Drivetest Ford Mustang Mach-E

98kWh 351CP Premium AWD
Ford Mustang Mach-E zoom
de Gabriel Nica, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 20.09.2021
Dincolo de nume

Fie că ne place sau nu, lumea din jurul nostru se schimbă. Uneori aceste schimbări par atât de dramatice și aduc o abordare atât de nouă, încât avem tendința de a reacționa cu o puternică rezistență în fața lor. Cu toate astea, nimic nu e etern și, la cum evoluează lucrurile în acest moment, s-ar putea ca și noi, întreaga noastră specie, să dispărem mai devreme sau mai târziu. Cam dur spus, nu?

Asta nu ar trebui considerată o scuză pentru tot felul de artificii de marketing pe care le fac anumite companii. Dacă vei arunca un ochi peste campaniile de promovare a anumitor produse în ziua de azi, s-ar putea să observi des cuvinte precum „sustenabilitate”, „ecologic” și „reciclat”. Da, e la modă să vrei să salvezi planeta. Dar merită să sacrifici simboluri vechi pe altarul acestui nou trend?

Mulți oameni s-au declarat supărați atunci când Ford a decis să foloseasca numele Mustang pentru a aduce pe lume prima lor mașină electrică adevărată. Da, a mai fost un efort prin 2011, cu un Focus electric, dar Mustang Mach-E vine cu o propunere complet diferită.

Și, oricât de supărați ar fi unii, brandul Mustang (pentru că asta este în acest moment, un brand de sine stătător) este destul de puternic încât să se asigure că noul SUV electric va primi atenția cuvenită. Întrebarea este: a meritat sacrificiul?

PREZENTAREA VIDEO A MODELULUI TESTAT ÎN ROMÂNIA

Ford Mustang Mach-E
98kWh 351CP Premium AWD

  • Pret de pornire 51.800 €
  • Pret model testat 72.650 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Pe noul Mustang Mach-E vei primi o varietate de motorizări și baterii decente. Alegerea unei versiuni potrivite se va decide în funcție de doi factori: tipul de tracțiune dorit și autonomia confortabilă pentru voi.

Mustang Mach-E poate fi echipat cu unul sau două motoare electrice. Daca dorești o echipare cu tracțiune integrală, poți alege între o versiune cu 269 CP și 430 Nm cuplu sau una cu 351 CP și 580 Nm cuplu. Apoi va trebui să alegi ce autonomie ai nevoie, pentru că versiunea cu 269 CP este disponibilă doar cu o baterie de 68 kWh utilizabili. Modelul cu 351 CP are la dispoziție o baterie de 88 kWh utili.

Dacă îți vei dori totuși cea mai mare autonomie posibilă, mai există o opțiune în gama Mustang Mach-E în acest moment, respectiv modelul cu propulsie exclusiv spate, cu un motor de 294 CP și 430 Nm cuplu. Acesta poate fi echipat doar cu cea mai mare baterie, respectiv cea de 88 kWh, pentru o autonomie estimată de 610 kilometri în ciclul de testare WLTP. Versiunea pusă la dispoziția noastră în cele câteva zile cât am testat noul Mustang Mach-E a fost chiar cea mai puternică, cu tracțiune integrală și 351 CP.

Predictibil, aceste resurse sunt livrate instantaneu către asfalt din momentul în care apeși pedala de accelerație. De asta se ocupă o cutie de viteze de la Borg Warner ce poate susține până la peste 4.200 Nm de cuplu. Putem, deci, bănui că nu a avut niciun fel de problemă în a transmite cei 580 Nm disponibili pe Ford Mustang Mach-E ER AWD (numele complet al modelului testat) aproape telepatic către șosea.

La peste 2.2 tone, noul Mustang se mișcă foarte bine, iar resursele sunt mai mult decât îndestulătoare, chiar și la viteze mai mari. Fiind vorba despre un motor electric, tot ce ține de vibrații, sunet și echilibru are o cu totul altă interpretare și nu poți să te plângi de zgomote neplăcute la turații mari sau că vei simți vreun fel de lipsă de fluiditate.

Activând modul de rulare Untamed (Neîmblânzit), Mach-E se trezește cu adevărat la viață. Ecranele mașinii primesc o temă diferită, un sunet de V8 digitalizat e pompat prin difuzoare și răspunsul pedalei de accelerație devine și mai rapid.

Dacă o lași mai moale, prin oraș Mach-E se va descurca foarte bine. Modurile de condus Active și Whisper se vor asigura că ai tot ce îți trebuie. Ultimul va reduce foarte mult sensibilitate pedalei de accelerație pentru a conserva resursele bateriei.

Rivalii europeni ai lui Ford Mustang Mach-E au specificații mai modeste, chiar și în versiunile de top. Astfel, Volkswagen iD.4 propune între 170 și 300 CP, iar Skoda Enyaq între 180 CP și 265 CP. Singurul model care i-ar putea pune probleme noului Mustang digital este tot american: Tesla Model Y. Acesta a fost recent adăugat pe lista modelelor disponibile și în România. În versiunea Long Range, Model Y vine cu fix aceeași putere ca Mustang Mach-E AWD ER, respectiv 351 CP.

 
renovatio e-charge
Pentru a facilita transportul pe distanțe lungi cu mașina electrică, Renovatio e-Charge oferă acoperire la nivel național a principalelor rute de transport. Mai mult, stațiile Renovatio fac parte din coridorul trans-european, zona sud-estică.

Consum

Când vine vorba de consumul mașinilor electrice, o varietate de factori trebuie luați în calcul. Temperatura exterioară va avea cel mai mare impact asupra autonomiei oferite de bateria stocată între punți, în podeaua mașinii.

În cazul lui Mustang Mach-E ER AWD, conform testelor WLTP, autonomia cu bateria de 88 kWh ar trebui să fie suficientă pentru 540 kilometri. Reușeste modelul american să se apropie de datele oficiale? Probabil, pentru prima oară în istoria de peste 50 de ani a numelui Mustang, răspunsul este da.

Prin oraș, după parcurgerea a peste 100 de kilometri în traficul aglomerat din București, computerul de bord afișa un consum de 17 kWh/100 km. Luând în considerare capacitatea de 88 kWh utili a bateriei, teoretic, noul Mustang Mach-E ar trebui să aibă destulă energie pentru parcurgerea a aproximativ 517 kilometri în acest stil. Nu sunt chiar 540, dar e foarte aproape. În plus, nu am făcut rabat de la consumatori, rulând doar în modul Active, cu sistemul de climatizare pornit, având o temperatură exterioară de aproape 40 de grade.

În afara orașului, pe o porțiune de drum național, cu o viteză medie de 73 km/h, Mach-E a arătat un consum de 16 kWh/100 km, depășind estimările Ford de autonomie, ajungând la 550 de kilometri. Pe autostradă consumul a crescut până la 18 kWh/100 km conform computerului de bord, oferind o autonomie teoretică de 488 kilometri la o viteză medie de 130 km/h. Ceea ce ne dovedește că, în această configurație, mașina asta nu se teme de autostradă. Și, pentru o electrică, e mare lucru.

Comparativ, pe Skoda Enyaq consumurile obținute au fost de 18.5 kWh/100 km (oraș), 15 kWh/100 km (Drum Național) și 22.6 kWh/100 km (autostradă), în timp ce iD.4 a avut numere aproape identice cu fratele de platformă din Mlada Boleslav.

Tesla Model Y Long Range pretinde o autonomie de 507 kilometri potrivit acelorași teste WLTP, dar nu am avut încă posibilitatea de a o testa pentru a vedea cum se compară cifrele oficiale cu cele din viața reală.

Fiind o mașină electrică, pe lângă consumul de electroni, trebuie să iei în considerare și timpul de încărcare pentru fiecare model în parte. Ford Mustang Mach-E poate fi încărcat la stații de până la 150 kW. În cazul modelului nostru de test, cu o baterie de 88 kWh utili, asta se traduce într-un timp de încărcare de aproximativ 45 de minute de la 10% la 80%.

Skoda Enyaq și Volkswagen iD.4 se pot încărca cu puteri de până la 125 kW în timp ce Tesla Model Y oferă suport pentru încărcătoare de până la 250 kW.

Performanţe

Versiunea condusă de noi este, momentan, în vârful piramidei trofice a gamei Mustang Mach-E în România. În alte țări clienții au deja acces la versiunea GT, care propune mai multă putere și mai mult control atunci când o conduci la limită. Chiar și așa, cu o accelerație de 5.1 secunde până la 100 km/h, nu poți spune că Mach-E e o mașină lentă.

Comparativ cu majoritatea rivalilor săi, se descurcă mai bine, de înțeles de altfel, având în vedere surplusul de putere. Skoda Enyaq 80x are nevoie de 6.9 secunde pentru același sprint în timp ce Volkswagen iD.4 GTX e mai rapid, la 6.2 secunde. Singura care ii poate pune probleme în acest moment din acest punct de vedere este Tesla Model Y, cu ai săi 351 CP și sprintul de 5 secunde.

Lăsând rivalii deoparte, accelerația lui Mach-E va fi trucul său principal. De pe loc, modelul electric american se simte vioi, iar vitezometrul digital va aduna cifre din ce în ce mai mari foarte repede, chiar și peste limita tradițională de 100 km/h.

Depășirile sunt o joacă, iar Mach-E accelerează aproape complet uniform până la viteze mai mult decât satisfăcătoare pe autostradă.

Interior

Discuția principală atunci când se va vorbi de interiorul lui Ford Mustang Mach-E se va concentra, fără îndoială, pe ecranul uriaș de pe planșa de bord și așezarea verticală a acestuia. Mulți observatori au spus deja, încă de la debutul inițial al modelului, că e posibil ca Ford să se fi inspirat un pic prea mult de la rivalul principal pe care vrea să îl detroneze, respectiv Tesla.

Cu toate aceste controverse, însă, este indiscutabil faptul că ecranul de 15.5 inch din interior își face treaba cu brio în majoritatea timpului. Meniurile sunt un pic stufoase, dar după câteva ore la bordul mașinii eram deja obișnuit cu ele și navigam foarte ușor.

Materialele de la interior sunt de calitate bună în majoritatea locurilor, mai ales în partea superioară a habitaclului. Pe bord avem un plastic moale combinat cu material textil pentru difuzoarele sistemului audio Bang & Olufsen, care au un design ce evocă liniile unui soundbar. Dacă e să facem o referire la celelalte modele din segment, doar Skoda Enyaq poate fi echivalentul său în ceea ce privește calitatea resimțită la interior.

Spațiile de depozitare sunt îndestulătoare și generoase de cele mai multe ori. Buzunarele din uși pot fi considerate o excepție, aparent din cauza difuzoarelor generoase ale sistemului audio, care nu îți permit să depozitezi sticle ceva mai mari imediat sub ele. Compensează spațiile de pe consola centrală, cotiera, torpedoul precum și cele două portbagaje pe care le ai la dispoziție. Da, pe Mach-E ai un portbagaj în față, de 81 de litri, precum și unul tradițional, în spate, de 402 litri.

Din acest punct de vedere, Mach-E marchează un avantaj important de compartimentare față de rivalii europeni, iD.4 și Enyaq, care nu dispun decât de un singur portbagaj. Ambele oferă însă observabil mai mult spațiu: 585 de litri în Skoda și 543 de litri în Volkswagen.

Scaunele sunt confortabile, în acest caz fiind dotate cu tot ce ți-ai putea dori, de la piele moale, la reglaje electrice pe toate direcțiile, precum și încălzire și chiar ventilație. Locul pentru pasageri este generos în partea din față, dar mai ales în spate. Am fost surprins de cât spațiu oferă la cap Ford Mustang Mach-E.

Asta chiar dacă ai un acoperiș panoramic. Sigur, nu îl vei putea deschide, precum în cazul unei trape tradiționale, dar sticla tratată special pentru a te proteja de soare își face treaba foarte bine. 

Tot pe locurile din spate o să observi că tunelul median pur și simplu nu există, iar asta va facilita accesul în spate, precum și posibilitatea de a transporta până la 3 adulți pe distanțe ceva mai lungi.

Preţ de achiziţie

În România, prețurile pentru Ford Mustang Mach-E încep de la 51.800 de euro cu TVA, din care, bineînțeles, poți scădea prima foarte generoasă de 45.000 de lei oferită de statul român pentru mașinile electrice. Pentru prețul de pornire primești bateria de 68 kWh utili și versiunea cu propulsie spate și 269 CP.

Standard primești sistem audio B&O cu 10 boxe, instrumentar de bord digital de 10.2 inch, sistem de infotainment de 15.5 inch, SYNC4 cu navigație conectată, Cruise Control Adaptiv, asistență activă la parcare, jante de 18 inch, posibilitatea deblocării portierelor cu telefonul, tapițerie cu inserții de piele artificială, cusături argintii, inserții cromate și faruri full LED. 

Modelul nostru de test nu a fost cel de bază. Pentru versiunea AWD ER cu 351 CP și bateria de 88 kWh va trebui să plătești cel puțin 68.300 de euro.

Pentru noul Mustang Mach-E cei de la Ford au pregătit un mod simplificat de a comanda mașina. Ai la dispoziție doar două niveluri de echipare: Base și Premium. Acestea mai pot fi îmbogățite cu două pachete opționale: Pachetul Tehnologie și Tehnologie+. Astfel, comandarea unui Mach-E va fi foarte simplă. Un detaliu la fel de important este că veți putea face aceste configurații doar la anumiți dealeri, aprobați pentru comercializarea modelului electric.

Rivalii lui Mach-E au prețuri mai mici, dar și specificații inferioare. Volkswagen iD.4 GTX cu 300 CP are un preț de pornire de 53.000 de euro, în timp ce Skoda Enyaq 80x vine cu 265 CP și un preț de pornire de 48.400 euro. Cel mai apropiat rival al lui Mustang Mach-E AWD ER, respectiv Tesla Model Y Long Range și ai săi 351 CP are un preț de pornire de 63.000 Euro.

Lista cu dotări standard pentru modelul Tesla include jante Gemini de 19 inch, plafon din sticlă, sistem audio premium și ecran central de 15 inch. Funcția Autopilot este opțională și costă 3.800 de euro, iar pentru versiunea avansată trebuie să plătești 7.500 de euro.

 

Siguranţă

Deși nu a fost testat de autoritatea europeană în domeniu, respectiv EuroNCAP, modelul american a primit cea mai înaltă distincție în ceea ce privește siguranța rutieră de la corespondentul de pe continentul nord-american al instituției, IIHS. Astfel, Mustang Mach-E a primit titlul „Top Safety Pick” în urma testelor efectuate, beneficiind de rezultate excelente.

Conform procedurii autorității americane, Ford Mustang Mach-E a primit calificativul „Bine” pentru protecția pasagerilor în caz de accident, răsturnare și accident asimetric. Singurul calificativ „Moderat” a fost obținut în cazul farurilor. IIHs a considerat că Mach-E ar trebui să fie echipat cu faruri adaptive LED pe toate modelele, standard, pentru rezultate mai bune.

Și dacă tot am vorbit de standard, Mach-E vine echipat cu sistem de asistență pre-coliziune cu cameră și radar, e-Call, AEB (Frânare de urgență autonomă), sistem de monitorizare a distanței față de mașinile din față, ESA (sistem de efectuare a manevrelor evazive de urgență), sistem de avertizare pentru unghiul mort cu alertă la intersectarea cu traficul și altele.

Ţinută de drum

Platforma pe care este construit noul Mustang Mach-E se numește Global Electrified 1, dar numele ar putea să vă inducă puțin în eroare. Practic, sub caroseria de SUV al acestui nou tip de Mustang se află platfoma folosită pe modele precum Focus, Kuga sau Escape, dar modificată substanțial pentru a face față noilor cerințe tehnice.

Garda la sol oferită de Mach-E este de 14 centimetri, ceea ce s-ar putea să nu se încadreze exact în definiția termenului de SUV. Chiar și așa, poziția ta la volan este ridicată, oferindu-ți o vizibilitate excelentă în față și spre lateralele mașinii. Cel mai probabil, faptul că bateriile au fost stocate în podea a dus la ridicarea nivelului șezutului până la un punct de unde nu ai cum să spui ca Mach-E nu este un SUV.

Suspensia își face treaba decent în mare parte din timp, transmițând puține din imperfecțiunile drumului către ocupanții din habitaclu.

Cu toate acestea, trebuie să reținem în permanență că avem de a face cu o mașină ce are o masă de 2.2 tone, iar asta nu are cum să nu își lase amprenta asupra ținutei de drum. Astfel, peste denivelările scurte și dese, suspensia lui Mach-E își pierde din grație și chiar transmite șocuri în cabină, la pachet cu unele sunete preponderent auzite într-o mașină electrică.

Nu e chiar o surpriză, având în vedere că majoritatea mașinilor electrice au același comportament pe partea de suspensie, comportament pus pe seama uriașului pachet de baterii.

Există, totuși, și o parte bună aici: faptul că poziționarea bateriilor în podea ține centrul de greutate jos. Conform celor de la Ford, Mustang Mach-E are centrul de greutate cu doar 1.5 centimetri mai ridicat decât în cazul unui Mustang Coupe clasic, ceea ce ajută atunci când vrei să conduci dinamic.

Având în vedere poziția destul de înaltă de la volan, ai crede inițial că mașina va avea foarte mult ruliu în viraje, la viteză mare, dar Mach-E se dovedește a fi un atlet mult mai zvelt decât ai crede, în astfel de condiții. Sigur, anvelopele se vor răsti la tine ca formă de protest. Iar dacă îți încerci norocul cu prea multă viteză, puntea față s-ar putea să-și piardă ușor din aderență. Dar, per total, Mach-E se agață bine de drum.

Cea mai distractivă parte e ieșirea din viraj, fără doar și poate. Aici, caracterul de mașină cu propulsie spate se face observat, în ciuda tracțiunii integrale a mașinii. Puterea este trimisă predominant către puntea spate, iar motorul de pe puntea față va interveni doar dacă sistemele electronice ale mașinii vor detecta o lipsă de aderență. Altfel, Mustang Mach-E se simte exact ca o mașină cu propulsie spate în 90% din timp. Iar când al doilea motor intervine, o face discret, fără nicio întrerupere a ritmului.

Prin oraș vei observa că pedala de frână e un pic prea sensibilă atunci când o folosești. Am făcut această mențiune pentru ca Mach-E are un sistem de frânare regenerativă destul de puternic, ce va fi folosit predominant în zonele urbane. Frânarea fizică va fi o raritate, dar o vei simți prin pedală și te va lua prin surprindere de fiecare dată.

Tot pe Mach-E poți activa modul de condus cu o singură pedală (One-Pedal driving), făcând frânarea regenerativă mult mai agresivă decât în mod normal. 

 

Vizibilitate

Ford Mustang Mach-E beneficiază de suprafețe vitrate foarte generoase. De la geamurile mari de ambele părți ale mașinii, până la acoperișul panoramic, ai foarte multă sticlă în jurul tău. Parbrizul este lat și nu e foarte înclinat, favorizând o vizibilitate bună a drumului din față, de la volan. Nici montanții față nu sunt foarte mari ca să simți că te împiedică.

Oglinzile laterale sunt destul de mici totuși, mai ales având in vedere proporțiile mașinii. Cel mai probabil, acestea au fost dimensionate astfel pentru a îmbunătăți aerodinamica mașinii. Am fi preferat cu siguranță o soluție ceva mai mare, chiar dacă am fi pierdut câțiva kilometri de autonomie. Mai ales că alături de bateria mare, chiar ai de unde.

În spate, vizibilitatea e limitată de luneta cu înclinare destul de mare, precum și de tetierele pasagerilor spate. Din fericire, mașina poate fi echipată cu un sistem de camere foarte bun, care te va ajuta în parcările aglomerate.

Tehnologie

Pe frontul celor mai noi tehnologii, Ford Mustang Mach-E nu se joacă. Producătorul din Detroit a echipat prima sa mașină electrică făcută de la zero cu tot ce îi trebuie pentru a rivaliza cu producători precum Tesla. De exemplu, Mach-E vine doar cu o singură cheie fizică la livrare, pentru că acum îți poți transforma telefonul într-o cheie digitală, prin intermediul aplicației special dezvoltate în acest sens. 

Sistemul multimedia îți permite crearea de profiluri locale, cu setări diferite pentru fiecare utilizator. Aceste profiluri pot fi salvate pe telefonul fiecăruia dintre utilizatori. Astfel, atunci când un anumit membru al familiei folosește mașina prin intermediul aplicației, toate setările de la bordul acesteia se vor face automat, în funcție de preferințele personale. De la ajustarea scaunului, până la setarea temei preferate pentru sistemul multimedia. Chiar și estimarea de autonomie făcută de computerul de la bordul mașinii va fi diferită, în funcție de stilul de condus.

Dar dacă mi se termină bateria de la telefon? Nicio problemă. Accesul în mașină se poate face prin intermediul unui cod de acces setat în prealabil, ce poate fi introdus pe un panou digital tactil, amplasat pe portiera șoferului. Odată setat, poți descuia mașina cu ajutorul lui. Un cod PIN poate fi setat și în interiorul mașinii, prin intermediul sistemului multimedia, oferindu-ți posibilitatea de a porni mașina chiar dacă telefonul tău nu mai are baterie și cheia fizică nu e la îndemână.

Astfel, ecranul uriaș de pe planșa de bord are mai multe funcții decât ai crede la prima vedere. Sistemul SYNC4 vine cu o varietate de meniuri, majoritatea ușor de înțeles și accesat. Ecranul este, practic, împărțit în două, cu zona de sus destinată meniului curent, în timp ce jumătatea de jos este mai degrabă o zonă pentru submeniuri, scurtături și controlul sistemului de climatizare.

O mențiune specială merită butonul de control al volumului. Deși pare încastrat cumva în ecran, acesta este, de fapt, lipit deasupra, folosind un material special care face contact permanent cu ecranul pentru a putea trimite comenzile tale către sistem. Din cele spuse de Ford, folosirea unui buton fizic pentru controlul volumului a fost o cerere făcută special de clienți în faza de dezvoltare a mașinii.

Al doilea ecran, cel de 10 inch, poziționat deasupra volanului, este instrumentarul de bord al mașinii. Asa cum se întâmplă în cazul multor mașini electrice, și aici informațiile afișate sunt limitate la minim, respectiv viteză, indicatoare rutiere, autonomie și nivelul de încărcare al bateriei.

Fix în fața acestuia se află și două camere cu infraroșu care monitorizează constant nivelul de atenție al conducătorului auto. Acestea vor fi folosite în viitor pentru a oferi șoferilor un sistem de condus semi-autonom, care nu va mai solicita menținerea unei mâini pe volan. Astfel, camerele vor scana fața persoanei de pe locul șoferului pentru a se vor asigura că acesta nu este distras. Momentan, acest sistem de conducere semi-autonomă nu este disponibil.

Design

Nu ai cum sa folosești numele „Mustang” și să nu aduci în prim plan câteva elemente de design care evocă mașina legendară lansată de Ford acum mai bine de 50 de ani. Probabil, noul Mach-E nu va fi acceptat de toți fanii brandului, însă nu ai cum să negi existența unor elemente de design familiare.

Capota este lungă, așa cum te-ai aștepta de la un Mustang, iar partea frontală e masivă, dominată de o grilă uriașă, ce include faimosul logo al modelului din Detroit. Acesta a fost „digitalizat” și dacă vă uitați cu atenție s-ar putea să observați că pe lungimea lui și-au făcut apariția câteva linii orizontale, un detaliu menit să invoce faptul că acum avem de-a face cu un mustang digital.

De altfel, la o mai atentă inspectare a mașinii, vei observa că Ovalul Albastru tradițional Ford nu e de găsit nicăieri la vedere, toate zonele unde te-ai aștepta să se afle fiind decorate cu noul logo Mustang.

Din lateral, profilul acoperișului pare să plonjeze spre spate, tipic modelelor fastback, precum Mustang-ul original. De altfel, aici avem de-a face cu un truc. Inițial, ai putea fi tentat să crezi că acest profil al acoperișului duce la probleme de acomodare pentru adulții mai înalți de pe locurile din spate.

În realitate însă, partea de sus a plafonului e separată de liniiile caroseriei de pe lateral. Fiind vopsit în negru pe partea superioară, plafonul de deasupra pasagerilor e de fapt ceva mai înalt, oferind spațiu chiar și celor de peste 1.8 metri înălțime.

Zona posterioară este și ea creionată simplu, dominată de stopuri LED, care sunt iarăși o trimitere către Coupe-ul ce încă se găsește în gama producătorului american.

Suma acestor elemente estetice îți va spune imediat că acesta e un Mustang. Poate puțin mai durduliu.

Nu ne-a placut

  • Lipsa de rafinament a suspensiei
  • Spațiul limitat în portbagaj
  • Tranziția bruscă de pe frânarea regenerativă pe frânarea mecanică

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (11)

  • Seriff
    Urata masina, si-au batut joc de numele legendar ''Mustang''. De pret nu zic nimic, fiindca stiu, se vor ieftini electricele, vor costa 10.000 euro si cu prima de la stat de 10.000 euro le va lua romanul gratis.
    23 26
  • @Seriff: De gustibus -- mie de ex. nu-mi pare urâtă, dar la mangleala cu numele subscriu.
    Tesla Model Y e-n orice caz hidoasă pusă alături, nu mai zic că-i la fel de... ne-SUV ca e-Fordul.
    De salutat oricum considerațiile generale mai nuanțate ale autorului G. Nica, dar și testul bine scris.

    Ontopic, consumul specific real de curent e surprinzător de rezonabil pentru gabaritul falsului Mustang, nu și prețul totuși.
    ...Care ar trebui să fie o frână pentru e-pomana mioritică aberant de mare (era să zic generoasă :-)), dar asta-i valabil văd doar la vestul îmbuibat.

    P.S. Prețurile SH ale veritabilului Mustang V8 au luat-o deja la trap, mai ales în Franța micro-macronică (unde Malus-ul ICE-decimator urcă la 40.000 € peste 3 luni, pt +224 g CO2/km.)
    26 9
  • Edikkk
    Ford Mach-E e super ok, interior foarte ok, exterior, range, baterie, viteză, este realistic cu range afişat şi consumul, soft ok, etc

    Singurul minus - preţul.

    Dar nu trebuie să ne mire, dat fiind că Ford îl produce în serie mică şi cam atât, singura maşină electrică pe care o fac.

    Vedem, poate se vor schimba, pentru că Ford presează producţia lui F150 lighting ! Care ar putea ieşi chiar zilele astea!

    Toţi încearcă să iasă primii, înainte de Tesla Cyber truck, pentru că cine fură banii primii, îi lasă fără bani să cumpere altceva de la alţii.

    Bravo Ford. Vedem dacă sunteţi serioşi (nu au giga battery factory)
    16 32
  • Ba chiar mai rău...
    Malus se va ridica la 40.000 EUR în 2022 pentru cei peste 223 grame de CO2 / km și la 50.000 EUR în 2023 pentru cei peste 225 grame CO2 / km.
    În așa condiții cred că mai cumpăr vreo câteva rable, de preferat passat B6 din alea de 131 de cai, fara dpf
    15 11
  • ACE - Craiova
    Are mult mai multe elemente pozitive decat negative:
    Plusuri:
    - autonomie generala foarte O.K. dincolo de orice cartoteli (autonomia de 488 km la viteza de 130/h dovedeste ca este o masina mult-asteptata de piata masinilor 100% electrice);
    - design modern;
    - usurinta in utilizare;
    - practicalitate in ceea ce priveste spatiul interior;
    Lucruri negative:
    - pretul (dat si de lipsa unei concurente reale in piata BEV);
    - garda la sol - mai degraba din zona berlinelor/crossoverelor.

    MULT SUCCES FORD!!!
    25 13
  • Edikkk
    SUA - Inca un automobil electric Chevrolet Bolt arde.
    În urma multor incidente de acest fel, posesorilor li se cere acum:
    - să nu mai parcheze în garaj, că e riscant
    - să lase trei locuri libere până la alte mașini parcate
    - să nu încarce bateria prea mult, căci crește riscul să ia foc
    - să nu descarce bateria până sub 100 km rază de acțiune
    Totul încurajat de statul socialist prin subvenții de la buget
    18 19
  • Parere
    Interior tipic de auto american, ciudat si cu materiale de calitate indoielnica. Imi place exteriorul, dar interiorul este oribil.
    12 12
  • Florin
    Pt cineva care conduce o electrica, chiar si Phev, de gabarit similar si care are in Buc. un consum cu AC pornit de 30kw/100 ii vine greu sa creada ca americanii au reusit sa eficientizeze consumul asa bine. Am mers si cu ID4 la test drive si nu am scos nici cu aia consum sub 30kw. Ce-i drept eram mai preocupat sa vd cum se infige, dar totusi nu am avut unde sa ii dau prea multa talpa. Eu am reusit sa scot, electric, in Bucuresti un consum de 17kw doar duminica si fara AC. Asa ca nu cred ca acel consum e real. Oricum nu imi iau masina in viitorul apropiat, din simplul motiv ca doar ce am luat-o pasta de o am, dar aviz amatorilor sa verifice si consumul cand fac test. Nu de alta dar pana prostului la o electrica se trateaza cu platforma.
    15 10
  • Seriff
    Ce bord hidos, efectiv o ditai tableta pe mijloc plus una mica la sofer, oribil, nu am mai vazut nicaieri ceva atat de urat, aa mint, ba da, la Tesla
    15 21
  • "Lista cu dotări standard pentru modelul Tesla include jante Gemini..." ce tesla dom'le? parca era vorba de ford :))
    8 2
  • Seriff
    Designerii astia nu mai au nici un fel de inspiratie in ziua de azi, fac bordul dupa modelul Tesla, o stinghie obosita, ii trantesc o tableta imensa pe centru si aia e, asta e viitorul progresist, oribil.
    8 9

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru