Drivetest Volkswagen Touareg (2010-2014)
3.0 V6 TDI 245CP Bluemotion Edition XVineri, 14.05.2010
- Comenteaza
- Trimite pe:
Anul de graţie 2002. Volkswagen lansa un model care era aşteptat de întreaga industrie auto: Touareg. Primul SUV al germanilor reuşea să intre pe piaţă în forţă într-un moment prielnic, reuşind să se impună fără mari probleme într-un segment care la acea vreme era unul care abia se năştea cu adevărat. De atunci au trecut opt ani, iar Touareg revine pe piaţă cu forţe proaspete. A doua generaţie a SUV-ului Volkswagen a păstrat atributele de bază ale strămoşului său, dar a împrumutat tot ce se putea de la fratele Porsche Cayenne şi iese pe piaţă într-o noua formă şi cu o altă imagine. Impresia noastră este ca Touareg s-a maturizat foarte repede, diferenţele faţă de generaţia anterioară fiind mai mult decât evidente. Și mai mult, Touareg s-a transformat dintr-un "SUV al poporului" într-o mașină care nu are nicio problemă în a se avânta într-un război cu adversari care până acum erau considerați mult superiori. Iar asta se reflectă implicit în nota finală, una care până acum doua zile ni se părea imposibilă. Dar surprizele există. X5 si ML, sunteți pe recepție?
Volkswagen Touareg (2010-2014)
3.0 V6 TDI 245CP Bluemotion Edition X
- Pret de pornire 44.763 €
- Pret model testat 61.066 €
Motor / Transmisie
Automarket a testat versiunea entry-level a gamei Volkswagen Touareg, un V6 TDI de 3.0 litri care dezvoltă 240 CP şi un cuplu care ne-a facut fericiţi în cele doua zile în care am avut tangenţă cu modelul german: 550 Nm. Marea apariţie este însă transmisia cu opt trepte la care este cuplat acest motor, aceasta dovedindu-se cu adevărat potrivită pentru resursele de putere ale SUV-ului din Wolfsburg. Cuplul motor este disponibil încă de la 2.000 rpm, iar puterea maximă este oferită la 4.000 rpm. După cum vă povesteam mai sus, noua transmisie Tiptronic cu opt trepte este adevărata noutate la acest capitol, atât pentru Touareg, cât și pentru Grupul VAG. Pe langă un diferenţial central blocabil, transmisia are trei moduri de funcţionare - Drive, Sport şi Manual. Mai mult decât atât, modelul beneficiază şi de un sistem stop-start care îi oferă modelului german șansa de a afișa o economie de carburant interesantă. Reprizele oferite de cuplul motor/transmisie sunt cu adevărat impresionante, chiar dacă vorbim de versiunea "entry-level" în gama Touareg. Astfel, deși modelul testat este echipat cu numeroase echipamente opționale, chiar şi versiunea de bază a lui Touareg V6 TDI este echipată cu aceasta transmisie. Motivul principal pentru care Grupul Volkswagen a adoptat această transmisie este reprezentat mai ales de capacitățile ei de a economisi carburant, rularea la orice viteză pe care v-o puteși imagina fiind acompaniată de o treaptă superioară celei normale de rulare. Cu toate acestea, acceleraţia pe plajele de viteză "utile" în România este una de top, "uzina" V6 de sub capotă accelerând fără niciun fel de emoție. Motorul se dovedeşte a fi mult, mult mai silențios decât cel care echipa generaţia precedentă a lui Touareg, iar sunetul oferit de acesta este chiar placut in unele momente. În general, motorul abia se face auzit in habitaclu, ventilatorul aerotermei fiind mai "zgomotos" la putere maximă decat motorul la rularea cu viteze moderate. Exceptând SUV-urile de performanţă, Touareg oferă un pachet cu adevărat deosebit atunci când vine vorba de motor și transmisie, fiind echipat cu o "pereche" de top, deşi pe hârtie nu se vede acest lucru la prima vedere. Dacă mai aveaţi nevoie de o dovadă că Touareg a crescut mult cu noua generaţie, modelul se bate cot la cot cu BMW X5 3.0d, o motorizare echivalentă recunoscută pentru valoarea sa. Surprinzător sau nu, modelul din Wolfsburg ţine pasul cu X5, avand un cuplu motor mai mare cu 10 Nm în pofida unui minus de 5 CP. Diferența de 150 rpm a momentului în care este oferit cuplul motor maxim este atât de subtilă, încât BMW îl baste pe Touareg cu doar 0.2 secunde la acceleraţia de la 0 la 100 km/h, modelul din Wolfsburg fiind însă campion la viteza maximă, cu 218 km/h.
Consum
Touareg V6 TDI nu stă deloc rău la consumul de carburant. Modelul german beneficiază în acest sens de avantajul apartenenței la linia Bluemotion, fiind echipat cu un sistem stop-start ce reduce consumul de carburant și emisiile de CO2 în mediul urban. La fel ca în cazul diferenţei de putere și a timpilor de acceleraţie dintre X5 cu o motorizare comparabilă şi Touareg-ul testat, cele două modele prezintă aceeaşi diferenţă când vine vorba de consumul de carburant. In timp ce ambii producatori anunţă un consum mediu de 7.4 litri de motorină pentru modelele mai sus amintite, X5 3.0d consumă cu 0.1 litri la sută mai puţin în oraș faţă de Touareg V6 TDI, în timp ce modelul din Wolfsburg recuperează la consumul extraurban, cu o valoare de 6.5 litri la sută, respectiv cu 0.2 litri mai puţin decât X5 3.0d. Realitatea ne-a arătat că Touareg poate să consume doar 10 litri de carburant în mediul urban - valoare obţinută într-un regim de rulare relaxat şi folosind sistemul stop-start integrat. În cazul în care veţi întâlni un trafic aglomerat, veţi obţine un consum de carburant situat în jurul valorii de 12-13 litri la suta de kilometri. La rularea pe autostradă, modelul afișează un consum de 9.2 litri la sută în condiţiile in care rulaţi constant cu 120 km/h. Rularea în mediul extraurban se face cu un consum de 7.5 litri la sută în condiţiile unui stil de condus adaptat traficului din țara noastră.
Performanţe
Aşa cum am specificat mai sus, Touareg nu este un SUV de performanţă, dar oferă o prestaţie foarte bună la acest capitol pentru capacităţile sale anunţate oficial. Secretul constă mai ales în cura de slăbire pe care Volkswagen a anunțat că a gândit-o special pentru cel mai mare model al sau. Touareg V6 TDI accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 7.8 secunde, obținând locul al doilea într-un clasament al modelelor cu motorizări de putere identică, după BMW X5 3.0d, care realizează această sarcină în 7.6 secunde. Totuși, viteza maximă a lui Touareg este mai ridicată decât cea a lui X5, ceea ce îl recomandă ca fiind unul dintre cei doi lideri ai clasamentului motoarelor de acest tip. Evident, există și un diesel V8 în echiparea lui Touareg, acesta stând la loc de cinste în topul motoarelor de performanță pe motorină, fiind peste X5 xDrive40d, versiunea diesel de top a lui BMW.
Interior
Ajungem din nou la un capitol în care luptătorii consacraţi au deja rădăcini. Touareg este şi el "vechi" pe segmentul SUV-urilor, iar interiorul exemplarului testat, echipat cu ornamente care imită lemnul de nuc şi cu piele Viena de calitate aduc modelul din Wolfsburg la un nivel extrem de apropiat cu cel la care se află rivalii săi. Design-ul interior nu se află la acelaşi nivel de avandardism cu aspectul exterior, ci prezintă caracterul sobru ce defineşte modelele mărcii teutone. Finisajele şi atenţia la detalii prezentată de inginerii Volkswagen sunt însă remarcabile, toate elementele de la interior părând că au fost desenate pentru un model de segment superior. Interiorul lui Touareg pare să facă parte din categoria premianților, nu din cea a unuia care acoperă gama unui producător de masă. Este greu sa îi găseşti o hibă lui Touareg la interior, SUV-ul VW fiind un fel de Phaeton "transformat" în model de teren atunci când vine vorba de habitaclu si de materialele utilizate de inginerii germani. Mai mult, până și matematica ne dă dreptate, ampatamentul noului Touareg fiind peste toți rivalii non-premium si la bătaie cu rivalii de top ai segmentului. E greu însă să-i acordăm lui Touareg nota maximă. Vorbim de adversari de calibru care respiră calitate, iar aceste lucruri nu se uită ușor.
Preţ de achiziţie
Ridicarea ștachetei calității are un efect invers asupra prețului, care urcă simțitor în cazul noii generații a modelului german. De fapt, prețul este calcâiul lui Ahile în cazul lui Touareg, model care atacă piața interesant la lansare, prin doar două motoare - ambele diese - baza fiind cel V6 testat de Automarket. Volkswagen Touareg pleacă de la 44.763 de euro cu TVA inclus. Pentru această sumă primiţi transmisia Tiptronic cu opt trepte, o sumedenie de airbag-uri şi echipamente în standard şi chiar suspensia pneumatică reglabilă electric. Pentru a avea toate elementele cu care era echipat exemplarul testat, trebuie însă să "scoateţi" ceva mai mulţi bani din buzunar, mai exact 61.066 euro cu TVA inclus. În primă fază, veţi fi tentaţi să spuneţi că Touareg este chiar "ieftin", mai ales dacă îl comparăm cu versiunile de bază echivalente ale lui X5, Mercedes-Benz ML şi chiar Subaru Tribeca şi Volvo XC90. Pe de altă parte însă, profilul mărcii, al gamei Volkswagen şi al modelului Touareg ne permit în mod excepțional comparația cu toate SUV-urile din acest segment, indiferent de poziționarea lor pe piață. În cazul acesta, Touareg nu mai este chiar asa de "ieftin", existând o diferenţă de 11.000 de euro între versiunea de bază a lui Touareg şi Hyundai ix55, de exemplu, precum şi o diferenţă de 1.500-2.000 de euro dintre modelul din Wolfsburg şi Volvo XC90. Pentru a vă face o idee despre nivelul la care s-a înălțat Touareg, modelul german este cu doar 5.000 de euro mai ieftin decât Toyota Land Cruiser 150 într-o versiune comparabilă. Este adevărat, cele două modele au caracter și clientelă diferite, unul fiind destinat mai ales asfaltului, celălalt în special rularii în off-road. Iar diferenţa de preţ dintre cele două modele este motivată de fiecare constructor în felul lui, Toyota fiind echipată special pentru teren accidentat, în timp ce Touareg este creat să îmbine cât mai bine posibil soseaua cu off-roadul. Daca v-a plăcut prima generație a lui Touareg, puteţi considera că nota este ceva mai mare, deoarece îmbunătăţirile sunt notabile, iar progresul este evident.
Siguranţă
Deşi Touareg nu a fost încă testat de organismul independent EuroNCAP, predecesorul său a obţinut cinci stele la testele de siguranţă efectuate in 2004, lucru care ne "permite" să îi acordăm nota 10 la acest capitol, dat fiind lista lunga de echipamente şi sisteme de siguranţă cu care este echipat. Vom urmări cu atentie rezultatele testelor EuroNCAP pentru a vedea dacă "bănuiala" noastră a dat greş sau nu.
Ţinută de drum
Am avut de a face cu o suspensie pneumatică adaptivă pe înalțime și cu capacitatea de autoselectare a nivelului de duritate. Amortizoarele au trei setări de răspuns - comfort, normal şi sport, suspensia pneumatică pregătind modelul pentru terenul accidentat sau pentru şosea în doar câteva secunde. Toate combinaţiile de moduri de funcţionare ale suspensiei necesită zeci de ore de experimente pentru un rezultat 100% precis, dar vă putem spune ca modul de funcţionare adaptat pentru şosea oferă un confort foarte bun la rulare alături de un ruliu scăzut, echilibrul dintre aceste moduri fiind găsit în modul "Normal" de funcţionare al amortizoarelor. Adaptarea suspensiei la modul off-road, respectiv special off-road, aduce de la sine o garda la sol mult mai mare, ce ajută la depăşirea zonei dificile pe care intenţionaţi să o abordaţi. Modul confort al amortizoarelor combinat cu suspensia adaptată pentru off-road estompează gropile de pe un drum de țară care s-ar fi lăsat cu o "bătaie" la rinichi, iar urcarea sau coborârea de pe diverse obstacole este realizată fară ca şoferul sau pasagerii sa simtă prea multe. Una peste alta, Touareg reușeste cu siguranță să acopere gusturile clienților și potențialilor săi clienți, chiar dacă "spectacolul" suspensiei adaptive nu înseamnă neapărat că avem de-a face cu șeful segmentului SUV-urilor mari. Despre acesta vor vorbi peste câteva zile, atunci când veți putea citi în premieră națională primul test cu noul Porsche Cayenne.
Vizibilitate
Noul Touareg este astfel construit încât nu-ţi lasă impresia că eşti într-o maşină atât de masivă. Deşi este mai mare ca dimensiuni decât precedenta generaţie, modelul Volkswagen îţi oferă, cu ajutorul scaunelor reglabile pe toate direcţiile posibile, o poziţie din care nu ai probleme sa vezi în jur. Oglinzile sunt potrivite pentru mărimea modelului, iar camerele video şi senzorii care înconjoară maşina de jur-imprejur te ajută să te orientezi în spatiu în momentele în care încerci să te obisnuieţti cu dimensiunile modelului. Poziţia la condus este una înaltă, demnă de statura impozantă a lui Touareg, ceea ce îţi oferă un sentiment de siguranţă în trafic. Per total, capitolul vizibilitate a fost îmbunătăţit faţă de vechiul model, chiar dacă - inevitabil pentru un SUV - unele zone rămân şi vor rămâne puncte moarte pentru un şofer care nu este asistat de sisteme dezvoltate special pentru a face faţă provocărilor de acest tip.
Tehnologie
De la cârligul de remorcare rabatabil care a debutat pe Porsche Panamera până la sistemul Area View ce include funcţia Park Pilot, exemplarul testat de Automarket beneficia de toate elementele la care te poţi gândi atunci când formulezi lista de opţionale la reprezentanţă şi faci primele plimbări cu maşina proaspăt achiziţionată. Doar ca să te obişnuiesti cu toate echipamentele îţi trebuie câteva ore bune, dar intuitivitatea comenzilor şi a amplasării meniurilor de navigare prin opţionale te ajută să iţi vezi de drum în câteva secunde. Apoi, te obişnuiești treptat cu toate facilitățile disponibile la bord, singurele elemente lipsă pe care le-ar mai fi putut adăuga cei de la Volkswagen fiind scaunele ventilate, coloana de direcţie reglabilă electric şi eventual o serie de accesorii multimedia pentru pasagerii din spate. Busola detaliată şi sistemul de navigatie color cu grafica atractiva fac deliciul oricărui pasionat de drumeţii, în timp ce ecranul touchscreen te ajută să operezi cu uşurinţă comenzile mai mult sau mai puţin complexe ale vehiculului.
Design
Touareg se încadrează acum mult mai bine în linia de vârstă recentă a celor de la Volkswagen, împrumutând fără menajamente ceea ce lumea auto numeşte simplu "faţa lui Golf". Nu este însă o simplă copiere, ci mai degrabă o adaptare plăcută a liniilor compactei germane, Touareg apărând în faţa publicului într-o formă care nu e neapărat agresivă, cât e echilibrată. "Tratamentul facial" include în cazul lui Touareg şi tehnologie LED prin blocurile optice, dar şi o pereche de stopuri care amintesc în mod evident de cele ale noului Polo. Interiorul place şi el, deviind de la linia clasica Volkswagen exact cât are nevoie pentru a reliefa faptul ca SUV-ul germanilor înseamnă în primul rând o evadare din ceea ce până acum un deceniu însemna gama unei mărci care construia modele accesibile pentru oricine. Nu, Touareg nu mai e acum pentru oricine şi asta se vede implicit în liniile sale exterioare şi interioare.
Date tehnice - Volkswagen Touareg (2010-2014) 3.0 V6 TDI 245CP Bluemotion Edition X | ||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
Ştiri despre Volkswagen
-
Constructorul german de automobile recheamă în service circa 115.000 de mașini, în SUA, din cauza airbag-urilor Takata. Sunt afectate inclusiv modele Passat din 2006-2007. (Sambata, 09 Noiembrie)
-
Volkswagen ne-a invitat la el acasă, în Wolfsburg, pentru a vizita uzina unde, în urmă cu 50 de ani, lua naștere legendarul Golf. Nu aveam cum să ratăm această ocazie, așa că în rândurile următoare îți vom povesti întreaga experiență. (Joi, 17 Octombrie)
-
Am călătorit la Wolfsburg, în fieful Volkswagen, pentru a face cunoștință cu cel mai nou SUV al mărcii germane. Este vorba despre Tayron, un model care se încadrează între Tiguan și Touareg. Ți-am pregătit un articol cu 5 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi despre acesta, dar și un video cuprinzător. (Miercuri, 09 Octombrie)
-
Un Volkswagen ID.7 Pro S a atins o autonomie record. Mașina a parcurs 794 de kilometri cu un plin de baterie, iar consumul indicat de computerul de bord a fost de 10.3 kWh/100 de km. (Vineri, 04 Octombrie)
-
Cu ocazia evenimentului ID. Meeting, organizat în Locarno, Elveția, Volkswagen a prezentat un exemplar unicat, bazat pe ID.3 GTX Performance. Este un omagiu adus celebrului Golf Fire and Ice din anii '90. (Sambata, 07 Septembrie)
Draga automarket daca va fac eu un marketing voua in defavoarea voastra o sa inchideti sit-ul in cateva luni.
@gtrazvan, din nou infantil. Toti marii constructori lucreaza cu ZF sau Getrag. Nici unul nu-si fac singuri cutiile. Si da noul DGS cu 8 trepte este No. 1 in acest moment (asa ca sa-ti bagi tu unghia-n gat :D).
Cat despre masina... nu-mi place in mod special, personal chiar nu ma atrage, insa nici vechiul Tuareg nu-mi placea, dar din interior pe sosea iti lasa o alta impresie :).
Se vede de pe luna ca faceti marketing la VW si AUDI , mai bine zis la VAG Group.
Daca a ajuns un Tuareg sa obtina 89 de pct cat un BMW seria 5 unde ansamblu motor cutie e perfect si ia-ti dat 9/10 , unde BMW-ul are un salon de 5 stele (e de seria 7), are un design absolut superb , are un motor de 5 stele ca si la toate BMW-urile si voi dati 9/10 se vede clar ce faceti dumnevoastra.
Nu de alta dar o sa pierdeti vizitatorii si o sa va cada RATING-ul de revista
Apoi plangeti ca este mai buna ca faimosul 5x si plangeti ca au luat spaga...va redirectionez la testul cu seria 5 care a fost foarte laudat chiar sapt trecuta si la toate stirile cu bmw care nu sunt putine. Asadar au luat spaga ? si daca da de la cine ca de la vw sigur nu !
Motor
Nu sunt moroare de viteza deci daca bmw e cu 0,2 sec mai rapid nu o sa merite 10/10. Se face o medie intre toate aspectele unui motor si ala e rezultatul.
In legatura cu aspectul nu o sa comentez mult ca tine de gust...mie unul imi place, arata mai sport un pic, mai tanar dar suficient de serios cat sa nu se piarda identitatea unui suv adevarat care nu se impotmoleste la prima pietricica ( apropo va trimit filmulet facut de mine pe tel cu dacia papuc 4x4 cum scoate un prieten cu x5 din 30 cm de zapada )
Voi defapt sunteti experti de tip goagle. Stiti la ce ma refer. Voi suferiti de nu mai puteti nu ca a scris el dsg in loc de cum i o zice , ci ca si a permis sa compare touaregul cu dumnezeul vostru bmw...si culmea l a si batut la multe capitole. Caracter tipic infect romanesc.
O zi buna!
Ca sa nu zic altfel ma rezum la INCULTURA TA AUTO:
1.DSG in primul rand este patent (daca stii ce e aia, nu are lagatura cu clestele)
2.DSG = Direct-Shift Gearbox - is an electronically controlled dual clutch[2] multiple-shaft manual gearbox, in a transaxle design - without a conventional clutch pedal,[4] and with full automatic,[2] or semi-manual control.
In simple terms, it is two separate manual gearboxes (and clutches), contained within one housing, and working as one unit.
It was designed by BorgWarner,[4] and was initially licensed to the German automotive industry concern Volkswagen Group
Adica nu este nici ZF nici Getrag - "infantilule", ca sa sa fiu balnd.
3. The ZF 8HP is an eight-speed automatic transmission, designed and built by ZF Friedrichshafen AG subsidiary ZF Getriebe GmbH in Saarbrücken.[1] It is to debut in a rear-wheel drive application in the new BMW 7 Series 760Li saloon fitted with the V12 engine.
Si mai nou se afla pe
Applications
* Audi A8[6]
* Audi Q7[7]
* Bentley Mulsanne (2010)
* BMW 5 Series
* BMW 7 series
* BMW 5 GT
* BMW X5
* Rolls-Royce Ghost
* Volkswagen Touareg[8]
Potential future vehicles to use it:
* Audi A4[9]
* Audi A5[9]
* Audi Q5[9]
Deci cutia prima oara s-a pus pe BMW ulterior a renuntat si VAG la DSG si au pus si ei.
Cu toate ca este o cutie exceptionala, nu este cea mai buna din lume.
"(asa ca sa-ti bagi tu unghia-n gat :D)" incultule
Care e cea mai buna cutie de viteze din lume nu am gasit nimic documentat??
@valvetronic
Uşor cu pianul pe scări. Respect şi bun simţ.
Se stie clar ca VW tuareg este un mare esec al lui VW ca si multe alte modele.
E greu de spus, sunt multe variabile si multe criterii, cutia de pe Veyron tine cea mai amre putere si cuplu pt.o masina standard, exceptionale sunt si cele de pe GT-R si Ferrari, la fel si acest tiptronic.
Si DSG-ul este o cutie foarte buna dar nu pentru toata gama de motoare.
Diferentele reale sunt atat de mici ca este greu sa faci o diferentiere clara, au ajuns insesizabile pentru un sofer.
@Tarul, @valvetronic - eu zic sa nu fim atat de critici, de multe ori testele Automarket sunt mult peste testele unor reviste de prestigiu , greselile sunt destul de mici in comparatie cu complexitatea descrierii si greselile de gen nu au tendinta de favorizare.
@C-G-C
1. a renuntat si VAG la DSG in cazurile respective dar tie trebuie sa-ti dea omul "mura in gura", eu nu am vazut acelasi model cu optiune pentru ambele cutii.
2. DSG nu este nici macar in top 3, cea mai arpida si eficenta in grupul VAG este PDK care este facut de ZF cu Porsche
3.in rest esti o cauza pierduta, aberezi si nu-mi mai pierd timpul cu tine
@gtrazvan
Tu te ai referit la cutia de pe touareg dar nu ai specificat asta si s a inteles ca vag a renuntat la DSG pe toate modelele.
Cat despre DSG, si eu stiam acum vre un an ca ar fi cea mai rapida cutie...nu m a interesat f mult subiectul. Probabil ca au aparut altele mai rapide dar la ora aia era mai rapida decat cea de pe ferrari scuderia.
Oricum batalia se da la sutimi de secunda. Totusi eu consider ca cea mai avansata este DSG de pe veyron deoarece este printre cele mai rapide daca nu cea mai, dar reuseste sa tina cum ai zis si tu cea mai mare putere si cuplu. Sau F1 de pe 599 GTO..una din astea.
Valvetronic tot apartine lui BMW asa ca e tot acolo.
... cati stiu sa diferentieze segmentele auto intre ele ... VW tinde cu anumite modele catre segmentul premium, chiar daca Audi este deja acolo, dar in mod clar nu o poti compara cu BMW care este si el tot acolo
Asa ca sa lasam frustrarile si sa fim obiectivi ... acuzati Automarket de marketing in favoarea Grupului VAG, dar nu stiti decat sa sariti pe stirile despre modelele acestui grup si sa dati cu noroi in spatele unor marci care nu au nici o treaba cu segmentul actual VW, iar daca au le sustineti orbeste si lasati obiectivitatea acasa.
DAKARU a fost castigat de VW cu Touaregu primele 3 locuri, iar concurenta de la 4 in jos.
iar ptr frustati care se duc si ei la reprezentante si se uita la masini dupa care vin si isi dau cu parerea k masina e nu stiu cum si in nu stiu ce fel le recomand in continuare sa mai studieze si sa nu mai vb prostii.
e super masina dar nu e de buzunarul nostru.
cum sa emiteti pareri despre sistemul 4x4 mergand prin oras pe asfalt? mai dati si note. eu va dau nota 1.
Dar pozele din oras... la detaliu masina, masina e murdara, plus nu sunt convingatoare.
NU "toti marii constructori lucreaza cu ZF sau Getrag".
Mercedes e un mare constructor si isi face cutiile de viteze SINGUR.
Mi-ar place sa existe o sectiune unde sa poata posta doar posesorii masinii despre care se vorbeste ca sa avitam posturile kilometrice de acneici. Ati putea sa le cereti copie dupa talon alora care se inscriu ...
Touareg-ul exceleaza la cateva capitole: imaginea de marca (supraevaluata deja pentru ca VW nu mai face masinile de alta data)
Habarnavismul clientilor (sa vedeti iarna cati merg cu gume de vara pe zapada)
Designul expandat de Polo
Marketingul facut de multe reviste/site-uri in mod gratuit ca doar-doar or primi ceva bani de reclama.
Iar noi, cei care comentam, nu facem un serviciu nimanui. Nici macar noua mai ales atunci cand ne balacarim intre noi. Aici ii dau mare dreptate lui M.Mester-"Usor cu pianu' pe scari".
Iar ca final, articolul asta este chiar SLAB! Pasionat fiind de masini si tot n-am avut rabdare sa-l parcurg cap-coada.