Joi, 16.06.2011
- Comenteaza
- Trimite pe:
Duster-ul din garajul Automarket vine să vă povestească pe unde a mai umblat în ultima săptămână şi câţi kilometri a mai înscris pe computerul de bord. Ultima expediţie, cea către Moldova, a stârnit multe controverse, dar şi multe aprecieri, semn că modelul românesc rămâne un măr al discordiei.
Off-road urban la Buzău
Weekendul ne-a prins tot în afara Bucureştiului. Am urmat acelaşi drum E85, însă ne-am oprit după numai 100 de kilometri, la Buzău. Ca şi în episodul trecut, am rulat extrem de bine pe drumul european, care ar putea fi transformat uşor în autostradă dacă ar avea bandă de urgenţă. Acelaşi diesel vorbăreţ, aceleaşi posturi de radio puţine la număr şi acelaşi confort la rulare.
Suspensiile au relaxat cele 80 de minute de drum, care ne-au adus faţă în faţă cu un câmp de testare excelent pentru Duster. Nu este vorba despre un drum forestier, ci despre, probabil, oraşul cu cele mai proaste drumuri din ţară. SUV-ul nostru şi-a suflecat mânecile şi a început să se afunde hotărât prin gropile oraşului de la marginea Munteniei.
Timp de două zile străzile au pus la încercare amortizoarele lui Duster, care şi-a continuat însă fluierând marşul prin hârtoape, porţiuni de asfalt decopertat, vibratoare de limitare a vitezei şi denivelări.
Iluminare pe timp de noapte
Am rulat şi primii kilometri extraurbani pe timp de noapte, ocazie cu care am observat că Duster mai spală din păcatele fraţilor săi mai mici. Dacă Logan avea o adevărată problemă cu faza scurtă...
prea scurtă, Duster reuşeşte să ilumineze bine drumul. Chiar şi porţiunile scufundate în beznă, graţie în mare parte şi gărzii la sol mai ridicate.
Duster prin Bucureşti
După porţia de off-road urban trăită la Buzău am revenit în capitală, unde am reuşit să lăsăm la o parte suspensiile şi să ne concentrăm şi asupra altor trăsături ale maşinii.
Cutia de viteze - Primul aspect pe care l-am tot sesizat de când rulăm în oraş este utilitatea limitată a primei trepte de viteze. Gândit foarte scurt, pentru situaţiile în care aveţi de coborât o pantă abruptă în teren accidentat, primul raport este complet nepotrivit pentru situaţiile urbane. Nu de multe ori am preferat să plecăm de pe loc cu treapta a doua de viteză, şi ea destul de scurtă.
Garda la sol - Ajungem din nou la parcări. Cineva ne-a acuzat în episodul trecut că parcăm pe trotuar. Greşit. Am avut însă de urcat borduri sau a trebuit să ne apropiem foarte mult de acestea. Primul instinct este acela de a proteja spoilerul. Cu Duster uitaţi de aceste probleme. Garda la sol înaltă, vitală în off-road, este extraordinar de utilă într-un oraş ca Bucureştiul. Şi jantele vor fi greu de zgâriat, mulţumită pneurilor cu talon mare.
Vizibilitatea - Tot la capitolul parcare trebuie să precizăm că oglinzile supradimensionate, luneta generoasă şi proiecţia montanţilor nu vor crea probleme deosebite.
Puteţi rula liniştiţi în marşarier, dimensiunile maşinii fiind uşor de apreciat.Claxonul - Un alt aspect pe care mulţi îl critică la Duster este amplasarea claxonului pe comanda semnalizatorului şi nu pe butucul volanului. Deşi nu voi fi în asentimentul multora, trebuie să precizez că în multe situaţii mi s-a părut mai utilă ideea celor de la Dacia. Nu este o soluţie modernă, dar pare a fi destul de practică.
Consumul urban - Ajungem şi la ceea ce interesează pe toată lumea: consumul urban. Valoarea oscilează între 7.7 şi 8.8 litri/100 de kilometri atunci când aerul condiţionat încearcă să creeze o atmosferă respirabilă în habitaclu.
Costuri de exploatare test-drive (5.3 lei/motorină)
Mod de rulare | Kilometri parcurşi | Consum mediu | Combustibil consumat | Costul combustibilului |
Urban (cu aer condiţionat) |
347 | 8.8 litri/100 km | 30.8 litri | 163 lei |
Extraurban | 265 | 6.5 litri/100 km | 16.5 litri | 87 lei |
TOTAL | 612 | 47.3 litri | 250 lei |
Cele mai recente stiri
-
Potrivit noilor date furnizate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile, vânzările de mașini noi au crescut cu doar 0.1% în luna octombrie, în Europa. Totodată, vânzările de mașini electrice au crescut, în timp ce vânzările de mașini cu motoare pe benzină și diesel au fost în scădere. (22.11)
-
Kia a dezvăluit oficial noul EV9 GT, cea mai puternică versiune a SUV-ului electric. Noua versiune de performanță promite un propulsor de 501 cai putere și aduce numeroase elemente vizuale noi și exclusive. (22.11)
-
Opel a deschis comenzile pentru noul Frontera în România. SUV-ul de clasă subcompactă are un preț de pornire de 22.400 euro în țara noastră. (22.11)
-
Producătorul suedez de baterii pentru mașini electrice Northvolt, cel mai mare astfel de producător din Europa, a depus oficial actele pentru intrarea în faliment. Compania va fi restructurată până în primul trimestru al anului viitor. (22.11)
-
Potrivit celui mai nou raport al Asociației Constructorilor de Automobile din România, producția auto din țara noastră a avut parte de o creștere de 19% în luna octombrie. Creșteri au fost înregistrate și raportat la ultimele 10 luni. (22.11)
Si la modelul 1.6 nici n-aveam 100km/h si deja aveam 3000 de ture...intr-a 6a... Si consumul...
Nu poate sa nu-ti fie ciuda cand se intampla lucrurile astea.
Consumul este cam mare, dar nici masina nu-i mica. Statul la coada dauneaza masiv la consum, si slava Domnului avem parte de asa ceva in Bucuresti cat cuprinde :).
Chiar asa de proasta este motorina de la Luk ?
Nici eu nu bag motorina/benzina de la Lukoil,dar n-am un motiv anume...
Altfel n-ai urca dealul cu ea.
Cine a zis ca motorina de la Rompetrol este proasta cred ca este pe alta lume... au motorina f. buna si cei de la Agip de asemenea...
Spor.