VW Tiguan "vizitat" de Abt

De Mircea Meșter
Publicat Luni, 12.11.2007
Volkswagen Tiguan a intrat in atentia tunerilor de la Abt, care l-au recalibrat pentru performanta. 200 de cai din 1.4 FSI si 2.0 TDI ajung?

Esential

200 de cai putere a scos Abt din motorul FSI de 1.4 litri al lui Tiguan
200 de cai este puterea maxima la care ajunge motorul 2.0 TDI in versiune Abt Power S.

Desi a intrat pe pietele europene de putin timp, fiind prezentat in carne si oase abia acum doua luni la Frankfurt, tunerii germani au pus deja ochii pe cel mai mic SUV al celor de la Volkswagen, Tiguan. Iar primii care au incercat sa dezvolte un kit estetic pe marginea noul model german sunt cei de la Abt, tuneri cu experienta pe aceasta linie in conditiile in care unul dintre cele mai reusite pachete ale lor este cel pregatit pentru Touareg.

Si pentru ca diferentele dintre Touareg si Tiguan sunt minore ("Tiguan este fratele mai mic al lui Touareg", dupa cum spune chiar Hans Jurgen Abt), know-how-ul germanilor a fost utilizat la maximum si in acest caz.

Modificarile vizeaza, evident, partea frontala si cea posterioara, acolo unde noile spoilere accentueaza formele SUV-ului comapct VW. Tot la capitolul estetic trebuie notate jantele, care in cazul Abt pot fi comandate in trei versiuni: 18, 19 sau 20 de inch.

In sfarsit, trecand la partea cea mai interesanta, aflam ca Abt a reusit sa scoata 200 de cai din motorul de 1.4 litri TSI al lui Tiguan (doar 140 CP in serie) si 170 de cai din 2.0 TDI (in serie 140 CP).

Si daca aceste cifre nu va conving, un kit special conceput de Abt, Power S, poate duce puterea propulsorului diesel la 200 CP. Numai bine pentru un SUV sportiv!

 

Sursa: Carscoop, via Autoblog.it

Taguri: Abt, Tiguan, Volkswagen

Comentarii (1)

  • ktulu22
    interesant
    Interesanta versiunea. Dar ati uitat sa spuneti cat costa. Mi-ar place una sa imi plimb copilul cu ea, m ai ales ca este fata si nu ii trebuie Touareg.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru