Luni, 06.08.2018
- Comenteaza
- Trimite pe:
Au trecut trei luni de la prima întâlnire cu Opel Astra, iar acum a sosit momentul să ne luăm rămas bun de la hatchback-ul constructorului din Russelsheim. Au fost trei luni în care modelul german nu a petrecut prea mult timp "pe tușă". Încă de la prima întâlnire i-am promis că o să-i arăt multe locuri frumoase din România, iar acum, la final, sunt convins că am făcut tot posibilul ca el să se simtă parte din familie.
Marea majoritate a timpului petrecut în compania lui Astra a fost pe drumuri naționale și județene și consider că nu l-am "chinuit" prea mult cu traficul din București. Au fost 6.000 de kilometri în care Astra ne-a arătat că este un model matur, cu multă personalitate pe care te poți baza chiar și în situații dificile.
La finalul testului de anduranță am pregătit pentru voi o balanță, în talerele căreia voi așeza atât punctele slabe, cât și punctele forte ale actualei generații Opel Astra. Și pentru că ne-am atașat de hatchback-ul constructorului german, vom începe cu bilele negre și voi păstra pentru final atuurile, astfel încât să încheiem aventura într-o notă pozitivă.
Puncte slabe
Așadar, în cele trei luni petrecute împreună, Opel Astra K 1.6 Turbo de 200 de cai putere "m-a scos din pepeni" pentru că:
- Mimosa pudica este numele unei plante care își strânge frunzele atunci când acestea sunt atinse. Fix așa reacționează și senzorii de parcare ai lui Opel Astra. Imediat ce viteza scade sub 10 km/h, senzorii se activează și încep să monitorizeze perimetrul mașinii. Orice ai face, stai calm și nu te panica pentru că din clipă în clipă este posibil ca un țiuit lung să te facă să tresari.
- "umblă vorba prin târg" că Opel știe să facă scaune. Și da, le-am simțit și noi îmbrățișarea plăcută în multe alte teste, dar cele cu care a fost echipat acest Astra parcă nu erau înrudite. Suportul lateral este unul bun, însă suportul lombar se numără printre punctele forte. Nici tetierele nu au fost cele mai prietenoase din lume.
- actuala generație Astra oferă materiale bune și plăcute la atingere. Însă, nemții au lăsat și câteva zone cu plastic tare și mai puțin prietenos.
În continuare, finisajele rămân subiectul pe care nemții îl pot îmbunătăți consistent.- deschid portiera, pun portofelul și cheile în buzunarul ușii și încerc să-mi las și telefonul mobil undeva. Dar surpriză. Astra nu are "o scobitură" care să-mi permită asta, motiv pentru care sunt nevoit fie să-l ascund în cotieră, fie să-l sprijin de unul dintre suporturile de pahare. Nu sunt genul care să întoarcă privirea către notificările primite, însă faptul că sunt mereu grăbit face ca de cele mai multe ori să uit din lucrurile cu care am plecat, iar un spațiu dedicat telefonului mobil m-ar ajuta enorm. Totuși, Astra oferă un suport de telefon special, disponibil în lista de accesorii dedicate, pe care să-l atașezi suportului amplasat în zona de jos a consolei centrale.
- suspensia oferită de Opel pe Astra a fost calibrată pentru confort și reușește să absoarbă din plin neregulile suprafeței de rulare, dar nu este cea mai discretă și silențioasă din segment.
- cutia automată disponibilă pe Astra K 1.6 Turbo are un comportament plăcut și o să-ți facă viața mult mai ușoară atunci când ai de traversat un București plin ochi. Totuși, retrogradările nu sunt realizate cu aceeași eleganță și rafinament.
Puncte forte
- un lucru pe care l-am admirat încă de la primele drumuri în compania lui Astra a fost poziția la volan. Faptul că ești aproape de sol și implicit de centrul de greutate al mașinii vei simți mult mai facil comportamentul lui Astra indiferent de situația în care ajungi.
- imediat ce ți-ai găsit poziția în scaun, vei atinge volanul îmbrăcat în piele. Opel oferă pe hatchback-ul său de clasă compactă un volan gros și bine profilat care se mulează perfect pentru cei care adoptă un condus orientat către sportivitate.
- sistemul de infotainment oferit de Opel nu se mai află la prima tinerețe, dar funcționează fluid și ușor. Ecranul tactil nu se bâlbâie atunci când îi ceri cu rapiditate să execute diferite comenzi. Un plus îl reprezintă sistemele Apple CarPlay și Android Auto.
- chiar dacă mai sus vă spuneam că nu iubesc partea în care mă văd nevoit să sprijin telefonul mobil de unul dintre suporturile de pahare, Astra plusează când aducem în discuție spațiile de depozitare.
În buzunarele ușilor din față vei pune cu încredere chiar și sticle de 1.0 litri, iar lângă mai poți "înghesui" mărunțisuri.- au trecut 6.000 de kilometri de când am pus prima dată mâna pe volanul lui Astra 1.6 Turbo, iar computerul de bord indică un consum mediu mixt de 7.3 litri la 100 de kilometri. Și mă declar mulțumit de această valoare. Peste 4.000 de kilometri au fost rulați în afara orașului pe drumuri naționale sau județene. N-am evitat autostrăzile, doar că acestea încă nu au "crescut" în regiunile în care m-am deplasat.
- un alt lucru pe care l-am apreciat a fost feedback-ul oferit de sistemul de direcție. Astra răspune bine la comenzile bruște și te ajută eneorm atunci când faci manevre în spații înguste.
- 200 de cai putere, 300 Nm și 0-100 km/h în 7.2 secunde pentru un hatchback compact. Eu unul sunt împlinit cu aceste valori.
Costuri de exploatare
Dincolo de aceste avantaje pe care le resimți zilnic atunci când te urci la volanul lui Opel Astra, hatchback-ul constructorului german n-o să-ți deranjeze bugetul atunci când aduci în discuție costurile de întreținere.
Am pus pe hârtie costurile de întreținere, iar la final am tras linie. Iată ce am obținut.
Costuri întreținere |
Anul 1 30.000 km |
Anul 2 60.000 km |
Anul 3 90.000 km |
Anul 4 120.000 km |
Anul 5 150.000 km |
Anul 6 180.000 km |
Revizii | ||||||
- schimb de ulei + filtru - bujii, lichid de frână, filtru polen, filtru aer + curea agregate* |
326 lei - |
326 lei 800 lei |
326 lei - |
326 lei 800 lei |
326 lei - |
326 lei 1.000 lei |
Impozit | 64 lei | 64 lei | 64 lei | 64 lei | 64 lei | 64 lei |
Taxa de drum | 130 lei | 130 lei | 130 lei | 130 lei | 130 lei | 130 lei |
Anvelope | 1.600 lei | 1.600 lei | 1.600 lei | |||
Carburant** (consum mediu 7.3 l/100 km) |
6100 lei | 6100 lei | 6100 lei | 6100 lei | 6100 lei | 6100 lei |
*la fiecare 6 ani **valoare calculată la prețul de 5.5 lei/litru. Rulaj mediu: 15.000 km/an |
Ştiri despre Opel
-
Cu ocazia IAA Transportation, șeful Opel a prezentat în premieră noul Movano Hydrogen. Acesta funcționează pe pile de combustie cu hidrogen și oferă o autonomie de peste 500 de kilometri, potrivit datelor oficiale. (Luni, 16 Septembrie)
-
Constructorul german de automobile marchează 25 de ani de la debutul primei generații Zafira. Acest model a câștigat de mai multe ori prestigiosul premiu "Volanul de Aur". (Vineri, 28 Iunie)
-
Constructorul german de automobile anunță o nouă versiune mild-hybrid la 48V pentru Mokka. În acest caz, transmit nemții, consumul de combustibil scade cu până la 20%. (Joi, 13 Iunie)
-
Centrul de Design Opel marchează șase decenii de la înființare. A fost primul astfel de centru deschis de un producător european de automobile. (Luni, 10 Iunie)
-
Constructorul german de automobile anunță o motorizare mild-hybrid pentru Opel Astra și Astra Sports Tourer. În Germania, noua versiune pornește de la 36.430 de euro. (Joi, 21 Martie)
o revizie de 1200-1300 lei pentru o masina pe benzina nu-i tocmai ieftina :)
Am completat pe un rând nou schimburile efectuate la fiecare 60.000 de kilometri.
Schimbate si o data pe an, la aproximativ 15.000 km si tot va fi negru/ plin de frunze. Indiferent daca este cu carbon activ.
Legat de lipsa unui suport de telefon. În locul de pe consola centrală unde la maşina testată de dumneavoastră se ataşează suportul special oferit de ei, pe echiparea enjoy ai acolo chiar o scobitură în care să intre telefonul. Vă sfătuiesc când mai testaţi să expuneţi diferenţele de genul între linii de echipare pentru că majoritatea versiunile entry level.
De exemplu, din cauza faptului că jurnaliştii primesc la teste maşini foarte dotate am ignorat timp de vreun an după lansare această maşină, pentru că în toate review-urile am văzut că are pe bord/consolă acele ornamente de plastic negru glossy (care nu e pe gustul meu) şi culmea este că mulţi care le-au testat s-au plâns de acele ornamente dar nimeni nu spunea şi că nu sunt pe toate liniile de echipare. Întâmplător am văzut la reprezentanţă şi echiparea mai slabă care vine cu plastic gri semi-mat.
Legat de consumul de pe computerul de bord, vă recomand să nu vă încredeţi prea mult în el. La al meu 1.4T 150 CP fără start-stop, pe 14000 KM (mai mult Bucureşti decât extraurban, unde aproximativ 75% sunt pe autostradă) , am 7.3 l/100km pe CB dar după toate plinurile calculate la pompă, real am 8.01 l/100km (şi au fost plinuri, mai ales după mers 100% bucureşti unde au fost diferenţe de 1-2 litri între tripul de pe CB şi pompă. Nu am atras atenţia pentru că nu aş fi mulţumit de consum ci strict ca să nu vă aşteptaţi chiar la ce e pe bord.
Alt lucru important pe care nu ţi-l spune nimeni: nu toate motorizările au pe puntea spate suspensia Watt-Link, în primul an de producţie din câte ştiu nu era pe motorizările mai slabe (1.4 100, 1.0 etc) care veneau doar cu bară de torsiune, după a devenit opţională şi pe acelea dar şi pe alte motorizări din câte am înţeles aşa că mai bine vă uitaţi sub maşină înainte să daţi banii să fiţi siguri.
A mea a venit cu Watt-link şi nu pot să mă plâng deloc de ţinuta de drum care împreună cu frânele uşor supradimensionate şi masa redusă de 1200 kg la gol o fac să se simtă surprinzător de agilă şi plăcută la condus sportiv pentru o maşină de volum fără pretenţii de hot-hatch.
Tu ai un business cu anvelope? Ca altfel nu-mi explic aberatiile!
De ex, daca dormi la volan anvelopele pot depasi limitele impuse de tine, nu?!:))
Durata de viata, data de mari producatori (adica cei care vor s ale schimbi cat mai repede), este de 10 ani de la data fabricatiei si 5 ani de la prima folosire, in conditiil ein care grosimea benzii de rulare corespunde. Pana in 5 ani de la data fabricatiei acestea se considera a fi "noi" .
Cat priveste numarul de km, nu exista o regula generala (depind de clima, drumuri, stil condus, tractiune etc.), de aceea se masoara adancimea benzii de rulare, nu anii si numarul de km.
Eu am anvelope de 4 ani (3 ani de la achizitie) , 30,000 km si adacimea de 5,5 mm (de 3,5 ori mai mare decat minimul legal).
Daca faci liniute sau drifturi prin parcari,slalomezi prin traffic, daca folosesti vara anvelope de iarna etc., cu siguranta nu-ti ajung 3 ani si nici 20,000 km.
Mașina este onesta, dar nimic ieșit din comun. Daca vreau sa gasesc nod in papura, nu mi-a plăcut este tetiera si spațiul interior (am fost 3 persoane cu un pic de bagaj). Am apreciat direcția.
Daca m-ai pune sa aleg intre Golf, Megane (noul) si Astra, nu cred ca as alege Astra!