Europa şi-a alocat peste jumătate din vânzări, cu 269.249 de unităţi, în timp ce cea mai mare creştere a provenit din Statele Unite, care a devenit o piaţă aproape la fel de importantă ca cea din ţara natală, Suedia (70.000 de maşini vândute, comparativ cu 71.000 de unităţi).
Creşterea de vânzări s-a datorat parţial lansării noului SUV Volvo XC90, iar ambiţiile pe termen mediu sunt şi mai mari: Volvo vrea să ajungă la vânzări anuale de 800.000 de maşini prin lansarea unor cmodele complet noi, iar primul pe listă este S90, care va fi prezentat la Salonul Auto de la Detroit de săptămâna viitoare.
Prin această strategie, Volvo vrea să ajungă practic în liga marilor constructori premium, formată din BMW, Audi şi Mercedes.
"Volvo este pe punctul de a intra în a doua fază a transformării sale globale. După ce etapa va fi finalizată, Volvo va înceta să fie un producător minor şi se va poziţiona ca un constructor premium, cu adevărat global. Alte reccorduri vor fi doborâte în anii următori", a explicat spune Hakan Samuelsson, directorul executiv al Volvo.În 2015, BMW, Audi şi Mercedes vor raporta fiecare vânzări de aproape 2 milioane de maşini, astfel că Volvo a ajuns pentru moment la un sfert din vânzările celor trei granzi.
Via Volvo
pt cumparatori prea putin conteaza, daca chinezului ii place sa bage bani nu are decat sa bage, noi cumparatorii castingam pt ca putem cumpara masini bune la preturi sub celor nemtesti. ce bine era acum daca era si SAAB cumparat de chinezi sau indieni, nu cred ca pe fanii SAAB i-ar fi deranjat atata timp cat compania avea bani pt dezvoltarea de noi tehnologii.
https://www.media.volvocars.com/global/en-gb/media/pressreleases/166867/volvo-car-group-reports-sek166bn-profit-for-h1-2015
cu exceptia lui xc90, restul modelelor sunt pe platforme ford toate antice si de demult
e un loc unde volvo e deja in big League - la pret, dar nejustificat cel putin pt mine car nu ma intereseaza un cx90 sau un s90
Volvo V40 e construita pe platforma Ford Global-C (2012)
Restul modelelor sunt construite pe platforma Volvo P-3, introdusa in 2006.
Ce anume e nejustificat la pretul carui model Volvo? Tare-s curios.
@Lau și @DAC, nu contează proprietarul, căci, oricum, s-ar fi ajuns la același rezultat: ultra-tehnologie cu urme anemice de Volvo…Cât despre trâmbițarea pătrunderii ȋn…liga selectă, aș fi admis o asemenea posibilitate dacă Vulvo ar fi atins măcar milionu’ de bucăți măritate (ceea ce mă ȋndoiesc că se va ȋntâmpla vreodată…).
Probabil că cei trei crai teutoni vorbesc amuzați ȋntre ei despre țânțarul hămesit de la Nord care le bâzâie insistent prin fața ochilor. Serios acum, ce-ar putea Vulvo să pună ȋn balanță cu…S-Klasse, mai ales cu ediția Maybach?! Preconizatul sedan S90 cică se va scălda tot ȋn ape de “executive car”, ȋnlocuind S80. Or, dacă ȋți propui să capeți aureolă realmente premium, dar nu sufli nicio idee despre “full-size luxury car”, atunci cine să te creadă?...Să nu uităm adevărul elementar că Triada se pricepe și la…”ultra-luxury cars” (categorie care include și ediția sau, mă rog, sub-brandul Maybach). Vorba lui Andrei, suedezii au pompat bani de la chinezi și acum se ȋnchipuie pe cai mari, deși, de pildă, partea frontală a conceptului Buick Avenir “ȋi dă clasă” celei a așteptatului S90 (subliniez: strict după părerea mea, pe care n-o consider etalon) – nota bene: Buick nu și-a declarat intenții și pretenții de genul celor formulate de Vulvo, “vărul” Cadillac tăindu-și partea leului.
Uite de-aia ȋi admir pe cei de la…Saab: fiindcă sunt niște suedezi care ȋși văd lungul nasului, indiferent dacă vor miza pe “electrice” sau vor agoniza mai departe ȋn moarte clinică.
De fapt, ȋn ce mai constă astăzi exclusivismul lui Volvo? “Vrem și noi să fim ca ceilalți!”…Cum rămâne cu motoarele lor celebre de altădată, garantate pentru milioane de km?...Și-au părăsit menirea ca să ȋncerce marea cu sarea, dar probabil că se vor trezi blocați ȋntre linii, precum Cadillac, ȋnsă măcar că americanii, cum-necum, mizează pe un CT6, care nu pare chiar “flagship”, dar bine și așa decât deloc…
http://turistinbucurestiro.blogspot.ro/2013/04/intercontinental-1970.html
doua volvo
S40 in 2008 si V40 in 2013, deci ambele pe platforme ford, pretul? OK
si va urma si un al treilea in maxim 2 ani, S90 sau V90, posibil Cross country daca va exista.
http://www.jdpower.com/press-releases/2015-germany-vehicle-dependability-studysm-vds
Din câte văd pe aici Volvo stă bine cu intrările pe la service-uri germane comparativ cu concurența.
Și prin Anglia treburile stau cam la fel :http://www.telegraph.co.uk/motoring/news/9815860/German-cars-lose-out-in-reliability-survey.html
Din câte văd concurența se bate pe ultimele locuri și stă la coadă la service.
Bine, ca să vezi asta trebuie să reușești să iei BAC-ul și să știi să citești și altceva decât ce scrie pe pungile de semințe și discografia cd-urilor cu manele.
Și dacă concurența ar fi fost așa de puternică, mai ales la ea în țară, nu s-ar fi întâmplat așa ceva :http://www.autolatest.ro/stiri-masini/studiul-voss-prezinta-cele-mai-bune-masini-ale-anului-2013
http://www.automarket.ro/stiri/studiul-satisfactiei-clientilor-din-germania-volvo-castiga-acasa-la-nemti-38734.html
Mi-ar fi plăcut ca Volvo să nu vrea în ligă cu germanii. Nu-i face cinste. Ar fi bine să definească ei o altă ligă mai selectă și mai sigură.
Succes Volvo în continuare.
NIMIC nu-i adevărat din rechizitoriul tău veninos; doar speculezi și insinuezi. Nu contează cine cu cine se asociază ȋn acest sens; numele lor este legiune…
Tartorus Vax, habar n-ai de cerințele elementare ale unui dialog inechivoc civilizat. A, și prezinți credibilitate zero absolut cu zeflemeaua ȋn engleză.
Sigur că există persoane mult mai inteligente decât mine, iar acei fericiți ori hălăduiesc deja ȋn Rai, ori…s-au angajat ȋn viața lor terestră, cu fermitate și curaj, pe acest drum invariabil MĂRĂCINOS. Alt criteriu de definire a inteligenței, la naiba, nu poate fi conceput, ȋn nicio limbă a pământului. Prietene, mă ȋndoiesc că ai idee despre smerenia pe care o sugerezi – nu pot să ți-o descriu, ci “doar” să ți-o arăt (ca să te imit: nu e cazul meu, stai liniștit).
Volvo a demonstrat că, din păcate, face jocurile “alchimiștilor” Noii Ordini Mondiale, dar nu oricum, ci cu patos uluitor, ceea ce mă ȋndreptățește să calific tagma conducătoare a acestei foste mărci glorioase exact cum cred de cuviință. Cu ocazia afacerii Dieselgate, am susținut că trebuie incriminate persoane fizice, nu juridice! Așadar, nu eu terfelesc Volvo, ci cei care o cârmuiesc (spre prăpastia eradicării identității de sine). Ei constituie Vulvo, ȋmi pare rău! Nu accept nicio obiecție pe acest subiect!!
Ei, dar ce avem noi aici? Hulire fățișă a mărcilor americane? Vai, ignori contribuția lor majoră la dezvoltarea și apoteoza automobilului? Acestea două ȋn cauză, Buick și Cadillac, s-au remarcat prin inovații foarte importante, iar epopeea ȋn parte a fiecăreia dintre ele n-ar putea fi cuprinsă ȋntr-o carte…Dar bine că le trimite ȋn closet Neicus Nimenex, care, dacă ar asista la procesele lor de producție, s-ar uita precum curca ȋn lemne. Eu, ca fan, sunt nemulțumit de management și de aspectul modelelor actuale, dar firmele ȋn ansamblu să “mi le vâr undeva” ?…Doamne ferește! Ar ȋnsemna să-mi alung și ultima brumă de minte. A, dacă se vor lăsa și ele “contaminate” de frenezia A.I. , la aceeași intensitate ca aceea practicată de Volvo, atunci nici măcar pe site-urile lor nu voi mai intra…Dar nici așa nu voi găsi vreun motiv plauzibil să le tratez cum ȋmi propui tu.
Mi-am stabilit o regulă prioritară pe aici: nu eu voi “ataca” primul, dar să-l ferească toți dumnezeii (și Acela adevărat, și cei imaginari) pe imprudentul care se va (mai) ȋncumeta…Oricum, mi se pare straniu că Mafia s-a potolit (sper să nu fie doar o impresie), dar au rămas “la datorie” amatorii de sentințe “juste” și “moralizatoare”. Pe mine mă ține, căci am șoriciul gros…Eu chiar nu vreau să continui niște fricțiuni care nu mă definesc și care, pe deasupra, ȋmi displac profund (din fire, ador liniștea, care este scopul meu suprem, dar sunt conștient ȋn permanență că n-o pot avea nicicum, nicicând și niciunde pe această fiere unică ȋn Univers numită Pământ – de pildă, ȋn urmă cu doar câteva clipe, s-au tamponat două mașini chiar sub fereastra mea; starea de spirit pe care o sesizez, deloc surprins, la cei doi șoferi implicați nu denotă un raport firesc vinovat-victimă, ci reflectă fidel revărsarea nestăvilită a demonismului ȋn lume...), dar ura vădită și sufocantă a unora nu-mi lasă alternative! Am menționat de atâtea ori că oricine are dreptul natural de a-mi adresa reproșuri, oricare ar fi ele, ba chiar și ironii, numai că se cuvine să fie rostite ȋntr-o manieră omenoasă și să fie ȋnsoțite de argumente solide – iată cele două condiții sine qua non la care m-am tot referit! Pe de altă parte, “te crezi prea deștept pentru lumea din jur” reprezintă o afirmație tipică incapabililor de a fi deștepți “măcar” pentru ei ȋnșiși.
Acum voi conchide, hm, ȋn engleză: game over. Dar over să rămână!!!
Mafia macar era mai haios decat tine, in rest nici o diferenta. Poate treci odata si pe la mormantul lui Arsenie Buca si iti vine mintea la cap, ca de smerenie nici vorba.
Cat despre teoria asta a conspiratiei ( volvo - noua ordine mondiala, si anticristi ) pe care o propovaduiesti cu insolenta de la o vreme, cred ca in curand o sa ai propria pagina in rational wiki alaturi de indivizi precum Kent Hovind, Helen Caldicott, Ken Ham si alte personalitati de aceeasi talie psichiatrica.
Nu iti mai irosi timpul sa scrii atata ca oricum nu citeste nimeni decat primele randuri sau spicuieste putin.
Arogantul? Poate fățarnicul! Ce-ai scris recent, la articolul cu Aston Martin? Dar tu cum ai reacționat, Scorpionule? Admiteți că producătorii se dedau la “prostii”, “tâmpenii” etc. transformându-și mașinile ȋn monumente de A.I. , dar, dacă se exprimă și inexorabil ȋn aceeași manieră, ba ȋncă atinge “cu tupeu” chiar…originea satanică a anomaliilor, atunci vă sare țandăra cât colo…
Prietene auto-ironic anti-arogant, confunzi smerenia cu…tăcerea predominantă și vinovată a maselor ȋn fața plăsmuirii vizibile a ȋmpărăției antihristice. “Prin tăcere, Ȋl trădăm pe Dumnezeu!” – avertiza Sf. Grigore Teologul. Smerenia nu implică letargie, somnolență, nepăsare, muțenie, contemplație! Asemenea atitudii te fac complice, fără ȋndoială! Iar a respinge o stare de lucruri “doar ȋn sufletul tău” denotă o gravă autoamăgire!!
Ați primit Cuvântul Evangheliei. TOȚI cei botezați cu apă și Duh sunt datori să-l răspândească și mai ales să-l apere, prin orice mijloace disponibile, chiar și prin cele “neadecvate” ! Nu trebuie să ne limităm și să ne mulțumim a decreta: iată prostiile sau deviațiile producătorilor/autorităților. De fapt, nu smerenia va fi arma de nădejde a creștinilor din vremurile de pe urmă, ci apologetica ȋmpletită, la nevoie, cu jertfa de sine!!! A schița proteste superficiale nu ne va feri de…acceptarea și chiar adoptarea, ȋntr-un final, a obiectelor și năravurilor incriminate!
Și nu este vorba numai despre Volvo, dar, ȋntr-adevăr, ei sunt cei mai “ȋnrăiți” ȋn denaturarea sensului și rostului automobilismului (eh, și-au dat ei seama la timp că nu s-ar putea afirma și n-ar putea impresiona lumea altfel decât printr-o gândire și prin metode “la ordinea zilei” sau “ȋn spiritul vremurilor”), caz special: pilotaj! De exemplu, v-ar interesa și v-ar captiva să urmăriți curse ale “autonomelor” ?
Ce ziceai, Arog, de Arsenie Boca? Nu, mersi, Ȋl prefer “direct” pe Arhiereul Suprem, Care n-are parte de idolatrie (oricum, ar refuza-o numaidecât, ba ȋncă și mâniindu-Se) precum cea manifestată de posteritatea “creștină”, “soft” și “cool” la adresa Părintelui ardelean, care pe mine, unul, nu mă poate induce ȋn eroare…
Haios? Simțul umorului? Acestea sunt niște trepte de coborât spre…infern. Creștinii adevărați conștientizează ȋntotdeauna riscul imens la care se expun atunci când li se cere sau se simt obligați să fie “funny” cu orice preț…”Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui” (Luca 6:25). Mai ales dacă râzi prostește…A, da, oamenii blajini, senini și veseli (cu măsură, desigur, deosebindu-se prin aceea că le repugnă…bancurile: nici nu le ascultă, nici nu le rostesc, niciodată!) ȋmi plac și mie, de fapt ȋmi plac cel mai mult pe lume (totodată, ȋi invidiez pentru acest har/dar de Sus), dar chiar și ei au o cruce tainică de dus până la moarte, doar că sunt puternici ȋn controlul sentimentelor proprii, mult mai puternici decât mine…
Mă opresc aici. Nu consider ultimele două răspunsuri “lovituri sub centură”, ca ȋn cazul lui T. Rex, de aceea am evitat vehemența…Dar haideți să stabilim o convenție crucială, de respectat de acum ȋncolo: dacă nu mă “leg” (și ȋncă aiurea) de nimeni de pe AM, atunci am pretenția să fiu tratat identic! Turnați-mi vopsea roșie ȋn cap cu cisternele, scrâșniți, ȋnjurați-mă ȋn sinea voastră, faceți orice doriți, dar nu treceți peste barieră! Scopul meu este de a fi citit și de a dialoga numai cu cine se arată demn! Dacă s-a ȋntâmplat vreodată ca vreo persoană de aici să mă abordeze ȋn mod respectuos și eu i-am răspuns ca un mitocan, atunci o rog să mărturisească ȋn acest sens! Deci: cine mi-a ȋntins o palmă și eu i-am dat un pumn? Dacă nu există sesizări, atunci cred cu tărie că am sugerat un mod echitabil de a rezolva problema.
La bună revedere!
Cat despre comentariul meu si al lui scorpion ,eu cel putin nu am nimic impotriva A.I. Ce ma deranja pe mine este esteticul si diminuarea functionalitatii bordului, idee pe care am exprimato si.in articolul despre noul interior Audi. Deci nu incerca sa ne bagi in aceesi oala cu tine.
Chiar imi doresc sa am cateva masini americane dar raman la stadiul de parlit care nu-si permite..... Chiar crezi ca contezi pentru ei asa mult ...ca nu mai intri tu pe saiturile lor? Him, lasa-ma sa fiu sceptic.
Vezi ca ai comis-o ....nu ai voie sa spui "la naiba"....doar esti ortodox.
Vis-a-vis de cei doi soferi implicati in accident....romanii sunt saraci ca sa fie calmi atunci cand lovesc sau sunt loviti in accidente auto....daca banii ar fi tratati ca niste mijloace si nu scopuri si am avea din belsug nu ar mai fi scandaluri in trafic (doar in cazurile patologice, dar e alta mancare de peste)........ te-ar durea la basca de fiare daca ai avea bani din belsug......se repara , cumperi alta NOUA....
Nu te-a lovit nimeni sub centura, sunt lovituri interzise .......interpretezi tu ceva de genul......
Poti sa ma faci albie de porci nu ma deranjeaza............
Ai facut o fixatie cu VOLVO asta ca e cu noua ordine etc. etc.....a si vezi ca rad ceilalti de tine in privinta citatelor de natura religioasa, le inteleg sensul sau incerc unde am probleme cu intelegerea, ar trebui sa le si punem in aplicare fiecare dupa puterile lui, ca doar de aia ni se da la fiecare cate o cruce de dus, mai mare, mai mica, mai grea sau mai usoara, si sa incercam sa ne ridicam din mocirla pacatelor ...e OK ce spui......dar nu toata lumea intelege si accepta lucrurile astea si te faci de cacao fata de ei ...de cititorii automarket ....asta daca te intereseaza.......
IMI CUMPERI SI MIE UN BUICK SKYLARK din anii 70? Sau poate un Buick Roadmaster de la inceputul anilor 90? Ma atrage si un Buick Riviera din anii 60! Sau poate un DeVille , Eldorado orice an, orice generatie complet reconditionate....le accept....AM O OBSESIE CU FLEETWOOD-ul generatia a doua ....
UN CTS ceva cu o km la bord primesc? Evident NU ...ciu-ciu......asa face trenul pentru cei mici U-CIU-CIU.......
:)
Deci (in concluzie) fii pe pace nu are nimeni nimic cu yachturile tale....
Chinezi au salvat Volvo si au planuri de viitor foarte bune si agresive dar nu mai este masina Suedeza de multi anii.
Ȋn obligații cotidiene suntem ȋnglobați cu toții, Rex – doar nu crezi că astea ar ȋnsemna vreun titlu de glorie sau vreo cruce creștină??? NU!!! Categoric nu…Numai și numai prigoana din partea lumii abătute spre ȋntunericul cel “strălucitor” (sau “avansat”), mai ales la sfârșitul vremurilor, ȋl va mântui pe nefericitul stoic care o va suporta...până la capăt (Matei 24:13).
Cu jignirile tu ai ȋnceput, remember? “Mi se fâlfâie de pasiunile tale!” (așa, din senin, fără ca eu să-ți cer vreo opinie!). Cu alte cuvinte (vai, ce drăguț ai fost apelând la eufemismul “salvator” al propriei tale imagini publice): “Să-mi bag …. ȋn ceea ce iubești tu!”. Iar “vârâtul undeva” denotă tot un limbaj elevat? Prin urmare, Nimenex-ul meu anemic nu se poate compara cu usturimea provocată de expresiile tale suburbane.
Vrei "americane" clasice de la mine? Pi buni? Dar tu ai de unde să-mi aduci, de exemplu, “săgețile argintii” din anii ’30? Nu te simți ridicol cu asemenea “ironii” ? Ai maculat fără noimă două mărci, nu ȋncerca s-o “dai la ȋntors” (și nu simula mostre de infantilism la adresa mea), fiindcă n-ai nicio “obsesie” ȋn privința lor; nici măcar un zâmbet amar nu-mi smulgi, “glumețule”. Orice om ȋntreg la minte admite ideea că, dacă n-ar fi existat cei trei “uriași” de peste Ocean, atunci lumea automobilismului ar fi fost cu adevărat searbădă…
Extrem de rar se ȋntâmplă ca eu să “ȋnroșesc” pe cineva de pe AM (Mafia n-a luat niciodată “minus” de la mine, nici când mă irita), deci trebuie să existe un temei puternic și uite că acum l-am găsit!
La ceilalți doi de sus, mai ales la Bethurbazal, n-am pretenții…Au auzit și ei de misticism și li se pare că ar fi totuna cu mistica ortodoxă. Bethur, m-am convins de ce ești capabil cu ocazia lui Dieselgate; te-a “pleznit” Zărneșteanu de mi-a fost mie jenă de jena ta. Acum te-ai dat de trei ori peste cap, ca Greuceanu, și te-ai trezit diagnostician (dar nu numai tu...). Tu, mă, după ce ani la rând ai postat rareori și numai texte leșinate, bașca somnolente? A, totuși, de bun simț, nu? Hm, ȋntotdeauna, ȋn templul somptuos intitulat Bun Simț se pitulează inimile de piatră și capetele prin care suflă uraganul…
Ȋn sfârșit, știți ce contează cu adevărat? L-am “neutralizat” pe Mafia și va fi liniște de acum ȋncolo (mă ȋndoiesc că va recidiva, fiindcă se va adânci ȋn…mistică; sau, dacă va reveni, va fi de nerecunoscut), plus că eu mă voi axa pe “iahturile” mele (fără să mai “consum” din cauza “noului GM”) și nu-mi voi mai irosi răbdarea cu moraliști absolut omniscienți, neprihăniți și infailibili…Va fi interesant de urmărit cine va polua atmosfera, mai ales că cei doi “nebuni ai site-ului” nu vor mai ține capul de afiș…
Bine, fie, doborâți bariera…Așadar, ultimul cuvânt le va aparține “prietenilor” mei, ȋnvingători la puncte și superiori ȋn multe...
:-(||> =D> ^:)^ :-h
PS: Până la urmă, cel mai câștigat ești tu, Andrei! Tu știi una și bună și ridici consecvența la rang de virtute universală. Chinezi să trăiască! Zdrang-bang, urmașii lui Mao au ajuns caimacul economiei mondiale. Cică se vor opune dictaturii lui Antihrist! Dar noi, civilizația euroatlantică?
Nici tu, nici Zarnesteanu, n-ati inteles nimic atunci. N-are rost sa continuam. Esti pe "alte unde".