Drivetest Ford Tourneo Courier
1.0 Benzina Turbo (Ecoboost) 100CP Man5 CityLuni, 12.05.2014
- Comenteaza
- Trimite pe:
Sunt momente în viaţă când trebuie să alegi între familie şi locul de muncă. Aiurea. Nimeni nu o să aleagă munca. Tocmai de aceea Ford s-a gândit să le îmbine şi să ofere clienţilor săi compromisul ideal.
Se numeşte Ford Tourneo Courier şi promite suficient spaţiu pentru membrii familiei sau pentru încărcătura pe care trebuie să o transportaţi. Noi am încercat să ne convingem de utilitatea unei utilitare încrucişate cu un monovolum în cadrul unui test internaţional, desfăşurat la Frankfurt.
Motor / Transmisie
Nu puteam să nu gustăm din reţeta de succes a Ovalului Albastru, chiar dacă ne-am urcat la volanul unui model utilitar cu veleităţi de familist. Şi când zic reţetă de succes mă refer la Motorul Anului în Europa în 2012 şi 2013: agregatul pe benzină 1.0 Ecoboost.
Unitatea de un litru vine cu 100 de cai putere, disponibili la 600 de rotaţii şi cu un cuplu motor de 170 Nm, disponibil foarte devreme, încă de la 1400 de rotaţii. La prima vedere, pe hârtie, resursele pot părea modeste, însă la o masă totală de numai 1200 de kilograme, Tourneo Courier promite mai mult.
Cel puţin în mediul urban, unde se mişcă vioi şi este destul de alert. Mai ales atunci când maşina nu este încărcată complet. Cei 170 de Nm dinamizează situaţia şi sunt gestionaţi foarte bine de cutia manuală cu cinci rapoarte. E o legătură plăcută între transmisie şi motor, firească, naturală. Poate de aceea Tourneo Courier este aşa de uşor de condus.
La viteze mai mari, dinamismul scade şi gâfâielile micului motor par să mai taie din elanul iniţial. Motorul este bine antifonat, cu vibraţii aproape insesizabile şi cu un sistem start-stop care este discret la repornire.
Consum
Motorul de un litru EcoBoost a fost apreciat pentru consumul său redus. Ba chiar a primit cele două distincţii supreme graţie acestei caracteristici. Trebuie să vă spun că eu, personal, am ceva obiecţii la acest capitol. Motorul se simte într-adevăr foarte bine, dar, indiferent de modelul pe care l-am testat, promisiunile de consum nu s-au adeverit.
Este şi cazul lui Tourneo Courier. Pe hârtie, consumul mediu de 5.4 litri sună extrem de bine. Este chiar cu mult mai mic decât al unui Citroen Nemo sau Fiat Qubo, ambele cu motoare pe benzină de 75 de cai.
Cu toate acestea, în situaţii normale de trafic, cu ceva traversări urbane ale Frankfurt-ului, o porţiune de autostradă şi multe porţiuni de drum virajat, am ajuns la o medie de 7.5 litri/100 de kilometri. E drept, fără menajări ale pedalei de acceleraţie.
Performanţe
Un capitol străin de orice utilitară. Cu excepţia experimentelor de tuning german. Nu avem performanţa de accelerare a lui Tourneo Courier, însă dacă ne uităm în segment ceilalţi rivali, Nemo şi Qubo, au nevoie de cel puţin 15 secunde pentru a ajunge la acest prag.
Ne putem închipui că, deşi ar putea oferi valori mai bune, Tourneo Courier tot se va simţi ca o maşină ardelenească, gata să îţi ofere suficient timp pentru a contempla peisajul.
Viteza maximă, probată şi de autostrăzile germane, este de 173 de km/h, cu mult peste cei 155 sau 157 de km/h pe care îi promit rivalii. Încă o dovadă că motorul lui Tourneo se dovedeşte mai performant decât aspiratul de 1.4 litri al lui Qubo şi Nemo.
Interior
Interiorul lui Tourneo Courier este o copie a lui Fiesta. Şi spun asta în sensul bun al cuvântului, pentru că totul este gândit cu un singur scop: să facă cât mai plăcut timpul petrecut în habitaclu. Designul planşei de bord e acelaşi, însă materialele sunt cele specifice segmentului. Plasticul e decent, însă nu vă aşteptaţi la zone moi sau plăcute la atingere.
Ergonomia poate pune probleme în primele zile de acomodare, dar apoi totul devine un gest reflex. Chiar şi ecranul navigaţiei, care pare şi este prea mic, devine un accesoriu cu care te obişnuieşti.
Insonorizarea habitaclului e destul de bună, însă zgomotul la rulare creşte exponenţial cu viteza de deplasare.
Spaţiul interior este generos. Avem multe spaţii de depozitare, inclusiv deasupra parbrizului. Nu lipsesc suporturile pentru pahare şi alte locuri unde poţi rătăci diferite chestii. Pe locurile din spate se călătoreşte bine, deşi e nevoie de o ajustare cumpătată a scaunelor din faţă pentru a permite spaţiu generos la nivelul picioarelor.
Cât despre persoane înalte... locul lor poate fi şi pe bancheta din spate, fără probleme că vor sta cu gâtul strâmb.
Portbagajul oferă o gură de încărcare generoasă, un nivel al podelei scăzut şi spaţiu berechet. Potrivit celor de la Ford sunt 708 litri cu bancheta spate în poziţie normală şi 1650 de litri cu ea rabatată. Este mult spaţiu în portbagaj, iar planşeul acestuia poate fi montat la diferite înălţimi, în funcţie de nevoile pasagerilor.
Preţ de achiziţie
Preţul lui Tourneo Courier este, momentan, o necunoscută. O necunoscută pentru piaţa din România. Totuşi, oficialii Ford anunţă că el se va poziţiona între B-Max şi Fiesta, model pe care, de altfel, se şi bazează. Dacă ne luăm după etichetele de preţ ale celor două modele, înseamnă că preţul lui Tourneo Courier se va situa între 11.900 şi 13.400 de euro. Bazându-ne pe aceste informaţii preliminare, putem presupune că preţul modelului va pleca de la peste 12.000 de euro. Asta îl face uşor mai scump decât Nemo, dar pe acelaşi eşalon de preţ cu italianul Qubo.
Siguranţă
Testat de organismul de siguranţă EuroNCAP, Tourneo Courier a primit doar patru stele după noile reguli de testare aprobate în 2014. Asta deşi este bazat pe platforma unui model de cinci stele, Fiesta, iar fratele său mai mare, Tourneo Connect, a primit şi el punctaj maxim, înregistrând chiar un procent ridicat pentru protecţia pasagerilor adulţi.
Tourneo Courier vine echipat cu ESP, ABS şi Emergency Assist, gata să apeleze serviciile de urgenţă în caz de accident. Şi acesta este oferit în standard. Cu condiţia să conectaţi telefonul mobil la sistemul Bluetooth al maşinii.
Ţinută de drum
Ford şi-a obişnuit clienţii cu un comportament bun pe şosea. Fiesta şi Focus sunt exemple în segmentele în care activează şi tot asta îşi propune şi Tourneo Courier. Bineînţeles că vorbim despre ruliu, bineînţeles că vorbim de o senzaţie de nesiguranţă atunci când abordăm un viraj.
Totuşi, aderenţa se păstrează, iar Tourneo Courier pare a fi una dintre utilitarele pentru pasageri cu prezenţă de spirit. Chiar dacă am abordat viraje ceva mai solicitante, modelul american a făcut tot posibilul să se ţină pe traiectoria ideală.
În condiţii dificile de rulare, cu multe gropi sau denivelări, Tourneo Courier pare să ofere un compromis digerabil.
Vizibilitate
Ca orice model de familie bazat pe o utilitară, Tourneo Courier vine cu oglinzi laterale extrem de generoase, care nici nu mai au nevoie de reglare. De asemenea, suprafaţa vitrată laterală este şi ea foarte generoasă. Luneta e mare şi, în ciuda dimensiunilor generoase ale maşinii, manevrele în marşarier nu vor fi o problemă.
Tehnologie
Tourneo Courier nu este neapărat un centru de comandă, înţesat cu tehnologii sofisticate. Cu toate acestea, vine cu multe elemente de siguranţă pasivă şi o serie de dotări menite să sporească confortul.
Nu lipseşte climatizarea automată, sistemul audio cu conexiune pentru USB şi chiar sistemul de navigaţie. E drept că acesta este proiectat pe un ecran ceva mai mic, însă poziţionarea sa deasupra planşei de bord îl face destul de lizibil şi util.
Design
Chiar dacă este un familist cu genă utilitară, Tourneo Courier vrea să arate bine. Nu e de mirare că partea frontală a împrumutat ADN-ul brandului, cu grila generoasă, cu blocurile optice agresive şi cu o capotă frumos desenată.
Dintre toţi rivalii săi, Tourneo Courier are cele mai sportive linii, iar asta se va vedea probabil şi în preferinţele clienţilor. Uşile culisante trădează înrudirea cu o utilitară, dar uşurează accesul în habitaclu. Profilul este completat de un set de jante uşor subdimensiunate, trăsătură care caracterizează şi dimensiunile stopurilor.
Ne-a placut
- Spaţii de depozitare
- Motor plăcut în oraş
- Echipare tehnologică
- Portbagaj generos
Nu ne-a placut
- Ruliul în viraje
- Zgomot la rularea cu viteze mari
Date tehnice - Ford Tourneo Courier 1.0 Benzina Turbo (Ecoboost) 100CP Man5 City | ||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
Ultimele teste
-
Suflet iberic -
BMW Seria 5
Gigant -
Toreador -
Vedetă
Ştiri despre Ford
-
În a noua lună din 2024, uzina Dacia de la Mioveni a înregistrat o ușoară scădere a producției, comparativ cu aceeași lună din 2023. De cealaltă parte, Ford a încheiat luna septembrie cu un nou record de producție. (Vineri, 25 Octombrie)
-
Constructorul american de automobile anunță o nuanță exterioară nouă pentru Mustang 60th Anniversary. De asemenea, Ford plusează cu o grafică retro pentru instrumentarul de bord digital. (Luni, 19 August)
-
Constructorul american de automobile a publicat un teaser video cu viitorul Bronco Sport facelift. Debutul este programat pentru data de 26 august. (Marti, 13 August)
-
Constructorul american de automobile recheamă în service peste 30.000 de exemplare Mustang, produse în 2022 și 2023. Pe scurt, volanul s-ar putea roti dintr-o parte în alta fără intenția șoferului. (Joi, 04 Iulie)
-
Americanii de la Ford au câștigat legendara urcare de la Pikes Peak cu electricul F-150 Lightning SuperTruck. La volan s-a aflat nimeni altul decât Romain Dumas. (Marti, 25 Iunie)
Ford va avea preturi destul de piperate fata de majoritatea concurentilor.
Cine cumpara un van nu il cumpara pentru "linii sportive" sau o liniiuta la semafor.
Clientii unui astfel de model,nu sunt soferii de 18-25 ani ce vor adrenalina.
Clientii sunt cei ce pun pret pe utilitatea masinii.Primeaza spatiul de incarcare si pretul !Nu este masina de curse,este carausul casei sau al firmei.Evident se poate pleca in vacanta cu o tona de bagaje si cu 5 pasageri.Aici avem avantaj imens fata de o berlina !
Deci nu ne intereseaza ruliul in viraje(mare pentru un astfel de autoturism/autoutilitara) sau zgomotul produs la rulare din cauza rezistentei aerului.....
Acum insa, exista Dokker care, ca raport pret/ capacitate de transport bate cam orice (singurul dezavantaj fiind imposibilitatea de a acomoda un europalet intre pasajele rotilor spate, in mod transversal, pentru varianta van).
Astfel, Ford Courier, se va situa ca nivel de pret langa un Dokker cu echipare medie/superioara. Dar ca spatiu interior, cu siguranta ca este mai mic. Intr-adevar, principalii concurenti sunt Fiat Qubo si Citroen Nemo (masini aproape inexistente pe soselele noastre). Poate o promovare inteligenta a celor de la Ford, alaturi de designul reusit al masinii, ar putea sa impuna modelul in randul celor enumerati mai sus (mici intreprinzatori care sunt in cautarea unei masini versatile care sa nu arate foarte tare a masina utilitara si care poate aduce un pic de stil).