Volkswagen: “Vom avea o creștere semnificativă a vânzărilor în 2021”

de Paul Cosma
Luni, 01.03.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volkswagen estimează că vânzările și veniturile sale vor înregistra o revenire puternică în 2021, după ce profitul de anul trecut a fost aproape înjumătățit din cauza pandemiei de coronavirus.

În 2020, grupul VW a vândut 9.2 milioane de mașini la nivel global, în scădere cu 16.4% față de 2019. Dintre acestea, circa 422.000 au fost electrice, de trei ori mai multe decât în anul precedent. 

Veniturile de vânzări au fost de circa 222 de miliarde de euro (-11.8%), în timp ce profitul s-a ridicat la 10.6 miliarde de euro (față de 19.3 miliarde în 2019), nemții resimțind din plin impactul negativ al pandemiei. 

Grupul este însă încrezător cu privire la 2021 și transmite că se așteaptă la o creștere “semnificativă” a veniturilor și vânzărilor, fără să ofere alte detalii. 

“Rezultatele financiare din 2020 sunt mai bune decât ne-am așteptat și demonstrează puterea companiei, mai ales în momente de criză,” a declarat Frank Witter, directorul financiar al grupului. 

Analiștii spun că Volkswagen nu are nevoie de o listare a mărcii Porsche, întrucât lichiditățile sunt estimate la aproape 27 de miliarde de euro. Totuși, specialiștii consideră că o eventuală separare ar fi “de mare ajutor” pentru planul CEO-ului Herbert Diess de a tripla valoarea de piață a grupului german la 250 de miliarde de euro. 

Via Reuters

Comentarii (2)

  • Edikkk
    triplează valoarea la 250 miliarde dar stau cu mâna întinsă la UE sau diverse guverne europene, ca să le facă infrastructura de încărcare electrică moaca !
    7 8
  • inexorabil
    Ce altceva ai putea să auzi la VAG-ul de astăzi decât mercantilism şi “alinierea la trend” ?

    PS. Moca, măi Electrikkk. Moacă eşti tu :)
    9 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru