Volkswagen T-Roc Convertible: SUV-ul decapotabil va fi lansat în 2019

de Cornel Șocariciu
Vineri, 26.10.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În 2019, fanii SUV-urilor Volkswagen vor face cunoștință cu T-Roc Convertible. Versiunea decapotabilă a modelului german va fi asamblată începând cu 2020 în cadrul fabricii din Osnabruck.

Volkswagen are un plan bine pus la punct în ceea ce privește evoluția gamei de modele. În următorii ani, nemții vor miza pe apetitul clienților pentru SUV-uri, motiv pentru care vor lansa câteva modele noi.

Ofensiva în acest segment continuă cu T-Cross, cel mai mic SUV din gama constructorului german fiind prezentat seara trecută în cadrul unui eveniment special desfășurat în Amsterdam. Cu această ocazie, reprezentanții constructorului german au anunțat că în 2019 vor lansa două SUV-uri noi pe piața din China, două SUV-uri noi pe piața din SUA, în timp ce europenii vor face cunoștință cu versiunea T-Roc Convertible.

În 2020, varianta decapotabilă a lui T-Roc va intra în producție în cadrul fabricii de la Osnabruck. Totodată, nemții plănuiesc și o versiune de performanță care să poarte numele de T-Roc R.

"SUV-urile devin din ce în ce mai populare în rândul clienților din întreaga lume. Acesta este motivul pentu care urmărim, în mod constant, să îmbunătățim oferta", a declarat Jurgen Stackmann, membru al consiliului de administrație Volkswagen.

În același timp, Volkswagen estimează că până în 2025 jumătate din vânzările companiei vor fi asigurate de SUV-uri.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru