Nu mai este o surpriză faptul că mai mulți producători chinezi, în special de mașini electrice, au început să apară în numere foarte mari în Europa. Ascensiunea mărcilor din țara asiatică pe Bătrânul Continent deja începe ușor să destabilizeze poziția mărcilor consacrate de pe continentul nostru. Printre aceste mărci care ale căror poziție este în pericol se numără și Volkswagen.
În încercarea de a da o replică ofensivei venite din partea chinezilor, marca germană anunță o schimbare importantă de strategie. Mai exact, noul plan prevede un timp de dezvoltare mai mic, dar mai rapid și mai eficient, un plan asemănător cu cel folosit de unii producători chinezi, precum BYD. Astfel, timpul de dezvoltare a unui model complet nou va fi redus de la 54 de luni la 36 de luni. Această strategie nouă va fi pusă în aplicare odată cu apariția versiunii de serie a lui Volkswagen ID.2all, un model cu o lansare programată pentru 2025.
De asemenea, Volkswagen va construi și mai multe facilități de simulare în timpul dezvoltării, iar unele cicluri de testare, precum cele de iarnă, vor fi reduse de la două sau trei ierni la doar o singură iarnă.
Alături de acestea, potrivit spuselor lui Kai Grunitz, șeful departamentului de dezvoltare tehnică a mărcii, Volkswagen va întări colaborarea cu furnizorii săi pentru a elimina o mare parte din incertitudini din timpul procesului de dezvoltare și de a crește nivelul calitativ al modelelor.via Motor1
Eu oricum nu cumpăram versiuni noi lansate ci numai facelift uri.
De 25 de ani fac asta și n am avut probleme deosebite.
Acuma cum or fi mașinile astea moderne cu mult software și senzori mi e cam frica, dar na...frica păzește bostănăria.
Om găsi noi vreo Mazda cu motor clasic sau ceva asemănător sa mai cumpărăm
Mai de mult am citit Capitalul de Marx (nu pot sa garantez ca, traducerea cărții era 100% identica cu originalul, bănuiesc ca pe ici, pe colo, ideologia comuniștilor noștri a mai modificat ceva, dar nu fundamental) Ideea de baza este ca, rezultatul final al politicii economice, al ideologiei socialiste este identica cu cea a capitalismului, diferența este făcută doar de „mijloacele” de obținere a rezultatelor.
Pe mine nu mă mira rezultatele chinezilor, mai mult, trebuie sa ne aducem aminte, ca, din punct de vedere al „creativității” ei stau mult mai bine (uita-te un pic in urma, anii 1000 i.Hr, ce creau ei si unde eram noi europenii, mai clar Grecia, ca restul încă nu prea contau)
Fără supărare, nu trebuie sa dam vina pe ei! Au fost doar consecvenți! Acum daca vrem rezultatele lor, cu Boemia vieții europene, nu cred ca funcționează. Sa lăsăm clientul sa aleagă (mulți din Europa cumpără de pe Ali Expres lucruri absolut inutile la 10 lei/buc)! Tare îmi este frica ca la un moment dat, o sa fim obligați sa adoptam ideologia lor!
Practicile comerciale ale VW sunt de vina.
Cand tu te prezinti pe piata cu id.3 la pret egal cu tesla 3, si tu oferi jumate clientului, cine sa fie redus mintal sa iti cumpere masina ta?
Singurii care cumpara sunt angajatiio din reteaua vag care primesc discounturi care reduc pretul semnificativ, si nah, alea sunt ID-urile de pe strazi. La fel si la resutl brandurilor cu Renault Megane si Peugeot e208/2008.
zicea cum ca tovii' de la vw si hau-di au facut ceva intelegeri cu constructori chinezi (saic parca) sa fie si d-lor, sasalaii, mai la zi cu arunkatu' pe piata a electromotoarelor !
no ghici hamu' oari di ce la f scurt timp de la anuntu cu pricina stabalanii de la vw au sarit la capatina cu "novotatea" aiasta ???
pt mine e oarecum clar ... nu mi clar de ce le trebe cam doi ai pin-arunk un model ... sa videm cum o sa mearga dup-aia noile lansari ...
sa va asteptati si la hau-di cu stiri d-astea ...
https://www.arenaev.com/audi_and_saic_alliance_is_a_big_step_towards_ev_dominance-news-2136.php
https://www.arenaev.com/vws_jetta_brand_to_rely_on_leapmotors_ev_platform_in_china-news-2196.php
drumuri bune !
Apoi gazul și petrolul rusesc vin în Europa fix că înainte, doar că via India (care a depășit Arabia Saudită la vânzare de petrol, și Katar la gaze), normal, la preț de 3 ori mai mari că e pentru ștabii ăia din Iurop.
Numai ala ne spunea cum Moskvich era cea mai buna masina din univers...
HA ha ha
Dar nu-i nimic, oricum am început să ne obișnuim cu o calitate scăzută a mașinilor vw.