și pe diesel.
De altfel, modelul testat de noi a fost un clasic 420d xDrive, bazându-se pe o rețetă testată de zeci de ani, cu un motor diesel de 2 litri sub capotă, în 4 cilindri. În cea mai nouă versiune, acest propulsor are două turbine atașate și dezvoltă 190 CP împreună cu 400 Nm cuplu. Mai mult, acesta este și ușor hibridizat, având la dispoziție și un mic motor electric lângă, care poate livra până la 11 CP sistemului. Rolul său principal însă nu este să crească resursele mașinii ci mai mult să preia din sarcinile auxiliare, pentru a scădea consumul. În exploatarea zilnică, aproape că nici nu observi că e acolo.
Propulsorul diesel este bine antifonat și echilibrat dar chiar și așa, aprinderea prin compresie tot va trimite ceva vibrații în cabină. Lipsa acestora pe decelerare, atunci când te apropii de un semafor de exemplu, îți va spune că, pentru câteva zeci de metri, mașina a rulat cu motorul cu combustie internă oprit, sarcinile sale fiind preluate de acel mic motor electric și de un acumulator la fel de compact, poziționat sub scaunul pasagerului.
Același sentiment ciudat o să reapară de fiecare dată când te pui în mișcare. Asta pentru că plecările de pe loc sunt și ele asistate electric. Numai câțiva metri, dar se simte o disonanță între ceea ce te aștepți tu să auzi, și ce vine din jurul tău. Nu o să îți ia mai mult de câțiva kilometri să te obișnuiești, însă.
În rest, resursele sunt livrate liniar și aș putea spune fără întârzierea specifică a motoarelor diesel. Asta pentru că același motoraș electric va umple orice gol de cuplu cu resurse la care nici nu știai că ai acces. Cutia de viteze de la ZF își face treaba impecabil iar tu ești menținut ori în comfort absolut, ori în zona optimă de cuplu, în funcție de modul de condus preferat.
Consum
Funcționează aceste trucuri cu sisteme ușor hibride în viața de zi cu zi? Este BMW 420d xDrive Gran Coupe MHEV mai eficient decât o versiune non-hibridă? Nu o să știm niciodată, pentru că BMW nu oferă această motorizare fără asistentul electric sub capotă. Cu toate acestea, putem spune fără griji că 420d xDrive este o mașină destul de eficientă.
Fișa tehnică arată un consum mediu de sub 6 litri de motorină pentru fiecare sută de kilometri parcurși. Sigur, asta în condiții ideale. Pe parcursul celor 1,500 de kilometri pe care i-am făcut eu cu mașina însă, computerul de bord a arătat o valoare medie de 6.8 l/100 km.
În oraș, consumul mediu într-un București aglomerat pe timp de iarnă a fost în jur de 8.5 l/100 km, în timp ce pe autostradă, la viteza de 130 km/h, acesta a scăzut până în jurul valorii de 6 l/100 km.
Rivalii lui BMW Seria 4 Gran Coupe sunt puțini în acest moment, pentru că, deocamdată, această nișă nu este exploatată de toți producătorii. Modelele coupe cu 4 uși din acest segment se reduc la BMW-ul de față și Audi A5 Sportback. Mercedes-Benz a decis să nu atace această nișă, lăsându-și rivalii de-o viață să se bucure de ea în continuare. Mai mult, decizia celor de la Daimler este ciudată, având în vedere câte variații de mașini coupe cu 4 uși au în gamă, dar niciuna pe acest segment.
Astfel, modelul cu care se bate cu adevărat Seria 4 Gran Coupe rămâne A5 Sportback. Modelul Audi echivalent pentru 420d xDrive este A5 40 TDI quattro S Line. Acesta are tot un motor de 2 litri, în patru cilindri sub capotă, mild-hybrid ce dezvoltă 204 CP și 400 Nm, și un consum estimat la 5,7 l/100 km, fix la fel ca valoarea notată în cartea BMW-ului.
Performanţe
Chiar dacă vorbim doar de un diesel în patru cilindri, BMW 420d xDrive Gran Coupe nu e o mașină foarte lentă. Accelerația modelului bavarez este puternică de pe loc, sistemul xDrive transportând valurile de cuplu de sub capotă până la asfalt foarte eficient.
Practic, cu o accelerație de 7.6 secunde de la 0 la 100 km/h, BMW 420d xDrive este destul de potentă pentru majoritatea clienților. Viteza maximă ajunge în dreptul valorii de 233 km/h, impresionant având în vedere raportul putere/greutate.
De partea cealaltă a baricadei, Audi A5 Sportback 40 TDI quattro S Line este mai rapid, cu o accelerație de doar 7 secunde până la proverbiala „sută”. Diferența este că modelul din Ingolstadt are o viteză maximă mai mică, la 210 km/h.
Interior
Diferențele observabile imediat în interiorul lui BMW Seria 4 Gran Coupe, comparativ cu fratele său cu doar două uși se limitează la zona laterală. Deși are de două ori mai multe portiere, cele de pe versiunea Gran Coupe sunt mai scurte decât pe fratele său. În rest, nu putem vorbi de aproape nicio diferență între cele două sau chiar și comparativ cu Seria 3.
Spațiul este în continuare destul de limitat în partea din spate. Deși Seria 4 Gran Coupe are patru portiere, ampatamentul mașinii este cu doar 5 milimetri mai lung. De pe bancheta din spate îți va fi foarte greu să spui că ai mai mult loc într-un Gran Coupe decât într-un Coupe.
Sigur, nu are cum să îți scape faptul că accesul în zona din spate este mult, mult mai ușor, nemaifiind nevoit să te strecori printre un scaun pliat și stâlpul B al mașinii. Cu toate acestea, odată așezat în spate, dacă ai peste 1,8 metri înălțime vei avea dificultăți în zona spațiului la cap și la picioare.
Nu același lucru se poate spune și în zona din față. Aici șoferul este tratat foarte bine, cu spațiu pentru aproape orice configurație a corpului. Poziția la volan este joasă, tipică pentru un BMW Coupe, iar totul în jurul tău este așezat ergonomic. Butoanele pentru orice funcție sunt la îndemână, ordonate în stil tipic german.
Cât despre calitatea materialelor, va depinde mult de câți bani ești dispus să dai pe opțiuni. BMW îți pune la dispoziție o gamă variată de diferite tapițerii, finisaje și ornamente, totul fiind la latitudinea ta. Modelul de față „purta” piele Vernasca albă, un bord îmbrăcat în Sensatec (o imitație de piele, moale la atingere) precum și ornamente argintii. Zona de jos a habitaclului va fi totuși făcută predominant din plastic tare, pentru a rezista mai bine în timp.
Spațiile de depozitare nu sunt foarte încăpătoare. Cele de pe uși sunt destul de mici, sticlele de apă mai mari de 0.5 litri fiind o provocare, dacă vrei să le transporți în portiere. Cotiera oferă ceva mai mult loc, la fel și torpedoul. În portbagaj ai la dispoziție mai puțin loc pentru bagaje decât în cazul modelului Coupe, din cauza formei hayonului (470 vs 495 litri) și subtil mai mult decât găsești pe A5 Sportback (465 litri).
Preţ de achiziţie
Dacă vrei să îți cumperi un BMW Seria 4 Gran Coupe în România, e bine să știi că cea mai accesibilă versiune va fi 420i. Aceasta are un preț de pornire de la 48.000 de euro. Dacă vrei versiunea 420d xDrive Gran Coupe, precum cea testată de noi, te uiți la cel puțin 53.500 de euro cum zboară din cont.
Sigur, acesta e doar începutul, pentru că modelele premium sunt cunoscute pentru listele aproape inepuizabile de dotări opțional disponibile. Astfel, exemplarul nostru de test aici de față purta un preț total de aproape 73.200 de euro. De ce? Pentru că era aproape complet dotat.
Printre opțiunile mai scumpe vei regăsi pachetul M Sport (3.800 euro) de exemplu. Acesta aduce o suspensie mai rigidă și mai joasă cu un centimetru, un sistem de frânare mai potent, un design mai agresiv precum și posibilitatea de a-ți vopsi etrierele roșii, printre altele.
Tot pentru 3.800 de euro s-a adăugat și pachetul Innovation listei de opțiuni, care include faruri cu tehnologie laser, head-up display și controlul prin gesturi, printre altele. Pachetul Business Class a mai costat 2.000 de euro în plus, pentru acces fără cheie în mașină, scaune reglabile cu memorie și încălzire sau suport lombar. Pielea Vernasca albă a costat 1.500 de euro iar vopseaua Gri Brooklyn încă aproape 1.000 de euro.
Comparativ, Audi A5 Sportback are prețuri ce pornesc de la 42.400 de euro. Pentru versiunea 40 TDI quattro S Line însă va trebui să plătești minim 53.500 de euro.
Siguranţă
Noul BMW Seria 4 a fost testat de cei de la Euro NCAP doar în versiunea coupe. Cu toate acestea, având în vedere că platforma tehnică este identică între cele două versiuni și echipările standard vin cu aceleași sisteme de siguranță activă, cei de la Euro NCAP spun că performanțele obținute de modelul în două uși se aplică și în cazul celui cu patru.
Astfel, BMW Seria 4 a primit un rating de cinci stele în cadrul testelor. Gradul de protecţie pentru pasagerii adulţi este de 97%, iar cel pentru copii este de 83%. Pentru utilizatorii vulnerabili ai traficului protecția a fost cotată la 93% iar sistemele de siguranță active cu 72%.
Bineînţeles, BMW oferă un set complet de airbaguri şi sisteme electronice de siguranţă activă şi pasivă. Printre ele se numără pilotul automat adaptiv care păstrează distanța față de mașina anterioară, asistentul pentru păstrarea benzii de mers, recunoașterea semnelor de circulație și frânarea automată de urgență.
Ţinută de drum
De la lansarea modelului Seria 4, cei de la BMW au spus că introducerea unei noi cifre în gama oferită clienților a fost făcută pentru a evidenția mai mult diferențele de caracter între modele. Practic, BMW spunea că Seria 4 atât de sportiv și agil, comparativ cu un Seria 3, încât nu putea să rămână la vânzare cu același nume.
Același principiu se aplică, în teorie, și în cazul Seria 4 Gran Coupe, ce ar trebui să fie o mașină mai agilă decât Seria 3. Este? Da, dar diferențele sunt mici, pentru că și Seria 3 e o mașină sportivă. Cu toate acestea, în favoarea modelului Gran Coupe joacă ampatamentul mai lung precum și punțile mai late.
Asta îi oferă mai multă stabilitate atunci când vrei să conduci sportiv. Mai mult decât atât, și suspensia este mai rigidă și mai joasă, totul fiind astfel setat pentru a oferi o experiență mai incitantă din spatele volanului. Pe viraje, BMW Seria 4 Gran Coupe își păstrează echilibrul foarte bine și chiar are o anumită eleganță comparativ cu Seria 3.
Chiar și cu motorul de 2 litri diesel, te poți distra fără probleme de la volanul acestei mașini, mulțumită cutiei de viteze cu 8 rapoarte. Aceasta te va păstra tot timpul în plaja optimă de cuplu pentru a livra resursele motorului instantaneu către roțile mașinii. Sistemul xDrive trimite prioritar putere către roțile spate și, dacă vrei, poți să faci puntea posterioară să derapeze controlat fără prea mult efort.
Dacă o lași mai ușor, Seria 4 Gran Coupe poate fi un partener bun de drum lung, dar cu ceva excepții în zonele cu multe imperfecțiuni. Acolo unde asfaltul nu e prietenos, clar Seria 4 Gran Coupe nu o să fie nici el prietenos cu spatele tău. Iar asta în ciuda faptului că suspensia e bine legată, omogenă, solidă și bine antifonată. Rigiditatea care te ajută în virajele rapide se transformă aici într-un dezavantaj.
Vizibilitate
Vorbim despre un coupe cu patru portiere, ceea ce înseamnă că luneta are o înclinare mare. Este valabil și în cazul lui Seria 4 Gran Coupe, care nu oferă o suprafață vitrată posterioară excelentă. Montanții spate sunt și ei mari, iar cei față ar putea incomoda în virajele strânse.
Poziția destul de joasă la volan nu compensează, ci dimpotrivă, dăunează și mai mult vizibilității. Din fericire, BMW oferă unul dintre cele mai bune sisteme de camere de pe piață, care îți poate oferi o redare la 360 de grade a ceea ce se află în jurul tău.
Tehnologie
Noul model Seria 4 aduce toate tehnologiile BMW la dispoziția ta. Dacă ești dispus să plătești pentru ele, desigur. Așa cum vă spuneam, modelul nostru de test a fost dotat cu absolut tot ce ți-ai putea dori iar cabina lui Seria 4 Gran Coupe poate fi un tur de forță tehnologic.
Ai la dispoziție două ecrane mari în interior, unul ce funcționează ca un instrumentar de bord și unul pentru sistemul multimedia, o abordare deja standard în industrie. Cel din urmă e sensibil la atingere și are o rezoluție înaltă, răspunzând rapid la comenzi. Cât despre instrumentarul de bord, ne-ar fi plăcut să îl putem configura cum vrem noi, să avem mai multe opțiuni de afișare a informațiilor pe el.
Tot în Seria 4 vei găsi și control prin gesturi, o tehnologie ce te va face să arăți ca un italian nervos pentru ceilalți participanți la trafic de fiecare dată când o vei folosi. În majoritatea timpului sistemul funcționează bine dar uneori preia și anumite gesturi făcute involuntar, deci mare grijă lamodul în care îți folosești mâinile în timpul petrecut la volan.
Bineînțeles, primești conectivitate Android Auto și Apple CarPlay fără fir standard pe BMW Seria 4 Gran Coupe, dar pentru sistemul foarte bun head-up display va trebui să plătești în plus. Ne-a placut foarte mult și tehnologia Laser Light folosită pentru faza lungă. Aceasta iluminează până la 600 de metri în față, este adaptivă și oferă o lumină foarte apropiată de cea naturală a soarelui.
Și sistemele de asistență la rulare își fac treaba foarte bine, mașina având capacitatea de a păstra distanța față de mașina din față, de a te menține pe bandă și de a frâna singură în caz de urgență. Mai mult, sistemul include și o cameră cu infraroșu „ascunsă” în instrumentarul de bord, ce îți supraveghează fața atunci când folosești aceste sisteme în trafic, pentru a se asigura că ești atent la drum. Asta nu înseamnă că poți lua mâna de pe volan totuși.
Design
În ceea ce privește designul, deja îmi pot închipui ce se va întâmpla în zona de mai jos, cea destinată comentariilor, de pe acum. Mulți oameni sunt dezamăgiți de direcția în care se îndreaptă BMW acum, prin folosirea unor grile supradimensionate în partea din față.
Tot ce pot să spun eu este că designul este un lucru foarte subiectiv și că, indiferent dacă îți plac sau nu aceste grile, nu poți nega faptul ca orice Seria 4 (fie că e Coupe, Gran Coupe sau Cabrio) are foarte multă prezență. Atrage atenția, și îți rămâne blocat acolo undeva în creier.
Comparativ cu fratele cu două uși, pe Gran Coupe vei observa că mânerele portierelor sunt ascunse, într-un efort de a face mașina mai aerodinamică. Mai mult, toate geamurile sunt fără ramă, pentru un efect spectaculos atunci când deschizi ușile.
Proporțiile mașinii sunt frumoase, spatele este lat și generos, iar per total, Seria 4 Gran Coupe, mai ales în culoarea Gri Brooklyn atrage multe priviri. Adaugă etrierele roșii și niște jante de 19 inch și deja ai o mașină incredibil de atractivă pe mână.
Ne-a placut
- Designul exterior atractiv
- Tehnologia de ultimă generație
- Consumul decent de combustibil
- Dinamica șasiului
Nu ne-a placut
- Motorul diesel se face resimțit în cabină în anumite momente
- Spațiul limitat în spate
- Costul mare al unor opțiuni
Ştiri despre BMW
-
Începând cu luna ianuarie 2025, toate modelele BMW diesel, produse în Germania, vor fi alimentate inițial cu HVO 100. Cu alte cuvinte, este vorba despre ulei vegetal hidrotratat. (Marti, 17 Decembrie)
-
Uzina BMW din Regensburg a produs, în 2024, 100.000 de electrice. Mașina aniversară este un iX1 finisat în nuanța exterioară Albastru Bay Lagoon. (Luni, 16 Decembrie)
-
Germanii de la Manhart au dezvoltat un nou pachet de tuning pentru BMW XM. Denumit MHXM 900 II, acesta crește puterea SUV-ului din Munchen la 900 de cai putere și 1.200 Nm cuplu. (Sambata, 14 Decembrie)
-
Constructorul bavarez de automobile a prezentat, pentru prima oară, un concept la noi în țară. Este vorba despre i Vision Dee. (Vineri, 27 Septembrie)
-
Constructorul german de automobile continuă parteneriatul cu Toyota pentru dezvoltarea de sisteme de propulsie cu pile de combustie pe bază de hidrogen. Primul model de serie va debuta în 2028. (Joi, 05 Septembrie)
Apropo, unde sunt aia care ziceau ca nu se mai fabrica diesel?
Nu este departe momentul în care vor fi considerate opționale centurile pe locurile din spate sau două ștergătoare pebtru parbriz.
Mi-a placut mult vechiul 4, l-am condus cu eterna motorizare 20xd, foarte stabil, motor decent, consum mic, putea rupe aderenta in Sport+ sau DSC OFF, l-am dus si pe Transfagarasan.
Dar daca tot arunci atatia bani, nu are nicun sens sa nu iei un motor pe benzina cu 6 cilindrii si tractiune spate, ca doar nu e masina de deszapezit.
Nota de 4.2 in spiritul site-ului.
Pacat de uratenia frontala a masinii.
Dieselul? :) Bine-nteles, cel mai bun motor ce a fost nascocit de mintea umana pana la ora asta.
Dar ca de fiecare data in istorie, nicio fapta buna nu ramane nepedepsita. Indata ce apare ceva bun, corect ca pret/performanta, imediat apar cretinetzii isterici si vor sa-l distruga/interzica. Un alt exemplu e carnea. Am ajuns sa producem destul de multa carne ca scada pretul. Tot mai multi au carne pe masa. Urmarea? Apar istericii mediului, pepenii verzi la exterior si rosii ca steagurile sovietice la interior, si se bat sa fie scumpita, sa o inlocuim cu carne sintetica. Vitele omoara planeta cu flatulentza. De fapt flatulentza mintilor lor bolnave face mult mai mult rau decat basinile vitelor.