Într-un comunicat de presă oficial al mărcii germane, în care se vorbește despre dezvoltarea unor propulsoare electrice, Volkswagen ne oferă câteva indicii că ar urma să lanseze un model de performanță electric în viitorul apropiat. Noul model, despre care nu se cunosc foarte multe detalii tehnice, ar urma să fie un rival pentru alte modele de performanță din cadrul Grupului Volkswagen, cum ar fi Porsche Taycan.
Potrivit comunicatului, Volkswagen a început să-și dezvolte propriile motoare electrice și baterii, alături de alte componente, precum invertoare pe bază de impulsuri și sisteme de reglare termică a bateriei. Asemenea componente vor putea fi adaptate special pentru viitoarea generație de modele electrice obișnuite sau de performanță.
Mai mult, următoarea generație de mașini cu zero emisii a constructorului german se va folosi de o evoluție a platformei MEB. Datorită acestor noi componente, există posibilitatea ca, în viitorul apropiat, să fie lansat și un model de performanță Volkswagen cu zero emisii.
Din primele informații, noul model de performanță va beneficia de un propulsor electric de 680 de cai putere. Adică, viitorul model sportiv al mărcii va fi la fel de puternic ca un Porsche Taycan Turbo, care dezvoltă, la rândul său, 680 de cai putere.
Deocamdată, nu se mai cunosc alte detalii despre viitorul model de performanță, iar Volkswagen nu a confirmat până în acest moment dacă un astfel de model va fi produs.
via Volkswagen
Comentarii (1)