Zero Labs transformă Land Rover Series III în vehicul electric: până la 600 CP și autonomie de peste 380 de kilometri

de Cornel Șocariciu
Miercuri, 05.08.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Americanii de la Zero Labs au prezentat o versiune electrică a lui Land Rover Series III. Modelul poate fi deja comandat și va fi echipat cu un sistem electric de propulsie care oferă până la 600 CP. Clienții vor avea de ales fie un pachet de baterii de 85 kWh, fie un acumulator de 100 kWh.

Compania americană Zero Labs este cunoscută pentru pachetele pe care le oferă pentru vechiul Ford Bronco. Specialiștii firmei de peste Ocean oferă un kit care transformă modelul american într-un vehicul electric.

Recent, Zero Labs a introdus în ofertă și un pachet pentru Land Rover Series III. Modelul este disponibil în versiunile Beach sau Classic și poate fi comandat pentru suma de 185.000 de dolari, echivalentul a 156.000 de euro.

La fel ca în cazul lui Ford Bronco, Land Rover Series III va fi echipat cu suspensii față și spate independente, cu un sistem electric de propulsie capabil să ofere până la 600 de cai putere și cu un pachet de baterii de 85 kWh sau 100 kWh. Conform oficialilor Zero Labs, autonomia maximă oferită va fi de peste 380 de kilometri.

În plus, fiecare exemplar Land Rover Series III pregătit de Zero Labs va primi un interior nou care integrează o serie de elemente moderne.

Conform reprezentanților companiei americane, listele de comenzi sunt deja deschise, livrările urmând să înceapă în prima parte a anului viitor.

Compania Zero Labs nu este singura care oferă astfel de pachete.

În 2019, britanicii de la Swindon Powertrain au prezentat o versiune electrică a clasicului Mini, iar în urmă cu câteva luni, specialiștii din cadrul eClassics împreună cu o echipă Volkswagen Vehicule Comerciale au transformat un Volkswagen T1 Samba Bus într-un vehicul electric

Via | Top Gear

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru