Volvo a pregătit investiții semnificative pentru a lansa pe piață mai multe modele electrice în următorii ani, electrificarea fiind o prioritate pentru constructorul suedez.
CEO-ul Volvo, Hakan Samuelsson, estimează că mașinile electrice vor fi la fel de profitabile ca vehiculele diesel și pe benzină cel târziu în anul 2025, potrivit Reuters.
“Sunt absolut sigur că profitul mașinilor electrice va fi similar cu cel produs de mașinile cu combustie internă, până în 2025,” a spus Samuelsson.
Principalul argument invocat de oficialul Volvo este scăderea costurilor cu componentele pentru mașinile electrice în anii următori. Constructorul suedez se bucură în prezent de o cerere mare pentru modelele sale plug-in hybrid.
Via Reuters
Comentarii (0)