Polestar, brandul de performanță al Volvo, a început producția modelului Polestar 2, un sedan electric ce vrea să rivalizeze cu Tesla Model 3.
Producția este realizată în China, la uzina din Luqiao, ce este deținută de Grupul Geely și operată de Volvo. Polestar 2 este primul model electric produs de grupul Volvo.
“Lumea se confruntă cu provocări uriașe generate de pandemia de coronavirus. În aceste condiții dificite, noi am început producția, însă cu o atenție sporită la sănătatea și siguranța angajaților noștri,” a declarat CEO-ul Polestar, Thomas Ingenlath.
Livrările lui Polestar 2 către clienți sunt programate să înceapă în vara acestui an în Europa, ulterior în China și America de Nord.
Polestar 2 folosește două motoare electrice montate pe fiecare ax pentru a oferi tracțiune integrală. În total, cele două motoare electrice generează 300 kW, echivalentul a 408 cai putere, în timp ce cuplul maxim este de 660 Nm.
Bateria are o capacitate de 78 kWh, este formată din 27 de module, este poziționată sub podea și oferă o autonomie oficială de 500 de kilometri, conform standardului european WLTP.
Via Polestar
Comentarii (0)