Votul privind modificarea Codului Rutier a fost amânat cu o săptămână

de Sebastian Toma
Miercuri, 02.10.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Guvernanţii au decis să amâne cu o săptămână votarea modificărilor aplicate Codului Rutier în loc să-l voteze în şedinţa de pe 2 octombrie.

Esential 1600 de lei este amenda pentru nepurtarea centurii de siguranţă.
Noul Cod Rutier a fost supus la vot în şedinţa Guvernului de pe 2 octombrie, dar aleşii au decis să amâne cu o săptămână momentul în care va fi luată o decizie finală în privinţa modificărilor. Propunerea prevedea o amendă maximă de 16.000 de lei pentru administratorii de drumuri care nu-şi îndeplinesc atribuţiile, dar şi amenzi de până la 9.600 de lei pentru şoferii care încalcă legea şi provoacă accidente din acele cauze. Suspendarea permisului de conducere poate să ajungă până la doi ani de zile, în cele mai grave cazuri. Guvernanţii vor să adopte noul Cod Rutier prin ordonanţă de urgenţă, ceea ce înseamnă cănu va mai intra în dezbatere parlamentară, ci va intra în vigoare din momentul în care va fi publicat în Monitorul Oficial.

Radu Stroe, Ministrul Administraţiei şi Internelor, a declarat că va lua în considerare propunerile care ar putea să fie utile şi le va integra în proiect înainte ca acesta să fie votat în Guvern. Anumite propuneri au fost deja luate în considerare, în timp ce unele au fost eliminate din start. Rămâne de văzut ce schimbări au operat cei de la MAI faţă de proiectul prezentat iniţial, în cazul în care proiectul va primi un vot pozitiv.

ULTIMA FORMĂ PUBLICATĂ A PROPUNERII DE MODIFICARE A CODULUI RUTIER - SANCŢIUNI:

SUSPENDAREA PERMISULUI DE CONDUCERE TIMP DE DOI ANI

-conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice a unui autovehicul

-conducerea unui autovehicul pe una din căile autostrăzii în sens opus celui în care se desfăşoară în mod normal circulaţia sau în care se desfăşoară în mod normal

-depăşirea cu mai mult de 60 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus

-nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată.

Noua propunere de modificare a Codului Rutier implică şi posibilitatea suspendării permisului de conducere timp de un an în cazul accidentelor soldate doar cu pagube materiale.

Până acum, permisul de conducere al unui şofer care provoca un accident din una din cauzele de mai jos era suspendat până la trei luni.

SUSPENDAREA PERMISULUI DE CONDUCERE TIMP DE UN AN

-neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune

-nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor "Trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere", "Trecere la nivel cu o cale ferată dublă, fără bariere" însoţite de indicatorul "oprire", instalate la trecerea la nivel cu o cale ferată

-conducerea unui autovehicul pe una din căile autostrăzii, în sens opus celui în care se desfăşoară în mod normal circulaţia

-depăşirea de către conducătorul de autovehicul cu mai mult de 60 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus

- conducerea unui autovehicul sau tramvai de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune.

UPDATE 12:10:  Vicepremierul României propune discutarea noului proiect de lege în Parlament, deoarece modificările propuse sunt importante şi afectează toţi şoferii.

Însă, proiectul va ajunge oricum în faţa guvernanţilor, urmând să fie luată o decizie în urma şedinţei de astăzi.

UPDATE 16:00: Potrivit surselor oficiale, proiectul de lege care implică modificarea Codului Rutier a fost amânat. Guvernanţii au decis să lase proiectul în dezbatere publică pentru încă o săptămână.

Via Mediafax

Comentarii (10)

  • Sper ca realizati ca asta e facuta doar pentru a ridica nivelul spagii. Stiim din istorie ca cine a fost prins nu a patit nimic si nici nu o sa pateasca mai ales ca acum sunt niste abject la guvernare!!

    CASE CLOSED!!!
    25 3
  • 2 ani: "depăşirea cu mai mult de 60 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus"
    1 an: "depăşirea de către conducătorul de autovehicul cu mai mult de 60 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus"
    La fel si la partea cu sensul opus!

    Poate este prea subtila diferenta ca sa imi dau eu seama?
    Sau este din nou la latitudinea organului?
    25 2
  • praf in ochi pt. prosti: cei cu pile si cu bani no vor pati nimic in continuare, ca si pana acum, deci nu vor rezolva nimic...
    21 2
  • Permis de conduire
    Legi au fost si pana acum, dar nu s-au aplicat asa zisilor smecheri sau baieti destepti sau cum dreaq i-o mai chema, ci doar oamenilor catalogati de ei ca simpli. Nu cred ca noul cod rutier se va aplica altfel, pentru ca nu s-a educat nimeni peste noapte, asa ca......apropos, atentie la semnele de trecere peste calea ferata de la Centura Bucuresti, unde foarte putini sunt cei care opresc.
    15 0
  • Scopul acestor masuri este de a aduce bani la buget si de a creste "veniturile" politistilor. De ce nu se impun camerele video pe masini? Desigur orice camera pe o masina care nu participa la eveniment poate inregistra imagini ale unor evenimente care nu vor mai putea fi musamalizate. Mai mult si cei de la firmele de asigurare nu-si vor mai putea justifica marirea RCA-ului.
    9 2
  • Nici sanctiunile de acum nu sunt chiar mici. Problema e ca oamenii legii nu au nicio treaba cu prevenirea accidentelor.
    15 0
  • in conditiile in care nu pot merge pe o autostrada cu 130(nici alea nu vor fi gratis daca se vor face vreodata) si-mi ia o zi sa ajung la bucuresti(deoarece toate dn -uirle trec prin localitati) cuantumul acelor amenzi sint halucinante (singurul lucru cu care sint de acord sint sanctiunile pt alcool)....a nu se-ntelege ca legislatia rutiera e o bagatea pt mine,dar in conditiile socio-economice din ziua de azi ,cel putin limitarile de viteza nu le pot respecta(am detaliat ,nu mai e cazul)....deci revinȘinfrastructura,infrastructura,infrastructura,infrastructura,INFRASTRUCTURA...pe mine unul nu ma mai intereseaza actualul ponta sau pnl sau psd nici daca vor reveni la jumate din cuantumul amenzilor...si-au dat examenul indiferent daca e vb de hacuirea soferilor pt buget,indiferent daca este o perdea de fum pt rosia montana....pe unde am sa va prind la vot am sa v-o trag...nenorocitilor
    11 1
  • Un cod ca asta e facut mai mult pt. a lua si mai multa spaga de la soferi. Multi vor fi prinsi cu peste 60 si sigur nu vor sta pasivi doi ani pe tusa. Vor da spaga in stanga si dreapta pana la nivel inalt sa isi recapete permisul. Pana acum era mai putina spaga de incasat....
    10 0
  • Scrooge@Automarket
    Articolul este incomplet. Suspendarea de 2 ani se aplica daca respectivele cauze sunt insotite de accidente din care rezulta victime.
    8 0
  • Sofer corect pana acuma
    Ma tem de aplicarea acestui al nu stiu catelea" COD RUTIER" cum zice-ti voi .Ba chiar stiu ca le am pe toate in brosuri si multe ordonante de modificare a CODULUI RUTIER,o legislatie stufoasa pe care nici politisti de rang inalt nu o stapanesc, damite un nou cond.auto.
    Urmaresc cu interes emisiunile TV cu ,comentarile unde participa chestori cu multe stele.Acestia rosesc la unele intrebari care nu au un raspuns logic.Acestia se uita sfidator la cei ce intreaba ,ziaristi si specialisti in sofat ,se cred supraoameni si nu realizeaza ca au o misiune temporara ,dupa care vor deveni cetateni de rand,pensionari ,vor circula pe jos intre cetateni ,vor sta pe o banca in parc alaturi de oricare om de rand.De ce atata sfidare si privire aroganta cu zambet pe marginea gurii,oare nu se intoarce asupra voastra acestea ? asa cum in aceste zile ,ieri parca o "politista " de la circulatie in misiune omoara o femeie si accidenteaza alta .
    10 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru