Test de anduranta MINI Cooper 3 uși

1.5 Diesel Turbo 116CP Aut6 Cooper D
12799
MINI Cooper 3 uși zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Vineri, 29.07.2016
Final de test cu Mini Cooper D: puncte forte, puncte slabe, buget de utilizare

Ne-am cunoscut în urmă cu 11 luni, într-o parcare subterană. Un copil rebel și pretențios, pe care redacția Automarket îl aștepta de ceva timp. Încă de când ne-am adunat toți în fața unui configurator și ne-am certat pe culoarea jantelor sau pe volanul John Cooper Works. L-am botezat rapid #blueblackmini datorită contrastului pe care îl făceau jantele negre cu nuanța Albastru Electric a caroseriei.

De-a lungul celor 11 luni și-a lăsat amprenta asupra fiecărui membru al echipei Automarket. Lui Bogdan i-a fost alături într-unul dintre testele sale de consum. Și tot pe Bogdan l-a ajutat să intre în vorbă cu Karim Rashid, unul dintre cei mai mari designeri industriali din lume. A trecut apoi pe la Mircea, care l-a pus față în față, pe circuitul Titi Aur, cu fratele său roșu, aflat la colegii Giurgea și Bratu.

Când s-a mai plictisit, Mini-ul Automarket s-a apucat să inventeze dueluri cu celelalte mașini din redacție. Așa că am citit împreună un duel cu Opel Corsa și chiar un război intern, pe care l-a purtat cu fratele mai mare, Mini Clubman. Nu în ultimul rând, Mini-ul Automarket a fost nevoit să dea nas în nas și cu vechea generație, într-o confruntare părinte - adolescent din care e normal să iasă scântei.

După toate aceste povești și după 12.800 de kilometri petrecuți împreună, Mini-ul Automarket a trebuit să ne părăsească. Nu înainte de a trage unele concluzii, de a trece pe o listă punctele forte și punctele slabe și de a face unele sugestii pentru viitoarele generații.

Punctele forte

Să începem cu punctele forte, cu cea ne-a plăcut și ne-a încântat în toată această perioadă:

- Inima Mini-ului Automarket a fost un diesel de 1.5 litri, cu trei cilindri, care a înregistrat un consum mediu de 6.3 litri pe o distanță de peste 4000 de kilometri. Au fost peste 4000 de kilometri parcurși în mare alor majoritate prin oraș. Deci media de consum este una foarte bună pentru o mașină care s-a plimbat mult prin București. E drept că valoarea mixtă de 3.7 litri/100 de km, anunțată de producător, e cam departe de exploatarea cotidiană.

- Am căzut toți de acord că direcția Mini-ului Automarket este cea mai rigidă, ce mai precisă și cu cel mai bun feedback în acest moment. Nu au fost puține situațiile când am coborât din alte mașini de test, sportive sau nu, iar direcția Mini-ului ni s-a părut superioară.

- La fel și suspensia. Deși este rigidă și s-ar putea să îți pună nervii la încercare într-un oraș cu multe gropi, ea își arată beneficiile imediat ce descoperi un drum cu multe viraje și începi să cauți trase ideale. Deși poate părea un clișeu, mașina are acel sentiment de kart ușor înălțat.

- Finisajele au crescut mult de la vechea generație. Ca și materialele. Mini a reușit să extermine toți greierașii, iar troncănitul specific a fost dat uitării. După 12.800 de kilometri, Mini-ul Automarket suna la fel ca în prima zi în care ne-am cunoscut: premium.

- Dacă aveți ceva buget cheltuiți-l pe un acoperiș panoramic cu trapă. Și pentru locurile din față și pentru cele din spate. Merită, pentru că veți avea un habitaclu mereu luminos, care binedispune.

- Chiar dacă noi, bărbații, nu punem prea mare preț pe culori, modul în care poate fi colorat cadranul ceasului de bord și LED-urile care se ocupă cu iluminarea ambientală pot să influențeze starea ta de spirit.

În plus, toți cei care se vor urca în dreapta sau pe locurile din spate vor fi fascinați de multitudinea de culori pe care le poți alege.

- Am iubit cu toții ecranul generos de 10 inch al sistemului multimedia. E îmbinare perfectă a tehnologiei avansate cu designul retro, care a consacrat Mini. În plus, am putut vedea mai bine clasica navigație 3D a părintelui BMW, cu una dintre cele mai bune reprezentări grafice existente pe piață.

- Chiar dacă a fost opțiunea insistent exprimată a colegului Sebastian, volanul John Cooper Works ne-a sedus pe toți. Este foarte bine lucrat și una dintre cele mai sportive opțiuni existente pe piață. Am îndrăzni să zicem că doar volanul M de la BMW și cel al modelelor Porsche este la fel de frumos și sportiv.

- Aspectul retro, combinat cu mostre ale tehnologiei moderne, cum sunt luminile LED, este definiția cuvântului ”cool”. Dacă ai un Mini este ca și cum ți-ai cumpărat intrarea într-o familie de oameni frumoși. În plus, fetele îl adoră și trimit zâmbete ori de câte ori ești la volan. Ba chiar te lasă să intri pe drumul principal. Viața cu un Mini e mult mai distractivă.

- Am avut multe drumuri făcute pe timp de noapte, iar farurile LED și-au spus cuvântul. N-am avut nici o problemă de vizibilitate.

- Mașina este croită în jurul ideii de sportivitate, prin urmare scaunele sunt poziționate destul de jos, iar susținerea laterală este foarte bună. Fix aceste atribute îți aduc aminte că mașina ta are un spirit aparte. Dincolo de sportivitatea de pe primele două locuri, există practicalitatea celor de pe bancheta spate. Pentru că aici pot lua loc chiar și doi adulți, cu spațiu decent la nivelul picioarelor. Și asta doar pentru că noua generație a crescut în dimensiuni. Până și portbagajul se poate dovedi decent, dacă nu exagerezi cu bagajele. Iar fundul dublu te ajută la transport.

Punctele slabe

Ne-am gândit, ne-am consultat, am pus pe foaie, am tăiat, dar tot n-am reușit să ajungem la concluzia că Mini este mașina perfectă. Am găsit câteva defecte, care, sperăm noi, vor fi remediate de ingineri și designeri odată cu faceliftul sau noua generație.

- Oricât de mult am apreciat designul retro, trebuie să spunem că parbrizul lui Mini, înclinat atât de puțin, reprezintă un adevărat baraj pentru insecte. Și oricât de bună ar fi soluția de curățat parbrizul, tot e nevoie să munciți puțin la prima benzinărie. Din fericire, iarna nu aveți problema aceasta.

- Și dacă tot am amintit de iarnă, trebuie să spunem că am dus lipsa unor scaune încălzite. Din fericire, încălzirea motorului s-a făcut destul de rapid.

- Chiar dacă la baza consolei centrale există spațiu pentru un telefon mobil și alte mărunțișuri care stau de obicei prin buzunare, iar suporturile de pahare sunt generoase, la nivelul portierelor nu poți depozita mare lucru. Spațiul este foarte îngust. De asemenea, și în torpedou e cam înghesuială.

- Știu că un coupe înseamnă ”acces dificil pe locurile din spate”, însă în cazul lui Mini ar fi bine să înmulțim această expresie cu doi.

- Tapițeria mixtă din textil și piele ecologică nu este cea mai bună alegere. Mai ales în combinația de culoare pentru care am optat noi. Șezutul împrumută culoarea tuturor pantalonilor pe care i-ai îmbrăcat, iar spătarul se încinge teribil pe timp de vară din cauza imitației de piele.

- Ne-am enervat pentru că ceasul mașinii de test rămânea mereu în urmă.

Pierdea cam un minut pe săptămână, dar problema aceasta cred că a ținut doar de exemplarul nostru.

- Noul diesel instalat pe Mini Cooper D, adică unitatea de 1.5 litri, este ușor zgomotoasă și are unele vibrații neplăcute, mai ales la repornirea sistemului start-stop. Cu timpul te obișnuiești.

- Tot la capitolul antifonare trebuie amintit faptul că zgomotul de vânt la viteze mari este simțitor. Din fericire, mașina noastră de test a fost echipată cu un sistem Harman Kardon care se auzea suficient de tare pentru a acoperi acest zgomot de fond.

- Și ca să încheiem într-o notă amuzantă, nu ne place că folosirea funcției automate a luminilor aprinde și jumătate din proiectoare. Iar polițiștii români, pe bună dreptate, te opresc atunci când văd că folosești proiectoarele prin oraș, noaptea.

- Ultimul aspect negativ pe care am vrea să îl semnalăm este prețul. Mașina noastră de test a costat 39.210 euro, și chiar dacă a avut opționale de 16.500 de euro, pentru mulți nu a contat decât faptul că un Mini diesel costă cât un BMW Seria 3.

Costuri de exploatare

Există însă și avantaje financiare pe care le descoperi după ce ai cumpărat mașina. Iar aceste avantaje se simt și în buzunarul tău, serios afectat de lipsa celor 40.000 de euro. Costurile de întreținere nu sunt atât de mari, având în vedere că vorbim despre o mașină mică, cu un motor mic, care consumă puțin și are și un pachet de service gratuit pentru cinci ani sau 50.000 de kilometri. Noi am presupus că suntem ceva mai harnici și facem 75.000 de kilometri în cinci ani.

Mini-ul este atât de deștept încât nu o să ai o dată fixă în care trebuie să mergi la service. El va comunica cu dealerul BMW prin intermediul unui SIM integrat, iar oamenii de la service te vor suna pentru a te programa la operațiunile necesare.

Am pus pe hârtie costurile de întreținere și au ieșit următoarele calcule:

Costuri întreținere Anul 1
15.000 km
Anul 2
30.000 km
Anul 3
45.000 km
Anul 4
60.000 km
Anul 5
75.000 km
Revizii
- schimb de ulei + filtre 0 lei 0 lei 0 lei 922 lei 922 lei
- plăcuțe de frână, discuri, senzori 1500 lei 2985 lei
Timbru de mediu 245 lei
Taxă înmatriculare + talon + plăcuțe 137 lei
Asigurare RCA* aprox. 1116 lei
Impozit 60 lei 60 lei 60 lei 60 lei 60 lei
Taxa de drum 126 lei 126 lei 126 lei 126 lei 126 lei
Anvelope 2500 lei 2500 lei
Carburant**
(consum mediu 6.3 l/100 km)
4725 lei 4725lei 4725 lei 4725 lei 4725 lei
valori calculate la un curs euro de 4.5 lei
* valoarea RCA va scădea în următorii ani în funcție de clasa de bonus.
** valoare calculată la o valoare de 5 lei/litru. Rulaj mediu: 15.000 km/an

Ne-am luat adio cu greu de la Mini Cooper D. Au fost 11 luni, cu bune și cu rele, în care am reușit să analizăm în cel mai mic detaliu atributele modelului britanic. Acest tip de teste, întinse pe o durată ceva mai lungă, așa cum a fost și cel cu Opel Corsa, ne ajută să vă oferim informații pe care nu le poți afla decât după mulți kilometri petrecuți la volan. Tocmai din acest motiv, echipa Automarket promite să revină în scurt timp cu un nou test de anduranță. Am programat deja următoarea mașină, iar primul articol vine în curând.

Comentarii (1)

  • O masinuta foarte faina. Nu e genul meu, dar imi place s-o vad pe strada. E una din aparitiile care aduce o pata de culoare in peisajul stradal :)
    13 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru