Marti, 07.06.2011
- Comenteaza
- Trimite pe:
După o săptămână destul de plină, Duster se prezintă la raport. De această dată cu câteva sute de kilometri în plus, dovadă că ne-am propus să alergăm puţin primul SUV produs la Mioveni. După ce am văzut că Duster se descurcă binişor în oraş, ba chiar este o maşină foarte practică atunci când cauţi un loc de parcare pe borduri înalte, am scos modelul românesc şi în afara oraşului.
Bucureşti - Bacău - Bucureşti
Weekendul ne-a prins la volanul lui Duster pe drumul dintre Bucureşti şi Bacău. Traseul a însumat puţin peste 300 de kilometri şi a presupus aproximativ 4 ore petrecute la volan. Am pornit destul de târziu din Bucureşti pe una dintre cele mai circulate şi mai îndoliate şosele din ţara noastră, drumul european E85.
Din fericire şoseaua este bună şi viteza poate fi menţinută undeva la 120 de km/h, cu excepţia localităţilor. După primii kilometri am fost nevoiţi să ridicăm volumul sistemului audio, până aproape de jumătate, pentru a estompa din zgomotul transmis în habitaclu. Dieselul este destul de gălăgios la turaţii înalte, fără a mai socoti şi zgomotul la rulare.
Am trecut cu bine pe lângă Buzău şi Râmnicu-Sărat, însă la Focşani am dat piept cu grindina şi ploaia.
O ploaie torenţială, de care am trecut însă în siguranţă, Duster păstrând o aderenţă bună chiar şi în modul 4x2. Principala problemă au reprezentat-o însă ştergătoarele, care nu reuşesc să se achite de îndatoririle elementare. Plus că sunt destul de mici pentru a acoperi o bună suprafaţă a parbrizului.
Gropile nu există pentru Duster
De la Bacău ne-am îndreptat spre o localitate foarte apropiată urbei moldovene, Mărgineni, unde Duster ne-a dovedit principalul său atu: confortul. Am rulat cu viteză peste gropi şi am asistat amuzaţi la slalomul celorlalţi. Ca să fim sinceri, a contat mult şi dimensiunea pneurilor de serie, 215/65 R16, care au filtrat mai bine suprafaţa denivelată.
La întoarcere am ales aceeaşi rută, escapada de weekend aducând, în total, încă 620 de kilometri pe computerul de bord al modelului românesc. 620 de kilometri pe care am reuşit o medie de consum de 6.5 litri la 100 de kilometri.
Costuri de exploatare test-drive (5.3 lei/litrul de motorină)
Mod de rulare | Kilometri parcurşi | Consum mediu | Combustibil consumat | Costul combustibilului |
Urban | 202 km | 7.9 litri/100 km | 16 litri | 85 lei |
Extraurban | 619 km | 6.5 litri/100 km | 41 litri | 217 lei |
TOTAL | 821 km | 57 litri | 302 lei |
Cele mai recente stiri
-
Britanicii de la carwow au încercat o liniuță ceva mai neobișnuită. Au pus față în față într-o cursă un Ferrari 812 Superfast și o Toyota GR Yaris modificată de 630 de cai putere. (24.11)
-
Hyundai și Kia au anunțat săptămâna aceasta rechemarea a peste 200.000 de vehicule electrice din cauza unor pierderi de putere, conform Administrației Naționale pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA). (24.11)
-
Finlandezul Kalle Rovanpera este dublu campion mondial în WRC. Totuși, Formula 1 este o cu totul altă disciplină. Acesta are 10 tururi la dispoziție pentru a învăța cum se conduce cu adevărat un monopost F1. Aflați cum s-a descurcat în acest video. (23.11)
-
Compania britanică TWR a prezentat un restomod bazat pe vechiul Jaguar XJ-S. Noul model primește un motor V12 de 650 de cai putere, iar producția este limitată la doar 88 de exemplare. (22.11)
Din ce am observat eu, motorul 1.5 este foarte puternic facand din duster o masina foarte sprintena, depasirile sunt floare la ureche. Chiar si la deal, trage de rupe.
stabilitate pe carosabil umed? la viteze mari in viraje sau cum ati ajuns la concluzia asta? probabil meritul gumelor noi
@AM - ce pneuri aveti pe masina ? (vorbesc de marca si model, ca dimensiunile le vad mai sus:P)
ps: nu va mai dati cu parerea fara sa fi condus masina
Referitor la pneuri eu am văzut că au Continental CrossContact (modelul nu-l ştiu, dar după formă este LX),
De la producător
"Anvelopa bine echilibrată pentru vehicule 4x4 medii şi grele."
"Datorită umărului exterior deschis, această anvelopă oferă manevrabilitate bună şi frânare de calitate chiar şi pe teren. Cele 4 şanţuri mari şi adânci de pe circumferinţă, cu deschiderea mai largă decât baza asigură o rezistenţă foarte bună la aquaplanare şi reduce deteriorările anvelopei prin evitarea capturării de pietre. Datorită nervurilor şi striaţiilor pronunţate, cele trei rânduri de blocuri de pe circumferinţă asigură un răspuns precis la schimbările de direcţie şi performanţe foarte bune în linie dreaptă, garantând în acelaşi timp o rulare silenţioasă şi uşoară."
1- Ce exact incurajati prin aceasta afirmatie?
2 - Care este masina practica pentru parcat intr-o statie de autobuz/ pe banda a doua?
2. majoritatea bordurilor in Romania sunt inalte
Inca nu s-au nascut legende despre motoare renault cu milioane de kilometri fara probleme, desi renault face diesele common-rail de vre-o 10 ani . . . asta nu spune ca-s proaste, dar nici nu spune ca-s la fel cu motoarele Mercedes.
Ma uimeste pe zi ce trece calitatea comentariilor de pe aici. Invazia userilor can-can/libertatea. Nu merita efortul sa le explici lucruri elementare.
Am o sugestie pentru site poate trimiteti mai departe la tehnic, aveti sistemul de vot pentru comentarii , functioanlitatea asta se imbina cel mai bine cu ascunderea "default" a comentariilor slab cotate, ceea ce nu exista momentan. Comentariile nu dispar doar sunt collapsed(nu imi vine cuvantul in romana), metoda este foarte buna pentru a da puterea utilizatorul de a "scoate" din lista tampeniile.
Ex: Parca hotnews are asa ceva.
* = apelativ folosit preponderent de populatia de etine maghiara ( dar care au buletin ro ) pt a-si arata < Superioritatea > / Aversitatea fata de natia care le-a dat sa pape & bea,dar ei prefera sa o suga !!!
Apoi ii acuzi de incalcarea normelor de convietuire sociala pe motiv ca au dat volumul sistemului audio la maxim, cand ei scriu: "am dat volumul sistemului audio, pana APROAPE DE JUMATATE" , caz in care nu deranjeaza pe nimeni.
Si totusi tu esti ala ofensatu' si defilezi cu bat in c*/ prin fata noastra... hai du-te neica unde a intarcat mutu iapa...