În prezent, în gama de SUV-uri din portofoliul Volvo se află trei modele: XC40, XC60 și XC90. Dar producătorul sudez are în plan dezvoltarea unui nou SUV.
Conform celor mai recente informații, Geely a dezvoltat o platformă dedicată vehiculelor electrice (Sustainable Experience Architecture, SEA), iar aceasta ar urma să fie folosită și de Volvo pentru un viitor SUV mic. Noua arhitectură a fost prezentată în cursul acestei săptămâni în cadrul Salonului Auto de la Beijing și a fost integrată pe un concept semnat de Lynk&Co.
Modelul pregătit de suedezi va fi poziționat sub actualul XC40 și ar putea primi numele XC20.
"Și noi vom folosi platfroma SEA. O vom utiliza pentru o mașină mai mică și cred că este practic și inteligent să împărțim aceeași arhitectură. E dificil să dezvoltăm un vehicul mai mic pe platforma CMA. Iar dacă ne dorim un vehicul mai mic decât XC40 atunci platforma SEA este alegerea potrivită și o vom folosi în acest scop", a declarat Hakan Samuelsson, șeful Volvo.
Indiciile cu privire la un nou model Volvo au apărut încă de anul trecut.
"Și mașinile mai mici pot fi premium. Doar pentru simplul fapt că ai un costum mic, nu înseamnă că el trebuie produs din poliester", a afirmat șeful Volvo în 2019."Putem produce un Volvo premium pe platforma SEA. O vom face împreună cu Geely, iar acest lucru va fi unul cât se poate de natural", a completat oficialul Volvo
Hakan Samuelsson nu a oferit detalii cu privire la numele viitorului model, însă a oferit indicii care întăresc ideea unui nou SUV.
"Trebuie să fie premium, iar SUV-urile sunt foarte populare. În același timp trebuie să fie și electric. Cred că SUV-urile viitorului nu vor mai fi la fel ca SUV-urile de astăzi. În acest moment, garda la sol și performanțele în off-road nu mai sunt cele mai importante atuuri", a completat oficialul Volvo.
Via | AutoExpress
Comentarii (1)