Volvo este unul dintre constructorii care mizează pe lansarea de modele cu propulsie hibridă şi electrică, iar în luna octombrie şi-a stabilit ca obiectiv ca 10% din vânzări să fie reprezentate de astfel de unităţi cel mai târziu în 2020.
Câteva luni mai târziu, constructorul suedez şi-a depăşit propriile aşteptări după ce a anunţat vânzări record de peste 500.000 de unităţi în 2015, iar acest lucru încurajează Volvo să-şi îmbunătăţească perspectivele şi în privinţa gradului de electrificare a gamei.
Astfel, noul obiectiv este ca Volvo să vândă în total un milion de maşini electrice şi hibride până în 2025. "Este un obiectiv ambiţios stabilit în mod deliberat. Va fi o provocare, dar Volvo vrea să fie în fruntea trecerii la electrificare", spune Hakan Samuelsson, CEO-ul Volvo.
În 2012, Volvo V60 a fost primul model al producătorului care a primit o versiune hibridă, iar planurile anunţate în luna octombrie a anului trecut vizau lansarea a celor puţin două versiuni hibride pentru fiecare model din gamă. În prezent, astfel de modele pot fi oferite pentru modelele construite pe platformele Scalable Product Architecture (SPA) şi Compact Modular Architecture (CMA). În plus, Volvo intenţionează să lanseze primul său model complet electric cel mai târziu în 2019.Un alt constructor care şi-a stabilit un obiectiv ambiţios pentru maşini ecologice este Alianţa Renault-Nissan. Grupul a vândut 302.000 de maşini electrice până în 2015, însă obiectivul stabilit anterior este comercializarea a 1.5 milioane de unităţi până în 31 martie 2017.
Via Automotive News
Comentarii (0)