Carosierul italian Zagato a anunţat prezentarea unui model nou, numit Mostro, fabricat în serie limitată, la Concursul de Eleganţă de la Villa d'Este. Noul Zagato Mostro celebrează centenarul Maserati şi este denumit după un model al mărcii construit de acest caroserier în 1957 şi care a primit porecla "il Mostro". Mai precis, vorbim despre un omagiu adus lui Maserati 450S Coupe Zagato, proiectat în 1957 şi condus de Sir Stirling Moss la Cursa de 24 de ore de la Le Mans. Interpretarea modernă a lui "il Mostro" are un motor V8 de 4.2 litri de origine Maserati şi o caroserie din fibră de carbon.
Zagato Mostro are o suspensie cu braţe duble "A" pentru toate roţile, inspirată din motorsport, şi este eligibil pentru conducerea pe drumurile publice. Italienii l-au echipat pe Mostro cu jante din aliaj de 19 inch şi cu o transmisie manuală robotizată. Creatorii lui Mostro nu au specificat niciun detaliu tehnic cu privire la noua lor creaţie şi nu au furnizat nicio specificaţie în ceea ce priveşte performanţele dinamice.
Via Autocar
Comentarii (0)