de Sebastian Toma, Foto: Ciprian Mihai
Marti, 15.06.2010
-
-
Trimite pe:
Citroen a reînviat numele DS, realizând în primă fază o versiune deosebită a lui C3. Modelul rezultat se numeşte DS3 şi reprezintă un C3 cu trei uşi şi cu un comportament deosebit de sportiv. Atât de sportiv încât nu ai zice că vorbim de un Citroen, deşi eleganţa acestuia şi detaliile prezente pe modelul francez de clasă mini ne amintesc apartenenţa sa la marca franceză. Fără îndoială vorbim de un atac la adresa lui Mini Cooper S, dar şi la noile Alfa MiTo şi Audi A1. Cum se comportă noul model Citroen pe şoselele din România?
-
Pret de pornire
15.500 €
-
Pret model testat
20.101 €
-
Taxa auto
265 €
-
CUI SE ADRESEAZĂ?
-
FĂCUTĂ PENTRU
-
IZOLARE FONICA
-
COOLNESS EFFECT
Motor / Transmisie
Ne-am întâlnit cu cea mai puternică motorizare disponibilă în gama DS3. Vorbim de un motor THP de 150 CP care oferă un cuplu motor de 240 Nm între 1.400 şi 4.000 rpm. Vi se pare cunoscut? Este normal, vorbim de o versiune lucrată a unităţii de 152 CP pe care o regăsim pe o versiune specială a fratelui mai mare: Citroen C4 by Loeb. Sau, şi mai interesant, vorbim de o versiune mai nouă a motorului regăsit pe rivalul direct din gama Mini. Unitatea este cuplată la o transmisie manuală cu şase rapoarte care s-a dovedit a fi extrem de precisă şi foarte bine etajată. În primă fază, vă veţi imagina că puterea acestui motor îl face pe DS3 un rival serios al lui Mini Cooper S, dar diferenţa dintre cele două modele stă şi în modul în care este furnizată puterea. Astfel, în cazul lui DS3, vorbim de o livrare progresivă a puterii motorului, spre deosebire de explozia de forţă prezentată de Mini. În aceste condiţii, chiar dacă blocul motor şi alte elemente tehnice ale motorului sunt comune, cele două propulsoare sunt complet diferite la reacţii şi răspuns. Evident, sunetul motorului diferă şi el, DS3 oferind un sunet pe frecvenţe joase la turaţii mici spre medii, care dispare treptat pe măsură ce urci în ture. Cum se comportă acesta pe măsură ce acceleraţi? Citroen DS3 oferă reprize extrem de bune, în special pe treptele superioare de viteză. La prima vedere, modelul pare să fie ceva mai lent, în special în prima treaptă. Impresia dispare rapid, odată ce începi să accelerezi şi să schimbi rapoartele. Propulsorul modelului francez nu impresionează prin performanţele explozive, ci prin comportamentul extrem de similar cu cel al unei unităţi aspirate de cilindree mult mai mare, fără consumul de carburant aferent şi masa extrem de ridicată pe puntea faţă. După cum puteţi observa, avem la dispoziţie cuplul motor al unei unităţi aspirate de 2.0 litri pe o plajă de turaţii mult mai generoasă, utilizată de zi cu zi, şi o putere mai mult decât rezonabilă, controlată de o transmisie etajată corect, ce poate oferi performanţe bune la nevoie şi un consum scăzut de carburant.
Consum
Francezii de la Citroen anunţă un consum urban de 9.4 litri la sută şi un consum extraurban de 5.1 litri la sută. Acestea nu sunt nici pe departe cele mai bune valori din segment, din moment ce concurenţii direcţi stau ceva mai bine la acest capitol. Astfel, Mini Cooper S (184 CP) anunţă un consum de 7.3 litri la sută în regim urban şi de 5.0 litri la sută în regim extra-urban. Alfa Romeo MiTo în versiunea de 155 CP, îl întrece pe DS3 la capitolul consum urban, având 8.5 litri la sută, iar această afirmaţie este valabilă şi pentru Mitsubishi Colt Ralliart, cu 8.6 litri la sută. Audi A1 echipat cu motorul TFSI de 122 CP şi cutia de viteze automată Stronic oferă - oarecum normal - un consum urban de 6.5 litri la sută şi un consum extra-urban de 4.6 litri la sută. Practic, singurii concurenţi direcţi care consumă mai mult sunt Corsa GSi şi Clio RS, care dezvoltă 150, respectiv 200 CP. În cazul lui Clio RS, diferenţa de 1.5 litri e acceptabilă datorită puterii ridicate, dar la Corsa GSi, motor cu aceeaşi putere, avem de a face cu o diferenţă de 0.9 litri în rularea urbană şi 1.3 litri în traseul extraurban.
Ce ne arată realitatea în cazul lui DS3? Modelul consumă 11 litri la sută în traficul urban. Pe de altă parte, dacă rulaţi într-un stil temperat, veţi înregistra un consum urban care va coborî în oraş până la 8.9 litri la sută. Pe autostradă, Citroen DS3 va consuma 8 litri la sută dacă îşi pune muşchii la lucru serios, pe când la o rulare mai relaxată acesta consumă în jur de 7-7.5 litri la sută. Aşadar, deşi nu este cel mai economic model din segment, DS3 oferă un consum de carburant foarte scăzut în raport cu performanţele sale şi foarte apropiat de cel anunţat în fişa tehnică.
Interior
Interiorul este capitolul în care înţelegi ce a vrut Citroen să facă prin DS3. Francezii nu au vrut cea mai rapidă sau cea mai economică maşină din segmentul mic de performanţă, scopul lor fiind acela de a construi o maşină care să ţină la acceleraţie, dar al cărei interior să te facă să te simţi cu adevărat special. Astfel, la acest capitol, Citroen DS3 pare să fie regele segmentului. Modelul francez vine cu un interior deosebit de atrăgător, care surprinde mai ales prin posibilităţile de personalizare şi prin spaţiul oferit pasagerilor din faţă. Spaţiul pentru pasagerii din spate nu este însă nici el modest, fiind situat în zona superioară a segmentului mic. Ceea ce contează cu adevărat la DS3 sunt materialele şi detaliile. Aproape toate elementele constitutive ale lui DS3 emană calitate şi îţi prezintă o imagine deosebită, care transpune perfect în oglindă ceea ce ne arată modelul la exterior. Există însă şi mici dezamăgiri la interior. Aici vorbim de plasticul preluat direct pe de C3 regăsit pe feţele potierelor, în jurul difuzoarelor, al comenzilor sistemului audio şi al sistemului cruise control. Poziţia la condus este relativ înaltă în raport cu performanţele oferite. Scaunele din faţă sunt însă cu adevărat deosebite şi oferă atât un design special, cât şi un confort deosebit şi, la nevoie, o susţinere laterală extrem de bună. Odată instalaţi la volan, singurul lucru care ne-a lipsit a fost un suport de pahar – problemă întâlnită şi la C3. Volumul portbagajului este de 285 de litri, suficient pentru cerinţele acestui segment.
Preţ de achiziţie
Citroen DS3 Sport Chic 1.6 THP porneşte de la 19.190 de euro cu TVA inclus, însă exemplarul testat de Automarket costă 22.190 de euro cu toate taxele incluse. Diferenţa este făcută de tapiţeria din piele şi de pachetul de navigaţie MyWay, care include şi sistemul de climatizare automată, alături de alte elemente similare cum ar fi sistemul Bluetooth. Dar DS3 nu este pentru oricine, fiind gândit şi produs pentru acei clienţi care au vrut dintotdeauna să conducă un Citroen mai sportiv, mai elegant şi mai rafinat. Din acest punct de vedere, putem spune că DS3 este destul de ieftin – lucru pe care îl vom observa dacă îl comparăm cu Mini Cooper S, al cărui preţ de pornire este cu 4500 de euro mai mare. Oricum, clienţii vor decide dacă DS3 este ieftin sau nu, dar tendinţa de a fi diferit îşi va spune cuvântul, iar clienţii nemulţumiţi pe deplin de Mini care doreau un model mai puţin rigid, dar similar în ceea ce exprimă, ar putea alege un Citroen DS3. Spre comparaţie, un Audi A1 1.4 TFSI de 122 CP porneşte de la 20.550 de euro, pe când un Alfa Romeo MiTo 1.4 TJet de 155 CP se află mai jos în lista de preţuri, plecând de la 18.420 de euro în versiunea de echipare Progression. Mitsubishi Colt Ralliart este cel mai ieftin model din comparaţia noastră, având un preţ de pornire de 16.633 de euro cu toate taxele incluse, dar şi ambiţii total diferite în ceea ce priveşte imaginea. Mini Cooper S pleacă de la 23.681 de euro cu toate taxele incluse. Renault Clio RS porneşte de la 19.540 de euro, dar acesta are aceeaşi orientare din punctul de vedere al imaginii cu Mitsubishi Colt – sportivitatea primând în faţa eleganţei şi a confortului. Spaniolii de la Seat cer 20.045 de euro cu toate taxele incluse pentru un Ibiza FR, pe când cei de la Opel au stabilit un preţ de 18.300 de euro pentru Corsa GSi.
Siguranţă
Deşi C3 a primit doar patru stele din cinci la testele EuroNCAP, DS3 a reuşit să obţină cinci stele din cinci la aceste teste de siguranţă. Protecţia adulţilor a fost cotată la 87%, iar protecţia copiilor a fost notată cu 71% din totalul punctelor. Pietonii sunt protejaţi în proporţie de 35%, iar sistemele de siguranţă au primit 83% din numărul total de puncte disponibile. La impactul lateral cu o barieră, modelul a primit punctajul maxim, pe când la impactul cu un stâlp – mult mai sever – DS3 nu s-a descurcat la fel de bine. Protecţia în cazul unui impact din spate a fost catalogată ca fiind marginală. Modelul vine în standard cu ABS, ESP, EBD sau cruise control cu funcţie de limitare a vitezei maxime.
Ţinută de drum
Citroen DS3 este una dintre cele mai sportive creaţii ale constructorului francez din ultima vreme. Modelul prezintă o ţinută de drum foarte bună şi are o suspensie sensibil mai dură decât cea a lui C3. Aşadar, DS3 se dovedeşte a fi un aliat de nădejde pe viraje, fără să ne dea brânci în spate atunci când trecem prin gropile patriei. Această suspensie este diametral opusă ca strategie cu ceea ce ne-a obişnuit constructorul francez în ultimii ani, Citroen îndeplinind dorinţele celor care vroiau o manevrabilitate mai bună pe viraje. Ruliul caroseriei se înscrie în cote rezonabile pentru segment, fără să treacă însă de performerii segmentului, Clio RS sau Mini Cooper S. DS3 este un Citroen ceva mai sportiv, cu frâne excelente şi cu o direcţie destul de fidelă.
Vizibilitate
Citroen DS3 oferă o vizibilitate destul de bună per ansamblu, cu mici probleme în unele zone. Vorbim aici de montantul C şi de elementele laterale dintre montantul spate şi montantul B. Deşi cele două linii arată deosebit de bine, fiind tributul plătit de ingineri designerilor, acestea au tendinţa să încurce şoferul în timpul unor manevre de parcare sau chiar pe şosea, formând o zonă mai puţin vizibilă într-un loc în care oglinzile laterale nu ofereau o vizibilitate excelentă. Atât oglinzile laterale, cât şi oglinda centrală oferă o vizibilitate bună. În mod surprinzător, putem spune, deoarece ne-am fi aşteptat ca acestea să fie reduse din considerente de design.
Tehnologie
Citroen DS3 beneficiază de majoritatea artificiilor tehnologice de care ar putea avea nevoie un şofer în acest segment. De la un sistem Bluetooth pentru conectarea telefonului mobil la un sistem de navigaţie de ultimă oră, cei de la Citroen nu s-au sfiit să adauge toate elementele hi-fi necesare în viaţa de zi cu zi. Senzorii de parcare sunt dispuşi doar pe bara de protecţie spate, dar vă veţi obişnui rapid şi cu acest aspect.
Design
Avem de a face cu un model extrem de atrăgător, care întoarce capete pe stradă indiferent de locul în care vă aflaţi. Posibilităţile de personalizare sunt numeroase şi vă recomandăm să fiţi cât mai creativi când vă configuraţi un nou DS3, pentru a avea un contrast cât mai interesant. Exemplarul testat a fost vopsit în două culori: galben şi negru. Împreună, cele două formează un contrast care atrage privirile tuturor celor din jur. LED-urile de poziţie îi conferă lui DS3 un plus de caracter chiar şi pe timpul zilei, iar jantele din aliaj au un design la fel de special ca al întregului model.
Si LED-urile fata sunt putin supradimensionate.
Acum hai, sariti ca vulpea nu ajunge la struguri. Acesta este scopul spatiului de discutii, sa impartim pareri si idei despre masini.
Ce nu imi place: farurile fata sunt un pic cam mari si asta ii da un aspect bonom.
@Sebastian Toma
Ce spui de afirmatia asta: "... DS3 este destul de ieftin – lucru pe care îl vom observa dacă îl comparăm cu Mini Cooper S, al cărui preţ de pornire este cu 4500 de euro mai mare".
Citesc la voi pe site si pe site la mini si reiese ca pretul este de ... 19.900 euro CIP, deci care este mai ieftin?
Nu edita commentul meu, spune-mi aici sau pe e-mail te rog.
Oricum, articolul este bun, masina ... interesanta, pozele cam intunecate. Nu mai bate soarele prin Romania?
SPor!
Sunt cateva persoane aici care au o problema cu fotografiile.Poate nu numai o problema.Unu zice ca fotografiile nu sunt calitative,nu prezinta acel sentiment de profesionalism,vine altul si zice ca ele sunt prea "artistice".
Fratilor,inteleg faptul ca fiecare avem pareri diferite,dar totusi,pastrati-va bunul simt.[artistic]
Exista o parere general valabila care spune ca noul DS3 merge bine si arata bine.....in rest....de gustibus non discutandum!
Fotografiile pun bine in valoare masina de culoare deschisa. Este o adevarata incantare. Va multumesc.
Dacă "intră" VEB Sachsenring în Formula 1 şi câştigă titlul, modelele acestui constructor - cel mai celebru dintre acestea fiind TRABANT - devin automat extrem de performante?
deci cam cum vine asta ???
Eventual un cuplu motor maxim mai mare ptr ca altfel am fi intr-un paradox.
deci d-asta premiul ptr motorului anului este irelevant. Ptr ca in juriu sunt jurnalisti.