După ce a surprins publicul cu primul sedan premium crossover, dezvăluit în premieră mondială luna aceasta, cu ocazia Salonului Auto de la Detroit, Volvo se gândeşte să extindă gama de modele Cross Country.
Volvo S60 Cross Country, primul model al unei noi nişe
După Volvo V40 Cross Country, V60 Cross Country şi S60 Cross Country, alte modele ar putea lărgi linia de vehicule cu gardă la sol ceva mai ridicată şi potenţial pentru off-road. Lex Kerssemakers, vicepreşedintele strategiei de produs Volvo, a declarat că oficialii brandului suedez au fost surprinşi plăcut de nivelul de interes arătat de public faţă de noul S60 Cross Country.
Surpriza este cu atât mai mare cu cât între faza de creaţie şi cea de producţie propriu-zisă (programată în această primăvară), nu există decât opt luni. Un timp foarte scurt, în condiţiile în care orice nou model are nevoie de cel puţin 12 luni de dezvoltare.Kerssemakers susţine că pe lângă primirea bună, vânzările modelelor Cross Country sunt în creştere, ceea ce face ca ideea lărgirii gamei să fie tot mai des vehiculată.
via autocar
Comentarii (0)