Volvo şi autorităţile suedeze din oraşul Goteborg au anunţat oficial că proiectul deceniului, care vizează dezvoltarea unor maşini autonome, se află în plin avânt, urmând să debuteze cu un lot de 100 de maşini care-şi vor face drum prin şi pe lângă oraşul de origine al mărcii Volvo. Acestea sunt primele maşini Volvo care pot să se "conducă" singure în trafic atunci când şoferul cuplează "pilotul automat".
Proiectul se numeşte oficial "Drive Me - Self-driving cars for sustainable mobility" şi este fructul colaborării dintre producătorul auto suedez, autorităţile statului nordic, Parcul Ştiinţific Lindholmen şi oficialităţile oraşului Goteborg. Conform primelor declaraţii ale părţilor implicate, experimentul celor 100 de maşini autonome care circulă liber prin Goteborg va fi urmat, în 2017, de vânzarea primelor astfel de modele.
Scopul declarat al celor de la Volvo este de a dezvolta, până în 2020, maşini în care ocupanţii nu vor suferi răni grave sau decese.
"Maşinile autonome sunt o parte integrală a Volvo Cars şi a viziunii guvernului suedez de a elimina decesele pe şosele. Iar acest program-pilot este primul pas spre aceste ţinte", a declarat Hakan Samuelsson, preşedintele Volvo. Conform acestuia, testul are mai multe scopuri, cel mai important fiind acela de a aduna opinii şi păreri ale şoferilor care vor lua parte la acest experiment. Maşinile autonome nu sunt, în viziunea celor de la Volvo, unele care preiau complet controlul maşinii, ci care îl ajută pe şofer să iasă din situaţii des întâlnite în trafic, precum cozile pe bulevarde sau pe autostradă, găsirea unui loc de parcare şi rularea la viteze de croazieră. Astfel, pe lângă faptul că maşinile pot să funcţioneze complet autonom atunci când rulează cu 130 de kilometri pe oră pe autostradă, ghidându-se după marcaje şi după celelalte maşini cu ajutorul unei armate de senzori, acestea sunt capabile să caute şi să ocupe singure un loc de parcare după ce-l lasă pe şofer la destinaţie."Scopul este de a pune maşina se descurce în toate scenariile posibile, implicit să iasă de pe şosea sau autostradă şi să găsească de una singură o zonă de siguranţă în care să oprească dacă şoferul este incapabil să preia controlul atunci când este nevoie", spune Erik Coelingh, Specialist Tehnic al celor de la Volvo.
o ocazie din ceea ce ar numi romanul "o prostie dom'le"
Stai sa apara Inexorabil sa ne explice ce prostie sunt masinile autonome.
Poate ne mai spune si o poveste cu iz mistic.
am scris 2 propozitii cu speranta ca am surprins TOATE mentalitatile utilizatorilor AM.
Semnalele imi arata ca mai exista sperante.....;)
Fie ca vrem sau nu, acesta este viitorul. Cum cutia automata a desfintat-o pe cea manuala (care se afla in doar 7% din masinile vandute la nivel GLOBAL), cum senzorii de parcare, ploaie, lumina sunt mai apreciati pe o masina decat lipsa lor, asa si masina care se va conduce singura, va avea succes.
Inca ceva, in tarile civilizate, naveta la lucru, nu este mai stresanta decat job-ul in sine, de aceea o sa prinda la populatie acest tip de masina. Iar daca vrei senzatii tari la volan, inchiriezi un Ring taxi in weekend si iti satisfaci nevoia de adrenalina pe circuit.