Drivetest Range Rover Range Rover

5.0 V8 S/C SVAutobiography Dynami AT SWB
Range Rover Range Rover zoom
de Gabriel Nica, Foto: Ciprian Mihai
Joi, 03.11.2022
Regal

În industria auto există câteva modele care s-au remarcat prin diverse atribute. Putem să le numim repere, deși, cu siguranță, nu toată lumea va fi de acord.

Spre exemplu, pentru unii români, Dacia 1300 este un model de referință, pentru că a avut un impact uriaș în țara noastră, chiar dacă era o copie a unei mașini „din Vest”. Pentru alții, Porsche 911 va fi întotdeauna un reper, în ciuda glumelor răsuflate care îl compară cu un Volkswagen Beetle.

Pentru mine, Range Rover va rămâne întotdeauna un model legendar. Iar dacă Regina Marii Britanii l-a ales de multe ori drept mijlocul ei preferat de deplasare atunci când dorea să se afle la volan, nu văd de ce această mașină nu ar fi de ajuns și pentru noi, plebea.

Așadar, Range Rover are un loc aparte în ierarhia modelelor pe care le-am experimentat de-a lungul unei decade de jurnalism, iar modelul nou, deși nu aduce un design revoluționar la exterior, se laudă cu multe, multe alte modificări drastice acolo unde contează cu adevărat.

PREZENTAREA MAȘINII NOASTRE DE TEST ESTE AICI: 

Range Rover Range Rover
5.0 V8 S/C SVAutobiography Dynami AT SWB

  • Pret de pornire 126.600 €
  • Pret model testat 179.800 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Gama de motorizări disponibile pentru noul Range Rover este și ea adaptată la vremurile pe care le trăim și e mai variată ca niciodată. Ai de ales între șapte motorizări diferite, șase dintre ele bazate pe motoare de 3 litri, cu șase cilindri în linie, fie benzină, fie diesel. A șaptea este un V8.

Mai mult, revenind la ce spuneam mai sus, referitor la sincronizarea motorizărilor cu timpurile pe care le trăim, două dintre trenurile de rulare propuse de Range Rover sunt plug-in hybrid, cu 440 CP sau 510 CP, și autonomii electrice de până la 113 kilometri, conform estimărilor companiei britanice.

Noi am fost răsfățați cu un model de top, P530, dotat cu un clasic motor V8 twin-turbo de 4.4 litri, capabil să dezvolte 530 de cai putere, așa cum sugerează și numele. La pachet cu un cuplu de 750 Nm. Cifre impresionante și foarte familiare, mai ales dacă ești fan BMW. Asta pentru că, da, sub capota modelelor de top din gama Range Rover se află motoare BMW. Aceleași pe care le poți alege pe BMW X7 M60i sau BMW M850i.

Conform celor de la Land Rover, motorul a fost optimizat de inginerii britanici pentru a suporta stilul de utilizare diferit, așteptat de la un client Range. Astfel, circuitul de ungere și cel de răcire au fost adaptate pentru a fi mult mai eficiente în exploatarea pe teren accidentat.

Altfel, acest monstru livrează resursele constant și cu o vigoare pe care o mai găsești foarte rar pe mașinile noi din ziua de azi. Cuplul maxim este disponibil de la numai 1.800 RPM și stă cu tine până la 4.600 RPM, de la 5.500 RPM fiind disponibili și toți cei 530 de armăsari de sub capotă.

Toate resursele sunt trimise către cele patru roți ale mașinii prin intermediul unei cutii de viteze automată, cu 8 rapoarte, construită de ZF, și al unui sistem de tracțiune integrală inteligent care va trimite în primul rând putere către roțile spate și abia atunci când e nevoie și pe axa față.

Deși noul Range Rover, mai ales în versiunea cu ampatament lung, cântărește mult peste 2.5 tone, cu acest motor sub capotă nu vei putea spune niciodată că ai nevoie de mai multă putere. Accelerările sunt și ele savuroase, gata să te trimită cu gândul la o barcă de viteză, de fiecare dată când vezi cum se ridică botul acestui mastodont.

Schimbările cutiei de viteze sunt insesizabile și liniare, fără sincope, setate așa cum ne-au obișnuit cei de la ZF de-a lungul timpului. Sigur, și aici vei observa cum mașina se grăbește să urce în trepte pentru a economisi combustibil, dar acest efort se dovedește futil, așa cum vom vedea mai târziu.

Avem multe moduri de condus pe noul Range Rover, mare parte dintre ele fiind destinate folosirii în off-road. Pentru drumuri pavate, cel mai surprinzător mod de condus va fi Sport, unde cutia va ține pasul cu tine, turațiile sus și se va asigura că ești oricând gata de atac

Consum

Dacă toate celelalte motorizări din gama lui Range Rover beneficiază de asistență electrică într-o mai mică sau mai mare măsură, pe modelul P530 acest lucru nu se întâmplă. Practic, ești doar tu cu mașina și un motor de 4.4 litri, V8. Iar consumul nu va fi mic, așa cum probabil ai intuit deja.

Conform celor de la Land Rover, mașina ar trebui să aibă un consum mediu de 12 litri/100 kilometri. Nici măcar aproape de adevăr. Prin oraș, numerele reale sunt mai aproape de 25 litri/100 kilometri, în timp ce în afara acestuia, mixt, ar ajunge în zona a 13-14 litri/100 kilometri.

Nu te poți aștepta la consumuri mai mici de la un monstru cu așa o motorizare sub capotă. Iar pentru că vorbim de versiunea cu ampatament lung, rivalii pentru acest Range Rover au cifre asemănătoare. Vorbim aici despre Mercedes-Benz GLS sau BMW X7 și chiar Bentley Bentayga, pentru că gama Range Rover se întinde pe un spectru uriaș de prețuri și dimensiuni, în funcție de configurația preferată.

Așadar, în ceea ce privește consumul, un Mercedes-Benz GLS580, cu V8 sub capotă și 489 CP are un consum estimat de către producătorul german la 11.8 litri/100 kilometri, în medie. Un BMW X7 M60i, cu aproape același tren de rulare sub capotă, ajunge la 13 litri/100 kilometri, iar un Bentley Bentayga V8 cu 550 CP afișează cifre identice cu rivalul bavarez.

Performanţe

În mod normal, nu te-ai aștepta ca o „balenă” de asemenea dimensiuni să se miște foarte repede. Pentru o mare parte din gama Range Rover, această supoziție e adevărată. Cu toate acestea, motorizarea bavareză de sub capotă transformă complet acest model, chiar și în versiunea cu ampatament lung, de peste 2.5 tone.

Oprește-te pentru un moment pe un petic gol de asflat, activează modul Sport, țintuiește-ți talpa dreaptă pe podea și piciorul stâng în frână și pregătește-te mental pentru o accelerație la care nu te-ai aștepta niciodată. Odată eliberată frâna, cei 530 CP ai lui P530 te vor duce de la 0 la 100 km/h în doar 4.7 secunde. Practic, bați toate hot-hatchurile din oraș fără nicio problemă. Într-o mașină de 5.25 metri lungime.

Din păcate pentru Range Rover, nici rivalii săi nu sunt mai prejos. BMW X7 M60i face același sprint la fel repede, GLS580 e mai lent cu 0.6 secunde, iar Bentley Bentayga EWB are nevoie de 4.6 secunde.

Interior

Exact la fel ca în cazul exteriorului, interiorul noului Range Rover este o evoluție, comparativ cu vechiul model. Elemente familiare pot fi observate peste tot, de la volan la instrumentarul de bord.

Planșa de bord include acum un ecran curbat în jos, de 13 inch care afișează cea mai nouă versiune a sistemului multimedia Pivi Pro. Acesta e bine încadrat și nu pare o simplă tabletă cocoțată pe bord, cum se întâmplă multe cazuri.

Materialele sunt de cea mai bună calitate, iar modelul testat de mine a venit echipat cu un capitonaj complet din piele, Alcantara pe plafon, chiar și pe parasolar. Oriunde am pus mâna am fost întâmpinat de piele, sticlă sau metal, finisajele fiind și ele la cel mai înalt nivel.

Spațiile de depozitare sunt generoase, numeroase și ușor accesibile. De la panourile ușilor, la cotieră, care, apropo, poate fi echipată cu o ladă frigorifică surprinzător de eficientă.

Ergonomia este și ea la înălțime. Toate funcțiile mașinii sunt ușor de accesat, butoanele și mânerele poziționate intuitiv, iar spațiul pentru orice fel de configurație ai avea în cap este pe măsură.

Pe locurile din spate ai spațiu uriaș la nivelul picioarelor și al capului, iar podeaua este aproape plată și facilitează găzduirea a trei pasageri. Range Rover are chiar atât de mult spațiu în spate, mai ales în versiunea LWB, cu un ampatament de 3.2 metri, încât ai putea spune foarte ușor că ai o viață mai bună dacă nu călătorești în față.

Fiind vorba despre un nivel de echipare Autobiography, cei din spate sunt răsfățați cu ecrane pentru sistemul multimedia, perdeluțe la geamuri, scaune rabatabile, iar pasagerul de pe locul dreapta spate poate chiar să plieze scaunul din fața sa pentru a-și întinde picioarele.

Mai mult, scaunul din mijloc se poate transforma într-o consolă centrală, care include un panou de control pentru majoritatea funcțiilor mașinii, precum și cel mai complicat sistem de ascundere a două suporturi de pahare. Range Rover poate fi configurat cu 4, 5, 6 sau 7 locuri, în funcție de nevoile tale.

Portbagajul are și el un spațiu uriaș, de 725 de litri, iar dacă pliezi rândul doi de scaune ajungi la 2.727 de litri. BMW X7 câștigă această comparație, cu 750 de litri disponibili, în timp ce GLS580 și Bentayga sunt mult în urmă, cu 520, respectiv 484 litri.

Preţ de achiziţie

Pentru a te putea lăfăi pe scaunele din spate trebui să achiți și prețul biletului. Nu de mult, șefii concernului din care face parte și Land Rover au anunțat că își doresc să urce prețurile modelelor pentru a reflecta o viitoare creștere a calității. Asta se resimte mai ales pe noul Range Rover.

În România, prețurile încep de la aproximativ 127.000 de euro. Pentru un model Autobiography P530, cu V8 sub capotă și ampatament lung, lucrurile stau cu totul altfel. Pentru asa ceva, trebui să achiți minim 166.240 euro.

În standard, pe versiunea Autobiography, vei primi suspensie pneumatică, direcție integrală, faruri automate digital LED, climatizare pe patru zone, sistem de purificare a aerului din habitaclu, sistemul audio Meridian de 1.700 W, diferențial spate activ, jante de 22 inch, plafon panoramic, piele extinsă (inclusiv pe bord și plafon), head-up display, praguri inscripționate Autobiography și multe, multe altele.

Dar asta nu e tot. Modelul nostru de test a mai avut și câteva opționale, pentru o experiență demnă de prețul de 179.819 Euro cu TVA. Lista include vopseaua metalizată Premium Charente Grey (2.003 euro), consola față refrigerată (658 euro), sistemul de entertainment cu două ecrane pentru ocupanții locurilor din spate (2.831 euro), dar și pragurile escamotabile (4.150 euro).

Pentru un BMW X7, prețurile încep de la 91.154 euro. Pentru versiunea M60i, care vine cu același tren de rulare sub capotă, ne uităm la minim 118.941 euro cu TVA. Mercedes-Benz GLS580 are un preț de pornire de 116.370 euro cu TVA, în timp ce prețurile pentru Bentayga încep de la peste 200.000 euro cu TVA.

Siguranţă

Modelul britanic este atât de nou, încât nu au apărut încă teste de siguranță. Atât EuroNCAP cât și IIHS nu au reușit să dea cu el de toți pereții și barierele mai mult sau mai puțin deformabile. Chiar și așa, avem o presimțire că lucrurile vor sta foarte bine.

Mărturie ne stau testele precedente, din 2012, acolo unde Range Rover s-a descurcat foarte bine, cu un rating de 5 stele. Mai mult, modelul nou vine dezvoltat pe o platformă nouă, care promite o rigiditate structurală considerabil îmbunătățită și plină de sisteme de siguranță, marea lor majoritate standard.

Spre exemplu, orice Range Rover comandat va beneficia de asistență pentru unghiul mort, monitorizarea traficului din spate, monitorizarea traficului pentru coborârea în siguranță a pasagerilor, sistem de camere perimetrale 3D, asistență la parcare 360 de grade, asistență la trecerea vadului, asistență pentru menținerea benzii de rulare, sistem automat de frânare în situații de urgență, sistem de recunoaștere a indicatoarelor rutiere și limitator de viteză adaptiv.

Ţinută de drum

Probabil că cea mai mare surpriză a fost marcată fix în acest capitol. Performanțele motorului erau de așteptat, fiind familiarizat de ceva timp cu propulsorul N63 de la BMW. La fel, nu am fost surprins de cât de rafinată a fost transmisia. Cu toate acestea, nu mă așteptam ca noul Range Rover să ajungă atât de aproape de Rolls-Royce Cullinan în ceea ce privește ținuta de drum.

Suspensia pneumatică, inclusă standard pe modelele Autobiography, la pachet cu sistemul electromecanic anti-ruliu și puntea viratoare spate, duc lucrurile la un alt nivel. A spune că te simți de parcă plutești, in ciuda jantelor de 22 de inch, pare să fie insuficient.

Absolut orice denivelare din asfalt a fost absorbită impecabil, indiferent de formă sau dimensiune. Mai mult, izolarea fonică s-a ridicat la cel mai înalt nivel, grație atât măsurilor luate pe sub caroserie, cât și geamurilor tratate special în acest sens.

Mai mult, noul Range Rover folosește și sistemul audio al mașinii pentru a ajuta în acest departament, cu o tehnologie noise cancelation. Practic, difuzoarele mașinii emit unde sonore menite să contrabalanseze orice fel de zgomot neplăcut, cauzat de rularea la viteze mai mari. Și funcționează absolut impecabil.

Mai mult, dacă Range Rover e impresionant pe asfalt, ei bine în afara lui este și mai bun. Poți rula cu acest monstru la viteze de peste 80 km/h pe macadam și tot ce resimți la interior sunt niște minuscule vibrații și, ocazional, câte o pocnitură în contraaripi, de la pietrele aruncate de cauciucuri.

Range Rover poate să abordeze trasee de off-road și ceva mai serioase. Suspensia independentă are o cursă de până la 50 de centimetri pe fiecare roată și poate fi ridicată până la 75 de milimetri pentru a putea aborda zone mai accidentate. De altfel, noul Range Rover poate trece printr-un vad de apă adânc de 90 de centimetri, are un unghi de atac de 26.1 grade, iar unghiul de degajare este de 24.5 grade. 

Alături de sistemul inteligent de tracțiune integrală, acestea ar trebui să facă din noul SUV britanic o armă redutabilă în off-road. Însă, cel mai probabil, foarte puțini proprietari vor ieși de pe drumurile asfaltate cu mașinile lor.

O privire peste specificațiile tehnice ale noului Range Rover îți va spune instinctiv și că nu ai cum să conduci sportiv. Vorbim despre o mașină (în acest caz) de peste 2.5 tone, cu o lungime de 5.25 metri și o poziție de condus foarte înaltă. Cu siguranță nu ai cum să mergi dinamic cu ea, nu? Greșit!

Acest monstru își menține echilibrul mai bine decât un acrobat pe sârma Cirque du Soleil. Suspensia pneumatică este ajutată de sistemul electromecanic, gata să livreze până la 1.400 de Nm pentru estomparea ruliului.

În modul Dynamic, Range Rover este o bestie care va face cauciucurile să urle de fiecare dată când mergi „alert”. Practic, aceasta e singura limitare a mașinii, care are o aderență excelentă pe toate roțile, un diferențial cu alunecare limitată pe puntea spate, punte care mai și virează până la 7.3 grade, pentru și mai multă agilitate. Este incredibil cum își păstrează „calmul” acest SUV în curbe, la viteze mari.

Vizibilitate

Așa cum am stabilit încă de la început, noul Range Rover are un design care poate fi definit mai mult ca o evoluție decât o revoluție. Practic, foarte puține elemente s-au schimbat, inclusiv partea superioară a caroseriei, cea care conține suprafețele vitrate.

Geamurile sunt generoase și la volanul noului model nu vei avea probleme în a observa tot ce se întâmplă în jurul tău. Chiar și spre spate avem de-a face cu o lunetă uriașă, dar care poate fi blocată de numeroasele tetiere.

Pentru asta, noul Range Rover are un sistem de camere foarte avansat, cu o calitate a imaginii impecabilă, inclusiv pe timp de noapte. Practic, ai la dispoziție o cameră dedicată pentru vederea înapoi, poziționată în una dintre cele două aripioare de pe acoperiș. Aceasta transformă oglinda retrovizoare într-un ecran, prin apăsarea unui buton.

Tehnologie

De-a lungul anilor, compania Land Rover și-a clădit o anumită imagine în industrie, o imagine de producător concentrat în primul rând pe elemente practice, și abia apoi pe tehnologie. Ei bine, cu noul Range Rover, această istorie se rescrie, pentru că la bordul acestui SUV vei găsi absolut orice detaliu tehnologic.

Rețineți că la capitolul anterior am menționat două aripioare poziționate pe acoperișul mașinii? Ei bine, cea de-a doua este folosită drept antenă 5G pentru internetul oferit la bordul mașinii.

Pe lângă conectivitatea exemplară, noul model vine și cu un sistem multimedia nou, care beneficiază de un ecran cu grafică impecabilă. Ai funcții noi, cum ar fi purificarea aerului cu cele mai avansate filtre din industrie și conectivitate fără fir cu telefoanelor Android sau iOS.

Tot la capitolul tehnologie putem include și sistemul de entertainment pentru cei de pe locurile din spate, căștile fără fir oferite în pachetul Autobiography (care le permit pasagerilor să urmărească lucruri diferite în timp ce sunt pe drum), precum și farurile adaptive LED cu 1.3 milioane de micro-oglinzi, care luminează impecabil noaptea.

Adăugăm sistemul audio Meridian de 1.700 W și suspensia super inteligentă sau sistemul de tracțiune proactiv și avem de-a face cu un calculator pe roți, mai digitalizat decât oricând.

Design

Așa cum era de așteptat, noul Range Rover nu vine cu o față complet nouă. Britanicii au realizat că vechiul Range este încă un model foarte atractiv atunci când îl privești, o mărturie incontestabilă a măiestriei lui Gerry McGovern. designerul englezilor. Acesta nu a făcut decât să modifice subtil anumite elemente ale mașinii, pentru a-i oferi un caracter modern.

Partea frontală are faruri subtil redesenate, alături de o grilă ceva mai elegantă, cea mai mare schimbare față de vechiul model regăsindu-se în partea de jos, unde bara frontală are un aspect mai sobru.

Din spate vei observa noile blocuri optice, mai subțiri și poziționate vertical de data aceasta. Acestea devin vizibile doar noaptea sau când pui frână, în rest fiind ușor de confundat cu elementele decorative. Același lucru se poate spune și despre semnalizări, care sunt acum poziționate pe hayon, de ambele părți ale siglei Range Rover.Și ele sunt vizibile doar când sunt în funcțiune.

 

Nu ne-a placut

  • Consumul crescut de combustibil
  • Prețul piperat
  • Schimbările minime de design

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (9)

  • Seriff
    @AM, asta nu mai polueaza, ca doar de poluare vorbiti de cativa ani, misto cu V8 nu?
    22 5
  • binevenite la DATE TEHNICE masuratorile legate de spatiu interior!
    ar trebui sa devina un standard pt. orice prezentare
    17 2
  • Lăsând prețul la o parte, arată foarte bine pentru un SUV, are tot ce trebuie, știu, nu este fiabil, de evitat la mana a doua cu mulți km, dar cine își permite așa ceva cu zero km, probabil este o experiență unică.

    Pentru evitarea discuțiilor inutile, Volvo XC90, viitorul model, NU concurează în această clasă, chiar dacă dimensiunile sunt apropiate .
    16 3
  • Eu unul nu am nimic de comentat in privinta design-ului, mi se pare ca si Range Rover ar trebui sa gandesca la fel ca Porsche cu al lor 911. Evolutie nu revolutie. Un mare wow la interior.

    Acuma legat de afirmatia producatorului ca pretul trebuie sa reflecte calitatea, nu stiu cum isi permit sa spuna asa ceva avand in vedere ca de 30 de ani sunt pe ultimul loc in ceea ce priveste fiabilitatea si satisfactia clientilor.

    Masina de vis acum, cat e in teste sau in garantie.
    16 0
  • Consumul de combustibil cred că este ultima grijă a unui proprietar de V8.
    14 5
  • @dan_grc
    Motorul asta V8 de la noua generatie ar trebui sa fie fiabil, pentru ca provine de la BMW, adica oricum indiscutabil va fi mai fiabil decat catastrofa aia veche de motor.
    Legendarul si permanent actualizatul 4,4 V8 de BMW a fost mereu un motor solid, rafinat si performant. La fel, exceptionala cutie de viteze ZF nu ar trebui sa puna probleme, e o piesa reusita si fiabila, cu conditia respectarii intervalelor de service.

    Dar in rest, ai dreptate, va trebui evitat la mana a doua, pentru ca restul subansamblelor s-au dovedit mereu fragile si stricacioase, facand masinile Land Rover sau Jaguar extrem de sacaitoare. Le pun pe piata neterminate si insuficient testate, pe spinarea cumparatorilor, care fie vorba intre noi, au bani si ii intereseaza mai degraba nuanta lemnului din bord si confortul fotoliilor din piele decat ca vor da ulterior carute de bani la service pe interventii de mecanica si electronica.
    20 4
  • @dan_grc
    Te-ai bagat si tu in seama si iar aduci Volvo in discutie.
    Depinde cine si ce vrea: eu voi alege mereu un Volvo XC90 in loc de Landover sau BMW X7, GLS, Q8. Asa sunt eu mai putin pretentios si nu cu figuri asa multe.
    Chiar daca nu se incadreaza in clasa asta, sunt convins ca vor fi destui care vor avea peste 200000€ sa dea pe o masina si nu vor alege JLR, BMW X7 sau X8, Mercedes GLSsau Audi Q8.
    Volvo are clienti deosebiti, cauta altceva.
    Voi sunteti multi si cand vedeti avceleratii de 4,6 secunde va umeziti repede.
    Nu ma intereseaza V8, W16 si alte quad turbo, abureli.
    Voi sunteti fani putere pana va infingeti in stalpi si va sar motoarele. Atat va duce pe voi capul.
    Revenind la masina asta: nefiabila, ca orice masina cu motor de BMW. Dar cine are 200000€, nu-si face probleme ca masina sta mai mult in service decat pe sosea, deci e ok.
    4 16
  • adica alegi mereu o chinezarie!!!
    10 5
  • Varză
    deloc binevenita in tabele, titlu si continut dle arhitect, pai cand are 4,4 l si 530 cp V8-ul, cand 5 l si 565 cp etc etc.
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru