Drivetest Ford Focus (2011-2014)

1.0 EcoBoost 125CP Titanium S/S
Ford Focus (2011-2014) zoom
de Sebastian Toma, Foto: Ford
Marti, 21.02.2012
Asul din mânecă

Din când în când, constructorii de automobile ne aduc "pe platou" surprize plăcute. Constrânşi de avansul tehnologic al concurenţei, cei de la Ford s-au pus din nou pe treabă şi au construit un motor nou, 1.0 EcoBoost. Acesta va intra în echiparea lui Focus, C-Max şi B-Max şi este construit de la zero. Deşi nu pare o motorizare potentă, nu vă lăsaţi păcăliţi de cilindreea mică. Cea mai puternică iterare, testată de noi pe Focus, dezvoltă 125 CP şi 170 Nm, impresionant pentru un motor de asemenea calibru.

Ford Focus (2011-2014)
1.0 EcoBoost 125CP Titanium S/S

  • Pret de pornire 16.300 €
  • Pret model testat 19.300 €
  • Taxa auto 45 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Pe lângă faptul că este cea mai puternică motorizare de un litru oferită pe segmentul compact, cea mai mică unitate EcoBoost este avansată din punct de vedere tehnologic. O trăsătură inedită este sistemul de distribuţie pe curea care, conform producătorului, nu necesită schimbarea la intervale regulate.

În standard, Focus 1.0 EcoBoost are o transmisie manuală cu şase trepte. Deşi nu te impresionează demarajul în primele două trepte, motorul începe să-şi încordeze muşchii odată cu treapta a treia, când prezintă un comportament net superior unei unităţi aspirate de 1.6 litri. Cuplul maxim vine la doar 1.400 rpm şi rămâne la acelaşi nivel până la 4.500 rpm, eliminând senzaţia de submotorizare. Singurul reproş adus acestei motorizări vine la capitolul reacţii sub 2.500 rpm, moment în care acesta are nevoie de ceva mai mult timp pentru a accelera la maximum în sarcină. Odată trecuţi de acel prag, motorul se simte vioi şi se lasă turat până la 6.750 rpm.

Deşi este un motor silenţios chiar şi la turaţii mari, propulsorul 1.0 EcoBoost dezvoltă un sunet plăcut, fiind campion la acest capitol pe segmentul motorizărilor cu trei cilindri. La capitolul timonerie, nimic nu s-a schimbat, aceasta fiind precisă şi scurtă.

Consum

Focus 1.0 EcoBoost are un consum mediu de 5.0 litri la sută în regim mixt, cel mai bun din segment pentru acest nivel de putere. Valoarea declarată de constructor în urma testelor NEDC va fi dificil de atins pentru un utilizator obişnuit, deoarece necesită un dram de răbdare atunci când sunteţi la volan. În Spania, pe traseul indicat de cei de la Ford, am obţinut un consum de 7 litri la sută în regim mixt în condiţiile unui stil de condus alert. Fără un set de sepentine şi cu instalaţia de climatizare oprită, am fi putut obţine fără probleme un consum mai mic de şase litri la sută.

Focus 1.0 EcoBoost este cu peste un litru la sută mai economic decât rivalii din segment în regim mixt. Consumul urban al modelului este declarat la 6.3 litri la sută (cât au unii dintre cei mai economici rivali consumul mediu), iar consumul său extraurban este declarat la 4.2 litri la sută - comparabil cu un diesel mic.

Performanţe

Focus 1.0 Ecoboost are nevoie de 11.3 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h. Valoarea este decentă pentru un model compact, mai ales pentru o motorizare atât de mică. Viteza maximă a acestui model este de 193 km/h, clasându-se în media segmentului. Unitatea 1.6 Ti-VCT de 125 CP a lui Focus are nevoie de 10.9 secunde pentru 0-100 km/h şi poate atinge o viteză maximă de 196 km/h, deci noul motor nu oferă performanţe mai bune şi pe hârtie. Respectiva unitate va fi înlocuită de motorul EcoBoost, dar va rămâne în ofertă în compania transmisiei PowerShift.

Deşi reprizele noului motor sunt impresionante pentru o unitate de un litru, performanţele dinamice ale acestuia sunt mai modeste decât cele ale propulsoarelor de puteri comparabile din oferta rivalilor. Focus 1.0 EcoBoost se ţine tare de modele precum Opel Astra 1.4 Turbo 120 CP, dar păleşte în faţa unui Golf 1.4 TSI de 122 CP (0-100 km/h în 9.5 secunde) şi a altor modele de aproximativ 120 CP cu supraalimentare. Chiar şi aşa, motorul EcoBoost al lui Focus merită o rundă de aplauze pentru faptul că este atât de aproape de "băieţii mari", care au un cilindru şi câteva sute de centimetri cubi în plus.

Interior

Nu suntem la prima plimbare cu Focus şi îi cunoaştem deja trăsăturile interioare. Ne-am obişnuit deja cu formele de la bordul lui Focus şi le considerăm normale, nemafiind un element ieşit din comun. Chiar şi acum ne este greu să folosim comenzile de pe volan fără să ne uităm la ele, multitudinea de butoane de pe acesta făcând viaţa la bord dificilă dacă nu le atingi frecvent.

Odată cu noua motorizare, cei de la Ford nu au schimbat nimic la Focus, deoarece noua generaţie a debutat abia anul trecut. Materialele sunt exact la fel ca în cazul oricarei alte versiuni Titanium, iar antifonarea este reuşită, vântul fiind singurul lucru care se aude atunci când rulăm cu 130 km/h pe autostradă. La ralanti, motorul nu se aude în habitaclu, iar vibraţiile sunt aproape imperceptibile atunci când îl subturăm.

Portbagajul lui Focus are o valoare bună în segment, de 363 de litri, cu 13 mai mulţi decât oferă Golf VI şi cu şapte mai puţini decât oferă Opel Astra.

Preţ de achiziţie

Am testat versiunea Titanium a lui Focus 1.0 EcoBoost, ceea ce înseamnă nivelul de echipare de top în această gamă. În România, un asemenea model costă 19.300 de euro cu TVA inclus. Dacă vreţi un Focus 1.0 EcoBoost cu un nivel de echipare mai puţin costisitor, există versiunile Trend şi Sport. Acestea au preţuri de pornire de 17.600 euro cu TVA inclus, respectiv 18.400 euro cu TVA inclus. Noul motor este oferit doar în compania unei transmisii manuale cu şase trepte.

În raport cu rivalii, situaţia nu este atât de roz, în special dacă vorbim despre echiparea de top din gama Focus. Pentru aproximativ 19.000 de euro, poţi cumpăra un Opel Astra 1.4 Turbo de 120 CP, un Volkswagen Golf 1.4 TSI 122 CP, un Toyota Auris 1.6 Valvematic 132 CP (motor aspirat) şi lista continuă. Nivelul de echipare Trend este mult mai competitiv din acest punct de vedere, deoarece oferă atât un preţ mai bun, cât şi un nivel de performanţe superior în raport cu motorizările competitorilor pe care îi poţi achiziţiona contra sumei respective.

Siguranţă

Focus a primit cinci stele la testele de siguranţă EuroNCAP. În standard, modelul are ESP, ABS, controlul tracţiunii, airbag-uri frontale, laterale şi cortină pentru şofer şi pasager, airbag-uri cortină pentru pasagerii din spate, sistem de control avansat al cuplului motor, sistem de fixare ISOFIX şi altele.

Focus se mândreşte şi cu o serie de echipamente avansate de siguranţă, care ajută şoferul să prevină un accident. Acestea sunt sistemul Active City Stop şi sistemul de monitorizare a unghiului mort. Cele două sunt preluate de la Volvo ajută şoferii să evite accidentele cauzate de neatenţie sau vizibilitate proastă.

Ţinută de drum

Când ai o maşină cu un motor de un litru, fie el şi turbo, atacarea virajelor în forţă e ultimul lucru la care te gândeşti, nu? Greşit. Traseul pregătit de cei de la Ford prin împrejurimile Barcelonei a fost compus în proporţie de 70% de drumuri virajate, iar serpentinele iberice au fost ca o gură de aer proaspăt având în vedere zăpezile de acasă.

Alergând cât de tare ne-a lăsat raţiunea pe serpentinele spaniole, ne-am amintit că Focus are suspensiile orientate spre confort mai mult decât se întâmpla cu deneraţiile anterioare ale acestui model. Legătura dintre roţi şi volan pare uşor anesteziată în unele momente, dar frânele salvează situaţia - şi ne-au salvat şi pe noi la întâlnirea cu două camioane conduse în stil mioritic pe un drum îngust.

Chiar şi cu suspensia mai confortabilă, Focus se mişcă agreabil pe viraje, mai ales că partea din faţă este acum mai uşoară cu 30 de kilograme (diferenţa dintre un 1.0 EcoBoost şi un 1.6 aspirat), iar centrul de greutate a coborât puţin. Pentru amatorii de sportivitate, există şi o suspensie sport oferită standard pe nivelul de dotare cu acelaşi nume.

Vizibilitate

Montantul C are un geam de dimensiuni mici, care îmbunătăţeşte vizibilitatea posterioară în momentele în care oglinzile laterale nu te mai ajută. Montanţii A şi B nu pun probleme serioase, iar senzorii de parcare disponibili opţional îţi oferă siguranţa suplimentară de care ai nevoie la manevrele în spaţii restrânse. Aceştia ilustrează poziţia maşinii în raport cu obstacolele din jur atît acustic, cât şi grafic, pe afişajul central. Cei de la Ford au şi un sistem de parcare automată, în caz că vreţi să nu vă faceţi probleme la această manevră. 

Tehnologie

Focus putea fi botezat cu uşurinţă Tehnicus sau Gadgetus, dacă ar fi să judecăm după lista bogată de dotări tehnologice care intră în echiparea acestui model. Versiunea Titanium le are pe toate, din care enumerăm câteva elemente: limitator de viteză şi cruise control, un sistem care te ajută să rămâi pe banda ta (existând posibilitatea unei simple avertizări, a unei intervenţii efective sau dezactivarea totală a sistemului), un sistem de parcare automată, sistem de navigaţie, oglinzi electrice şi încălzite, parbriz încălzit, aer condiţionat cu reglare automată stânga/dreapta şi altele. Grila faţă se închide automat dacă senzorii îi dictează acest lucru, iar noua inimă de sub capotă îşi calculează paşii mai atent decât un şahist.

Design

Deşi a a trecut aproape un an de când l-am văzut prima dată pe Focus, încă nu ne-am obişnuit cu design-ul său complet diferit faţă de versiunile vechi. Înainte să ajugem la flota de maşini de test, am trecut pe lângă un Focus CC, model bazat pe cea de-a doua generaţie a compactei de la Ford. Privind-o cu jind, ne-am urcat într-un hatchback cu cinci uşi. Sigla Pininfarina de pe decapotabila respectivă nu era acolo degeaba, vechiul Focus fiind ceva mai frumos.

Să sperăm că ne vom obişnui în timp cu aspectul lui Focus şi-l vom accepta ca atare. Pentru moment, considerăm că Focus are un spate prea încărcat şi o parte frontală mai puţin atrăgătoare decât cea a generaţiei precedente.

Nu ne-a placut

  • Preţ ridicat în raport cu rivalii
  • Performanţe mai slabe decât unitatea aspirată pe care o înlocuieşte
  • Suspensie şi direcţie orientate spre confort
  • Performanţe mai slabe decât motoarele turbo de <130 CP din segment
  • Design controversat
Date tehnice - Ford Focus (2011-2014) 1.0 EcoBoost 125CP Titanium S/S
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
999
Lungime mm
4358
Putere maxima CP (rpm)
125 (6000)
Latime mm
1823
Cuplu maxim Nm (rpm)
200 (1800)
Inaltime mm
1461
Viteza maxima km/h
193
Greutate kg
1260
Acceleratie 0-100 km/h s
11.3
Ampatament mm
2648
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
55
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
316
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Ford Focus (2011-2014)

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (36)

  • AndreiRN
    Fabricatia?
    Si unde este acest motor produs?
    Se pare ca au inceput sa puna motoare de "motocicleta" pe masini.
    Adica capacitate mica si turati mari la o compresie ridicata.
    Viata de folosinta scurta.
    Eu banuiesc ca sunt fabricate in China la fabrica de $1 miliard construita de Ford acolo.
    19 52
  • Andrei RN2
    tu
    e facut in romania motoru
    34 10
  • Inghesuit rau pentru un motor de 999 cmc
    18 11
  • Prost review. Nu inteleg de ce insistati sa comparati performantele acestui motor mult mai economic cu ale unora de 1.4. TSI 1.4 122CP consuma 10 in oras, punct. Acest motor e unic, daca consuma macar aproape de cat pretinde Ford, iar voi ziceti ca asa e, este ceva extraordinar. Ofera economia unui diesel si sportivitatea unui motor pe benzina. Nu puteti sa depunctati la performante un motor care nu are concurenta, e unic.
    Ar mai fi si altele de zis...
    97 12
  • ...
    Nu sunt fan Ford, dar nu inteleg chestia cu "design controversat" chiar intorc capul pe strada sa ma uit la ea si imi place, dupa Golf nici nu ma obosesc, in fine la faza cu motor cei de la Ford au mai creat cateva locuri de munca in Craiova, sau mai bine zis nu i-au disponibilizat pe fostii angajati ai Daewoo.
    78 10
  • 1
    Masina asta e urata satului! Aproape 20 000 pe un motor cat un penis de colibri.............?!
    24 75
  • @ionele
    Complet de acord cu tine. Focus are un design potrivit, in sensul ca variantele entry-level se integreaza perfect in trafic, neiesind prea mult in evidenta, dar am vazut variante Titanium cu faruri negre si cu day running lights si aratau ca de pe alta planeta. Superior Astra sau Megane, iar Golf nu are design exterior.
    Interiorul mi se pare excelent, superior Astra, incomparabil cu Megane sau Golf care au o ergonomie functionala si atat, nu design adevarat. Focus te face sa te simti bine in interior, te invita, iti ofera o satisfactie.
    Desigur, eu am 20 de ani, imi place ca este o masina mai tinereasca si inauntru si afara, si am un Focus, deci probabil nu sunt impartial. Dar totusi, ca masina are multe lucruri excelente (de amintit ar fi optiunile inutile, dar spectaculoase pentru o masina din clasa asta), iar ca motor iarasi, mi se pare ceva spectaculos, Fiesta cu motorul acesta va fi masina de oras perfecta.
    54 9
  • nelamurire
    "Cuplul maxim vine la doar 1.400 rpm şi rămâne la acelaşi nivel până la 4.500 rpm, eliminând senzaţia de submotorizare. Singurul reproş adus acestei motorizări vine la capitolul reacţii sub 2.500 rpm, moment în care acesta are nevoie de ceva mai mult timp pentru a accelera la maximum în sarcină."
    Deci ziceti ca motorul incepe sa traga serios incepand de la 1400 rpm. Apoi spuneti ca reactiile sunt slabe sub 2500 rpm. Cam neclar ce scrieti voi.
    87 2
  • kim_vl
    Portbagaj
    Pana la urma portbagajul are 363 (ca in text) sau 316 litri (ca in tabel).
    15 2
  • dilema
    In primul rand, ii felicit pe cei de la Ford pentru acest motor, e o bijuterie inginereasca dupa parerea mea, adica 125 de cp dintr-o cilindree de 999 cmc, fie si turbo, e pur si simplu din alta galaxie.
    Totusi, am si eu o mica dilema in legatura cu tinuta de drum "orientata spre confort" a acestei masini. In cam toate review-urile pe care le-am vazut pana acum, masina e considerata cea mai dinamica din clasa compacta (exceptand modelele premium). Ofera cam cel mai bun compromis intre sportivitate si confort...
    Sa nu uitam ca Focus Mk3 are suspensia spate in continuare independenta, ceea ce duce la o tinuta de drum sportiva/stabila. Si in plus, mi-e foarte greu sa cred ca Ford si-ar fi permis sa isi strice reputatia de "the driver`s car" tocmai cu Focus, un model foarte apreciat si vandut.
    Cat despre performantele motorului, mi se pare cam aberant sa fie comparat cu propulsoare care au 400 de cmc in plus... ca o fi mai lent cu 0,3-0,4 secunde la sprintul 0-100 e partea a doua, asta e reversul medaliei, e compromisul in favoarea unui consum foarte scazut si a cilindreei la fel de scazute. Chiar si asa, in viata reala sunt pur si simplu insignifiante sutimile alea.
    In fine, Focus ramane o masina geniala dupa parerea mea, tin sa zic ca m-am urcat in majoritatea modelelor din clasa compacta si feeling-ul in Focus e pur si simplu altul, e altceva, in sensul bun.
    In concluzie, v-ati putea stradui ceva mai mult la unele articole. In rest, face-ti o treaba buna. Toate bune!
    49 10
  • Burebista
    Masina urata, motor mic va afecta consumul substantial . Inteleg ca sunt multi fan Ford, dar trebuie sa recunoasteti ca masina asta e depasita rau de concurenta. Sa o compari cu designul Astrei, cu calitatea si ergonomia Golfului sau cu pretul Megane-ului mi se pare o blasfemie. Si apropo, vedeti ca AM a facut un test cu Hyundai i30 care obtine un punctaj superior Focusului.
    13 58
  • Motorul se produce "si" la fabrica dinf Cologne, Franta. Asta pentru curiosi ;)

    Interesant consumul, poate prin aprilie-mai faceti si un test pe meleaguri mioritice ca sa ne dumurim de performantele citadine.

    @LauCalin -- motorul fiind mic probabil se simte o oarecare "ezitare" la turatii mici ... turbo-lag ... cine stie. Gandeste-te al un motoras de matiz ca tre sa-l sui la 3000 numa ca sa pleci de pe loc. Treaba asta se simte probabil numai daca ai la activ ceva ore de condus intr-o masina cu motor turbo mai mare si ai asteptari similare de comportament .. dar daca pleci cu masina din showroom si inainte ai avut un 1.5DCi .. motorasul asta ti se va parea belea :)

    Maina asta va face furori la "sehash" peste vre-o doi ani ... taxele de inmatriculare vor fi mai mici decat drumul pana in romania.... iar motorul va fi produs in franta nu la craiova (nu ca as avea ceva cu marfa romaneasca... dar ...)
    4 27
  • @kim_vl
    spatiul de depozitare in portbagaj este de 316 litri, cu roata de rezerva de dimensiuni reduse si 363 litri, cu kit de reparare pneuri
    14 1
  • @unckle
    Motorul se produce si la fabrica Ford din Koln, Germania.
    Ce nu stii tu e ca Cologne sau Koln e acelasi lucru!
    30 1
  • Focus
    unckle@ COLOGNE este de fapt ....KOLN....google pls.
    este o masina unica, deocamdata. nu mai comparati cu 1.4 s.a.
    22 3
  • focus
    este o masina f. reusita. Sunt convins ca va castiga anul asta European Car of the Year. Are prea multe inovatii tehnologice sa sa poata fi invinsa de contracandidate.
    20 5
  • adrian
    ADAPTATI-VA LA NOU!
    masina este bestiala clar; nu pot sa inteleg cum ii da la design o nota asa mica , iar daca ma duc la alte marci sa vad cum s-au acordat punctajele, deja ma doare capul.
    cel mai important este faptul cei de la FORD vin mereu cu ceva nou si deschid drumuri noi
    asa ca adaptati-va la tot ce este nou, traiti in viitor si nu in trecut!
    26 9
  • unkle mereu pe dinafara cu bemveuri in cap
    unkle numai prostii debitezi ma baiatule!
    cum a zis si adrian traiti in viitor masina arata grozav si sunt convins ca si motorasul o sa fie de exceptie,altfel nu l-ar si scos pe piata,e testat destul sa merite a fi aruncat pe piata.
    18 2
  • @adrian
    Adapteaza-te tu la asta: http://www.youtube.com/watch?v=4oK-dileuIw&feature=related
    1 9
  • @@adrian
    asa si ?
    chetia aia nu are nici o treaba cu masina ... plus ca ala e si bou (probabil e american :) ) trebuia sa scoata cheia sa se opreasca .

    E o problema soft de la unitatea de navigatie /multimedia ... se vede ca e pe plaforma microsoft :))
    7 1
  • @@@adrian
    Cam atata despre "minunatele" tehnologii folosite de Ford. Ca sa nu mai spun de reclama aia penibila cu "masina care se parcheaza singura"- tehnologie folosita de concurenta cu cel putin 3 ani mai devreme pe modelele de aceeasi clasa.
    2 15
  • @@@@adrian
    ia spune-ne tu atotstiutorule care masini de la concurenta folosea de cel putin 3 ania ceasta tehnologi! asteptam explicatii si cu dovezile aferente.
    11 1
  • din nou pentru adrian
    1. Sistemul de asistenta activa la parcare- http://www.youtube.com/watch?v=--16sRIyPz8 (folosit de min. 3 ani) si mai sunt si alte marci.
    2. Sistem de avertizare şi asistenţă la păstrarea benzii de circulaţie- Opel Astra il foloseste de 1-2 ani.
    3. Asistenţă la păstrarea benzii- Opel Astra J, Citroen C4. Il are si Golf dar nu in Romania.
    4.Tempomat adaptiv cu avertizare frontală- Golf, C4
    5. Sistem de avertizare pentru unghiul mort- C4 il foloseste din 2010
    6. Sistemul de recunoaştere a semnelor de circulaţie- Opel Astra il are de 1 an.


    M-am plictisit sa mai caut.

    Iti dau un singur link catre un site din tara care iubeste Ford-ul si anume Marea Britanie: http://www.youtube.com/watch?v=WhLtEFrI8p8.


    Oricum nu vreau sa intru in polemica cu tine: am fost, am vazut, nu mi-a placut.
    7 13
  • Design
    Sincer, cred ca ar trebui sa eliminati partea de "Design" din review-urile voastre. E pur subiectivism. Daca va uitati la comment-uri, unora le place, altora nu. Deci nu puteti fi obiectivi in aceasta masura.
    Si inca ceva: lui Focus 1.6 tdci i-ati dat 3,5 stele din 5 la "tinuta de drum", iar acestei versiuni i-ati dat 4 stele. E aceeasi masina, doar cu alt motor. Si motorul il punctati doar la "Motor/transmisie". Cum vreti sa va credem daca nu sunteti consistenti ?
    18 3
  • @Eu
    Si ambele review-uri au acelasi autor. De asemenea, 1.6 TDCi are nota generala putin mai mica desi difera doar motorul care este mai economic si ofera performante mai bune. Cred ca mai bine renuntati complet la a acorda scoruri.

    Si da, nu puteti spune ca nu v-a placut designul controversat, ori va place, ori nu va place, ori e controversat.

    Desigur asta e parerea domnului Toma cu care unii nu sunt de acord, eu inclusiv.
    7 1
  • @Eu, BBR91
    EcoBoost-ul testat în Spania nu era echipat cu jantele standard de 16 inch şi anvelopele aferente, ci cu jante de 17 inch şi anvelope Michelin Primacy HP.

    Vă asigur că este o diferenţă.

    În compania jantelor de 17 inch şi a anvelopelor mai mari, Focus se comportă ceva mai bine pe drum, de unde şi nota diferită.
    Sigur, totul merge astfel până la un punct, în care revenim la trăsăturile menţionate în testul anterior, cu versiunea diesel.
    5 0
  • andrei
    @din nou pentru adrian
    @din nou pentru adrian
    ce bine ar fi daca am si pricepem linkurile pe care le dam ca exemplu si, mai ales, daca am si gandi un pic. nu mult. doar putin
    2 1
  • motor zzz
    chiar ca este motor de motocicleta,iar aceste motoare nu o duc mai bn de 50 000 de km,deci serios poate ca are motor mic si economic dar costurile de intretinere + durabilitate nu se justifica.pe un matiy ii bun ca pret dar sa dai 20 000 de e nu se merita parerea mea ,numai bine si asfalt uscat
    2 11
  • era bine daca era motor de motocicleta, ale au viata si putere, vezi ducatii, honda, suzuki, kawasaki ,etc.nu ca asta, mai are si turbo
    1 11
  • valyuragan
    ford focus
    nu mai induceti lumea in eroare .Motorul de 1.0 125 cp are 200 n/m nu 170
    8 2
  • andrei
    Acest motor inca nu este fabricat in Romania, ci la Cologne (Germania), ca de altfel, toata masina. Odata cu lansarea lui BMAX vor incepe sa produca acest motor in Romania. Eu am testat masina si am ramas placut impresionat, atat de capacitatea motorului cat si modul in care aceasta se conduce. Pretul este de 14.100 E si nu de 20.000, iar dotariile sunt mai mult decat suficiente. Exista de asemenea o gramada de optionale. In privinta design-ului, imi place foarte mult masina.
    10 1
  • Razvan
    Motorul e foarte reusit! Am facut dest drive si am ramas impresionat. E muuuuult peste asteptarile mele. E foarte economic (daca conduci economic), super silentios, si trage foarte bine.
    7 1
  • cum poate avea motorul mai multa putere in treapta 3 decat in 1 si 2?
    Motorul are aceeasi putere in toate treptele de viteza.
    5 1
  • Prost review ... Masina are un design superb (int/ext) si e foarte fiabila. Singurul lucru care m-a dezamagit este consumul ... oricat m-am chinuit nu am reusit sa scot un consum mixt de 6.4 - avand in vedere ca, am condus mult in afara orasului si foarte putin prin oras e mare diferenta fata de valorile oficiale. Probabil din cauza ca este noua (am sub 400km parcursi)... sper sa se stabilizeze pe parcurs.
    8 1
  • SALUTARE TUTUROR, NU M-AM PUTUT ABTINE CITIND ACESTE COMENATRII SA NU INTERVIN.
    CONDUC FOCUS DIN 2009 PE BENZINA CA MASINA DE SERVICIU, IAR CEA DE ACASA ESTE TOT FORD FOCUS 2007, DAR 1.8 TDCI
    MASINA ACEASTA CU MOTOR 1.O ECOBOOST 125CP ESTE UNICA SI NU POATE FI COMPARATA CU ALTE MASINI CU MOTOARE DE PESTE 1,2; 1,4 ;1.6 TSI
    REFERITOR LA DESIGN TINE DE GUSTUL FIECARUIA, PERSONAL PREFER MODELUL CU FACE LIFT 2008, PARE MAI MARE, DA SENZATIA DE MAI MULT SPATIU..
    CONSUMUL ACESTUI MOTOR, DACA ESTE CA AL UNUI MOTOR 1,6 ASPIRAT AR TREBUI SA-L CONSIDERATI UNUL FOARTE BUN, DEOARECE MOTORUL DE DOAR 1.0L ,CAT AL UNUI MATIZ SAU MOTORAS DE STERGATOR DE BMW SERIA 7 SI ESTE PUS PE O CAROSERIE DE 1250KG.
    ESTE O MASINA FOARTE BUNA, FIABILA ( COMPARATIV CU UN DIESEL) , CU O TINUTA DE DRUM EXCELENTA , POATE UN WV GOLF 6 E MAI BINE INCHEGAT DAR SI BANII SUNT PE MASURA.
    UN SFAT PT CEI CARE SUNT FANI DIESEL DATORITA CUPLULUI SI CONSUMULUI, MAI GANDITI=VA ODATA LA AMORTIZAREA DIFERENTEI DE BANI DINTRE UN TDCI SI UN BENZINAR, COSTURI INTRETINERE, NR KM CE VOR FI FACUTI; SI MAI ALES CALITATEA CARBURANTULUI DIN RO, REPET AM UN TDCI ACASA, SI RAMAN DIN PACATE DIN CAUZA CALITATII MOTORINEI, TOT FAN BENZINAR.
    6 1
  • Salutare tuturor. Ca si ceilalti incerc sa caut plusuri pe care le aduce aceasta masina, si sunt intr-adevar, dar de ce s-au chinuit atat de mult sa reduca volumul protbagajului (a se observa diferenta portbagajului unui focus hatch 2005 - 385 l si unui focus nou 2013- 316l, aprox 70 l) si ce e mai tare e ca ei compara cu volumul altor masini. Mentionez ca eu conduc un Focus si imi place ce conduc, insa e deranjant cand incerci sa cauti defecte in "curtea" altora.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru