de Sebastian Toma, Foto: BMW
Vineri, 04.03.2011
-
-
Trimite pe:
Automarket a testat în Slovenia noul X5 M, cel mai puternic model oferit până acum de marca germană şi cel mai puternic SUV de performanţă oferit pe piaţă la ora actuală. În plus, este şi primul model M cu tracţiune integrală, primul M echipat cu un motor turbo şi cutie automată şi primul SUV realizat de divizia Motorsport de la BMW. Deşi unora nu le iese prea bine un lucru făcut în premieră, X5 M nu are greşeli de execuţie.
-
Pret de pornire
111.476 €
-
Pret model testat
111.476 €
-
Taxa auto
1.979 €
-
CUI SE ADRESEAZĂ?
-
FĂCUTĂ PENTRU
-
IZOLARE FONICA
-
COOLNESS EFFECT
Motor / Transmisie
Deşi faima inginerilor diviziei Motorsport de la BMW era construită pe motoare aspirate, nemţii au tras tare şi au arătat că ştiu să facă şi motoare turbo. Şi ce motoare! BMW X5 M este echipat cu un V8 la 90 de grade cu o cilindree de 4.395 cmc care beneficiază de aportul unei turbine Twin Scroll angrenate de gazele suflate de ambele rânduri de cilindri. Pe lângă asta, avem sistemul de injecţie directă de mare precizie şi tehnologia Dublu Vanos, pentru a asigura performanţe la orice turaţie. Cei de la BMW s-au ţinut de cuvânt în ce priveşte acest lucru. Cuplul motor maxim (680 Nm) este oferit încă de la 1.500 rpm, iar puterea maximă are cel mai ridicat nivel din segment - 555 CP la 6.000 rotaţii pe minut. Cuplul maxim este disponibil până la 5.650 rpm. Rezultatul este foarte bun, iar puţini au fost cei care au îndrăznit să critice acest propulsor. Practic, cu excepţia lui Porsche Cayenne Turbo, vorbim de cel mai mare cuplu motor din segment şi cea mai mare putere (Cayenne Turbo oferă un cuplu motor de 700 Nm la 2.250 rpm). Dacă ar fi să analizăm îndeaproape cele două modele, am descoperi că rivalii de la Porsche au utilizat un propulsor V8 mai mare (4.8 litri) şi tot nu au reuşit să depăşească nivelul de putere oferit de unitatea TwinPower Turbo de 4.4 litri a celor de la BMW.
Forţa acestui propulsor este pusă pe şosea cu ajutorul sistemului xDrive, iar cutia de viteze folosită este o unitate Steptronic cu şase trepte. Pentru un plus de sportivitate, unitatea poate să fie controlată şi în modul manual, fie de pe padelele montate pe volan, fie prin mişcarea manetei selectorului de viteze în faţă sau în spate. Am testat X5 M în modul M pentru a simţi beneficia la maximum de performanţele acestui model, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Reprizele sunt incredibile, iar acceleraţia este cel puţin impresionantă. X5 M are o masă de 2.380 kilograme, dar acest lucru nu mai contează când apeşi pedala de acceleraţie a acestui reprezentant de drept al departamentului Motorsport.
Consum
Cine întreabă de consumul de caburant al unui model de performanţă este cel puţin iraţional. Mai mult, dacă vorbim de SUV-uri echipate cu motoare V8 supraalimentate, este clar că nu o să "întrecem" un Prius în materie de economie de carburant, iar BMW X5 M nu face excepţie de la această regulă.
Doar Porsche Cayenne Turbo este mai economic pe hârtie decât X5 M, Cayenne având un conusum mediu de 11.5 litri la sută, în timp ce X5 M are un consum mediu de 13.9 litri la sută. Celălalt SUV de performanţă din Stuttgart, ML 63 AMG, are cel mai mare consum mediu de carburant din segment - 16.5 litri la sută. Ultimul model din listă este scuzat la acest capitol de faptul că utilizează un motor V8 aspirat de 6.208 cmc, în timp ce rivalii săi folosesc motoare turbo de cilindree mai mică.
În ceea ce priveşte consumul în condiţii reale, X5 M a fost probat de mai mulţi jurnalişti auto pe un total de 200 kilometri. Strict de dragul curiozităţii, vă spunem că rezervorul de 85 de litri al acestui model s-a golit în proporţie de 50% - după estimările acului care afişează nivelul de carburant după parcurgerea a 200 kilometri în regim sportiv. Să fim corecţi, nici noi şi nici omologii noştri de la alte publicaţii nu am "iertat" pedala de acceleraţie a acestui model, iar acest lucru s-a văzut când am tras linia sub consumul final. Computerul de bord a calculat o medie situată aproape de 25 de litri la sută.
Interior
În timp ce unele modele de performanţă pierd câteva elemente de confort la interior, BMW nu putea să nu-şi răsfeţe clienţii având în vedere faptul că vorbim de un model care costă peste 100.000 de euro. În plus, nici rivalii săi nu stau mai prejos la acest capitol, aşa că nu se putea vorbi de un interior spartan, lipsit de ornamente sau materiale potrivite segmentului premium. Fiind vorba de un SUV, a fost luat în considerare faptul că viitorul proprietar al modelului este interesat de aspectul practic al unui automobil şi nu vrea doar performanţă şi atât. Tocmai de aceea, X5 M se bucură de acelaşi nivel de spaţiu oferit şi într-un X5 mai puţin puternic, cu mici ornamente din aluminiu care îţi amintesc discret de ceea ce ştie să facă pe şosea această creaţie. După volan, pedale, padelele de schimbare a treptelor, scaune şi selectorul treptelor de viteză, vine un buton extrem de important. Acesta se află pe volan şi este inscripţionat cu litera "M". Odată apăsat, X5 M lasă deoparte docilitatea de care poate să dea dovadă şi devine un M 100% în ceea ce priveşte răspunsul la pedala de acceleraţie, simfonia interpretată de motor, precum şi comportamentul suspensiilor şi al direcţiei. Indiferent de modul în care veţi utiliza acest model, veţi avea la dispoziţie un portbagaj cu un volum de 620 litri, care ar putea urca până la 1.750 litri dacă veţi avea vreodată nevoie să transportaţi un obiect voluminos cu X5 M. În plus, aveţi cinci locuri reale, deci încă patru persoane pot experimenta senzaţii tari în deplin confort alături de dumneavoastră.
Preţ de achiziţie
Vorbim aici de o specie aparte. Poţi să numeri pe degete SUV-urile de performanţă, aşa că preţul de peste 100.000 de euro este justificat. Vorbim totuşi de un nivel înalt de performanţă şi tehnologie, iar producătorii de automobile nu pot să producă vehicule de acest gen doar pe baza faptului că au făcut câţiva clienţi fericiţi şi trebuie să-şi recupereze milioanele de euro cheltuite pentru dezvoltarea modelelor respective.
Revenind la subiectul testului nostru, X5 M costă 111.476 de euro cu toate taxele incluse în România, iar cei care şi-ar fi cumpărat unui până la finele anului 2010 nu ar fi plătit taxa de mediu deoarece modelul are un motor Euro 5. Rivalul de la Mercedes Benz este mai ieftin cu 300 de euro, ceea ce înseamnă că are un preţ de 111.104 euro cu TVA inclus. Porsche Cayenne Turbo este cel mai scump model din segment, acesta având un preţ de 129.525 euro cu TVA inclus. Diferenţa de preţ dintre aceste modele este infimă având în vedere nivelul la care ne referim, iar pentru clienţii care îşi permit cu adevărat un asemenea model vorbim doar de o problemă de preferinţe şi disponibilitate. Evident, producătorul ar putea să aibă o listă de aşteptare ceva mai lungă pentru un asemenea model sau termenul de livrare să fie ceva mai mare, dar preţul este, cu siguranţă, ultima problemă în această ecuaţie.
Siguranţă
Fiind un SUV premium modern, X5 prezintă un nivel ridicat de siguranţă încă de la versiunea standard de echipare. Pentru că vorbim de un model de performanţă, avem de a face cu o serie de sisteme care te ajută să ţii bestia pe şosea atât în linie dreaptă, cât şi pe viraje. BMW X5 M are opt airbag-uri în standard, alături de un sistem de tetiere active pe faţă, centuri pretensionate în trei puncte şi echipate cu limitator de forţă pentru toate locurile, senzori de detectare a unei răsturnări, senzori de monitorizare a presiunii în pneuri (totuşi, vorbim de un SUV de 2.3 tone care poate să ruleze cu 250 km/h) şi de multe altele.
Ţinută de drum
BMW X5 M are o gardă la sol de 207 milimetri şi prezintă un unghi de atac de 22 de grade. Unghiul de degajare al acestui model este de 21.5 grade. E clar, nu vorbim de un model potrivit pentru urcarea pe munte sau coborârea într-o ravenă. Dar ştiam asta de la început. Niciun SUV de peformanţă nu este capabil de aşa ceva.
În schimb, poţi ajunge la casa ta de vacanţă fără teama că vei sparge baia de ulei şi că îţi vei avaria spoilerul faţă. Acest lucru nu poate fi spus şi de proprietarii de supercar-uri care locuiesc în ţări "devaforizate" din punctul de vedere al asfaltului, ci doar de proprietarii de SUV-uri de performanţă. Dar X5 M este mai mult decât atât.
În unele momente, am uitat complet că suntem la volanul unui SUV. Direcţia M cu funcţia Servotronic oferă un feedback excepţional, iar suspensia acestui model are un sistem special de contracarare a ruliului, ceea ce face ca nivelul la care se comportă X5 M pe viraje să fie unul foarte ridicat. Greutatea modelului este aproape insesizabilă pe viraje şi spunem acest lucru în condiţiile în care şoseaua pe care l-am condus pe X5 M era umedă, iar temperatura exterioară nu depăşea cu mult zero grade. Chiar şi aşa, SUV-ul german de performanţă a dat dovadă de un nivel extrem de bun al aderenţei, fie că vorbim de linii drepte sau de viraje. Spre deosebire de alte modele cu tracţiune integrală cu pretenţii de performanţă, modelul în cauză nu prezintă nicio tendinţă subviratorie în situaţii limită, comportamentul său fiind uşor supravirator. Respectiva tendinţă este însă previzibilă, mai ales dacă luăm în vedere afinitatea celor de la BMW pentru tracţiunea spate şi comportamentul rutier derivat din această filozofie.
Vizibilitate
Deşi este un SUV mare şi impunător, X5 M nu prezintă mari probleme în ceea ce priveşte vizibilitatea. Modelul german are suprafeţe vitrate destul de mari, oglinzi de dimensiuni generoase şi chiar un sistem de camere video oferit opţional pentru a ajuta şoferul în situaţii cu vizibilitate precară. Modelul din Munchen prezintă un sistem bi-xenon cu faruri autoadaptive, care îndreaptă lumina în direcţia în care roţiţi volanul. Pentru cei care nu ştiau, sistemul de faruri adaptive de la BMW este activ doar dacă veţi comuta farurile pe modul Auto de la interior, nu şi dacă le treceţi manual pe faza de întâlnire. Singurele elemente care te deranjează în materie de vizibilitate sunt montanţii A, care au o grosime justificată de necesitatea protecţiei pasagerilor în caz de răsturnare şi impact lateral, dar aceştia cauzează probleme destul de rar şi pot fi "şuntaţi" prin mişcarea capului.
Tehnologie
Mai ţineţi minte feature-ul nostru despre sistemele BMW ConnectedDrive? Ei bine, cei de la BMW nu s-au zgârcit la niciun aspect când a fost vorba de tehnologia pe care să o integreze pe X5 M. Fie că vorbim de sistemul de Head-Up Display, care vă ajută să vă concentraţi la drum în timp ce urmăriţi indicaţiile sistemului de navigaţie şi nivelul de turaţii la care a ajuns motorul, fie de faptul că beneficiaţi de toate funcţiile disponibile în prezent prin serviciul BMW ConnectedDrive. Acestea includ căutare pe Google direct din maşină, căutarea vehiculului în parcare prin apăsarea unui buton programabil de pe cheie, streaming audio prin Bluetooth, vremea în timp real, BMW TeleServices şi multe altele. În ceea ce priveşte funcţiile pe care le folosiţi la volan, avem Cruise Control Adaptiv cu funcţie de frânare automată şi Stop&Go. Acest lucru înseamnă că X5 M încetineşte şi accelerează automat în funcţie de mişcările făcute de autovehiculul din faţă, iar dacă acesta se va opri, va staţiona câteva clipe şi apoi va pleca din nou, modelul va putea să îi imite manevrele în mod automat.
Design
În ceea ce priveşte aspectul estetic, vorbim de un X5 cu un kit aerodinamic special. Pe lângă pachetul aerodinamic, avem de a face cu un set de jante din aliaj de dimensiuni mari şi cu o evacuare dublă cu două ţevi integrată într-un difuzor de aer. Pe de altă parte, dacă ignorăm siglele M de pe aripile faţă şi fantele de aer impresionante de pe bara de protecţie faţă, există puţine elemente vizuale care disting un X5 M de un X5 cu pachetul M Sport (un kit exclusiv estetic, pentru cei care nu sunt familizarizaţi cu marca). Acesta nu este în mod obligatoriu un lucru rău, acelaşi principiu fiind aplicat de toţi constructorii atunci când realizează o versiune de performanţă a unui model.
Ne-a placut
- Performanţe excepţionale
- Cea mai mare putere litrică din segment
- Cea mai mare putere din segment (+55 CP faţă de următorul clasat)
- Ţinută de drum impresionantă
Nu ne-a placut
- Autonomie de aproximativ 400 kilometri în regim sport
- Preţ ridicat
- Masă ridicată (cea mai mare din segment)
- Interior cu prea puţine accesorii sport
Date tehnice - BMW X5 M (2009-2012) M 4.4l 555CP |
Combustibil
Benzina |
Nr. usi
5 |
Motor tip / cilindri
n/a |
Nr. locuri
5 |
Cilindree cmc
4395 |
Lungime mm
4851 |
Putere maxima CP (rpm)
555 (6000) |
Latime mm
1994 |
Cuplu maxim Nm (rpm)
680 (1500) |
Inaltime mm
1764 |
Viteza maxima km/h
250 |
Greutate kg
2380 |
Acceleratie 0-100 km/h s
4.7 |
Ampatament mm
2933 |
Tractiune
Integrala |
Volum rezervor litri
85 |
Cutie viteze
A6 |
Volum portbagaj litri
620 |
|
Vezi versiuni si preturi
Mai multe detalii despre BMW X5 M (2009-2012)
Da-o incolo - 100k € pentru o cutie din asta?!?!
La 40 mii SH iti iei un m5 touring LCI care da fum grav la x5m-ul, plus mai bun handling si sound:
http://www.youtube.com/watch?v=cs3cJ8ubNjA
1. Nu-l va interesa ce parere au niste frustrati pe un forum auto, care vor mai visa inca vreo 500 de ani la vrabia de pe gard.
2. NU ii intereseaza un "super-car" (o expresie de un subiectivism greu de pus in cuvinte!)
3. In nici un caz NU il intereseaza varianta unui "SH" la 40 mii. Sa fim seriosi. Nici sa "dea fum" nu-l intereseaza. Si in nici un caz nu-si cumpara masina pentru "sound"! (mai trebuia sa adaugi, stimabile - ca nici macar nu e rosie - deci nu-si justifica pretul!)
Piata careia acest SUV i se adreseaza se imparte in 2 categorii (o sa incerc sa folosesc termeni "populari", ca sa ii inteleaga si stimabilii frustrati; cine are de inteles ce vreau sa spun de fapt - va intelege si citind printre rinduri):
1. "Cocalarii"; astia is aia care AU (sau cel putin au impresia ca au) 100.000 de dat pe o masina; Motivul pentru care o cumpara? Pfff... "uite bai fraiere ce masina am io! 150.000 de koko am dat pe ea!". Masina ajuta la pitiponeceli; ar putea fi la fel de bine si Trabant, cu conditia sa fie MACAR 80.000 EUR.
2. Adevaratii pasionati de BMW-uri, aia pe care tot voi, frustratii - ii uriti de moarte pe forumuri si va dati peste cap sa-i ingropati in "cunostintele" voastre in materie de masini (exact ca in cazul de fata). Motivul pentru care astia din urma ar cumpara masina in cauza - nu-l detaliez. Prietenii stiu de ce.
Hai sa fiti voi sanatosi in Audi-urile voastre 1.9 TDI SH.
Ca sa nu mai spun ca un adevarat pasionat de masini sport nu va arunca 100 K pe un X5M,ci ii va da pe o masina sport veritabila,numai cocalarii o sa isi ia asa ceva.
Bunul simt iti spune ca un motor atat de performant,tren de rulare sportiv,o CV sport samd.Sunt irosite pe un SUV neputand sa isi arate adevarata valoare asa cum ar face-o pe un coupe,in schimb daca ai iesit cu masina asta de pe sosea la primul bolovan intalnit salut!!!!!Ai ramas acolo,ca asta nu e masina de teren este masina de Dorobanti&Bamboo.
insa o masina extraordinara.......
pt cei care au privilegiul de a cumpara si conduce acest automobil..care cu siguranta k la cei 550 de cai nu accelereaza ca logan 1.6 16v Privilege
si nu as spune despre BMW ca-s la fel de plictisitori ca VW ... cel putin nu inca ( si dupa cum arata prezentarile de la Geneva nu cred ca vor reusi sa devina plictisitori )
In mare parte imi plac cum gândesc băieții de pe acest site care își dau cu părerea dar sunt vreo 2-3 (nu are rost sa le dau numele ca se știe cine sunt ) ei permanent ațâță focul , cred ca ei mor de invidie de succesul Bavarezilor și de aceea ei sunt cum sunt...
1.Un supercar oare e la fel de comfortabil si la fel de capabil in alte conditii in afara celor de asfalt uscat, ca un X5M echipat corespunzator?
2.Cand o sa va treziti si voi din mania Top Gear (apreciez emisiunea dar cu masura, spre deosebire de multi altii) o sa puteti vedea cusaturile volanului X5M in culorile M (asta domnilor se numeste pasiune )...Sa nu uitam faptul ca Mr.Clarkson are un Ford GT cu care nu poate merge oriunde (e prea lat si consuma foarte mult)...si ghiciti...l-a achizionat (de 2 ori chiar) tot din pasiune....
End of story.
Sebi....dovada...sau las-o balta....
Sa spui totusi ca tehnica din masina asta e praf si ca tine 2 ani inseamna sa nu sti ce vorbesti si sa te bagi in seama numai de dragul de a scrie ceva. Cand citesti despre motoarele BMW si mai ales cele modificare de divizia M nu ai cum sa nu ramai impresionat. Jos palaria in fata acestor ingineri, care creaza adevarate bijuterii tehnice!
singurul lui rival ,care il si depaseste, este range rover care cam la acelasi pret e shi ala
in plus atata timp kat il folosesti ka sa urci munte ku el nu esti nici cocalar dak ai asa ceva in garaj
Spune-mi si mie unde RR il depaseste pe BMW X5 ???
O fi oare ceva mai bun ca noul xDrive ???
Pune jante mari de aceleasi marimi si o sa vezi ca vor fi performante peste RR.
Pentru ca xDrive poate face multe ce rivalii nu pot face .
Eu daca as avea bani de un performance-SUV (100000euro) , bmw ar fi alegerea mea.
ty
A compara xDrive-ul de pe X5 cu magnificul sistem de tractiune de pe Range Rover este ca si cum ai compara manelele cu muzica clasica,xDrice este bun pe sosea dupa ploaie dar cand ese vorba de situatii grele te asigur ca o sa ramai impotmolit in 2 minute,pe cand Range Rover va merge mai departe pt simplul motiv ca Range-ul are un public format in mare parte din cunoscatori pe cand BMW X5 din necunoscatori,asa cum esti si tu,motiv pt care cei de la Land Rover au construit un un vehicul monumental.
Daca Range Rover e asa de bun de ce in video asta si in multe altele de pe Youtube o ia la laba ?
priviti va rog frumos video viu , sa nu ziceti de JANTE ca in alt video tot de baietii ceea sunt aratate jantele si sunt identice .
http://www.youtube.com/watch?v=-hktXkabw2w&feature=related
Cel mai bun etalon pt capabilitatile in off road ale unei masini sunt concursurile de gen unde nu o sa vzi vreun ML,X6 sau Q7 in schimb vei vedea Land Cruiser,Land Rover,Mercedes G samd.
Ai mai putea arunca un ochi la tipurile de masini folosite de diversi operatori comerciali sau nu ce isi desfasoara activitatea in medii neprielnice:exploatari forestiere,minerit,explorari,militar samd.Acolo unde la fel nu o sa vezi X5@co da o sa vezi Range Rover@co.
In clipul pe care l-ai aratat tu X6 a avut avantajul de a avea o masa mai mica,un Duster de ex se descurca mai bine decat toate iar un Ford Fusion inca si mai bine pt simplul motiv ca erau masini mai usoare da ia echipeaza cu X6 cu cauciucuri de off-road si fugi cu el pe teren greu,punel sa urce pante de 45 de grade impotmolite si pline de hartoape,trecel prin ape adanci de 1 metru scufundal in noroaie samd.Dupa un timp o sa observi ca ti a crapat parbrizu iar masina este terminata din cauza contorsionarii caroseriei din lipsa unui sasiu,suspensiile vor fii la fel distruse pt ca sunt rigide nefind capabile sa absoarba socuri,bucsaraia din nou pusa la pamant iar CV nustiu cat de bine o sa se simta la aceste solicitari deaoarece este construita sa fie usoara si eficienta si nu sa faca fata la mari solicitari.
Deci in final vei ramane impotmolit din 5 in 5 metri iar dupa un timp vei avea o masina distrusa.
au fost facute sub forma de SUV dar au o garda ridicol de joasa si sunt facute pt cocalarii care vor sa se dea mari ca au X6 in fata usii
de ex varmiu are un ML si se chinuia sa urce muntele shi unchimiu trecea fara probleme cu Dusteru
M3 - 70-75 de mii
X3- 45-48.