Volkswagen Up! pleacă de la 8327 de euro în România

De Bogdan Mirică
Publicat Marti, 22.11.2011
Volkswagen a publicat oficial preţurile pentru noul Up! în România. Mezinul din Wolfsburg pleacă de la 8327 de euro, însă poate ajunge chiar şi până la 11.201 euro.

Esential

75 de cai putere oferă cel mai puternic motor pe benzină disponibil pe Up!.
11.201 euro costă cea mai scumpă versiunea a micului VW Up!.

Volkswagen îşi lărgeşte gama de modele disponibile în România cu mezinul Up!, model pe care Automarket l-a testat cu o lună în urmă la Roma. Cel mai mic membru al familiei din Wolfsburg vine în ţara noastră cu două variante de caroserie, în trei şi cinci uşi, şi două versiuni de motorizare, ambele pe benzină.

Propulsia lui Up! este asigurată de noul motor pe benzină cu trei cilindri, de 1.0 litri, disponibil în două versiuni de putere. Prima oferă 60 de cai putere şi 95 de Nm, garantând un consum mediu de 4.5 litri. Cea de-a două, testată şi de noi, garantează 75 de cai putere, acelaşi cuplu motor şi un consum mediu ceva mai mare, de 4.7 litri/100 de km. Momentan vârf de gamă, versiunea accelerează de la 0 la 100 de km/h în 13.2 secunde şi poate atinge o viteză maximă de 171 km/h.

Noul Up! are un preţ de pornire de 8327 de euro în România, valabil pentru varianta cu trei uşi şi motorul de 60 de cai putere. Pentru cei care vor cinci uşi, aceeaşi versiune costă puţin mai mult, adică 8592 de euro cu TVA. Pentru cei mai pretenţioşi, cel mai scump Up, în varianta de echipare High Up!, cu cinci uşi şi 75 de cai putere, ajunge să coste 11.201 euro.

Click aici pentru toate versiunile lui Volkswagen Up! 3 uşi.

Click aici pentru toate versiunile lui Volkswagen Up! 4 uşi.

Click aici pentru testul lui Volkswagen Up!

 

VOLKSWAGEN Up! vs. CONCURENŢA (versiunile de bază)

MODEL VOLKSWAGEN UP! FORD KA  FIAT 500 RENAULT TWINGO CITROEN C1
VERSIUNE DE BAZĂ

1.0 60 CP
Take Up! (3 uşi)

1.2i 69 CP
Trend Plus 

1.2 69 CP
Pop

1.2 16v 75 CP 
Trend

1.0i 68 CP
Attraction (3 uşi)

PREŢ (Euro)*
(preţ de listă)

8327 euro 10.350 euro 11.600 euro 9300 euro 8749 euro
*Preţuri de listă. Fără oferte speciale.
TVA inclus.

Comentarii (31)

  • Cine da 8300 de euro pe cazanelul asta??
    40 25
  • @
    Consider ca are un pret destul de bun. Iar Skoda si Seat vor oferi modele cu preturi si mai atractive. Super. Cel putin mie imi place. Poate voua nu va place, insa gusturile nu se discuta.
    29 37
  • Lexmark
    Super motoare,superi cupluri,superi puteri
    http://www.automarket.ro/stiri/toyota-yaris-in-romania-de-la-11097-euro-cu-tva-inclus-41209.html

    In postul de mai sus cineva vorbea de super cuplul pe care il dezvolta motorul de 1l de pe Noul Yaris...

    Ma intreb aici oare nu mai are nimic de reprosat,acel cineva?...

    PS: La banii astia imi iau Toyota Yaris,infinit mai dotat,mai spatios si mai fiabil!!!
    31 19
  • Pret maricel pentru noi....

    Rog cine merge cu cazane gaurite sau RATB nu mai postati parerile!!
    31 11
  • Hmmmmm
    Scump dom'le , scump, peste tot era mai ieftin !
    21 13
  • Din pacate pentru cei care apreciaza turismele din clasa mini , Up, ca si modelele concurente , nu beneficiaza de argumente solide pentru cumparare ; statul roman nu ofera avantaje fiscale la achizitie ( cum se intampla pe majoritatea pietelelor auto din Europa - fara taxe de poluare , impozite mult mai mici , ba chiar stimulente pentru achizitie , pentru emisii de CO2 sub anumite praguri , parcare gratuita in centrul oraselor , cote de asigurare mai mici ,etc ) , consumul ( daca nu are in dotarea standard Start& Stop) este aproape la fel ca modelele din clasele superioare , nu te poti strecura in trafic nici macar cu un scuter sau motocicleta , nu mai vorbim de un autoturism fie el si citycar , nivelul de echipare de baza este modest ( in standard nu regasim AC, geamuri electrice, oglinzi electrice , ESP , etc , macar un minim de confort ) , nivelele superioare trec , ca si pret , in sau chiar peste modele superioare ca si clasa ,etec.
    19 4
  • Cată vreme pe drumuri vedem destule 500, Twingo, Ka sau C1, nu văd de ce nu vom vedea şi Up!-uri, mai ales că au cel mai mic preţ de pornire
    23 11
  • @
    Si sa nu uitam ca este chiar placut de condus un asemenea automobil.

    Toti se viseaza in SUV-uri cu motorizari de peste 5.000cmc3, care te fac sa te simti foarte bine, insa nu se conduc precum o masina din clasa Mini.
    13 21
  • up
    un pret normal pentru o masina normala.
    se va vinde ca painea calda in romania, la fel si seat si skoda.
    13 22
  • Scump, domne, scump...
    ...la Toyota era mai ieftin!!!

    Asteptam RABLA!
    21 12
  • FLAVIUS
    Arata bine , pretul e o.k. , numele garanteaza calitatea , cred ca se va vinde bine chiar daca performantele nu-s deloc spectaculoase.
    13 24
  • upppppppppppppppppp
    ideal pt bucuresti, atat ca risti sa treaca astea cu q7 peste tine la semafor.........abia astept sa fac un drivetest
    16 7
  • conserva asta nu merita nici 3000 de euro!!! astia de la vw chiar sunt nesimtiti fara limite!!!
    21 14
  • *****
    sa fi nebun sa dai atatia banii ......dotarile cred ca le numeri cu degetele de la o mana ,dar o sa se vanda in romanika e VW si marketingul vindeeeee daaaaaa
    24 8
  • frate da ce consum are caruta!!! unde sunt tdi-stii care comentau repede la celelalte marci ca astfel de motoare nu sunt fiabile si ca nu sunt bune??? faceti o comparatie de putere si de consum apoi comentati inapoiatilor! vw - o marca jalnica cu fani limitati!
    19 5
  • HAHAHA
    VW Up
    ASTA E APOGEUL IN SFIDAREA PROSTIMII SI NESIMTIRE MAXIMA DIN PARTEA VW . ASA CRED DAR POATE OR SA SCOATA CEVA SI MAI PENIBIL PE VIITOR CINE STIE ... CUM SA DAI 8-9 MII DE EURO PE O CARUTA CU PLASTICE DE DACIE 1100 SI CARE LA CEL MAI USOR ACCIDENT DEVINE UN COSCIUG PE ROTI. SMART-UL E SOLIDA! VW Up = PENIBIL AUTO!!!
    17 7
  • vw down
    cel mai puternic motor ofera 75 de cai =))) ati fost magistrali ,de fapt nu voi ci vw cu aberatia asta de ghena .
    11 5
  • pt tarani de mai sus cu loganul
    ciocu mic ,vw e la putere
    8 19
  • livinu
    @liviu
    unde e la putere ma? pe ulita din sat? fanii vw sunt batuti in cap cu totii!!!
    18 5
  • @ grecu
    la bani aia ce mai vrei, scaune electrice incalzite cu masaj si caroserie construita integral din fibra de carbon?
    tu vrei prea multe pt. 8000+ euro,masinuta este una de exceptie si daca e sa o comparam cu citroen c1 de exemplu o sa vezi ca vw sta mai bine la toate categoriile.
    Design superb, calitate superioara si macar un torpedo de domne' ajuta si are si un pret mai mic.
    6 18
  • DACA
    Daca o sa cautati (chiar si pe acest site) o sa gasiti si vedeti articolul care supnea ca pretul de productie este app. 3000 de EUR.

    Dar vorbim de VAG, castig mare, pentru corporatisti si in stil corporatist.
    11 4
  • Scuze, am gresit, nu 3000 de EUR ci 900 de eur :))
    VW Up: productia costa 900 de euro, pretul va fi de 9000 de euro!

    http://www.automarket.ro/stiri/vw-up-productia-costa-900-de-euro-pretul-va-fi-de-9000-de-euro-22463.html
    12 1
  • sergiu
    vw = masini 'speciale' pentru oameni 'speciali' :)) vai cat pot sa ma amuz. puteti parca linistiti pe locurile galbene! :))
    12 3
  • Nu vreau sa intru in discutii contradictorii cu nimeni. Personal tinand cont ca si pretul e printre cele mai mici din clasa (evident, in versiunea de baza), plus ca Up! este proaspat lansat pe piata, plus ca are cateva avantaje clare fata de multi concurenti (gen spatiu, mai ales al portbagajului de 250 de litri -adica unul de clasa mica (!), plus faptul ca niciodata un VW nu a fost cel mai ieftin din clasa (de ce, nu cred ca isi are locul aici si acum iar sa ne "dam pumni").
    Am avut ocazia sa urc in masina asta, de drive test nu am avut timp dar il voi face. Calitatea e mai buna ca la tripleti (personal mereu mi-au placut - de-asta am facut comparatie cu ei), ma refer la calitate palpabila, gen plastice mai moi, scaune mai bine configurare, cu sustinere laterala mai buna, pozitie la volan mai buna.
    Asa ca eu zic sa nu mai spuneti ca la banii astia imi iau x sau y. Si masina asta are avantajele ei. Clare.
    12 6
  • Anonim
    Masina este ok- mult peste ce ofera concuranta in acest moment. Ma gandesc sa-i cumpar sotiei una pentru oras. Cred ca masina se va vinde bine pentru ca are avantaje clare fata de alte modele din clasa. Legat de comentariile unora, imi dau seama ca tara asta nu are nici o sansa cu asa comentatori de prost gust.
    8 9
  • Ma uit in lista de preturi din articol si vad o gramada de cazane ciuruite de la concurenta de toata sila si jena care cer pe rablele alea mai mult decat ofera UP.
    Citind comentariile unora nu ma mira faptul ca media promovarii bacalaureatului este mult sub limita normalului ....asa ca propun cei care vor sa le raspunda sa nu isi mai iroseasca timpul pe tot felul de #@$!#!!

    Am SPUS!!
    7 9
  • Bogdan
    De la 8000 euro in Romania cu un cost deproductie de 1200euro in India.
    Preturi exagerate pentru 4 roti 5mp de tabla , 2 plastice si o gluma de motoras .
    3 2
  • Take Up "fraierilor"...
    ...this car has a big price, c'mon, C1, 107, Aygo. Let's fight with him!
    1 6
  • Eu am o astfel de masina mica de la marca cu care se cearta ei de juma de an.
    Este infinit mai usor de folosit in oras decat o berlina. Cine nu se poate strecura cu asa ceva are alte probleme sau ar vrea sa se strecoare ca lumina printre zabrele.
    Modelul se va vinde bine chiar daca e scump. Postulez :)
    Iar de scump chiar e scump degeaba se supara unii. motorul de 1 listu suna bine pe hartie dar in oras il veti conduce mai mult turat ceea ce va suge peste 9 lejer. Asta o spun pe pielea mea.
    Iar ca finisari si dotari nu are nimic peste i10 sau Splash ca sa nu mai zic ca are destule in minus fata de Micra.

    Asadar e scump, nu e chiar cel mai cu mot dar arata foarte misto, e nou si e VW ceea ce - o fi bine sau nu - in Romania vinde. Vinde cam cat sa fie marca nr. 1 de import.
    9 0
  • catalin_offroad
    Pai voi chiar nu va uitati la pretul de la Dacia Logan? Chiar vi se pare ieftin Loganul care sincer chair este o masina a anilor 80-90?Eu zic ca nu suporta comparatie noul UP. E mult mai marfa la dotari standard (adik chiar are mai multe airbaguri ca loganul) si consuma si mult mai putin ca MPI 1.4. Sunt convins ca il bate si la liniuta pe nenea logan si pe cotetele alea de masini care le aveti.Daca sunteti invidiosi si saraci asta nu inseamna ca nu e o masina buna.Luati Ford facut la turci unde aia nu trateaza tabla sau marea tzeata a romanilor RENAULT care ghici ce....pentru fraieri ca voi faca jegurile alea de modele vechi tot in Turcia...dar doar pentru romania.....si va mai dati mari ca aveti masini....scuze....coteturi.Concluzie: ASA PRESEDINTE ASA TARA!
    0 0
  • Pentru oras este excelenta, 4,5 /100 cu AC pornit, un demaraj extraordinar pentru 1l, se parcheaza oriunde, este ok daca te duci cu ea la munca ...si atat . Suferi mult insa la un drum lung, scaunele din fata sunt incomode rau (dupa 300 km aveam duresri de spate), sport extrem daca nu dai inferioara la depasire, este destul de stabila pe viraje cu un comportament insa supravirator pe curbe stranse .
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru