Autoritatea Federală de Transport din Germania (KBA) a anunţat în luna noiembrie că va testa nu mai puţin de 50 de modele de la peste 20 de constructori pentru a vedea dacă respectă normele de emisii, iar printre acestea figura şi unul echipat cu o unitate de propulsie diesel Dacia dCi de 1.5 litri.
La aproape o jumătate de an de la acest anunţ, autorităţile germane au finalizat cu succes testele, iar publicaţia Handelsblatt a dezvăluit şi rezultatele preliminare ale acestora.
Astfel, KBA nu a identificat niciun alt constructor care să folosească dispozitive de păcălire a emisiilor. Unele modele au arătat diverse neregularităţi în emisii pe parcursul testelor reale pe drumuri publice, însă acestea au fost în limitele normale acceptate.
Prin urmare, Volkswagen rămâne singurul constructor care a utilizat dispozitive de păcălire a testelor de emisii realizate în laborator. Rezultatele complete ale testelor vor fi făcute publice de KBA spre finalul lunii aprilie.Iată lista completă a modelelor pe care autorităţile germane le-au testat pentru verificarea emisiilor de oxid de azot: Audi (A3, A6), BMW (Seria 3, Seria 5, Mini), Ford (Focus şi C-Max), Opel (Astra, Insignia, Zafira), Mercedes (C-Klasse, CLS, Sprinter, V-Klasse), Porsche (Macan), Smart (Fortwo), Volkswagen (Golf, Beetle, Passat, Touran, Polo, Golf SportsVan, Touareg, Crafter, Amarok), Alfa Romeo (Giulietta), Chevrolet (Cruze), Fiat (Panda, Ducato), Hyundai (iX35, i20), Honda (HR-V), Jeep (Cherokee), Land Rover (Evoque), Mazda (Mazda 6), Mitsubishi (ASX), Nissan (Navara), Peugeot (308), Renault (Kadjar), Toyota (Auris) şi Volvo (V60).
Via Automotive News
Oricum e clar ca autoritatile germane voiau cu varf si indesat sa mai gaseasca vinovati printre ceilalti producatori. Adica ok, testeaza Opel, insa Chevrolet? Why? Folosesc exact aceleasi motoare. Ca sa nu mai zic ca nu mai se comercializeaza in EU de doi ani. Renault, GM si Mercedes erau vizatii banuiti.
Iar faci gura mare si o arzi cunoscator. Uiti cand ziceai ca toti nemtii fraudeaza si minte de rup? Sau cand garantai tu ca va fi haos la BMW?
Uiti. Nu ca esti batran sau n-ai memorie. Stim noi de ce.
Multumim "draga" Volkswagen!
Altele vor arde pe rug, iar Vw va continua linistit sa stranga averi si sa scoata cutii magice...
Se ascund prin boscheti? Haideti, dati-ne o mostra a "supremei voastre inteligente" .
Ce surpriză !!...ptr.unii.
http://www.lefigaro.fr/societes/2016/04/07/20005-20160407ARTFIG00272-diesel-aucune-voiture-testee-ne-respecte-en-condition-reelle-la-norme-laboratoire.php
1. Este imposibil sa fie doar ei hoti. Nu ii apar pe ei dar nu e nimeni sfant in industrie.
2. Cum de se rezuma ceilalti la cateva declaratii timide, prin batista? Prejudiciile asupra imaginii industriei auto sunt chipurile mari si ii afecteaza pe toti. Eu unul faceam tambalau daca imi venea mie controlul pe cap din cauza ca vecinul a furat la apometre.
3. Nu imi pasa catusi de putin ca au furat. Nu este etic, sa fie mustruluiti. Dar nu imi pasa deloc. Cand mi-am luat masini am presupus din start ca vor consuma mai mult in viata reala. Ca ma fura cu un soft sau pentru ca ei fac teste in conditii nerealiste...e tot aia. Efectiv nu imi pasa.
4. Cati dintre cei suparati de pe aici s-au dus la dealer sa dea masina inapoi ca neconforma? Cati i-au dat in judecata? Cati au depus plangere la Protectia Consumatorului?
5. Si ultima, in afara subiectului, pentru ca asa sunt eu hater: de ce ne cumparam diesel cand nu facem destui km pe an incat sa renteze? Ca sa vorbim de cuplu cand nici nu stim ce este? Ca sa aiba de ce face misto altii pe forum de i-ul de la TDI? Ca asa are vecinu barosan, si vreau si eu sa fiu un barosan mai mic?
editie 2016