Volvo prezintă noul XC90 facelift: grilă revizuită și interior mai practic

de Alexandru Monenciu
Joi, 05.09.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Constructorul suedez de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul XC90 facelift. SUV-ul propune un design exterior ușor revizuit, dar și un interior mai practic.

Volvo este unul dintre constructorii care și-au revizuit planurile de electrificare. Livrările modelului cu zero emisii EX90 au demarat, după multe amânări, dar clienții care vor încă un SUV cu trei rânduri de scaune și motorizări convenționale pot opta pentru noul XC90 facelift.

Noul Volvo XC90 facelift propune o grilă frontală revizuită, iar farurile cu design nou te duc cu gândul la omologul său electric, EX90.

Cele mai notabile modificări se regăsesc la interior. Suedezii au luat în considerare feedback-ul clienților, astfel că ecranul central al sistemului multimedia are acum 11.2 inch (față de 9 inch cât avea înainte), o rezoluție mai bună și suportă actualizări over-the-air.

Mai departe, suporturile de pahare au fost regândite, pentru a fi mai practice, zona de încărcare prin inducție a fost repoziționată, iar în consola centrală a mai apărut un spațiu de depozitare.

Gama de motorizări este, practic, neschimbată. În continuare, versiunea plug-in hybrid combină un motor pe benzină de 310 CP și o unitate electrică de 145 CP, iar autonomia în modul pur electric este de 70 de kilometri.

Vestea bună este că versiunile B5 și B6, cu 250, respectiv 300 CP, vin în compania unui sistem mild-hybrid la 48V, iar consumul de combustibil a fost redus.

Suspensia a fost, la rândul ei, revizuită, pentru un plus de confort.

Comenzile pentru noul Volvo XC90 facelift au fost deja deschise. Producția este programată să demareze spre finalul anului 2024, iar primele exemplare vor fi livrate până la intrarea în noul an.

via Volvo

Comentarii (12)

  • Thanks, Audi !
    Blocurile optice frontale, aproape ca doua picaturi de apa cu cele aflate pe A6 (C7 facelift).
    2 1
  • Adrian
    Are Android Auto acum?
    Ecranul din spatele volanului poate afisa si altceva in afara de harta?
    Butoanele de pe volan au simboluri care sa-ti spuna ce face fiecare?
    Poti vedea pe cele 2 ecrane care este sursa audio atunci cand nu esti in meniul respectiv de pe ecranul central?
    Poti opri sistemele start-stop / lane assist ?
    Incarcarea wireless este de putere mare sau mai repede se descarca telefonul cu ecranul pornit decat se incarca prin wireless?
    My 2 cents.
    1 8
  • Eleganță nordică.
    4 2
  • Ups...
    Volvo nu " și-a revizuit planurile" ci a renunțat la planul că până în 2030 sa produca numai electrice. În curând o să revină /introducă și un diesel hibrid, pentru că magaoaia consuma 14-15% pe autostrada.
    https://m.ziare.com/volvo/productie-masini-electrice-obiective-1892134
    6 3
  • Smart strategy de design, vor vinde in draci
    1 1
  • Da, de la 100% electric în 2030 la 90-100% in 2030 și 100% in 2035. Grav.
    Îmi place cum trolii de agață de tot ce pot, de parcă realitatea se schimbă.
    1 5
  • Parca mai practic e varianta veche, model year 2016-2017.
    Tableta nu ma intereseaza si masina mai are inca butoanele fizice si practice:
    Poti seta din buton modul de condus, butoanele fizice de pe volan mi se par mult mai ok decat astea la noul model.
    Singura diferenta majora este pachetul de baterii si autonomia full electrica, ca in rest vechiul XC90 PHEV pare mai ok. Si display de 9" integrat frumos in bord si orientat putin catre sofer.
    Parerea mea...o masina excelenta, mai ales ca sh acum.
    3 3
  • Nu mi se pare mai practic.
    Si preferam sa schimbe partea din spate ca la ex90 si Polestar si sa lase fata neschimbata.
    Acum gusturile nu se discuta si in general clientii de Volvo nu cumpara produsul pentru aspect ci pentru siguranta.
    Spor la vanzari si sa vedem si noile XC60 si EX60 cum vor arata.
    1 1
  • B5. B6 consuma ca la balamuc. Salvam planeta cu motor de 2 litri si consumuri de 12-13%. BMW X5 are acelasi consum cu motorizarea V8.

    Apropo, m-as astepta ca la cat de fierti sunt pe ecologeala si cu cata scarba au renuntat la diesel, sa nu aiba nimic mai jos de hibrid. Cand colo, au doar un plugin si 2 milduri. Ditamai nava amiral se joaca cu mildurile.
    E nasol cand spargi zeci de biliarde pe electrificare si soft si Polestaruri ca nu-ti mai raman bani de motorizari care chiar au sens. Noroc ca au reusit sa trimita Polestarul la orfelinat c-au mai scapt de o mare gaura neagra.
    4 1
  • @alex cu creier mic
    Tati, e un facelift, aceeași masina dpdv tehnic.
    X5 v8 are consumul ala dacă e Pinocchio la volan.
    1 4
  • @13:29
    Nu conteaza ca e facelift. Se poate introduce un hibrid serios mai ales ca esti toata ziua cu eco-coada-n sus. Doar ca un hibrid simplu ar decima 80% din vanzarile de pluginuri si nu da bine la ideologie.

    Ia de aici consumuri X5 vs XC90 2015+:

    https://www.spritmonitor.de/en/overview/6-BMW/43-X5.html?fueltype=2&constyear_s=2015&page=2&powerunit=2

    https://www.spritmonitor.de/en/overview/6-BMW/43-X5.html?fueltype=2&constyear_s=2015&page=2&powerunit=2
    3 0
  • @alex cu creier mic
    T8 e un hibrid serios.

    https://g05.bimmerpost.com/forums/showthread.php?t=1949221#:~:text=Local%20only%3A%20~12mpg.,price%20is%20lower%20fuel%20economy.
    1 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru