Drivetest Volkswagen Touareg

3.0 Diesel Turbo (V6 TDI) 286CP 4x4 Aut8 Atmosphere
Volkswagen Touareg zoom
de Bogdan Mirică
Joi, 10.05.2018
Dansând cu lupii

Nu sunt multe domenii în care românii sunt fruntașii Europei. De cele mai multe ori ne găsești la fundul clasamentelor, alături de Bulgaria și Albania. Sunt însă și liste în vârful cărora apăream, oarecum surprinzător. Cum este și lista piețelor europene pe care s-a vândut cel mai bine vechea generație Volkswagen Touareg.

Da, surpriză! Românii iubesc și alte mașini în afara celor produse de Dacia. România este a treia piață europeană pentru Volkswagen Touareg, după Germania (cum era și normal) și Marea Britanie (ăștia încă mai sunt în UE?). Poate de aceea debutul european al noului Touareg s-a consemnat la București, la SIAB, la numai câteva ore de la debutul mondial de la Beijing.

Și poate de aceea am fost printre primii jurnaliști din lume care au avut ocazia de a testa noul Touareg în cadrul unei sesiuni organizate în Austria, lângă Salzburg. Acolo, la poalele Alpilor, l-am cunoscut mai bine pe noul Touareg, urmașul unui model care a reușit să facă istorie în doar 16 ani de la lansare.

În 2002, anul debutului, Touareg era oferit cu un diesel V10 de 5.0 litri și 313 cai putere. Ce vremuri! Doi ani mai târziu, primea și un motor W12, de 6.0 litri, care ajuta SUV-ul să atingă 100 de km/h în doar 5.9 secunde. Cu 0.2 secunde mai rapid decât mașina pe care o testăm azi (tehnologia a evoluat fantastic).

Astăzi, Touareg promite o capacitate de tractare de 3.5 tone, însă noi știm că poate mai mult de atât, după ce în 2006 a tractat un Jumbo Jet de 155 de tone: Boeing 747. Nu în ultimul rând, Volkswagen Touareg este mașina care a dominat Raliul Paris-Dakar pentru trei ani la rând: 2009, 2010, 2011.

Cu o asemenea moștenire în spate, a treia generație Volkswagen Touareg are misiunea dificilă de a se ridica la nivelul precursorilor săi. Ba mai mult, noul Touareg are și misiunea de a-i face pe clienți să înțeleagă repoziționarea sa și dorința de a se lupta cu modele din segmentul premium.

Oricât de ciudat ar părea pentru unii, noul Touareg se bate acum cu BMW X5, Mercedes GLE, Volvo XC90 și fratele de platformă Audi Q7. Adică lupii cei mari din segmentul SUV-urilor mari. Reușește noul Touareg să danseze cu lupii sau este doar o simplă strategie de marketing?

Volkswagen Touareg
3.0 Diesel Turbo (V6 TDI) 286CP 4x4 Aut8 Atmosphere

  • Pret de pornire 49.111 €
  • Pret model testat 57.554 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Chiar dacă fratele Porsche Cayenne a declarat război motoarelor diesel, cel puțin pentru moment, Volkswagen Touareg nu poate trăi fără ele. Vă imaginați câți români ar mai cumpăra un Touareg pe benzină?

Testul din Austria m-a pus față în față cu un V6 diesel de 3.0 litri de 286 de cai putere. Este versiunea mai potentă a motorului de 3.0 litri, întrucât Touareg-ul de bază vine echipat cu același motor, dar cu numai 231 de cai putere.

După 200 de kilometri parcurși cu noul Touareg, pot spune că versiunea de 286 de cai este cea mai potrivită pentru a obține un SUV dinamic în aproape orice situație. Singurele excepții le-am consemnat pe autostrăzile din Germania, unde zonele fără limită de viteză m-au dus până la 160 de km/h. Aici, Touareg nu mai este atât de voios și nu mai are aceeași explozie. Gâfâie puțin și simți asta, mai ales dacă te afli în alt mod de rulare decât cel Sport.

Cu 600 de Nm livrați între 2250 și 3250 de rotații, Touareg se simte bine și dă dovadă de o plajă bună de resurse. Poate mi-aș fi dorit ca cei 600 de Nm să se simtă puțin mai devreme, pentru explozia aia care te lovește în moalele capului la plecarea de pe loc. Chiar și așa, Touareg are puseuri plăcute și o poftă nebună de a devora asfaltul.

Spre deosebire de vechea generație, motorul este mult mai bine antifonat. Abia pe la 3000 de rotații urechile tale încep să perceapă caracterul gutural al dieselului. Este însă un sunet înfundat și destul de bine estompat.

Cei 600 de Nm sunt livrați către cele două punți prin intermediul unei cutii automate de proveniență ZF. Are 8 rapoarte și o liniaritate bună. Alternează treptele pe nesimțite și o face corect. Atunci când rulezi în modul Eco, are o tendință evidentă de a merge subturat. Tot în modul Eco este de la sine înțeles că mașina se simte submotorizată. Când vine vorba de retrogradare, cutia se gândește puțin. În toate modurile de rulare, mai puțin în Sport, există un timp de așteptare de aproape o secundă și jumătate.

Am probat Touareg și pe o serie de drumuri virajate cu urcări sau coborâri accentuate. Aici, chiar și în modul Sport, transmisia a fost ușor ezitantă și nu a reușit să intuiască nevoile unui șofat ceva mai sportiv. Situația s-a îmbunătățit ușor când am folosit padelele din spatele volanului.

Consum

Noul Touareg folosește platforma MLB, regăsită pe noile SUV-uri mari ale Grupului Volkswagen. Mă refer aici la Bentley Bentayga, Lamborghini Urus, Porsche Cayenne și Audi Q7. E un fel de pizza cu cârnați și fasole, care, contrar aparențelor, te ajută să slăbești.

Spun asta pentru că folosirea intensivă a aluminiului și a oțelul de înaltă rezistență au ajutat Touareg să fie mai ușor cu 106 kilograme decât vechea generație. Chiar și așa, Touareg rămâne o mașină de două tone, cu un coeficient aerodinamic specific acestui segment. Cu toate arcuirile designului, rămâne un dulap uriaș.

Toate aceste detalii vă vor ajuta să înțelegeți că mașina asta, deși echipată cu un diesel eficient, nu o să consume 4 litri/100 de kilometri. În cadrul testului meu, după ce am rulat destul de tare pe autostrăzile din Germania și m-am mai potolit pe șoselele virajate din Austria, fără să folosesc modul Eco, computerul de bord a indicat o valoare de 9 litri/100 de kilometri. E destul de departe de cei 6.2 litri promiși de Volkswagen, dar e de așteptat.

Valoarea medie oficială este de 6.9 litri/100 de kilometri, ceea ce nu e rău. O vom compara cu ceea ce promit rivalii din segmentul de volum, dar și cu ce promit nume grele din segmentul premium. Am zis premium și îmi asum asta. Și eu, și cei de la Volkswagen. Pentru că premium este segmentul în care este așezată a treia generație Touareg.

Nici nu merită să încerc să îl așez pe Touareg lângă Ford Edge sau Hyundai Santa Fe. Și nu mă refer doar la calitate, ci și la motorizările comparabile și la consum. Ca să vă faceți o idee despre ce vorbesc, un Hyundai Santa Fe de 200 de cai putere are un consum de 6.7 litri/100 de kilometri, deci foarte aproape de Touareg, deși resursele sale sunt clar inferioare.

Cu toate acestea, dorința Volkswagen de a se bate cu modele din segmentul premium poate fi ușor riscantă. Spun asta pentru că un BMW X5 consumă mai puțin (6.2 litri), însă, e drept, are și ceva mai puține resurse (258 de cai). Nu mai vorbesc despre Audi Q7, care în versiunea de 272 de cai oferă o medie de consum de 5.7 litri. Și Mercedes GLE350d este mai economic la cei 6.4 litri garantați. Însă, și acesta oferă doar 258 de cai putere. Volvo XC90 nu e tocmai potrivit pentru ecuație pentru că are un diesel de numai 225 de cai putere.

Range Rover Sport în schimb, alături de motorul de 306 cai putere (cu 20 de CP mai mulți decât Touareg), consumă 7 litri/100 km. Land Rover Discovery, deși puțin mai mare, se menține în grafic și promite 7.2 litri/100 de km. Nu l-am uitat nici pe Maserati Levante, care consumă 7.2 litri/100 de km, deși are 275 de cai putere.

Așadar, Volkswagen riscă o comparație cu rivalii germani și demonstrează că poate să le țină piept. Nu întru totul, dar are potențial.

Performanţe

Mulțumită celor 286 de cai putere și sistemului 4Motion, care trimite totul eficient către șosea, noul Touareg poate accelera de la 0 la 100 de km/h în doar 6.1 secunde. Pare mult? Ei bine, nu chiar. 6.1 secunde era timpul de accelerare al unor hot-hatch-uri în urmă cu numai 5 ani. Deci lucrurile au evoluat rapid pentru SUV-ul vârf de gamă.

Cu Ford Edge și Hyundai Santa Fe nu prea există comparație, întrucât Touareg îi lasă pe rivalii de volum într-un nor de praf. Culmea, cam la fel se întâmplă și cu cei din segmentul premium.

Versiunile de 258 de cai ale lui Mercedes GLE și BMW X5 rămân mult în urmă. Audi Q7 reușește să se apropie cu cele 6.3 secunde ale sale. De Range Rover Sport nici nu poate fi vorba, întrucât e mai lent cu mai bine de o secundă, deși are 20 de cai putere în plus. Nici Maserati Levante nu face o figură mai bună.

Și la capitolul viteză maximă, Volkswagen Touareg și cei 238 de km/h reprezintă un etalon pentru toți ceilalți rivali.

Interior

În acest moment o să vă rog să vă pregătiți pentru o odă. Și pentru a citi unul dintre motivele care aruncă Touareg în segmentul premium. Interiorul este fabulos. Dacă nu ați citit bine, o să repet: F A B U L O S. Știu că un jurnalist ar trebui să nu se entuziasmeze așa ușor, însă ceea ce a făcut Volkswagen cu Touareg este o adevărată revoluție. Pare că mașina asta este cu două generații peste cea veche. Și nu doar din punct de vedere tehnologic.

Materialele sunt foarte bune. Plasticul de pe bord este moale și plăcut, condimentat cu o serie de cusături contrastante. În partea inferioară avem un plastic ceva mai tare, dar cu o textură plăcută. Nu lipsește plasticul lucios pe care, cum era și normal, rămân multe urme de degete. Planșa de bord vine cu o linie continuă a gurilor de ventilație, cu inserții de lemn finisat excepțional și cu inserții cromate perfecte. Dacă lemnul poate fi comandat pe nivelul de echipare Atmosphere, aluminiul satinat apare pe echiparea Elegance.

Pe timp de noapte, planșa de bord oferă o iluminare ambientală în 30 de culori. Judecând după toate aceste aspecte, pot spune cu mâna pe inimă că sunt multe SUV-uri premium care nu oferă o asemenea calitate a materialelor la interior.

Scaunele sunt certificate de o organizație germană pentru confortul lor și pot fi comandate cu o tapițerie din piele fină, perforată, în două tonuri de culoare. Una dintre culori poate fi chiar cea a caroseriei. Am condus un Touareg în nuanța verde Juniper și tapițeria a fost configurată în două nuanțe: verde și negru.

Un alt capitol la care Touareg excelează este spațiul interior. Touareg a crescut cu 7 centimetri în lungime și asta se simte la interior. Ai loc uriaș la nivelul picioarelor pe bancheta din spate. La fel și la nivelul capului. Tunelul central are o înălțime medie și nu încurcă foarte tare. În plus, spătarul banchetei poate fi ajustat în funcție de preferințe și garantează acces în portbagaj.

Spațiile de depozitare sunt și ele uriașe. Fie că vorbim de buzunarele portierelor față sau spate. Cotiera nu este foarte adâncă, dar este generoasă. Pe consola centrală ai două suporturi mari pentru pahare și o zonă de depozitare cu încărcare prin inducție pentru telefonul mobil. De fapt, pentru vreo 10 telefoane mobile, judecând după mărimea sa.

Am lăsat la final portbagajul. Uriaș și el. Are o capacitate de 810 litri, cu 100 de litri mai mare decât ce oferea vechiul Touareg. Are o suprafață plată și elemente de ancorare. În plus, dacă optați pentru suspensia pneumatică, există în portbagaj un buton care coboară garda la sol cu 4 centimetri pentru a ușura încărcarea bagajelor.

Și tot prin apăsarea unui simplu buton apare cârligul de remorcare electric. Cu ajutorul acestuia, Touareg se poate înhăma la o sarcină de până la 3.5 tone. Și tot acest cârlig permite montarea unui suport de, atenție, patru biciclete. Patru!

Preţ de achiziţie

Chiar dacă își propune să fure din clienții modelelor premium, Volkswagen își cunoaște limitele trasate de logo-ul de pe capotă. Nu poți să-i forțezi pe clienți să te așeze în segmentul premium peste noapte. Prin urmare, Volkswagen a fost ușor mai precaut cu prețurile.

Noul Toureg pleacă de la 49.100 de euro pe piața din România, etichetă valabilă pentru versiunea diesel de 231 de cai putere. Dacă vă doriți dieselul testat de noi, atunci socotelile încep de la 57.500 de euro. E un salt simțitor, dar echiparea este destul de generoasă. Este însă loc de mai bine, așa că bifarea unei lungi liste de opționale o să vă scoată din buzunar chiar și 80.000 de euro pentru un Touareg. Însăși fraza asta sună ciudat și oarecum obscenă: „80.000 pentru un Touareg”. Deci trebuie să vă obișnuiți cu faptul că Touareg nu mai este o mașină ieftină sau accesibilă. Pot apărea unele concesii și oferte la dealeri, cum a fost cea de lansare, care le-a oferit românilor ocazia de a avea 150 de exemplare Touareg la numai 43.000 de euro. Dar nu știm cât de dese vor fi astfel de chilipiruri.

Haideți să ne raportăm însă la prețul de listă și la rivalii premium. Maserati Levante și motorul său de 275 de cai pleacă de la 74.600 de euro. Un BMW X5 cu motor de 258 de cai putere pleacă de la 66.500 de euro, iar Audi Q7 nu e departe la cei 64.900 de euro. Mercedes GLE350d păstrează și el eticheta piperată, socotelile începând de la 62.800 de euro. Și Land Rover Discovery este alături de rivalii germani, cu un preț de 65.400 de euro. Până și Volvo XC90 cu motorul său de 225 de cai putere costă 65.000 de euro.

De departe cea mai piperată alegere este Range Rover Sport, care pleacă de la 77.500 de euro.

Siguranţă

Volkswagen Touareg nu a mai ajuns de mult pe bancurile de testare ale EuroNCAp. Au ajuns însă doi dintre frații săi de platformă: Audi Q7 și Porsche Cayenne. Cum era și normal, ambii au obținut fără probleme punctajul maxim de cinci stele. Prin urmare, nu cred că vom avea nici o surpriză cu Touareg.

Mașina este echipată cu o mulțime de tehnologii noi de siguranță, menite să protejeze viața pasagerilor. O să încep cu deja clasicul sistem de frânare automată de urgență cu funcție de recunoaștere a pietonilor. Apoi, în premieră pentru un model VW, există și un asistent care te ajută să intri pe o șosea aglomerată. Acesta monitorizează traficul din ambele părți și te ajută să dai prioritate.

Nu se putea fără asistent pentru menținerea benzii de rulare, cu o intervenție ușoară asupra volanului. Sunt și o serie de tehnologii extrem de utile în caz de ccident. Una dintre ele este frânarea mașinii în cazul unui accident, pentru a evita un al doilea impact. De asemenea, când iminența unui impact este detectată, mașina pretensionează centurile, ridică geamurile și îndreaptă spătarul scaunelor.

Pe lângă monitorizarea stării de oboseală a șoferului și recunoașterea semnelor de circulație, există și o funcție night-vision, iarăși o premieră pentru gama actuală VW. Ea vine la pachet cu o funcție specială a farurilor, capabilă să ilumineze un pieton sau un animal de pe marginea drumului atunci când îl detectează. 

Ţinută de drum

Ținuta de drum a fost un capitol pe care l-am analizat cu emoție. Cu tot avansul ăsta tehnologic și cu toată dorința de globalizare, îmi era teamă că Touareg își va pierde esența și se va îndepărta de rețeta clasică. Adică va pune în cui cizmele de cauciuc și se va îmbolnăvi de infatuarea specifică SUV-urilor care iubesc doar asfaltul. Greșit.

Volkswagen Touareg a adoptat infaturea SUV-urilor care iubesc asfaltul și chiar rularea sportivă, dar nu a uitat să se murdărească. Cu o gardă la sol de 22 de centimetri, Touareg e mai mult decât pregătit să dea asfaltul pe macadam sau orice alt tip de teren accidentat. Să nu uităm că el vine în standard cu o tracțiune integrală 4Motion.

Sistemul 4x4 are un diferențial central și poate distribui cuplul pe cele două axe în funcție de nevoie. Spre exemplu, în unele situații, până la 70% din cei 600 de Nm poate merge către puntea față. La rândul ei, puntea spate poate primi până la 80% din resurse. Pentru cei care se decid să cheltuiască în plus pentru suspensia pneumatică, oferită opțional, Volkswagen Touareg promite mai multe fețe.

Cea de off-roader adevărat vine cu o gardă la sol de 29 de centimetri. Asta înseamnă că suspensia pneumatică poate ridica mașina cu 7 centimetri. Unghiurile de atac și de degajare cresc și ele până la 31, respectiv 25 de grade. Nu este excepțional, mai ales în cazul unghiului de degajare, dar este suficient pentru a accesa drumuri dificile.

Tot mulțumită suspensiei pneumatice poate crește și adâncimea de traversare a vadului. Ea este de 49 de centimetri în versiunea standard și poate urca până la 57 de centimetri. E o valoare bună, însă nu suficientă pentru a putea ține pasul cu modelele Land Rover.

Bineînțeles, există un selector manual pentru înălțarea suspensiei. Acesta te ajută să descoperi și reversul medaliei, adică coborârea gărzii la sol. Se face automat în modul Sport, cu 1,5 centimetri. La peste 160 de km/h, adică pe autostrăzile din Germania, Volkswagen promite că garda la sol se va reduce cu 2.5 centimetri din rațiuni aerodinamice și pentru o mai bună manevrabilitate.

Revenind la off-road, trebuie să vă spun că el poate fi atacat cu mai multe moduri de rulare. Ele sunt acționate prin răsucirea butonului de pe consola centrală în partea dreaptă și sunt diferite de cele clasice, pentru șosea (Eco, Comfort, Normal, Sport și Individual).

Așadar, pentru ieșirile în teren accidentat există:

- Snow (un mod dedicat rulării pe teren alunecos)

- Off-Road Auto (optimizare pentru condiții generale de rulare în off-road)

- Sand (pentru zone nisipoase, în care Hill Start Assist este dezactivat)

- Gravel (pentru macadam și alte drumuri de țară)

- Off-road expert (acesta este configurabil de șofer)

Și acum să vă dau vestea proastă: cu excepția lui Snow, toate celelalte sunt opționale. Adică vin instalate doar dacă selectați un pachet Off-road. Și eu vă sfătuiesc să-l selectați pentru a exploata Touareg la adevărata lui valoare. Unde mai pui că acest pachet include, pe lângă modurile mai sus menționate, și două cârlige de tractare, protecții pentru zona motorului, protecții pentru rezervor și pentru impactul cu pietre, precum și un rezervor mai mare, de 90 de litri.

Singura mea problemă este că se înmulțesc prea tare modurile de rulare și s-ar putea să fii debusolat. Așa că mai bine selectezi modul Comfort și lași amortizoarele adaptive și suspensia pneumatică să își facă treaba. Orice neregularitate este absorbită incredibil de bine, iar suspensia este bine antifonată, fără a transmite zgomote deranjante în habitaclu. Iarăși o trăsătură premium.

Dacă ajungeți pe segmente de drum virajat nu e cazul să o lăsați mai moale. De data aceasta nu se mai aplică proverbul „ușor cu pianul pe scări”. Touareg beneficiază de cele mai noi tehnologii de stabilizare ale Grupului și reușește să anuleze o mare parte din ruliul caroseriei uriașe. Pare incredibil, dar cu ajutorul sistemului de bare stabilizatoare cu sistem de 48V, cu motorașe instalate pe fiecare roată, Touareg nu se mai înclină pe viraje. E drept că ruliul nu este anulat atât de bine ca la Porsche Cayenne sau Lamborghini Urus (altfel, care ar mai fi fost diferențele?), dar este suficient pentru a te face să te simți într-un sedan mai înalt, nu într-un SUV.

Dinamica pe viraje este foarte bună, sistemele reușind să lupte cu stoicism împotriva inerției celor două tone. Singura dovadă a luptei cu regulile fizicii este scârțâitul anvelopelor, care sunt supuse unor forțe uriașe.

La acest comportament admirabil se adaugă o direcție extrem de precisă, asistată electromecanic. Nu-ți oferă multe informații despre suprafața de rulare, dar poate trasa foarte bine traiectoria ideală. Iar în oraș nu e greoaie și nu face viața grea în parcări aglomerate.

Apropo de acest aspect, trebuie să vă spun că direcția activă pe puntea spate este contagioasă. După ce am văzut-o pe Porsche Cayenne și Lamborghini Urus, ea ajunge acum și pe Touareg și face din SUV-ul de aproape 4.9 metri o mașină cu un unghi de bracare de numai 11.2 metri, aproape de cel al unui Golf. Roțile spate virează cu până la 5 grade în sens invers celor față pentru a ușura manevrele în spații înguste, cum ar fi parcările despre care vă vorbeam. La peste 37 de km/h, roțile spate virează în aceeași direcție cu cele față pentru a îmbunătăți traiectoria. Potrivit Volkswagen, acest detaliu reduce răul de mișcare resimțit de pasageri.

Vizibilitate

Volkswagen Touareg este o mașină mare. Pentru unii, chiar uriașă. Cu toate acestea, a fost prima mașină după multă vreme în care nu a fost nevoie să-mi ajustez oglinzile. Și cele laterale și cea retrovizoare au dimensiuni potrivite și ajută vizibilitatea posterioară. Luneta este și ea generoasă și bine proporționată. Montanții sunt însă destul de mari, atât cei din față, cât și cei din spate.

Tehnologie

În lipsa unui urmaș pentru Phaeton (cel puțin pentru moment), Volkswagen vede în Touareg vârful său de gamă. E cel mai scump, dar și cel mai tehnologizat model al său. În mod normal, judecând după tendința de uniformizare resimțită în lumea auto, Volkswagen ar fi putut să adopte cele două ecrane uriașe de pe consola centrală a noului Audi A8. O tehnologie apreciată deja de public, cu adevărat revoluționară și eficientă din punct de vedere al împărțirii cosurilor.

Germanii știu însă că într-un grup așa de mare, cu atât de multe mărci, este foarte importantă o diferențiere, așa că au preferat să vină cu propria lor tehnologie multimedia, împachetată într-un mod chiar mai spectaculos decât în cazul lui A8. Mă refer aici la adoptarea unui ecran tactil unitar cu una dintre cele mai mari diagonale din industrie: 15 inch. Cât o jantă de mașină "normală".

E ca un monitor uriaș care a apărut în planșa de bord. Este fantastic de bine încadrat în peisaj și are un meniu intuitiv. Organizarea funcțiilor este similară cu ce vedem pe telefoanele mobile inteligente. Există chiar și un buton de Home, central, care te aduce mereu în meniul principal. Am zis buton? Blasfemie. E un "buton" digital, nu unul fizic. De altfel, cele fizice au dispărut aproape complet.

Sistemul multimedia vine cu o conexiune Apple CarPlay, cu toate tehnologiile Volkswagen Car-Net, cu recunoaștere vocală, cu o navigație care folosește Google Earth și cu o mulțime de aplicații. Totul este bine organizat, funcția tactilă răspunde foarte bine, iar modul de operare nu oferă întârzieri. Asta spune multe despre puterea de procesare a computerului instalat.

Instalarea acestui sistem multimedia de 15 inch, care are o rezoluție de 1920x1020 pixeli și se numește Innovision Cockpit, aduce la pachet și o climatizare automată pe patru zone, cu sistem de filtrare a aerului.

Navigația este una de top, cu informații din trafic oferite în timp real și cu capacitatea de a învăța rutele tale preferate și de a te atenționa când există blocaje pe ele. Chiar dacă nu folosești navigația în acel moment.

Pentru cei care nu vor să plătească aproximativ 2900 de euro pentru această minune a tehnologiei, Volkswagen oferă în standard un ecran de 9.2 inch, și el destul de generos, disponibil cu un spațiu de stocare de 10 Gb, conexiune cu Bluetooth și încărcare prin inducție.

Pe timp de noapte, Volkswagen Touareg beneficiază de lumini full LED în standard. Opțional, clienții pot comanda un sistem de iluminare Matrix LED, care se adaptează la situații diferite de trafic. Pe lângă fasciculul luminos pe care îl poate trimite pe pietonii sau animalele de pe marginea drumului, sistemul garantează chiar și o funcție de iluminare în off-road. În plus, în momentul unei depășiri, el poate lumina special zona de deplasare.

În spatele volanului există un deja cunoscutul Active Info Display, care înlocuiește instrumentele de bord clasice. Are o grafică excelentă, afișează totul în timp real și poate chiar să prezinte harta detaliată a navigației. Este dublat de unul dintre cele mai bune Head-Up Display-uri din lume, color, cu foarte multe informații și o grafică excelentă.

Pentru cei care apreciază muzica bună, Volkswagen oferă un sistem creat de danezii de la Dynaudio, care livrează un total de 710 watt și poate fi controlat cu ajutorul unei rotițe de volum amplasate pe consola centrală, între cele două scaune.

Design

În anul 2016, la Salonul Auto de la Beijing, Volkswagen dezvăluia în premieră mondială T-Prime Concept GTE. Era prototipul unui SUV mare și toți au înțeles imediat că așa ar putea arăta noua generație Volkswagen Touareg.

Anul acesta, la doi ani de atunci, tot la Beijing, a treia generație Touareg și-a făcut apariția în premieră mondială. Cu o serie de elemente de design preluate de la acel concept. Detaliul evident? Grila uriașă, cu bare cromate care se continuă până sub blocurile optice cu LED. E o marcă a opulenței, așa cum se întâmplă și în cazul modelelor Bentley Bentayga și Audi Q7. Dar, grila aceasta uriașă, mai are un rol: acela de a-ți deturna atenția de la blocurile optice, care nu s-au schimbat foarte mult față de vechea generație.

Posteriorul este un amestec. Sunt multe elemente care mă trimit cu gândul la alte SUV-uri din cadrul Grupului VAG. Luneta și eleronul montat pe hayon îmi amintesc de Porsche Cayenne. Forma stopurilor și semnătura lor luminoasă seamănă cu ce vedem pe noul Audi Q5.

Privit de departe, Volkswagen Touareg are un aspect impozant, cu jante cuprinse între 18 și 21 de inch și cu 13 culori de caroserie, unele dintre ele complet noi, cum a fost și verdele Juniper pe care îl vedeți în imagini.

Nu ne-a placut

  • O ușoară întârziere a cutiei automate
  • Dimensiunea primului rând de montanți
Date tehnice - Volkswagen Touareg 3.0 Diesel Turbo (V6 TDI) 286CP 4x4 Aut8 Atmosphere
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
V
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
2967
Lungime mm
4878
Putere maxima CP (rpm)
286 (0)
Latime mm
1984
Cuplu maxim Nm (rpm)
600 (2250)
Inaltime mm
1702
Viteza maxima km/h
235
Greutate kg
1995
Acceleratie 0-100 km/h s
6.1
Ampatament mm
2894
Tractiune
integrala
Volum rezervor litri
75
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
810
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Volkswagen Touareg

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (21)

  • Meteorologogu
    Daca cei de la Jeep au trebuit sa plateasca despagubiri datorita solutiei schimbatorului la care nu ai nici o diferenta intre pozitiile schimbatorului relativ la modul in care este cuplata cutia P/R/N/D s-au gindit cei de la VAG ca vor si ei ...

    In rest ... arata bine si au modificat-o dupa clienti - daca cei mai multi o folosesc prin oras au micsorat garda la sol ...

    Generatia anterioara se descurca f bine in teren ceva mai greu dar cele mai multe Touareg-uri incurca circulatia prin orase :)
    14 1
  • Mașina promite multe!
    Surprinzător e că lasă în urmă modele cu pretenții gen X5 and Co. Designul e curat și dinamic, cel puțin privit din profil.

    România e a treia piață europeană pt. Touareg??? Cred că un mare merit îl au cei de la Guvern și din Consiliile Județene!!!!
    28 4
  • Pentru clasa lui si ceea ce ofera este imbatabil la pret. A fost o oferta pentru primii 100+ (parca) clienti inscrisi - un pret de pornire cu 4000E mai jos.
    Ramane de "stabilit" ce varianta de soft are.....sau poate nu are.
    13 3
  • Frumos !!...filmul.. ,dar ce credeati ? Costner in rolul vietii lui acolo (sper ca stiti despre ce vorbesc, daca nu va recomand sa cautati/descarcati de urgenta). Cat despre masina asta ,orice dar numai frumoasa nu as putea sa spun ca este. Stiu ca in materie de design parerile sunt arhi impartite, dar totusi parca prea la extrem se duc cei de la VW cu liniiile astea . Nu poti sa-i reprosezi nimic punctual intr-adevar dar nici nu are ce sa iti placa nimic in mod special. Design "teutonic" dus la extrem , dar nu stiu cat o sa mai tina. Combinat si cu luxul evident de la interior ,s-ar putea ca Touaregul sa se duca spre o zona necunoscuta/periculoasa pt. el. Luat la puricat, se poate spune ca se ia la tranta "de la egal la egal" cu lupii (eu le-as fi spus bizonii dar nu era nici-un film de Oscar cu numele asta , nu?) enumerati mai sus, dar.. totusi ..parca ceva nu este in regula...e VW. Pariu riscant pt. viitor zic eu.
    13 5
  • @zen
    De acord. Comparat cu cei din segmentul premium, pachetul oferit de VW are un preț imbatabil.

    @pipo
    Mulțumsc pentru comentariu și pentru motivarea pertinentă a opiniei. E un scenariu ce nu poate fi exclus. Dar, având în vedere forța Grupului, cred că e puțin probabil.

    @slVW
    Am râs :)
    Mulțumim

    @Meteorologogu
    VW încearcă să le ofere și ocazia de a ieși în teren accidentat. Chiar și cu noua generație. Problema e că unii uită pentru ce au fost făcute mașinile astea.
    7 2
  • ACE - Craiova
    O masina SUPERBA ! In sfarsit un autovehicul eurooean mai "aerisit" - in stilul TESLA....
    8 3
  • Sa lasam deoparte multumirile si sa revenim la lucrurile cu adevarat importante, zic. De ce este MLB cea mai buna arhitectura a momentului?
    6 2
  • hazard
    si cum e cu noxele tdi? am auzit ca iar se joaca cu focul...
    7 2
  • inexorabil
    VW (ȋn sine, nu Grupul) mi s-a părut ȋntotdeauna foarte capabil pe off-road…Am observat, de exemplu, ce tip de relief putea aborda VW T3 Caravelle Syncro 1.6 turbodiesel de “doar” 70 CP. Am rămas…ca la dentist. Cam asta era priceperea mașinii poporului cu mult ȋnaintea erei SUV-urilor. Chiar și astăzi există cluburi de “syncronauți”, dar musai dedicate modelului specificat. Iar tabla aceea strașnică ȋți creează imediat impresia de blindaj de tanc. Singurul punct criticabil era lipsa servodirecției, compensată ȋnsă de o bracare incredibilă, care te ajută pe spațiu restrâns pentru virare/ȋntoarcere.

    “De-așa vremi se-vredniciră cronicarii și rapsozii”…”Au prezentul nu ni-i mare?”. Ei, cum nu? Pe la ȋnceputul acestui an, am postat aici un clip ȋn care, pe o rampă ȋnzăpezită, un Tiguan a făcut de râs chiar modele quattro ale vărului Audi.

    Cât despre Touareg, primele exemplare pe care le-am sesizat pe străzile noastre (ȋn deceniul trecut) mi-au reținut atenția ca o realizare deosebită, ȋn pofida caracterului de banalitate care planează acum asupra sa. Dar nu pot să fac abstracție de faptul că nu sunt adeptul SUV-urilor, așa că aleg…syncronautica.
    10 3
  • @pipo

    Pariu riscant ? Vezi cat costa modelul testat, ce dotari are, la Bmw primesti un X2 de banii astia, o sa se vanda foarte bine, are tot ce-i trebuie.
    17 2
  • Nu știu ce să zic.... de banii ăștia iei un A Klasse nou bine dotat sau un X2. Grea decizie!
    10 3
  • Pot incarca masina electrica la priza respectiva ?
    7 4
  • Testul anterior la Automarket a fost cu un BMW X2 - pret varianta testata: 57.000 euro. Toaureg-ul costa 57.500 si este 3 clase si peste X2 si peste X3. deci din punctul asta de vedere face toti banii. Iar interiorul Toaureg-ul este exact cum l-ati descris: FABULOS!!! De asemenea designul exterior este imbunatati fata de versiunea anterioara. Pentru cine are, masina asta isi merita banii!
    14 4
  • Costel
    Sa inteleg ca au fost delicioase piscoturile de la lansare, nu? :)
    10 12
  • Excelenta realizare, felicitari VW ! Ma impresioneaza reducerea masei proprii la 1995 kg (cu peste 200 kg mai putin fata de generatia anterioara, sper sa nu fie o greseala de tipar) si cresterea garzii la sol de la 20 la 22 cm (la fel). Caracteristicile motorului, demarajul, consumul, viteza maxima constructive sunt de asemenea remarcabile !
    6 7
  • Nu sunt fan al design-ului exterior. E doar ok. Interiorul e oribil. Nu stiu de ce exista nevoia de a avea ecrane de televizor in masina. Arata grotesc. Dar trebuie sa recunosc, pretul e bun. Pana si un rahat de T-Roc ajunge la peste 30 de mii iar o gramada de trotinete micute premium ajung la 60. La capitolul pret noul Touareg chiar merita laude.
    14 9
  • Am uitat sa adaug ca lumina ambientala e folosita chiar excelent la Touareg. Merita laude si pentru asta. Si la exterior spatele arata bine. Doar fata nu prea ma convinge, si urasc ecranul ala urias din bord.
    7 6
  • Și eu aș merge cu ecranele alea oribil de mari stinse, dar cred că au cerut asta expres nemților prefecturile, guvernul, serviciile (de ceai/cafea, evident) și alți clienți mioritici cărora Duster-ul le stă-n gît.

    Serios acu, mașina-i un pas clar înainte vs. anterioara generație din pdv tehnologic, dar - dac-aș fi fan dulapuri masive - aș prefera să existe opțiunea *cu fără crom peste tot.*
    ...Eventual după completarea unei declarații pe proprie răspundere că nu-s chinez. :-)
    17 8
  • scamel
    sa revenim la varianta de baza. mercedes bmw si volvo ofera motoare diesel de patru cilindri.VAG au un motor de 230 cp, dar nu,l folosesc. o fi marcheting sau e fumigen?
    1 8
  • si ramane in continuare aceeasi masina inutila folosita exclusiv pentru scuipat seminte (valabil pentru toate suvurile mari si sportive), motiv pentru care acolo unde conteaza vanzarile sunt nesemnificative (australia, state, tarile arabe), dar se vinde in draci in marile orase din china
    6 9
  • mccatys
    @bogdanm: daca vrea sa danseze cu lupii ar trebui sa ofere si varianta cu 7 locuri. Aveti informatii cumva acum la lansare referitoare la +2 locuri ca optiune? (cei 810l ar trebui sa fie suficienti teoretic...)
    3 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru