Volvo nu putea lipsi de la Salonul Auto de la Detroit, piaţa americană fiind extrem de importantă în ponderea vânzărilor totale ale constructorului sudez. Prezent la eveniment, Hakan Samuelsson, noul preşedinte al companiei, a făcut o serie de afirmaţii importante într-un interviu acordat publicaţiei Autocar.
Samuelsson a anunţat că vom face cunoştinţă cu nouă noi modele până în 2015. Dintre acestea, opt vor fi facelifturi sau revizuiri ale gamei deja existente.
Cel de-al nouălea model va fi nimeni altul decât XC90, SUV-ul suedezilor care are deja o carieră îndelungată în spate. Modelul este aşteptat de multă vreme de fanii brandului pe motiv că actuala generaţie este deja perimată. SUV-ul se va folosi de noua platformă modulară SPA (Scaleable Platform Architecture), dezvoltată pentru a găzdui şi alte viitoare modele ale constructorului. Soluţia va face ca modelele să împărtăşească o mare parte din componente şi va duce la eficientizarea procesului de producţie.
În cadrul aceluiaşi interviu, Samuelsson a declarat că Volvo se pregăteşte şi să dezvolte o platformă de mici dimensiuni, în regim propriu. Proiectul va primi undă verde doar dacă va fi găsit un partener viabil, iar platforma va fi folosită pentru a găzdui viitoarea generaţie S40 şi V50, derivatul break al acestuia. Componentele ar putea fi făcute comune cu Geely, în încercarea de a reduce costurile.
Acelaşi oficial a recunoscut că Volvo începe să devină din ce în cemai dependent de crossovere. Chiar şi aşa, nu va exista un model mai mic decât actualul V40. preferând să fie constant în ofertă.
via autocar
cu fraza asta vor convinge multa lume sa isi cumpere volvo,
sau mai bine un geely la juma de pret
Sucess Volvo. Ce e frumos si bun nu trebuie schimbat prea mult !
Lasati asta in seama germanilor.
Ti-ai lua, dar adevaratii potentiali clienti se vor indrepta catre concurenta si peste cativa ani va disparea S80 de pe piata si atunci n-o sa te mai amuzi, o sa spui ca e piata nedreapta si necunoscatoare, nemtii find de vina evident.
E posibil sa ai dreptate intr-o privinta: Volvo sa dispara. Nemtii nu sunt de vine evident. Pentru ca ei se adapteaza pietei: fac investitii din ce in ce mai mari in motoare. Pe cand Volvo a continuat sa investeasca in siguranta. O afirmatie a celor de la Volvo a fost ca pana in 2020 vor produce autoturismul in care nu va muri nimeni. Banuiesc ca vazand aceasta BMW si Audi au ripostat cu vreo 5 modele noi si cu motoare mai puternice.
Si acum Dane, daca te vei uita in jur si mai prin toate tarile, nu doar in Romania, invatamantul si cultura se duce de rapa foarte rapid. Chiar am vazut un articol cu un alt meltean (dar nu roman) facand drifturi cu un BMW pe strada. Pe la moldveni astia cu X5, X6, deja au dreptul sa parcheze pe trotuar pe unde ar trebui sa circule pietonii, prin Plonia tot cei cu BMW fac liniute pe strazi. Deci grupul celor "meseriasi" e in continua crestere. Astora li se adreseaza germanii, pentru ca astia cumpara. Si asta promoveaza germanii: indisciplina si marlania. Asa cum la TV se promoveaza marlania si prostia ca asta face rating, asa si dealerii auto beneficiaza de pe urma celor care gandesc "mult". Nu cred ca Volvo are concurenta din partea germanilor. Daca iei Volvo stii pentru ce il iei, asa cum stii de ce alegi BMW sau Audi - motoare frate, ca sa-i arati tu celui de langa tine ce repede pleci de la semafor cu scartait de roti.
Eu sper ca Volvo sa supravietuiasca si sa-si vada de drumul ales pentru producerea masinilor sigure. Daca ii lasa pe germani sa produca masini cu motoare de peste 500 CP care in 2 secunde prind 100 km/h si in urmatoarele 2 secunde sunt deja infipti in vreun stalp sau sant, mai scapam si noi de "meseriasi".
Pentru tine "era Volvo chinezesc" parca a inceput de vreo 3 ani :) Parca tu vedeai peste tot Volvo made in China si pe toate piesele parca scria made in China. Vezi ca si V40-ul aparut anul trecut tot in China e produs. Mai bine iti iei si tu un BMW made in Germany, ca ti se potriveste mai bine.
Daca ai fi avut, macar stiai cum se scrie corect. Du-te mai intai pe la scoala si dupa aia vii sa scrii pe forumuri. Oricum te incadrezi perfect cu o astfel de exprimare in categoria detinatorilor de BMW. Astia de la BMW ar trebui sa te faca cumparator fidel la cat esti de inteligent.
Ai gasit repede explicatia pt o eventuala disparitie a lui Volvo, este simplu sa dai vina pe altii si pe melteni, dar in schimbi sa mentii pe piata un produs mult prea mult timp si sa nu-l schimbi si evident ca vanzarile se vor apropia de zero, vor fi de vina mass-media ce promoveaza incultura si cretini din Georgia cu M5 E34, ca doar o companie rezista prin comentarii pe net, in special comentarii venite din Romania , tara unde toata lumea se pricepe la orice, inclusiv sa creada ca peste 7 ani intr-o masina nu se poate muri pt ca asta si-a propus Volvo, ei si-au propus, dar realitatea este alta, nu ti se pare ca este o chestie exagerata si ambigua in acelasi timp? "Vrem ca nimeni sa nu moara in masinile noastre pana in 2020"? Fara sa precizezi conditiile, pur si simplu , esti convins ca nu va muri nimeni, dincolo de experienta lor in siguranta si grija lor pt asta, nu ti se pare c-ar fi marketing absolut deloc, nu?:). E parerea ta daca vei crede asta, dar cand o marca dispare de pe piata( si eu sper sa nu dispara Volvo) este exclusiv vina celor care au condus-o si care au avut putere de decizie.
Daca tu crezi ca germanii promoveaza marlania este doar parerea ta, nu poti sa reduci totul la o astfel de explicatie amuzanta chiar, marlania este promovata de televiziuni, in special la noi, dar stai ca iar am ajuns la aceeasi problema: cati mai sunteti care credeti ca tara noastra da tonul la ceva, sau chiar tarile vecine, pt ca vad ca sunt din ce in ce mai multi care cred asta, e treaba voastra dar va inselati amarnic. Si o chestie pe care am mai spus-o, daca Volvo vrea sa se indrepte catre siguranta totala, sa faca toate modelele limitate la 130 la ora, motoare de 50 de cai maxim si asta ar fi un prim pas catre super siguranta, nu Volvo S60 Polestar de peste 500 de cai, mult peste un M3. Nu contesta nimeni grija acestei marci pt siguranta si inovatiile pe care le-a adus, dar sa invoci niste argumente exagerate este altceva, poti sa ramai cu ele sau poti sa incerci sa mai vezi putin si-n stanga si-n dreapta, lucrurile nu stau chiar asa cum crezi.
nu vreau sa ii iau apararea lui gigi , pt ca nu are dreptate, dar totusi, daca e sa vorbim despre faza cu siguranta volvo in 2020, hai sa ne uitam la ce comportament a avut S60 vs nemtoaice la noul test IIHS: small overlap
la restul testelor mai toate masinile pot sa ia 4 sau 5 stele ( cu exceptia dacia , tata , chery etc) si asta se intampla pt ca constructorii fac masini care sa se comporte excelent in fix acele situatii de impact, DAR cati din ei fac masini care sa se comporte macar decent in scenarii care nu sunt testate de euroncap sau de IIHS? ei bine? cine? nemtoaicele? BMW si VW au avut un comportament mediocru iar audi si merc si-au luato in freza rau de tot, cat despre Toyota & Lexus e jale. CINE a trecut cu brio? Volvo si Honda ( plus copilu lu' honda, Acura) si din ce am vazut pe net despre cum face volvo tastele al centrul lor de siguranta ma astept sa aiba un comportament bun si la tipuri de impact care azi inca nu sunt testate de Ncap sau IIHS.
Tocmai ce-am spus ca nu contest faptul ca Volvo face masini sigure, dar cu 2020 ca nu va muri nimeni o cam contest pt ca nu precizeaza conditiile, daca spuneau ca nu va muri nimeni pana la 50 la ora indiferent de ce si cum, era mai plauzibil.
Cam asta ar fi diferenta majora intre cele doua branduri: Volvo investeste in principal in siguranta, lucruri care nu sunt vizibile, iar BMW in forme si motoare, pentru ca astia care isi iau BMW-uri si le iau sa se laude cu ele si sa participe la curse si concursuri de "miss masina".
Si chiar daca s-au concentrat pe siguranta si "pierd" foarte multi bani prin timpul alocat cu testele si masinile distruse, au avut si cativa ingineri designeri care au dat cateva forme frumusele la masini. Daca e sa fac comparatie la aspect intre XC60, BMW X3 si Audi Q5, eu zic ca germanii sunt foarte departe cu designul si au multe de refacut si facelift-uri pana sa ajunga la forma lui XC60. V60-ul este unul dintre cele mai frumoase break-uri, iar S60 sta foarte bine ca aspect la berline. V40 e superb comparativ cu un BMW 116i. Deci nu vad de ce ar schimba prea mult formele cei de la Volvo. Le urez succes in continuare si sa continue tot in ritmul asta la capitolul siguranta, capitol la care germanii au dezamagit profund la IIHS si in loc sa recunoasca, au inceput sa faca comentarii, ceva specific germanilor.
Si pentru cultura ta generala: S60 polestar nu e masina de serie si nu se adreseaza clientelei majoritare Volvo. Nici nu cred ca va ajunge vreodata sa fie produs in serie pentru ca nu asta isi doresc clientii Volvo.
Si legat de CP, au am o Corolla cu 90 CP. Din fericire nu am patit nimic cu ea si pana la 75.000 km nu am schimbat nimic, i-am facut doar reviziile. Altii cu Audi sau BMW au schimbat jumatate din piesele masinii in 5 ani, dar de, au cate 300 CP :)
Ceea ce spui in comentariile tale nu face decat sa confirme ceea ce-am spus initial, si anume daca S80 va disparea de pe piata in urmatorii ani vor fi de vina nemtii, meltenii, televiziunile, clientii spalati pe creier, raketzii din Georgia si asa mai departe, dar tu ca fan Volvo te bucuri ca nu vor oferi un nou model inca cel putin 3 ani de acum incolo, iar motivul gasit de tine, ca " ce e bun nu se schimba" nu prea tine, recunoaste ca nu este o veste prea buna, iar daca peste ani nu vor mai avea un reprezentant in aceasta clasa va fi chiar rusinos, nu motivele invocate de tine vor fi cele reale, asta vrei tu sa crezi.
Polestar nu este inca de serie dar va fi concurentul direct pt M3, poate nu va avea peste 500 de cai dar pun pariu ca va avea mai mult decat M3. Esti sigur ca si-ar pastra clientii si Volvo daca ar avea masini limitate la 130?:). Este f periculos sa vezi doar marketing si minciuna la unii iar la altii sa nu vezi nimic din toate astea.
Iar pt cultura ta generala media puterii la Bmw-uri sau Audi-uri este de sub 200 de cai, ca au si modele de performanbta este altceva, dar cine nu are? Cat are cea mai puternica motorizare de pe S80? 120 de cai? Din pacate mai este si altceva in plina dezvoltare la noi, nu doar incultura, ci si ipocrizia.
Citez si spun ptr ultima data Volvo face legea in domeniul sigurantei.Exact cum spun si altii de aici,la noile teste BMW,Mb si Audi au iesit foarte sifonate.Volvo ramane cel mai bun brand premium la siguranta din lume.Fapt ca acest XC 90 a fost tinut pana azi la vanzare arata faptul ca a fost destul de iubit,fiind cel mai sigur Off roader la siguranta.Anul trecut chiar la interesctia cu Piata Iancului in Bucuresti un BMW X5 2009 s-a rasturnat in intersectie in momentul in care a fost izbit in lateral de un Opel Corsa.Daca ar fi fost un XC90 nu s-ar fi intamplat asta.Eu as fi vrut sa se mai vanda inca 3 ani de acum incolo acest model,insa timpurile trec si vor fi prezentate altele care le astept cu nerabdare si cu siguranta ca Volvo va aduce pe aceste noi facelift-uri inovatii de varf la siguranta.Oricum chiar si acest XC90 care se mai vinde inca este unul foarte tehnologizat mult peste Mercedes GL si alte pocitanii in care poti murii daca te loveste un Matiz in lateral intr-o intersectie.....cat de penibil.
Btw,vezi ca lumea te confunda cu userul @kumite.Asa sa fie?Chiar lucrezi in service,sau esti doar un "oil changer"?Astept veninul!