Sistemul de siguranţă din spatele airbag-ului pentru pietoni de la Volvo implică şapte senzori, care valuează semnalele premergătoare unui accident şi detectează dacă obiectul cu care impactul este iminent este uman.
Dacă răspunsul este pozitiv, airbag-ul pentru pietoni este declanşat, moment în care capota se ridică cu zece centimetri printr-un sistem pirotehnic special. Cele două elemente ajută la crearea unui spaţiu între componentele de sub capotă şi pieton, spaţiu care poate salva viaţa unui pieton în cazul unui accident grav, respectiv minimizează consecinţele în cazul unui accident uşor.Volvo a lansat în 2010 un sistem de detecţie a pietonilor, capabil să frâneze automat în cazul unui impact iminent cu un pieton. Funcţia respectivă este integrată într-un sistem mai amplu, care previne coliziunile la viteze mici, fiind capabil să oprească vehiculul la viteze de până la 35 km/h, chiar şi în situaţiile în care şoferul nu are nicio reacţie. În cazul în care se circulă cu o viteză mai mare, sistemul se angajează să reducă viteza respectivă la minimum, pentru a reduce consecinţele eventualului impact. Astfel, airbag-ul de pietoni este văzut de cei de la Volvo ca fiind o soluţie pentru situaţii extreme.
Via Volvo
Eu vreau sa conduc o masina care sa imi placa. Nu un air-bag !
PS: Aveti grija cum manevrati capota cand o deschideti. S-ar putea sa va treziti cu un air-bag in cap :)
@ScorpyonVAG: adevarul ca e si urata tare masina. Nici eu nu as da o asemenea masina pe vreo panarama de ghermana.
Ai grija sa nu-ti sara in cap vreun airbag de Mercedes, ca au chemat in service de curand vreo 6000 de masini.
Succes Volvo si sa o tineti tot asa in ceea ce priveste siguranta.
@China ... : eu si inca vreo cateva sute de mii am cumpara Volvo.
Probabil ca dadeau de mult faliment, ca banii pe teste, echipe de investigare a accidentelor si alte experimente sunt greu de recuperat.
Mai bine stateau ca altii si asteptau sa ia de-a gata sisteme precum city-safety, pilot auto adaptiv, BLIS, etc.
421,951 unitati in 2012
Sunt in pierdere.... cu toate ca sunt privilegiati cand vine vorba de intrare pe cea mai mare piata auto din lume : China.
https://www.media.volvocars.com/global/enhanced/en-gb/About/Sales/Current.aspx
@VFL
"Eu si alte cateva sute de mii am cumpara Volvo" , exact aici este diferenta, ATI cumpara, unii cumpara si altii ar dori, dar pt acest motiv au ajuns sa fie cumparati de chinezi, pt multe sute de mii care ar fi cumparat dar n-au facut-o, de asta erau sa intre in faliment, nu datorita banilor cheltuiti pe teste de siguranta ( siguranta de top de altfel) si datorita unui prost management.
Sa vinzi cate 400.000 de masini pe an, nu-i chiar asa de rau, zic eu.
In conditiile in care traim intr-o lume captivata de gadgeturi, e normal ca vanzarile masinilor sigure sa scada. Sunt atatia tampiti care se uita la leduletele lor frumos colorate din bord sau la ce le indica disply-ul central, in loc sa fie atenti la drum. Daca s-ar putea ar vedea si filme in timp ce conduc, la cat de smecheri sunt.
Mai mult de atat, sa investesti in sisteme de siguranta e un lucru bun. Mai ales ca multi dupa ce le hulesc, le copie.
Chiar am citit de curand un rezumat despre test drive cu un BMW seria 7 de vreo 120.000 de euro. La siguranta se lauda cu un sistem de detectare a pericolelor si franare in cazul iminent al unui pericol. Din ce in ce mai multe companii adopta sisteme de pilot auto adaptiv si sisteme de siguranta ce franeaza automat in orase.
Pai mi se pare mie sau City Safety, Pedestrian Detection sunt sisteme testate de Volvo si preluate de altii cu diferite denumiri ?
Nu cumva Ford a copiat sistemul city safety cu o demunire gen Ford Active City break ?
Sa lasam marcile germane deoparte zic eu, ca nu-si are rostul comparatia Volvo cu ele.
Vinde acum 400 de mii, acum cativa ani erau pe "rosu", daca erau asa extraordinari nu erau cumparati de chinezi, oricum sa stapanesti sanatos XC60-ul, dar sa spui ca nu are rost comparatia Volvo cu marcile germane...asa o fi, eu iti zic ca seria 7 E38 avea prin 98 ACC, Active Cruise Control, dar de fapt ai dreptate, nu ai cum sa compari vreun Volvo cu seria 7 pt ca nu are model in aceasta clasa, nu ca la celelalte clase ar fi deasupra, in afara de un plus de siguranta au ramas in urma si la clasa mare si la medie, doar la compacta sunt competitivi in prezent. Volvo are mare traditie in materie de siguranta, dar nu toate sistemele din lumea asta le-au inventat ei, dar cred ca stiai asta.
Daca as avea 120.000 euro, as cumpara un XC60 si mi-ar mai ramane si bani destui ca sa-i ajut pe altii, decat sa dau pe un BMW, dar si aici, depinde de fiecare. Deci pentru mine seria 7 e ceva inutil cu un pret exagerat pentru ce iti ofera o masina. Dar cu toate astea sunt si cateva persoane care si l-ar lua.
http://www.youtube.com/watch?v=LeN9povPSgQ
http://www.youtube.com/watch?v=SwYJ1qNx5Lg
Imi plac masinile Volvo, au ceva ce le deosebeste de altele din categoria premium: impun respect si jos palaria in fata soferilor.
Si mai depinde cine isi da cu parerea despre premium. Daca respectivul n-a urcat in viata lui intr-un Volvo, poate zice ce vrea.
http://www.rtv.net/masina-in-flacari-pe-autostrada-soarelui_78590.html
http://www.youtube.com/watch?v=4xYxHqPos6M
Volvo ia foc din senin pe autostrazi? Da.
http://www.youtube.com/watch?v=j1L-mntHrPU
Soferi volvo crazy? Check!
http://www.youtube.com/watch?v=zkH2XP-UqiA
Uninsured Volvo Xc60 (HAZ6625) Could Have Caused An Accident!
Asta apropo de "soferii"de volvo...
http://www.youtube.com/watch?v=V5ybi9quH2w
Asta ca sa dovedim ca interesul maxim pentru siguranta la Volvo NU A EXISTAT intotdeauna, ci e doar o chestie de marketing. In 1997, S40 primeste 4 stele din 5 maxim posibile, de la mult-blamatul si mult-prea-blandul EuroNcap.
http://www.youtube.com/watch?v=qBDyeWofcLY
Daca mergem si mai departe in istorie... pe vremea cand Volvo facea toalete "premium" (FiftGear o spunea, nu eu. Eu cred ca facea cutii de conserva si frigidere), o masinuta mica trece ca prin unt in Volvo tau...by bye volvo!
Pentru "fanii" Volvo as avea rugamintea sa nu mai faca reclama masinilor germane punand link-uri cu astfel de marci "super" sigure in comentarii. Chiar si o reclama negativa, totr reclama este. Mai bine puneti link-uri cu teste facute de Volvo.
Diferenta intre masinile germane si altele, gen japoneze, suedeze, este ca daca un Volvo sau o Toyota provoaca un accident, trebuie rechemate in service si sunt cele mai proaste marci. Daca 1000 de "super" BMW seria 7 sau Audi S7 se fac praf si provoaca accidente, ele tot sunt considerate cele mai bune masini din univers.
Concluzie: prosti nu sunt cei ce vand ...
Multumim pentru link-uri, insa ai uitat sa si citesti articolele:
Masina care a luat foc pe autostrada: soferul nu era posesorul masinii. Probabil cocalar de pe BMW pe care nu l-a suportat Volvo. Are si masina mandria ei.
Volvo XC60 in Anglia: mi se pare ca soferul e cu bun simt si chiar da inapoi lasand loc de trecere celui de pe contrasens: deci no accident. Daca era BMW sau Audi iti lua fata de nu aveai aer.
Nu stiu exact ce ai vrut sa demonstrezi, dar ti-a reusit: Masinile Volvo din link-urile prezentate de tine NU AU PROVOCAT ACCIDENTE.
Pricepi diferenta ? Cu siguranta nu, ca nu prea ai cum.
Credeam ca sunt singurul care crede ca marcile astea atrag o anumita categorie de persoane.
Tocmai asta e marea, marea problema: SUNT REALITATEA !!!
Casca ochii si vezi diferenta intre argumente (a mai pus cineva link-uri cu niste Volvo care ar fi putut provoca accidente) si realitate.
Realitatea e ceea ce ne inconjoara. Si tot asa realitatea e ca mai multi cumpara BMW sau Audi si nu Volvo. Deci asta tot realitate este si nu pot veni eu cu argumente ca Volvo ar fi mai bine vandut cand realitatea m-ar contrazice.
Ia vezi in ce tari vinde Volvo cel mai bine si vezi daca nu cumva alea sunt tarile cu cel mai mic numar de morti la 1 milion de locuitori.
Si eu n-am nicio problema ca altii vor sa-si ia masini care se fac praf si se rup in doua. La urma urmei fiecare face ce vrea cu viata lui.
http://www.primatv.ro/stiri-focus/sofer-liber-pieton-in-spital.html
Mai exact, un retardat, baut si fara permis, loveste o femeie care mergea linistita pe trotuar.
Intrebare : ce masina putea sa conduca un astfel de personaj ?
Raspuns simplu BEHEMWEU. Ca asta i se potriveste cel mai bine.
Si ce face retardu' dupa ce loveste femeia ? Fuge de la locul accidentului, normal, ca asta fac infractorii.
Deci cum se face ca masinile sunt super bune, dar toti fraierii pierd controlul lor ? Pai sa faca astia de la BMW un sistem de siguranta si sa nu mai lase prosti la volanul BMW-urilor, ca se fac de tot rasul.
Si acum legat de fiabilitate se pare ca esti total dezinformat. Ia vezi tu ce scrie aici: http://www.telegraph.co.uk/motoring/news/9815860/German-cars-lose-out-in-reliability-survey.html
Daca nu stii engleza nu-i problema ca-ti explic eu: Un Audi se strica de 5 ori mai repede ca un Volvo, iar un BMW de aproape 3 ori.
Deci daca vorbim stric de fiabilitate, Audi si BMW sunt varza comparativ cu Volvo.
Pricepi putin cam cum sta treaba cu fiabilitatea expertule ?
A fi in top 10 de la coada nu inseamna ca sunt cele mai bune.
Numai experti avem pe aici. Experti in fiabilitate, in materiale, de asta o ducem asa bine ca natie. Top cei mai prosti soferi, top cei mai multi morti in accidente rutiere. Pai cu asa experti, normal sa fii in top...
Cineva a inteles gresit: Daca nu-ti place Volvo esti catalogat cocalar. Respect pentru Honda, Toyota, Mercedes, Volvo.
Cocalari sunt o parte care au inclinatii catre a se da smecheri cu jafuri germane, aduse SH din diferite tari.
Si la ce link-uri ?
"În ciuda intervenţiei pompierilor, maşina s-a făcut scrum. Din nefericire, autoturismul nu avea nici asigurare CASCO."
"Nu e maşina mea, nu am asigurare CASCO", a spus şoferul maşinii.
TU ai vazut ceva de RCA sau ai visat noaptea ?
E usor sa-ti dai cu parerea despre fiabilitate Volvo cand tu esti ca ... noaptea.
Hai ca ti-am dat eu un like, ca sa nu-ti mai dai singur ca esti prea gramada domnule expert in asigurari, masini si fiabilitate.
Nu degeaba suntem o piata buna de desfacere pentru jafurile SH germane. La cati sunt ca tine, le creste inima de bucurie germanilor. Multi si prosti mai sunt expertii nostri in auto.
http://www.youtube.com/watch?v=zkH2XP-UqiA
Uninsured Volvo Xc60 (HAZ6625) Could Have Caused An Accident!
"Could have caused an accident". Pe langa miile de BMW-uri si Audi-uri rupte-n doua sau care fac drifting-uri pe trecerile de pietoni sau curse prin orase in trafic real, tu vii cu un link in care un Volvo ar fi putut provoca un accident. UAU, asta da link si stire. Si rezultatul ? Din toate link-urile prezentate de tine cate masini au fost avariate, cate accidente si cate persoane decedate ?
Esti penibil. Dar poti fi fericit, nu esti singurul si ai multi sustinatori.
numarul de masini vandute nu reflecta neaparat gaura din bugetul unei companii (Volvo), care la randul ei apartine de o alta companie (Ford). Banuiesc ca de acea perioada te referi cu cele 400000 de masini vandute si vanzarea companiei. Ei bine nu prea a fost asta motivul, Ford avea doua variante in timpul crizei: ori sa imprumute bani de la stat, ceea ce nu a facut, ori sa-si vanda marcile. Un alt exemplu ar fi Opel, care nu era chiar in faliment atunci cand GM i-ar fi vandut daca nu intervenea statul german. Atunci cand apartii de altul el are grija in primul rand sa salveze pielea lui. Uita-te la cazul Ford care a vandut Jaguar, Land Rover si Volvo... si ce au facut unii de care nici nu se stia mare lucru in industria auto din zilele noastre. Sunt convins ca daca marcile astea ramaneau la Ford nu ajungeau unde sunt acum, din contra. Ramaneau in destul de mare masura niste Forduri cu alte "haine".
Atunci cand s-a anuntat oficial ca Volvo va ajunge la Gelly, am spus ca in 2-3 ani veti vedea marca Volvo foarte diferit fata de ce fusese pana atunci. Ma bucur ca nu m-am inselat.
Deci acest premiu pe mine nu ma mira. Cine se pricepe la masini cam stie ce fel de potential are Volvo si ce masini faceau acum 20-30 de ani cand erau pe val. Sa nu uitam ca unii din putinii constructori care aveau masini ce depaseau un milion de km fara probleme, erau in anii '60 si '70 Mercedes si Volvo.
Si pregatiti-va de ceva frumos si din partea celor de la SAAB daca se gaseste cineva precum Gelly. Insa aici e un pic mai complicat, pentru ca GM are dreptul sa intervina.
Mai departe, referitor la fiabilitate. Amice, probabil nu stii ca masina cu cei mai multi km parcursi si care inca mai merge este un Volvo. Si pana acum a parcurs peste 4.6 milioane de km. Tot Volvo, alaturi de Mercede, baga service-urile in faliment cu masinile care nu prea se stricau. Se intampla prin anii '70 si '80. Cam asta a fost si motivul pentru care Volvo a inceput sa aiba probleme cu banii si Mercedes era sa intre in faliment.
Mai departe, legat strict de siguranta. Ce face EuroNCAP este vrajeala pe langa ce face Volvo in laboratoarele de testare, care sunt mult mai avansate de cele de la EuroNCAP. In plus Volvo nu se bate cu pumnul in piept ca a luat 5 stele la un impact frontal la 64 km/h, lateral la 40km/h sau cu un stalp. Adica nu se lauda cu ce stiu toti proiectantii ca se va intampla cu masina la EuroNCAP, motiv pentru care sunt proiectate in primul rand sa treaca fara nici o problema de testele EuroNCAP.
Ah, inca ceva. Vezi ca americanii au teste de siguranta mult mai dure decat europenii. Ia vezi cine e referinta la ei, in nici un caz Audi sau BMW.
Dar intr-un fel ma bucur ca ai parerea asta. Asa Volvo va ramane in continuare o marca aparte, care nu va fi prima alegere a celor care isi permit o masina. Deci exclusivitatea Volvo va fi multi ani de acum inainte, mai ales la noi. Ceea ce pe mine unu' ma bucura.
Pentru cine tinea sus si tare ca BMW in 1998 avea Active Cruise Control tin sa-l informez ca aceeasi tehnologie exista pe Chrysler LeBaron in 1989. Sper sa aveti ocazia sa va urcati intr-o masina americana din anii '80, iar apoi sa o comparati cu una europeana mult mai noua.
O dezbatere Volvo vs. germane, suedeze, japoneze nu isi are rostul. Fiecare isi cumpara o masina pentru ceea ce considera ca-i trebuie. Unii vor siguranta, altii vor off-road, altii au de carat diferite lucruri, iar majoritatea vor fite de Dorobanti si Magheru.
II inteleg pe cei care opteaza pentru alte marci si nu cumpara Volvo. Inca au ramas la ideea ca Volvo este o caramida. Sper sa aibe ocazia sa conduca un T5, T6 sau macar un 3.2 de la Volvo daca nu chiar un V8. Pe langa asta putem adauga si service-ul extrem de scump la Volvo. O revizie normala la un XC90 costa in jur de 1800-2000 lei la Primus.