Dezvoltarea industriei de maşini electrice a condus la apariţia Formulei E, prima competiţie de monoposturi electrice din lume, iar anul viitor va lua naştere Electric GT, un campionat cu 20 de maşini Tesla Model S.
O a treia competiţie globală cu astfel de maşini ar putea deveni Campionatul Mondial de Rallycross, în cazul în care Volkswagen va reuşi să convingă organizatorii de oportunitatea unor astfel de curse.
Aflat sub presiunea de a dezvolta cât mai mule modele hibride şi electrice ca urmare a scandalului Dieselgate, constructorul german a luat legătura cu organizatorii Campionatului Mondial de Rallycross pentru a permite folosirea maşinilor electrice sau chiar realizarea unei competiţii separate doar pentru acestea.
"Cu siguranţă îmi pot imagina un campionat cu maşini electrice. Cursele durează în jur de 6 minute, ceea ce permite o competiţie intensă urmată de încărcarea bateriilor. Maşinile de astăzi sunt super-puternice, au un cuplu nebunesc şi folosesc tracţiunea integrală. Trenurile de rulare electrice pot oferi asta. Ar fi perfect pentru noi dacă acest campionat s-ar îndrepta în această direcţie şi suntem deja în discuţii cu organizatorii", spune Franck Welsch, şeful de tehnologie al Volkswagen.În prezent, germanii concurează în rallycross cu modele Beetle, însă brandul este reprezentat cel mai mult în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC).
Via Autocar
Comentarii (1)